Şedinţa publică din data de 28 februarie 2022
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea recurată:
Prin Decizia nr. 239 din 4 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurentul A. şi a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârilor nr. 6J din 30 ianuarie 2019 pronunţate în dosarul nr. x/2018 şi nr. 8J din 6 martie 2019 pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară.
În motivare, referitor la cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (fostul art. 234 din Tratatul Comunităţilor Europene), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor şi validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.
S-a arătat că pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere preliminară în interpretare este necesar ca instanţa naţională să justifice de ce are nevoie de interpretarea unei dispoziţii din dreptul comunitar. Ca atare, instanţa trebuie să identifice în norma comunitară o problemă de interpretare, care să necesite intervenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Recurgerea la procedura preliminară este posibilă numai atunci când instanţa naţională are îndoieli cu privire la interpretarea corectă a normelor Uniunii, aplicabile în cauză.
Instanţa de recurs a constatat că, în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, recurentul A. pune în discuţie aspecte legate de dreptul naţional, iar aspectele vizând interpretarea, validitatea sau aplicarea dreptului comunitar nu sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, respectiv pentru calea de atac a recursului dedus judecăţii. Mai mult, nu rezultă modul în care ar influenţa soluţionarea recursului modalitatea de stabilire a interimatului funcţiei de inspector şef al Inspecţiei Judiciare, atât timp cât nu s-a invocat un motiv de nelegalitate/netemeinicie a hotărârii sub acest aspect.
Astfel, câtă vreme nu există nicio problemă de interpretare a normelor Uniunii, aplicabile în cauză, care să necesite intervenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, simpla solicitare a recurentului de a se dispune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, în condiţiile în care nu au fost invocate aspecte care să aibă legătură cu interpretarea uniformă a dreptului comunitar, nu poate conduce automat la suspendarea judecării pricinii şi sesizarea instanţei europene, motiv pentru care cererea privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată în cauză a fost respinsă.
Cu privire la recursul declarat în cauză, Înalta Curte a constatat că susţinerile recurentului nu sunt fondate, câtă vreme i-a fost respectată garanţia procesuală a dreptului la apărare, fiind legal citat, având posibilitatea să-şi formuleze toate apărările, depunând la dosar o serie de solicitări, pe care instanţa de disciplină le-a analizat şi asupra cărora s-a pronunţat motivat, efectuând o justă interpretare a probatoriului administrat, având în vedere împrejurările concrete ale speţei, circumstanţele personale ale recurentului, precum şi urmările produse.
Hotărârea instanţei de disciplină cuprinde toate elementele stabilite de dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., din considerentele acesteia rezultând că soluţia adoptată a fost fundamentată pe o situaţie de fapt astfel cum aceasta a fost stabilită, în baza probelor administrate atât în faza cercetării prealabile, dar şi nemijlocit în faţa instanţei de disciplină.
Instanţa a respins şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât prin Hotărârea nr. 6J din 6 martie 2019, instanţa de disciplină a reţinut în privinţa recurentului îndeplinirea condiţiilor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constând în "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", apreciind că a fost făcută dovada încălcării, în mod repetat, de către magistratul cercetat, a normelor legale ce reglementează îndatorirea de redactare a hotărârilor judecătoreşti cu respectarea termenului legal, respectiv art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.
În esenţă, cu privire la situaţia de fapt, s-a constatat că magistratul nu a respectat termenul de redactare a hotărârilor judecătoreşti, întrucât, potrivit datelor statistice, la 29 iunie 2018, dată la care a fost formulată sesizarea, pârâtul nu redactase hotărârea nr. 71/09.09.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, deşi creditorul formulase trei cereri de urgentare a redactării hotărârii la 18 ianuarie 2017, 19 aprilie 2017 şi 19 iunie 2017, iar la 03 august 2018 domnul judecător A. avea în curs de redactare un număr de 224 hotărâri (15 hotărâri pronunţate în anul 2015, 86 hotărâri pronunţate în anul 2016, restul fiind din 2017 şi 2018). Ulterior, la data de 12 noiembrie 2018, domnul judecător înregistra un număr de 171 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 14 hotărâri din 2015, 86 hotărâri din 2016, 17 hotărâri din anul 2017 şi 54 hotărâri din 2018, fiind dovedită încălcare în mod repetat, de către domnul judecător A. a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce i-au revenit spre motivare.
Instanţa de recurs a reţinut şi caracterul imputabil al faptei cercetate în procedura disciplinară, din înscrisurile aflate la dosar reieşind că domnul judecător, în mod constant, motivează hotărârile judecătoreşti cu depăşirea termenului de redactare stabilit de lege, în condiţiile în care, din datele statistice depuse la dosarul cauzei, a rezultat că numărul dosarelor rulate şi soluţionate de către domnul judecător a fost aproximativ egal cu al celorlalţi colegi judecători care funcţionează în cadrul secţiei.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, se constată că prin hotărârea nr. 17J din 24 mai 2017 pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, definitivă prin decizia nr. 17 din 12 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a aplicat domnului judecător A. sancţiunea constând în "diminuarea indemnizaţiei lunare brute cu 10% pe o perioadă de o lună".
Perpetuarea situaţiei constând în depăşirea cu perioade mari de timp a termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor chiar şi după sancţionarea disciplinară pentru aceeaşi abatere disciplinară demonstrează faptul că domnul judecător nu a abordat sistematic lucrările pe care le-a avut spre redactare şi nu le-a motivat în ordinea vechimii lor, ignorând astfel consecinţele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin această abordare.
În circumstanţele expuse, s-a reţinut că instanţa de disciplină întemeiat a apreciat că amploarea restanţelor în redactarea hotărârilor şi durata întârzierilor în redactare este de natură a produce grave consecinţe în privinţa drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor litigante şi în privinţa funcţionării sistemului judiciar, fapta fiind săvârşită din motive imputabile domnului judecător, în contextul unui volum de activitate asemănător celorlalţi judecători din cadrul secţiei şi în condiţiile în care modul deficitar de organizare a activităţii de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp, dovadă în acest sens fiind şi procedura disciplinară derulată anterior.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, Înalta Curte a constatat că este adecvată aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcţie pe o perioadă de 2 luni", pentru următoarele argumente: principiul aplicării graduale a sancţiunilor disciplinare, având în vedere că domnului judecător i-a fost aplicat anterior sancţiunea disciplinară a diminuării indemnizaţiei brute cu 10% pe o perioadă de o lună; în perioada de referinţă domnul judecător a înregistrat, asemănător altor colegi, un volum de activitate semnificativ în cadrul secţiei; datele statistice cuprinse în întâmpinarea depusă de intimată reflectă faptul că domnul judecător înregistrează, în prezent, 11 hotărâri neredactate din septembrie 2015, fiind necesar ca domnul judecător să conştientizeze şi să acţioneze în sensul remedierii conduitei ce îi este reproşată, pentru a se atinge scopul prezentei proceduri disciplinare.
Referitor la criticile aduse hotărârii nr. 8J din 6 martie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, pronunţată în dosarul nr. x/2018 prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea petentului de suspendare din funcţia de judecător, se observă că în mod corect s-a dat eficienţă prevederilor legale reţinute ca fiind incidente, recurentul neavând dreptul legal de a formula o astfel de cerere, doar secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, putând dispune suspendarea din funcţie a magistratului până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.
2. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, recurentul A. a formulat revizuire, la data de 28 octombrie 2021, potrivit ştampilei de pe prima pagină.
Prin cererea de revizuire, a solicitat retractarea Deciziei nr. 239 din 4 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători- civil, schimbarea acesteia în tot, în sensul admiterii recursului, cu consecinţa anulării hotărârii criticate ca urmare a constatării nulităţii tuturor actelor de cercetare disciplinară efectuate ulterior datei de 01.09.2018, inclusiv a nulităţii actului de sesizare a instanţei de judecată în materie disciplinară.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe art. 21 Legea nr. 554/2004, art. 513 alin. (1), art. 494 şi art. 482 C. proc. civ.
Referitor la termenul de promovare a căii extraordinare de atac, revizuentul a invocat Decizia nr. 45/12.12.2016 pronunţată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 386/23.05.20217, respectiv aspectele reţinute la pct. 81-84 şi a făcut referire şi la Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18 mai 2021.
4. Apărările părţilor
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat tardivitatea cererii de revizuire, pe fond a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de intimată, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care este temeiul de drept al cererii de revizuire ce face obiectul prezentului dosar, "Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere."
Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 45/2016 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015, s-a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii."
Ca urmare, în aplicarea textului de lege anterior evocat, termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, se reţine că decizia a cărei anulare se solicită a fost comunicată la 29 ianuarie 2020, dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
Calculul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2. C. proc. civ., potrivit cărora:
"când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte".
Făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, se reţine că termenul pentru formularea cererii de revizuire, de o lună, a curs de la 29 ianuarie 2020 şi s-a împlinit la 1 martie 2020, care a fost o zi nelucrătoare, motiv pentru care s-a prelungit până în prima zi lucrătoare, 2 martie 2020.
Or, cererea de revizuire a fost depusă la 25 octombrie 2021, cum rezultă din ştampila oficiului poştal aplicată pe plicul cu care a fost expediată cererea care face obiectul prezentei cauze, dosarul pendinte.
Potrivit art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."
Înalta Curte urmează a înlătura susţinerea revizuentului din finalul cererii cu care a fost învestită instanţa, prin care acesta apreciază că prezenta cale extraordinară de atac ar fi formulată în termenul legal, întrucât revizuirea formulată anterior împotriva aceleiaşi decizii a fost anulată pentru lipsa semnăturii, ceea ce ar însemna că instanţa nu a analizat-o deloc.
Înalta Curte reţine că sancţiunea respingerii prezentei căi extraordinare de atac a intervenit ca urmare a declarării tardive a cererii de revizuire, peste termenul legal aşa cum a fost stabilit de lege şi prin hotărârea prealabilă menţionată, pe care de altfel şi revizuentul o invocă în susţinerea cererii de revizuire.
Împrejurarea că revizuentul a mai exercitat calea extraordinară a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 239 din 4 noiembrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2019, litigiul fiind soluţionat prin Decizia nr. 326 din 18 octombrie 2021, prin care această instanţă a anulat, pentru lipsa semnăturii, cererea de revizuire nu are nicio relevanţă cu privire la termenul de declarare a prezentei căi de atac, care s-a făcut în afara termenului legal.
Înalta Curte mai constată şi că revizuentul nu a formulat cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo împrejurare care să îl fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea de atac, în intervalul prevăzut de lege.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că recurentul a formulat calea de atac în afara termenului legal, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) cu referire la art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire declarată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 239 din 4 noiembrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2022.