Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Acţiunea disciplinară:

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Bihor, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004.

2. Excepţia nulităţii acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. 1839 din 2 iulie 2019 invocate de pârâtă

Prin întâmpinarea depusă la dosar, completată ulterior prin memoriul depus la dosar la termenul din 9 octombrie 2019, pârâta judecător A. a invocat excepţia nulităţii acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. 1829 din 2 iulie 2019, pentru următoarele motive: 1) nulitatea actului de sesizare pentru imposibilitatea determinării autorului sesizării; 2) nulitatea actului de sesizare pentru lipsa capacităţii de exerciţiu a autorului sesizării; 3) nulitatea actului de sesizare pentru lipsa interesului petentului şi a calităţii de reprezentant; 4) încălcarea dispoziţiilor legale privind repartizarea aleatorie a sesizării; 5) nelegalitatea formării echipei de inspectori desemnate în vederea efectuării cercetării disciplinare; 6) nulitatea cercetării disciplinare ca derivând din nulitatea Rezoluţiei nr. 233A/II din 12 martie 2019 emise de inspectorul-şef, respectiv din lipsa calităţii acestuia de reprezentant legal al Inspecţiei Judiciare; 7) lipsa verificărilor prealabile şi a cercetării disciplinare în ceea ce priveşte fapta concretă reţinută în acţiunea disciplinară; 8) nulitatea cercetării disciplinare; 9) nulitatea cercetării disciplinare din perspectiva nerespectării dreptului la apărare; 10) nelegalitatea acţiunii disciplinare ca urmare a încălcării principiului neretroactivităţii legii; 11) încălcarea normelor de competenţă funcţională de către Inspecţia Judiciară.

Ulterior, pârâta a depus la dosar un nou memoriu, prin care a invocat, în completarea excepţiei menţionate la punctul 8 al memoriului anterior, nulitatea absolută a acţiunii disciplinare, ca urmare a nulităţii actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară, începând cu verificările prealabile, efectuate cu încălcarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

3. Hotărârea instanţei disciplinare

A. Încheierea de şedinţă din 6 februarie 2021

Prin încheierea de şedinţă din 6 februarie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile de efectuare a verificărilor prealabile, ca neîntemeiată, şi, cu unanimitate, a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru imposibilitatea determinării autorului sesizării.

De asemenea, a constatat că, faţă de soluţia respingerii excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru imposibilitatea determinării titularului sesizării, nu se mai impune a fi analizat motivul de nulitate absolută pentru lipsa capacităţii de exerciţiu a titularului sesizării, respectiv persoana juridică x, în condiţiile în care s-a reţinut că sesizarea, în lucrarea nr. x, a fost formulată de B., persoană fizică.

Cu privire la excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile de efectuare a verificărilor prealabile, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut următoarele considerente.

Cu privire la susţinerile pârâtei - privind lipsa de dată certă în sensul că sesizarea nu poartă dovada înregistrării la Serviciul registratură, ci doar data de 11 ianuarie 2019, dată la care sesizarea a fost rezoluţionată de inspectorul-şef şi primirea sesizării la Inspecţia Judiciară la data de 28 decembrie 2018, astfel că termenul de 45 de zile de efectuare a verificărilor prealabile a fost depăşit în condiţiile în care art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 prevede expres că acest termen curge de la data sesizării Inspecţiei Judiciare - secţia, cu majoritate, a reţinut că sesizarea, în lucrarea nr. x, a fost trimisă prin poştă la 21 decembrie 2018 şi predată la Inspecţia Judiciară la data de 28 decembrie 2018, astfel cum rezultă din răspunsul trimis de către Compania Naţională Poşta Română .

Inspecţia Judiciară a confirmat faptul că sesizarea menţionată a fost primită la această instituţie în ziua de vineri, 28 decembrie 2018, dată la care documentul a fost înregistrat sub nr. x în registrul de primire documente .

După verificările efectuate la nivelul Registraturii generale, sesizarea a fost prezentată, în data de 11 ianuarie 2019, inspectorului-şef pentru a dispune conform legii. Astfel, lucrarea a fost repartizată Direcţiei de inspecţie pentru judecători, fiind înregistrată la 11 ianuarie 2019 (vineri) în registrul de evidenţă a lucrărilor de inspecţie sub nr. x, iar la 14 ianuarie 2019 (luni) a fost repartizată inspectorului judiciar C., astfel cum rezultă din fişa de repartizare ataşată la dosar .

Iniţial, verificările prealabile au fost finalizate la 21 februarie 2019 şi au constat în relaţiile comunicate, la solicitarea inspectorului, de conducerea Tribunalului Bihor cu adresa nr. x/29.01.2019.

Prin Rezoluţia nr. 233/21.02.2009, s-a dispus clasarea sesizării sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004.

În baza Avizului negativ nr. x/12.03.2019 al directorului Direcţiei de inspecţie pentru judecători, prin Rezoluţia nr. 233A/II/12.03.2019, inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a infirmat rezoluţia şi a dispus completarea verificărilor de către acelaşi inspector, în termen de cel mult 30 de zile.

Verificările prealabile au fost, astfel, completate cu punctul de vedere însuşit de membrii colegiului de conducere de la momentul adoptării Hotărârilor nr. 20/2017 şi nr. 15/2018; propuneri adresate colegiului şi care au fost aprobate prin hotărârile menţionate; foi colective de prezenţă; ordine de serviciu; relaţii comunicate de conducerea Tribunalului Bihor cu adresa nr. x/03.04.2019; punctul de vedere al domnului judecător D. - care îndeplinea atribuţiile preşedintelui secţiei penale a Tribunalului Bihor la data de 11 decembrie 2017 - a fost consemnat în procesul-verbal întocmit de inspectorul judiciar la 9 aprilie 2019.

La data de 11 aprilie 2019, a fost finalizată completarea verificărilor prealabile.

Potrivit art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, aspectele semnalate în sesizarea din oficiu sau cea formulată de o altă persoană interesată sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indicii privind săvârşirea unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare potrivit alin. (1). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

În ceea ce priveşte natura termenului de 45 de zile, în interiorul căruia trebuie efectuate verificările prealabile, termen ce poate fi prelungit cu cel mult 45 de zile de către inspectorul-şef, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură, secţia pentru judecători a reţinut că acesta este un termen legal imperativ.

Caracterul imperativ al termenului analizat rezultă chiar din dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora verificările prealabile se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării, termen ce poate fi prelungit cu cel mult 45 de zile, de către inspectorul-şef, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

Referitor la data de la care începe să curgă aceste termen, secţia, cu majoritate, a reţinut că trebuie avut în vedere momentul la care sesizarea a fost înregistrată la nivelul direcţiei de specialitate din cadrul Inspecţiei Judiciare, respectiv data înregistrării în registrul lucrărilor de inspecţie, în speţă, data de 11 ianuarie 2019, pentru motivele de mai jos.

Toate etapele prealabile înregistrării dosarului pe rolul Direcţiei de inspecţie pentru judecători constituie faze administrative pe care o sesizare trebuie să le parcurgă până în momentul în care aceasta, calificată juridic corect de inspectorul-şef, devine sesizare disciplinară în sensul legii.

Însăşi specificul activităţii Inspecţiei Judiciare, ca organism administrativ, o diferenţiază de caracteristicile unei instanţe de judecată, neputând fi operate analogii sub aspectul modului de organizare şi funcţionare, pe rolul Inspecţiei Judiciare fiind înregistrate numeroase sesizări ce nu au toate natura juridică a unor sesizări potenţial disciplinare, astfel că, în prealabil, se impune realizarea unei corecte calificări juridice a fiecărei sesizări, operaţiune îndeplinită de inspectorul-şef, pentru ca acestea să-şi poată urma fiecare cursul procedural specific.

Această împrejurare rezultă din chiar modul în care este organizată şi reglementată procedura de înregistrare a oricărei sesizări adresate Inspecţiei Judiciare, începând cu registrele ce dovedesc aceste înregistrări.

Astfel, potrivit art. 64 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 134/10.12.2018, registrele de evidenţă ale Inspecţiei Judiciare sunt, printre altele: registrul documentelor primite (R1) şi registrul lucrărilor de inspecţie (R2).

Art. 64 alin. (2) din Regulamentul menţionat stabileşte ce cuprinde registrul documentelor primite, respectiv informaţii despre documentele externe primite la Inspecţia Judiciară şi sesizările din oficiu ale acesteia.

Art. 64 alin. (3) din Regulament stabileşte ce cuprinde registrul lucrărilor de inspecţie, respectiv informaţii privind sesizarea, subiecţii pasivi, repartizarea, circuitul intern, conexarea şi ataşarea, precum şi documentele depuse în lucrările de inspecţie.

Prin urmare, se face o diferenţiere clară între registrul documentelor primite, care cuprinde evidenţa tuturor documentelor, de orice fel, transmise Inspecţiei Judiciare şi registrul lucrărilor de inspecţie care cuprinde evidenţa sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

Într-adevăr, art. 65 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul nr. 134/10.12.2018, prevede că documentele transmise Inspecţiei Judiciare prin orice mijloc de comunicare sau depuse personal se primesc la registratura acesteia, unde li se dă dată certă şi se înregistrează în registrul documentelor primite, însă acest text de lege trebuie interpretat prin raportare şi la celelalte dispoziţii cuprinse în Secţiunea a 2-a - Repartizarea documentelor primite din Regulamentul anterior menţionat.

Astfel, după primirea la registratură a fiecărui document transmis Inspecţiei Judiciare, sunt efectuate verificări în condiţiile art. 66 alin. (1)-(4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, rezultatul acestor verificări fiind consemnat într-un referat (art. 66 alin. (5).

Art. 66 alin. (6) din Regulament stabileşte că, pe baza referatului de verificări, inspectorul-şef dispune înregistrarea unei noi lucrări de inspecţie şi repartizarea aleatorie a acesteia, în cazul în care constată că documentul primit îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Inspecţiei Judiciare.

Prin urmare, după calificarea documentului drept sesizare, acesta se înregistrează în registrul lucrărilor de inspecţie.

Potrivit art. 17 alin. (4) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef nr. 136/11.12.2018, termenele de soluţionare a lucrărilor de inspecţie, stabilite potrivit alin. (1)-(3) ale aceluiaşi articol, încep să curgă de la data înregistrării sesizării în registrul lucrărilor de inspecţie.

Alin. (3) al art. 17 din Regulamentul sus-menţionat face referire la termenele prevăzute de art. 45 şi art. 46 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, texte de lege care reglementează, printre altele, şi termenul de 45 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile, în cazul unei sesizări disciplinare.

Din această perspectivă, faţă de argumentele expuse pe larg anterior, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că termenul de 45 de zile stabilit de lege pentru efectuarea verificărilor prealabile curge de la data la care sesizarea a fost înregistrată în registrul lucrărilor de inspecţie, în speţă, de la data de 11 ianuarie 2019.

Se indică, drept relevantă pentru cele mai sus-reţinute, şi Decizia nr. 209 din 7 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a reţinut că "data de la care se calculează termenul de efectuare a verificărilor prealabile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 este data înregistrării sesizării".

În acest condiţii, raportat la data înregistrării sesizării în registrul lucrărilor de inspecţie la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv 11 ianuarie 2019, şi data finalizării verificărilor prealabile iniţiale - 21 februarie 2019, secţia, cu majoritate, a constatat că termenul legal de 45 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile nu a fost depăşit.

Referitor la susţinerea pârâtei expusă în completarea memoriului iniţial, depusă la dosar, în sensul că termenul de 45 de zile prevăzut de lege a fost depăşit şi prin raportare la Rezoluţia nr. 1016 din 11 aprilie 2019 de începere a cercetării disciplinare, secţia, cu majoritate, a reţinut că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 45 alin. (4) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, rezoluţia de clasare poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor.

În speţă, prin Rezoluţia nr. 233A/II/12.03.2019, inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a infirmat rezoluţia iniţială de clasare a sesizării şi a dispus completarea verificărilor de către acelaşi inspector, în termen de cel mult 30 de zile. La data de 11 aprilie 2019, a fost finalizată completarea verificărilor prealabile, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat în acest sens.

Prin urmare, atât verificările prealabile iniţiale, cât şi completarea ulterioară a verificărilor prealabile s-au realizat cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile.

B. Încheierea de şedinţă din 15 iulie 2020

Prin încheierea de şedinţă din 15 iulie 2020, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii: 1) cu unanimitate: (i) a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. 1839 din 2 iulie 2019 pentru lipsa interesului autorului sesizării şi a calităţii de reprezentant; (ii) a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare derivând din nulitatea Rezoluţiei nr. 233A/II din 12 martie 2019 emise de inspectorul-şef, respectiv lipsa calităţii acestuia de reprezentant al Inspecţiei Judiciare; (iii) a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. 1839 din 2 iulie 2019, derivând din nelegalitatea formării echipei de inspectori desemnate în vederea efectuării cercetării disciplinare, din lipsa verificărilor prealabile şi a cercetării disciplinare în ceea ce priveşte fapta concretă reţinută în acţiunea disciplinară, din nulitatea cercetării disciplinare din perspectiva nerespectării dreptului la apărare şi din încălcarea principiului neretroactivităţii legii; (iv) a calificat excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. 1839 din 2 iulie 2019, rezultând din încălcarea normelor de competenţă funcţională de către Inspecţia Judiciară, ca fiind apărări de fond; 2) cu majoritate, a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. 1839 din 2 iulie 2019 pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind repartizarea aleatorie a sesizării.

C. Hotărârea nr. 13J din 7 octombrie 2020

Prin Hotărârea nr. 13 J din 7 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Bihor, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

Soluţia sus-menţionată, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii are la bază considerentele de mai jos.

Potrivit art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 242/2018, constituie abatere disciplinară nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.

În reglementarea anterioară, textul art. 99 lit. o) avea următoarea formă:

"constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor".

Inspecţia Judiciară a încadrat faptele reţinute în sarcina pârâtei-judecător la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în varianta normativă reglementată de Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004, act normativ care a intrat în vigoare la 18 octombrie 2018.

Sub aspectul aplicării în timp a prevederilor legale enunţate anterior, secţia, cu unanimitate, a reţinut că sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare a intervenit la data de 11 ianuarie 2019, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 este o abatere continuă care se consumă în momentul realizării acţiunii sau inacţiunii prevăzute de norma legală şi al producerii rezultatului, respectiv în momentul în care intervine încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează repartizarea aleatorie, iar acest lucru este consecinţa conduitei culpabile a magistratului.

Această abatere disciplinară are şi un moment al epuizării, respectiv se epuizează fie prin încetarea acţiunii sau inacţiunii anterior menţionate, fie prin sancţionarea magistratului, fie prin intervenţia altor cauze externe (de exemplu, magistratul se pensionează, demisionează din funcţie, este exclus din profesie).

În speţă, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară pentru fapta pârâtei constând în aceea că, în perioada 1 ianuarie 2018 - 21 noiembrie 2018, a încălcat dispoziţiile legale privind distribuirea aleatorie a cauzelor, prin faptul că a fost singurul judecător de drepturi şi libertăţi de la nivelul secţiei penale a Tribunalului Bihor. Prin urmare, momentul epuizării acţiunilor ce constituie elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare a fost la data de 21 noiembrie 2018, legea aplicabilă fiind stabilită prin raportare la acest moment.

Prin urmare, secţia pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, în varianta normativă ulterioară modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 242/208, act normativ ce a intrat în vigoare la 18 octombrie 2018.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare este necesar ca fapta ce constituie abatere disciplinară să întrunească elementele constitutive cu referire la latura obiectivă, latura subiectivă şi legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul produs, iar, în ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta trebuie constatată în mod cert, în baza probatoriului administrat în cauză.

Art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

Repartizarea cauzelor pe completuri se face, în mod aleatoriu, în sistem informatizat, iar cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege (art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară).

Prin reglementarea, la nivel legislativ, a principiului repartizării aleatorii a cauzelor s-a urmărit conferirea unei garanţii suplimentare independenţei funcţionale a judecătorului şi impartialităţii actului de justiţie.

În continuare, au fost invocate dispoziţiile art. 101 alin. (1), (5), (6) şi (7) din Regulamentul de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Asigurarea imparţialităţii şi transparenţei în realizarea actului de justiţie poate fi garantată în practică prin respectarea unui criteriu obiectiv de distribuire a dosarelor spre soluţionare, iar prin distribuirea aleatorie a dosarelor a fost eliminată posibilitatea repartizării dirijate a cauzelor.

Astfel, atunci când un judecător sau un complet de judecată este învestit cu soluţionarea unei cauze în urma unei repartizări aleatorii, schimbarea judecătorului sau a compunerii completului în lipsa unor motive obiective, justificate şi în afara cazurilor expres prevăzute de lege, constituie, în mod implicit, o încălcare a regulii repartizării aleatorii a cauzelor.

În acest sens, art. 101 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti stabileşte că un dosar se consideră repartizat aleatoriu, chiar şi în situaţia în care un singur complet poate soluţiona o cauză, dacă această situaţie se datorează unor motive obiective.

Repartizarea aleatorie a cauzei priveşte nu numai modalitatea iniţială de desemnare a judecătorului, ci implică, în mod obligatoriu, şi faptul ca acel judecător desemnat aleatoriu să fie cel care judecă până la final cauza, deoarece, în caz contrar, principiul ar fi lipsit de conţinut.

În acelaşi sens, Recomandarea nr. R (94)12 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor din 13.10.1994 prevede, la punctul 2 lit. f) că o cauză cu soluţionarea căreia a fost învestit un judecător nu poate fi luată de la acesta fără un motiv întemeiat.

Dispoziţiile art. 101 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prevăd, în mod expres, faptul că schimbarea judecătorului care compune un complet se poate face doar pentru motive obiective, iar, potrivit art. 19 alin. (1) lit. h) din Regulament, este atribuţia colegiului de conducere al instanţei să stabilească, la începutul anului, compunerea completurilor de judecată şi, acolo unde este cazul, asistenţii judiciari ce fac parte din aceste completuri, urmărind asigurarea continuităţii acestora.

La analiza existenţei sau inexistenţei acestei abateri disciplinare trebuie avute în vedere, pe lângă dispoziţiile legale generale care reglementează repartizarea aleatorie, şi dispoziţiile legale speciale aplicabile fiecărui tip de cerere adresată instanţelor judecătoreşti. Astfel, trebuie avute în vedere doar încălcările evidente şi indiscutabile în privinţa repartizării aleatorii a cauzelor şi, nicidecum, acele situaţii care sunt susceptibile de mai multe interpretări sau de existenţa unor practici diferite în cadrul instanţei cu privire la acest aspect.

În cauza de faţă, Inspecţia Judiciară a susţinut că încălcarea regulilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor rezultă din faptul că, în perioada 01.01.2018 - 21.11.2018, doamna judecător A. a asigurat participarea în ambele completuri de drepturi şi libertăţi constituite la nivelul secţiei penale a Tribunalului Bihor, neinvocând nici un moment că s-ar impune repartizarea cauzelor în condiţiile legii, în mod aleatoriu, în sistem informatizat.

Relativ la modalitatea de constituire a completurilor de judecată la nivelul secţiei penale a Tribunalului Bihor, secţia, cu majoritate, a reţinut că, în perioada 01.01.2018 - 21.11.2018, doamna judecător A. a fost desemnată şi menţinută ca unic judecător de drepturi şi libertăţi prin hotărâri succesive ale Colegiului de conducere al instanţei.

Această situaţie a fost determinată de motive obiective apreciate ca atare de Colegiul de conducere al instanţei, respectiv creşterea constantă a volumului de activitate la nivelul completurilor de fond în materie penală, comparativ cu volumul de activitate al completurilor de drepturi şi libertăţi.

În acest context, urmare a cererilor formulate de către judecătorii secţiei penale pentru echilibrarea volumului de activitate, la data de 20 decembrie 2017, a avut loc o şedinţă a judecătorilor acestei secţii. Urmare a acestei şedinţe, a fost formulată o propunere de organizare a activităţii secţiei penale ce cuprindea şi compunerea completurilor de judecată pentru anul 2018, propunere care a fost înaintată Colegiului de conducere al Tribunalului Bihor pentru aprobare. Prin Hotărârea nr. 20/27.12.2017, Colegiul de conducere, cu unanimitate, a aprobat solicitarea secţiei penale, inclusiv în ceea ce priveşte desemnarea doamnei judecător A. pe cele două completuri de drepturi şi libertăţi constituite la nivelul secţiei.

De altfel, chiar doamna judecător A., la momentul la care a susţinut, în şedinţa Colegiului de conducere, propunerea secţiei penale a precizat expres că preluarea celor două completuri de drepturi şi libertăţi are un caracter provizoriu, în funcţie de situaţia concretă a judecătorilor care activează în cadrul secţiei penale (aspect ce rezultă din cuprinsul procesului-verbal anexat Hotărârii nr. 20/27.12.2017).

Relevant este şi faptul că, în cadrul discuţiilor din data de 27 decembrie 2017, nu s-a pus problema unei eventuale nerespectări a repartizării aleatorii, împrejurare ce rezultă atât din procesul-verbal al şedinţei, cât şi din declaraţiile domnilor judecători E., F., G., H., membri ai colegiului de conducere.

Astfel, doamna judecător E. a precizat, în cuprinsul declaraţiei date în cadrul cercetării disciplinare, că, în cadrul şedinţei, nu au fost prezentate date statistice, nici nu s-a pus problema repartizării aleatorii, dar că, la luarea hotărârii, s-au avut în vedere fluctuaţia de personal şi incidenţa art. 101 alin. (8) din ROIJ.

Susţinerea Inspecţiei Judiciare, în sensul că, prin modul în care a participat la discuţii în şedinţa Colegiului de conducere din data de 27 decembrie 2017, pârâta-judecător A. a urmărit să fie desemnată ca unic judecător de drepturi şi libertăţi nu poate fi primită, în condiţiile în care hotărârea Colegiului de conducere este un act juridic care exprimă voinţa membrilor într-un organ colegial şi are la bază principiul majorităţii. Astfel, nu se poate susţine că membrii colegiului de conducere au votat propunerea de organizare a activităţii la nivelul secţiei penale a Tribunalului Bihor fără a avea reprezentarea exactă a votului exprimat.

Relevant este şi faptul că, prin Rezoluţia nr. 1839 din 10 iunie 2019, Inspecţia Judiciară a respins sesizarea formulată (pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. o) împotriva domnilor judecători G., I., F., J., E., H., toţi membri ai Colegiului de conducere al Tribunalului Bihor. În motivarea acestei soluţii, Inspecţia Judiciară a reţinut următoarele:

"Având în vedere modul în care este organizată activitatea colegiilor de conducere, niciunul dintre voturile exprimate de membri nu poate avea, el singur, vreo consecinţă juridică. Prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 524/11.07.2017 s-a reţinut că ceea ce contează, însă, este rezultatul dezbaterilor si al votului exprimat în urma acestora şi nu poziţia individuală a celor care participă la luarea hotărârilor".

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că repartizarea unui anumit dosar către un anumit judecător nu încalcă per se art. 6 din Convenţie.

Trebuie avute în vedere circumstanţele de fapt: resursele disponibile, specializarea judecătorilor, conflictele de interese (Cauza Bochan vs. Ucraina).

In speţă, s-a ajuns la desemnarea unui singur judecător care să soluţioneze cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi în contextul unui volum crescut de muncă şi al unui deficit de personal la nivelul secţiei penale, această măsură fiind dispusă pentru o perioadă limitată de timp, respectiv până la momentul completării schemei de personal.

Relevantă din această perspectivă este şi practica administrativă conturată anterior la nivelul Curţii de Apel Oradea, precum şi la nivelul altor instanţe de judecată.

Astfel, prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Oradea nr. 31/30.09.2015, s-a stabilit o procedură ce viza crearea, la nivelul acestei instanţe, a unui singur complet de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cererile de competenţa acestui complet urmând a fi repartizate manual.

Acest mod de organizare a fost supus verificărilor Inspecţiei Judiciare, iar prin Raportul de remediere nr. x/2015 această măsură a fost apreciată. Astfel, la punctul III. 1.1 din raport (cu referire la circuitul dosarelor având ca obiect supravegherea tehnică şi percheziţia), s-a constatat că, în baza unei hotărâri de colegiu, cauzele cu acest obiect urmau a fi repartizate manual completului special constituit (un singur complet), iar cererile privind metodele speciale de supraveghere tehnică menţionate împreună cu dosarul cauzei urmau a fi prezentate direct judecătorului de drepturi şi libertăţi desemnat. Inspecţia Judiciară a apreciat că măsurile dispuse la nivelul Curţii de Apel Oradea "constituie veritabile proceduri operaţionale, care pot fi preluate ca bune practici de către alte instanţe judecătoreşti, în special la nivelul curţilor de apel" .

Concluziile acestui raport au fost însuşite, fără nicio observaţie suplimentară, de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 911 din 10.11.2015.

Cu referire la existenţa unor practici administrative similare la nivelul altor instanţe, este relevant Raportul Inspecţiei Judiciare nr. x/2018, în cuprinsul căruia se arată că, în cadrul Curţii de Apel Cluj, prin excepţie de la regula repartizării ciclice, în anul 2015, în situaţia repartizării unui dosar cu mai mulţi inculpaţi, pentru a nu se bloca activitatea completului învestit cu o astfel de cauză, următoarele cauze nou intrate se repartizau manual doar celuilalt complet de drepturi si libertăţi aflat pe planificare, aceasta măsura fiind justificată de numărul insuficient de judecători ai secţiei penale -15 judecători.

Acelaşi raport face referire şi la situaţia identificată la Judecătoria Baia-Mare, unde era desemnat anual un singur judecător de drepturi si libertăţi, precum şi la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, unde a funcţionat un singur judecător de drepturi si libertăţi în perioadele 10.02.2014 - 01.06.2014 si 06.02.2017 - 06.06.2018 (extras din raport vol. II dosar Inspecţia Judiciară - cercetare disciplinară, filele x).

Mai mult, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 877/20.08.2013, s-a reţinut că, prin planificarea unui singur judecător pe zi pentru soluţionarea măsurilor preventive şi a unui singur judecător pentru planificarea de permanenţă, nu este încălcat principiul repartizării aleatorii a cauzelor.

În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că "împrejurarea că un singur judecător va prelua cauzele privind măsurile preventive o perioadă mai mare de timp (...) nu este de natură să inducă suspiciunea că un anumit judecător va pronunţa un anumit tip de soluţii, indiferent de circumstanţele cauzei".

Relevant este şi faptul că, ulterior adoptării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 20/27.12.2017, au existat demersuri pentru completarea schemei de personal la nivelul secţiei penale a Tribunalului Bihor, inclusiv din partea doamnei judecător A..

De asemenea, nu se poate susţine că, în perioada ulterioară adoptării Hotărârii nr. 15/12.07.2018 a Colegiului de conducere al Tribunalului Bihor (hotărâre prin care s-a stabilit că toţi judecătorii secţiei penale vor îndeplini toate atribuţiile judiciare ce revin judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară şi judecătorului de fond), doamna judecător A. a încălcat dispoziţiile legale ce reglementează distribuirea aleatorie a cauzelor.

Astfel, în şedinţa din 2 august 2018, Colegiul de conducere, în unanimitate, a votat pentru amânarea implementării măsurilor din Hotărârea nr. 15/2018 până la validarea, în luna octombrie, a rezultatelor concursului de promovare aflat în desfăşurare în perioada iulie - octombrie 2018. Mai mult, la data de 23 octombrie 2018, Colegiul de conducere a menţinut acelaşi mod de organizare la nivelul secţiei penale până la promovarea efectivă a celor patru judecători.

Modalitatea de organizare a completurilor la nivelul secţiei penale, stabilită iniţial prin Hotărârea nr. 20/27.12.2017, a fost menţinută până la momentul adoptării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 25 din 20 noiembrie 2018, prin care a mai fost planificat un judecător pe completurile de drepturi şi libertăţi, alături de doamna A..

Prin urmare, desemnarea pârâtei judecător A. ca judecător de drepturi şi libertăţi pe ambele completuri constituite la nivelul secţiei penale s-a realizat printr-o hotărâre a Colegiului de conducere al Tribunalului Bihor (Hotărârea nr. 20/27.12.2017), hotărâre care are caracterul unui act administrativ unilateral, în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, act ce se bucură de prezumţia de legalitate până la desfiinţarea sa de către instanţa de judecată. Această hotărâre nu a fost atacată în contencios administrativ, în procedura stabilită expres de legiuitor, astfel că şi-a produs efectele juridice până la momentul adoptării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 25 din 20 noimebrie 2018, hotărâre prin care a mai fost planificat încă un judecător pe completul de drepturi şi libertăţi.

În condiţiile în care nu s-a constatat nelegalitatea Hotărârii nr. 20/27.12.2017 a Colegiului de conducere al Tribunalului Bihor şi a proceselor-verbale subsecvente întocmite în baza acestei hotărâri, nu se poate susţine că pârâta-judecător A. a încălcat dispoziţiile legale ce reglementează repartizarea aleatorie a cauzelor.

De altfel, potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, judecătorii au îndatorirea să respecte prevederile legale, normele Codului deontologic, regulamentele, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii date în conformitate cu legea, hotărârile adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere.

Secţia a reţinut că se impune a fi subliniat şi faptul că Inspecţia Judiciară apreciază ca având relevanţă disciplinară o situaţie care, în anul 2015, prin Raportul de remediere nr. x/2015, aprobat prin Hotărârea nr. 911/10.11.2015 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost promovată drept model de bune practici, împrejurare care demonstrează, o dată în plus, neteminicia acţiunii de faţă.

În consecinţă, reţinând că pârâta-judecător A. a exercitat atribuţiile de judecător de drepturi şi libertăţi în temeiul unei hotărări adoptate de colegiul de conducere al instanţei, nedesfiinţate în procedura contenciosului administrativ şi care şi-a produs efectele pentru o perioadă limitată de timp, secţia, cu majoritate, a constatat că nu este întrunit elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Din punctul de vedere al laturii subiective, secţia, cu majoritate, a reţinut, raportat la aspectele detaliate anterior, că, în speţă, nu se regăseşte forma de vinovăţie cerută de lege pentru a se constata existenţa acestei abateri disciplinare.

Astfel, secţia, cu majoritate, a apreciat că poate atrage răspunderea disciplinară, în condiţiile prezentului articol, numai nesocotirea conştientă şi vădită a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor. În concret, judecătorul va fi sancţionat disciplinar numai în situaţia în care se va face dovada că a urmărit, prin conduita sa, să înfrângă principiul repartizării aleatorii. În cauză, nu se poate susţine că pârâta-judecător a acţionat cu vinovaţia cerută de lege, împrejurare care reiese din faptul că desemnarea acesteia ca unic judecător de drepturi şi libertăţi s-a realizat printr-o hotărâre a colegiului de conducere ce se bucură de prezumţia de legalitate.

Pentru aceste considerente, secţia, cu majoritate, a reţinut că nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, motiv pentru care a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciara împotriva pârâtei-judecător A., ca neîntemeiată.

4. Recursul formulat de Inspecţia Judiciară

Împotriva Hotărârii nr. 13/J/07.10.2020 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a formulat recurs Inspecţia Judiciară, prin care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva intimatei A., judecător în cadrul Tribunalului Bihor, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, şi aplicarea unei sancţiuni prevăzute de art. 100 alin. (1) din acelaşi act normativ, pentru motivele de recurs arătate în continuare.

A. Critici referitoare la nelegalitatea hotărârii

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nu a motivat, în mod legal, înlăturarea argumentelor Inspecţiei Judiciare cu privire la nedovedirea caracterului justificat al încălcării dispoziţiilor legale ce reglementează repatizarea aleatorie, prin prisma volumului de activitate excesiv ori a unei scheme de judecători insuficient ocupate.

Cu privire la latura subiectivă, hotărârea atacată nu cuprinde, în realitate, nici un considerent, rezumându-se a trage concluzia că nu este întrunită forma de vinovăţie cerută de lege, de vreme ce desemnarea intimatei a fost făcută prin hotărâre de colegiu.

B. Critici referioare la netemeinicia hotărârii

Sub un prim aspect, recurenta susţine că, deşi din considerentele hotărârii atacate rezultă că ceea ce s-a supus analizei este conduita judecătorului, actele şi faptele acestuia, care intră în sfera ilicitului disciplinar şi care realizează elementul material al laturii obiective a abaterii prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nu a analizat, în nici un fel, activităţile desfăşurate de intimată şi care au condus la desemnarea sa ca unic judecător al completurilor de drepturi şi libertăţi, cu toate că aceste activităţi rezultau chiar din înscrisurile aflate la dosarul disciplinar, nefiind contestate.

Caracterul ilicit, din punct de vedere disciplinar, al unui comportament rezultă din încălcarea unei dispoziţii legale, o hotărâre de colegiu ulterioară neputând avea natura unei cauze de înlăturare a răspunderii.

Elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare este întrunit prin activităţile desfăşurate de intimată pentru desemnarea sa ca unic judecător de drepturi şi libertăţi. Faptul că, anterior, au mai existat instanţe unde activitatea a fost organizată similar, prin desemnarea unui singur judecător sau faptul că ar fi existat completuri unice pentru interceptarea convorbirilor telefonice nu înlătură concluzia existenţei unei încălcări a dispoziţiilor legale.

Nu a fost dovedit caracterul justificat al acestei încălcări prin prisma unui volum de activitate excesiv ori a unei scheme de judecători insuficient ocupate, această apărare fiind înlăturată argumentat prin rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, fără ca secţia pentru judecători să motiveze, însă, corespunzător înlăturarea argumentelor Inspecţiei Judiciare.

Cu privire la existenţa motivelor obiective care să justifice desemnarea doamnei judecător A. ca singur judecător de drepturi şi libertăţi, se precizează faptul că, la momentul la care această propunere a fost pusă în discuţia colegiului de conducere, nu a fost prezentată nicio analiză a activităţii la nivelul secţiei penale prin raportare la indicatorii statistici specifici, nu s-a prezentat volumul de muncă raportat la fiecare judecător în parte, ci doar s-a susţinut că, prin participarea tuturor judecătorilor în completurile de drepturi şi libertăţi, s-ar vulnerabiliza dosarele penale din punct de vedere al confidenţialităţii datelor.

Instanţa dispunea de resurse umane, în condiţiile în care, începând cu data de 1 ianuarie 2018, urma să aibă loc promovarea la Tribunalul Bihor, în cadrul secţiei penale, a două doamne judecător, respectiv K. şi L.. Motivul real pentru care doamna judecător A. a urmărit să fie desemnată unicul judecător de drepturi şi libertăţi nu a fost determinat de situaţia dificilă a secţiei din punct de vedere al resurselor umane, ci, aşa cum rezultă din propriiile declaraţii şi puncte de vedere exprimate în cursul procedurii disciplinare, de suspiciunile privind judecătorii şi grefierii secţiei penale relativ la păstrarea confidenţialităţii lucrărilor care aveau acest caracter.

Prin urmare, invocarea, din perspectiva motivelor obiective, a art. 101 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care motivele invocate de doamna judecător A. sunt motive preconstituite, şi nu motive reale, care să justifice încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la repartizarea aleatorie a cauzelor.

Hotărârea atacată este criticată deopotrivă din punct de vedere al soluţiei pronunţate cu privire la latura subiectivă a abaterii disciplinare cercetate, arătându-se că poziţia subiectivă a făptuitorului poate fi dedusă din manifestările exterioare ale acestuia, nu şi din manifestările exterioare ale altei persoane ori ale altui organ.

Doamna judecător A. a urmărit să fie desemnată unic judecător de drepturi şi libertăţi, fapt confirmat inclusiv de formularea, de către aceasta, a plângerii prealabile împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 15/12.07.2018, hotărâre prin care s-a decis renunţarea la separarea strictă a funcţiilor judiciare, cu motivarea expresă că o astfel de organizare încalcă principiul repartizării aleatorii.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nu a analizat relevanţa poziţiei intimatei de respingere a cererii unui judecător de repartizare în cadrul secţiei penale, deşi această abordare a intimatei reflectă exact faptul că situaţia din secţia penală nu era atât de gravă din perspectiva secţiei penale, cât şi faptul că intimata nutrea suspiciuni la adresa tuturor colegilor săi, considerând că aceştia ar putea dezvălui informaţii din dosare.

Potrivit susţinerilor recurentei, toate aceste elemente atestă convingerea intimatei în sensul că aceasta ar fi fost singura capabilă să asigure confidenţialitatea lucrărilor, în antiteză cu colegii săi de secţie, fără a produce însă minime dovezi în sprijinul supoziţiilor şi bănuielilor pe care le avea.

Din conţinutul procesului-verbal al şedinţei secţiei penale din data de 20 decembrie 2017, rezultă că doamna judecător A. a realizat că, prin preluarea ambelor completuri de drepturi şi libertăţi, sunt încălcate dispoziţiile legale ce reglementează repartizarea aleatorie. În cadrul discuţiilor purtate în şedinţa amintită, doamna judecător a adus contraargumente care au blocat o altă propunere de organizare a activităţii în materia judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Toate probele administrate în cauză au relevat faptul că, prin acţiunile întreprinse anterior şedinţei Colegiului de conducere din data de 27 decembrie 2017, precum şi prin modul în care a prezentat situaţia existentă la nivelul secţiei penale, doamna judecător A. a urmărit şi a determinat adoptarea unei hotărâri prin care a fost desemnată ca unic judecător în cadrul completurilor de drepturi şi libertăţi, fiind încălcate astfel dispoziţiile legale ce reglementează repartizarea aleatorie.

5. Întâmpinarea şi recursul incident formulate de intimata A.

A. Întâmpinarea

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta Inspecţia Judiciară, ca nefondat.

B. Recursul incident

Împotriva Hotărârii nr. 13/J/07.10.2020 şi a încheierilor din 6 februarie 2020 şi 15 iulie 2020 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2019, intimata A. a formulat recurs incident, prin care a solicitat casarea în tot a acestora şi, rejudecând, admiterea excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare şi, în consecinţă, constatarea nulităţii absolute a acţiunii disciplinare exercitate prin Rezoluţia nr. 1839/02.07.2019.

În drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Recurenta arată că a invocat excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile de efectuare a verificărilor prealabile, reglementat de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, excepţia invocată fiind respinsă, in mod nelegal, prin încheierea din 6 februarie 2020 pronunţată de instanţa disciplinară.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii şi-a întemeiat soluţia sus-menţionată pe dispoziţiile art. 17 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/11.12.2018, care nu este aplicabil în prezenta cauză, întrucât potrivit art. 1 alin. (2) din ordinul menţionat, Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară din 11.12.2018 se aplică lucrărilor de inspecţie înregistrate începând cu 1 ianuarie 2019, sesizarea disciplinară în cauză fiind, însă, înregistrată la 28 decembrie 2018.

Conform datelor furnizate de Compania Naţională Poşta Română, atât la solicitarea pârâtei A., cât şi la solicitarea instanţei disciplinare, plicul având codul de bare nr. x, prin care a fost trimisă sesizarea disciplinară, a fost livrat destinatarului Inspecţia Judiciară la 28 decembrie 2018.

La data de 21 ianuarie 2020, chiar recurenta Inspecţia Judiciară a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri, printre care extras din registrul primiri documente, ce atestă înregistrarea sesizării disciplinare la Inspecţia Judiciară, la 28 decembrie 2018.

În raport de data de 28 decembrie 2018, data înregistrării sesizării disciplinare la Inspecţia Judiciară, termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 sub sancţiunea decăderii, s-a împlinit la 12 februarie 2019.

Verificările prealabile, în cauză, s-au finalizat la 21 februarie 2019, ulterior împlinirii termenului de 45 de zile. Prin Rezoluţia nr. 223 din 21 februarie 2019, de finalizare a verificărilor prealabile, desfiinţată ulterior de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, s-a dispus, iniţial, clasarea sesizării disciplinare.

La dosar nu există nici un înscris care să ateste prelungirea termenului iniţial de 45 de zile de către inspectorul-şef.

Data certă a înregistrării actului de sesizare la Inspecţia Judiciară marchează, potrivit art. 45 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 317/2004, momentul de la care curge termenul de decădere de 45 de zile, ce poate fi prelungit cu cel mult 45 de zile, pentru efectuarea verificărilor prealabile.

Soluţia pronunţată cu încălcarea acestui termen, în cazul de faţă, dispunerea începerii cercetării disciplinare, este lovită de nulitate, în condiţiile art. 185 C. proc. civ., potrivit căruia actul făcut peste termen este lovit de nulitate.

Legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că termenul de 45 de zile curge de la data sesizării Inspecţiei Judiciare, tocmai pentru a nu se da posibilitatea determinării arbitrare a unui termen imperativ de efectuarea a lucrărilor de inspecţie, de către subiectul împotriva căruia curge aceste termen.

În cauza dedusă judecătii, acest termen s-a împlinit la 12 februarie 2019. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea prelungirii acestui termen cu încă 45 de zile, pentru motive temeinice, prin rezoluţie a inspectorului-şef.

Pentru acordarea prelungirii, legea impune îndeplinirea a două condiţii: a) să existe motive temeinice, argumentate de inspectorul-şef în cuprinsul rezoluţiei de prelungire; b) prelungirea termenului iniţial să aibă loc în interiorul acestuia.

Având în vedere faptul că termenul de 45 de zile, prevăzut sub sancţiunea decăderii, conform dispoziţiilor legale precitate, calculat de la 28 decembrie 2018, data sesizării Inspecţiei Judiciare, s-a împlinit la 12 februarie 2019, rezultă că Rezoluţia nr. 223 din 21 februarie 2019, prin care s-au finalizat iniţial verificările prealabile, este nulă absolut.

În consecinţă, şi Rezoluţia nr. 233A/II/12.03.2019, prin care inspectorul-şef a infirmat Rezoluţia de clasare din 21 februarie 2019 şi a acordat un termen de 30 de zile pentru completarea verificărilor prealabile, este, la rândul său, ca act subsecvent, nulă absolut. Mai mult, inspectorul-şef nu putea să dispună desfiinţarea acesteia ca netemeinică, o astfel de soluţie presupunând un act valid.

Totodată, raportând Rezoluţia nr. 1016 din 11 aprilie 2019 de începere a cercetării disciplinare, la data sesizării Inspecţiei Judiciare, data de 28 decembrie 2018, se cumulează un număr de 103 zile de verificări prealabile, peste durata maximă admisă de lege, de 90 de zile.

Instanţa disciplinară a reţinut, în mod eronat, faptul că termenul de decădere de 45 de zile curge de la data înregistrării sesizării la direcţia de specialitate şi nu de la momentul înregistrării sesizării disciplinare la Inspecţia Judiciară, întemeindu-şi această soluţie pe dispoziţiile art. 17 alin. (4) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/11.12.2018, care prevede că termenele de soluţionare a lucrărilor de inspecţie stabilite potrivit alin. (1)-(3) încep să curgă de la data înregistrării sesizării în registrul lucrărilor de inspecţie.

În prezenta cauză nu este aplicabil Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/11.12.2018, întrucât sesizarea disciplinară a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară la 28 decembrie 2018, iar art. 1 alin. (2) din actul normativ precitat prevede că Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie din 11.12.2018 se aplică lucrărilor de inspecţie înregistrate începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Drept urmare, în cauză sunt aplicabile: a) Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară din 15.11.2012, în vigoare de la 29 noiembrie 2012 până la 1 ianuarie 2019; b)Regulamentul de organizare şi funcţionate a Inspecţiei Judiciare din 10.12.2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1049 din 11 decembrie 2018, în vigoare de la 11 decembrie 2018 şi aprobat prin Ordinul nr. 134/10.12.2018.

Potrivit art. 11 alin. (4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară din 15.11.2012, "Termenul de 45 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, poate fi prelungit cu încă 45 de zile, la solicitarea motivată a inspectorului judiciar sau a echipei de inspectori judiciari, în funcţie de complexitatea sesizării, de volumul de lucru al inspectorului/echipei de inspectori desemnaţi sau de existenţa altor motive întemeiate".

Nu există nicio menţiune privind momentul de la care curge termenul de 45 de zile, alta decât faptul că acest termen este cel prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 nu cuprinde nicio distincţie cu privire la sesizarea direcţiei de specialitate, în absenţa unei astfel de distincţii în textul legii, nefiind posibilă stabilirea sa pe bază de interpretare, conform principiului potrivit căruia acolo unde legea nu distinge, nu poate nici interpretul legii să o facă.

Dispoziţiile cu caracter infralegal aplicabile în cauză, respectiv Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară din 15.11.2012, nu contravin dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Aprecierea secţiei disciplinare - potrivit căreia timpul scurs de la momentul înregistrării sesizării la Inspecţia Judiciară şi până la momentul înregistrării la direcţia de specialitate - nu întră în calculul termenului de decădere, întrucât este vorba despre "faze administrative" este nejustificată. Există "faze administrative" ulterioare înregistrării sesizării disciplinare la direcţia de specialitate, pe care secţia disciplinară le consideră că ar intra în calculul termenului de decădere. O astfel de distincţie între procedurile administrative anterioare şi cele ulterioare înregistrării sesizării la direcţia de specialitate, sub aspectul excluderii, respectiv includerii în termenul de decădere, nu are nici un suport legal şi este lipsită de justificare logică.

Sub aspectul nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare recurenta A. invocă considerentele Deciziei nr. 40/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind natura imperativă a termenului de 45 de zile reglementat de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, cât şi sancţiunea nulităţii absolute incidentă în cazul nerespectării acestuia.

Nulitatea absolută mai sus invocată, ce derivă din norme ale legislaţiei primare, cu caracter imperativ, nu poate fi infirmată prin aplicarea unor dispoziţii cu caracter infralegislativ din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.

Nulitatea Rezoluţiei nr. 233 din 21 februarie 2019 atrage nulitatea tuturor actelor subsecvente care derivă din aceasta, respectiv a Rezoluţiei nr. 223A/II din 12.03.2019, prin care inspectorul-şef a dispus infirmarea Rezoluţiei nr. 223 din 21 februarie 2019 şi completarea verificărilor prealabile, cât şi a Rezoluţiei nr. 1016 din 11 aprilie 2019, prin care s-a dispus, urmare a completării verificărilor prealabile, începerea cercetării disciplinare, iar, în final, nulitatea absolută a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, ca derivând din nulitatea actelor anterioare.

În ceea ce priveşte încheierea din 15 iulie 2020 pronunţată de instanţa disciplinară în dosarul nr. x/2019, se invocă nelegalitatea acesteia în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare ca urmare a încălcării principiului imparţialităţii şi independenţei inspectorilor judiciari, ca urmare a încălcării normelor de repartizare aleatorie, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, se invocă nelegalitatea încheierii din 15 iulie 2020 sub aspectul respingerii excepţiei de nulitate absolută a acţiunii disciplinare şi a cercetării disciplinare, ca derivând din nulitatea Rezoluţiei nr. 233A/II din 12.03.2019, emise de inspectorul-şef, în lipsa calităţii acestuia de reprezentant al Inspecţiei Judiciare, cu încălcarea prevederilor art. 67 din Legea nr. 317/2004, precum şi sub aspectul respingerii tuturor celorlalte excepţii invocate de pârâtă, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs formulat de intimata-pârâtă vizează nelegala compunere a instanţei disciplinare, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a respingerii cererilor de recuzare formulate de pârâtă împotriva unora dintre judecătorii instanţei disciplinare.

Încheierea pronunţată la 6 februarie 2020 este criticată pentru nelegalitate ca urmare a încălcării art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, sub aspectul modului în care a fost soluţionată excepţia nulităţii acţiunii disciplinare pentru imposibilitatea determinării autorului sesizării - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Întâmpinarea formulată de Inspecţia Judiciară

Prin întâmpinarea formulată la recursul incident declarat de intimata A., Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat, argumentându-se că soluţiile pronunţate de instanţa disciplinară, cu privire la excepţiile invocate de către pârâtă, sunt legale şi întemeiate.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Conform art. 499 C. proc. civ., examinând hotărârea şi încheierile de şedinţă atacate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate prin recursul principal şi prin recursul incident, cu apărările cuprinse în întâmpinările depuse de părţi, cu dispoziţiile legale incidente, precum şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018 - care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită - Înalta Curte constată că recursul incident declarat de intimata A. este fondat, în sensul considerentelor arătate în continuare.

În temeiul art. 248 alin. (1) Înalta Curte va analiza, cu prioritate, criticile recurentei privind încheierea din 6 februarie 2020, prin care secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile de efectuare a verificărilor prealabile, reglementat de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

În cauză - aşa cum a reţinut, de altfel, şi instanţa disciplinară prin încheierea de şedinţă din 6 februarie 2020, aceste aspecte nefiind contestate de către niciuna dintre părţi -, din actele dosarului reiese faptul că sesizarea, în lucrarea nr. x, a fost trimisă prin poştă la 21 decembrie 2018 şi primită de Inspecţia Judiciară la 28 decembrie 2018, fapt dovedit şi prin răspunsul transmis de Compania Naţională Poşta Română .

Chiar Inspecţia Judiciară a confirmat, în cadrul procedurii disciplinare desfăşurate în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, faptul că sesizarea menţionată în cele de mai sus a fost primită de către această instituţie în ziua de vineri, 28 decembrie 2018, dată la care documentul a fost înregistrat în registrul de primiri documente sub nr. x.

Ulterior, la 11 ianuarie 2019, sesizarea a fost prezentată inspectorului-şef, lucrarea fiind repartizată Direcţiei de inspecţie pentru judecători la 11 ianuarie 2019, aşa cum rezultă din înregistrarea nr. x din registrul de evidenţă a lucrărilor de inspecţie. La 14 ianuarie 2019, lucrarea a fost repartizată inspectorului judiciar C., conform fişei de repartizare ataşate dosarului de cercetare disciplinară .

Iniţial, verificările prealabile au fost finalizate la 21 februarie 2019, prin Rezoluţia nr. 233/21.02.2019 dispunându-se clasarea sesizării sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004.

În baza avizului negativ al directorului Direcţiei de inspecţie pentru judecători, prin Rezoluţia nr. 233A/II/12.03.2019, inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a infirmat rezoluţia şi a dispus completarea verificărilor de către acelaşi inspector, în termen de cel mult 30 de zile.

Completarea verificărilor dispuse de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a fost finalizată la 11 aprilie 2019.

Prin Rezoluţia nr. 1016/11.04.2019 s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de domnii judecători A., G., I., F., J., E., H. sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Rezoluţia nr. 1839 din 10.06.2019 s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare împotriva doamnei judecător A., din cadrul Tribunalului Bihor, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, s-a dispus respingerea sesizării formulate împotriva domnilor judecători G., I., F., J., E., H..

Prin încheierea din 6 februarie 2020, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile de efectuare a verificărilor prealabile, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa soluţia mai sus-menţionată, instanţa disciplinară a reţinut că, deşi sesizarea disciplinară a fost înregistrată la registratura generală a Inspecţiei Judiciare la 28 decembrie 2018, data de la care începe să curgă termenul de 45 de zile stabilit de dispoziţiile imperative ale art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 este data înregistrării sesizării la Direcţia de inspecţie pentru judecători, respectiv data de 11 ianuarie 2019 (vineri), când aceasta a fost înregistrată în registrul de evidenţă a lucrărilor de inspecţie sub nr. x, la 14 ianuarie 2019 (luni) fiind repartizată inspectorului judiciar C., astfel cum rezultă din fişa de repartizare ataşată la dosar .

Înalta Curte reţine faptul că, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data desfăşurării verificării şi cercetării disciplinare:

"(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.".

Iar alin. (1) al art. 45 din Legea nr. 317/2004, la care face trimitere alin. (3) al aceluiaşi articol - pentru determinarea momentului de la care curge termenul imperativ de 45 de zile - prevede "Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori".

Aşa cum rezultă din modul de redactare a normelor şi din interpretarea literală a acestora, prevederile legale citate sunt imperative şi consacră termene legale imperative, precum a reţinut, de altfel, în mod corect, şi instanţa disciplinară prin încheierea din 6 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte, în jurisprudenţa consacrată în materie disciplinară (Decizia nr. 50 din 25 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2018):

"nerespectarea de către autoritatea recurentă, Inspecţia Judiciară, în desfăşurarea activităţii sale, a acestor norme atrage, sancţiunea nulităţii, ca urmare a înfrângerii dispoziţiilor regulamentare şi legale aplicabile, lipsindu-se actul juridic astfel întocmit de efectele urmărite la întocmirea lui; instituţia juridică a nulităţii nu este specifică doar C. proc. civ., ci intervine în cazul oricărui act juridic civil, indiferent de natura lui, inclusiv în cazul actului administrativ"; şi "/…/prin chiar dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 1027 din 15 noiembrie 2012, ce constituie temeiul desfăşurării de către recurentă a activităţii sale, s-a prevăzut în mod expres, la art. 5, în cadrul Secţiunii a 3-a - Principiile care guvernează activitatea Inspecţiei Judiciare, că activitatea acesteia este guvernată de principiul legalităţii, desfăşurându-se în conformitate cu legea.

Mai mult, în forma modificată a textului, ca urmare a adoptării Legii nr. 234/2018, dispoziţiile art. 45 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevăd că "Termenele stabilite de prezentul articol sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii", în cauză fiind vorba despre termenul în care trebuie efectuate verificările - de "cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare", care poate fi prelungit cu "cel mult 45 de zile"".

Referitor, însă, la data de la care începe să curgă acest termen, Înalta Curte constată ca fiind eronată interpretarea majoritară a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia sintagma legală "data sesizării" este momentul la care sesizarea disciplinară este înregistrată în registrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători, un moment situat după epuizarea unui circuit administrativ prevăzut de norme de organizare cu rang inferior legii.

Prevederile alin. (3) şi alin. (1) al art. 45 din Legea nr. 317/2004 indică, în mod explicit, în vederea stabilirii momentului de debut al termenului de 45 de zile, momentul "sesizării în scris şi motivat de orice persoană interesată", dată care nu poate fi alta decât cea a primirii de către Inspecţia Judiciară, la registratura generală a acestei instituţii, a sesizării formulate potrivit legii, de către persoana interesată.

Prin urmare, termenul legal în care ar fi putut fi efectuate verificările prealabile în lucrarea analizată în cauză, pentru care a fost exercitată acţiunea disciplinară, raportat la termenul de 45 de zile de la sesizarea Inspecţiei Judiciare, calculat potrivit celor de mai sus, s-a împlinit la 12 februarie 2019.

În speţă, însă, verificările prealabile au fost finalizate, iniţial, la data de 21 februarie 2019, prin Rezoluţia nr. 233/21.02.2019 dispunându-se clasarea sesizării sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Ulterior, a fost emisă, în cauză, Rezoluţia nr. 233A/II/12.03.2019, a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, prin care a fost infirmată rezoluţia iniţială şi s-a dispus completarea verificărilor de către acelaşi inspector, în termen de cel mult 30 de zile.

Completarea verificărilor dispuse de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a fost finalizată la 11 aprilie 2019.

Prin Rezoluţia nr. 1016/11.04.2019 s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de pârâtă, iar prin Rezoluţia nr. 1839 din 10.06.2019 s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare împotriva magistratului A..

Prin urmare, se apreciază, în raport cu dispoziţiile legale precitate, că încălcarea termenului de decădere de 45 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, atrage sancţiunea nulităţii absolute a Rezoluţiei iniţiale nr. 233/21.02.2019.

Pe cale de consecinţă, se constată că a intervenit şi sancţiunea decăderii din termen a tuturor actelor efectuate după expirarea termenului în care puteau fi efectuate verificările prealabile, inclusiv acţiunea disciplinară, care, fiind un act procesual civil, este supusă sancţiunii anulării, dacă a fost întocmită cu încălcarea dispoziţiilor legale, în concordanţă cu dispoziţiile art. 177 alin. (2) şi art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancţiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare.

Astfel, nulitatea absolută a Rezoluţiei iniţiale nr. 233/21.02.2019, pentru nerespectarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, are consecinţe directe asupra validităţii tuturor actelor întocmite ulterior, atrăgând nulitatea absolută a acţiunii disciplinare.

Cele mai sus-menţionate sunt în concordanţă cu jurisprudenţa constantă, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut:

"/…/jurisprudenţa în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanţei disciplinare (rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulităţii) de instanţa sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară; instanţa disciplinară este competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanţei şi validitatea actelor anterioare acestuia, pe care el se întemeiază (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 111 din 13 iulie 2020, nr. 312 din 4 decembrie 2017 şi nr. 50 din 25 februarie 2019)".

A accepta interpretarea instanţei disciplinare, potrivit căreia momentul de la care începe să curgă termenul de 45 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile este data înregistrării sesizării la direcţia de specialitate, invocându-se în acest sens o serie de dispoziţii regulamentare - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare aprobat prin Ordinul nr. 134/10.12.2018 şi Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018 -, precum şi specificul activităţii Inspecţiei Judiciare, ca organism administrativ, înseamnă a înfrânge principiul ierarhiei actelor juridice, consacrat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit căruia "Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Din aceleaşi considerente indicate în cele de mai sus, Înalta Curte reţine ca fiind eronată interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale realizată de instanţa disciplinară, care invocă, în sprijinul stabilirii datei înregistrării sesizării în registrul lucrărilor de inspecţie ca moment de debut al termenului de 45 de zile de efectuare a verificărilor prealabile, dispoziţiile art. 17 alin. (4) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/11.12.2018, potrivit cărora "Termenele de soluţionare a lucrărilor de inspecţie, stabilite potrivit alin. (1)-(3), încep să curgă de la data înregistrării sesizării sau, după caz, a procesului-verbal de sesizare din oficiu, în registrul lucrărilor de inspecţie".

În primul rând, Înalta Curte constată că, în raport de data sesizării Inspecţiei Judiciare, respectiv data de 28 decembrie 2018, în cauză era aplicabil Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară din 15.11.2012, şi nu Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/11.12.2018, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Or, în cadrul Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară din 15.11.2012, aplicabil în cauză, nu se regăsesc dispoziţiile prevăzute de art. 17 alin. (4) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/11.12.2018.

Pe de altă parte, chiar în cazul în care, în cauză, ar fi fost aplicabil Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/11.12.2018, invocat de instanţa disciplinară în argumentarea soluţiei adoptate, dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 17 din Regulamentul sus-menţionat, specifică faptul că, în îndeplinirea atribuţiiilor de stabilire a termenului de soluţionare a lucrărilor de inspecţie, după repartizarea aleatorie, inspectorul-şef, respectiv directorul direcţiei, stabileşte un termen care "poate fi mai scurt decât cele prevăzute expres de Legea nr. 317/2004 sau de prezentul regulament".

Iar art. 20 alin. (1) din Regulamentul mai sus invocat prevede, în mod explicit şi fără a lăsa loc de interpretare, faptul că termenul de 45 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile privind sesizările referitoare la abaterile disciplinare săvârşite de magistraţi se calculează de la data sesizării, sub sancţiunea decăderii [alin. (3) al art. 20 din Regulamentul citat]:

"Art. 20. - (1) Verificările prealabile privind sesizările referitoare la abaterile disciplinare săvârşite de magistraţi se efectuează, în funcţie de calitatea acestora, de inspectorii desemnaţi, în cel mult 45 de zile de la data sesizării./…/.

(3) Termenele din prezentul articol sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii".

Din coroborarea dispoziţiilor regulamentare citate în cadrul paragrafului anterior cu dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, dar şi cu cele ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, rezultă faptul că termenul stabilit de persoanele abilitate potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/11.12.2018 nu poate depăşi 45 de zile de la data înregistrării sesizării la Inspecţia Judiciară, în speţă, data de 28 decembrie 2018.

În plus, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 65 şi art. 66 alin. (2) - (9) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare din 10.12.2018, din care rezultă faptul că sesizările adresate Inspecţiei Judiciare se înregistrează, în primul rând, în registrul documentelor primite, iar nu în registrul lucrărilor de inspecţie, primind dată certă şi numar de înregistrare, urmând ca repartizarea să se realizeze, de regulă, în ziua primirii documentelor, iar, după repartizare, lucrările de inspecţie se înregistrează, de îndată, în registrul corespunzător:

"Art. 65. - Documentele transmise Inspecţiei Judiciare prin orice mijloc de comunicare sau depuse personal se primesc la registratura acesteia, unde li se dau dată certă şi se înregistrează în registrul documentelor primite.

Art. 66. -/…/(2) Înscrisurile în legătură cu activitatea de inspecţie, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1), se repartizează potrivit procedurii prevăzute la alin. (3) - (9).

(3) Registratura Inspecţiei Judiciare verifică în registrul lucrărilor de inspecţie sau, după caz, în registrele anterioare constituirii acesteia, existenţa unor lucrări care au legătură cu autorii înscrisurilor primite sau cu magistraţii vizaţi de acestea./…/(5) Rezultatul verificării prevăzute la alin. (3) se consemnează într-un referat cuprinzând toate lucrările de inspecţie identificate, ordonate după următoarele criterii:

a) autorul sesizării;

b) magistraţii vizaţi;

c) stadiul soluţionării;

d) data înregistrării în evidenţele Inspecţiei Judiciare.

(6) Pe baza referatului prevăzut la alin. (5) inspectorul-şef dispune următoarele măsuri:

a) înregistrarea unei noi lucrări de inspecţie şi repartizarea aleatorie a acesteia, în cazul în care constată că documentul primit îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Inspecţiei Judiciare şi dacă nu au fost identificate alte lucrări de inspecţie;/…/(9) Repartizarea se realizează, de regulă, în ziua primirii documentelor. După repartizare, lucrările de inspecţie se înregistrează, de îndată, în registrul corespunzător".

Or, în cauză, sesizarea ce a făcut obiectul lucrării de inspecţie, înregistrată la data de 28 decembrie 2018 în registrul de primiri documente sub nr. x, a fost repartizată Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi înregistrată în registrul de evidenţă a lucrărilor de inspecţie sub nr. x abia la 11 ianuarie 2019, la un interval de 14 zile de la data primirii de către Inspecţia Judiciară, respectiv 28 decembrie 2018.

Înalta Curte apreciază că, din perspectiva termenului de 45 de zile reglementat de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, data sesizării trebuie fie determinată în mod obiectiv de elemente exterioare voinţei Inspecţiei Judiciare, fiind un termen de decădere care nu poate depinde de voinţa destinatarului normei care instituie termenul.

S-a indicat, de către instanţa disciplinară, drept relevantă pentru soluţia adoptată, Decizia nr. 209 din 7 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a reţinut că "data de la care se calculează termenul de efectuare a verificărilor prealabile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 este data înregistrării sesizării/…/".

Înalta Curte constată că situaţia premisă în cauza soluţionată prin pronunţarea Deciziei nr. 209 din 7 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători este diferită faţă de cea care se conturează din situaţia de fapt şi particularităţile prezentei cauze disciplinare, interpretarea realizată de instanţa disciplinară asupra considerentelor invocate ale deciziei mai sus-menţionate fiind inexactă.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul incident declarat de A. împotriva încheierii din 6 februarie 2020 şi a Hotărârii nr. 13J din 7 octombrie 2020, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019; se va casa încheierea din 6 februarie 2020 şi Hotărârea nr. 13J din 7 octombrie 2020, iar, în rejudecare, se va admite excepţia nulităţii acţiunii disciplinare constatându-se nulitatea absolută a acţiunii disciplinare; se va respinge recursul incident declarat împotriva încheierii din 15 iulie 2020, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019; se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 13J din 7 octombrie 2020, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Admite recursul incident declarat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 6 februarie 2020 şi a Hotărârii nr. 13J din 7 octombrie 2020, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.

Casează încheierea de şedinţă din 6 februarie 2020 şi Hotărârea nr. 13J din 7 octombrie 2020, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.

Admite excepţia nulităţii acţiunii disciplinare şi constată nulitatea absolută a acţiunii disciplinare.

Respinge recursul incident declarat împotriva încheierii din 15 iulie 2020, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.

Respinge recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 13J din 7 octombrie 2020, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2021.

 

Opinia separată a domnului judecător M.:

Contrar opiniei majoritare, apreciez că soluţia legală era respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Inspecţia Judiciară şi respingerea, ca lipsit de interes, a recursului incident declarat de doamna judecător A..

În opinia mea, soluţia de respingere a acţiunii disciplinare este legală, în condiţiile în care, contrar susţinerilor recurentei, conduita judecătorului cercetat nu intră în sfera ilicitului disciplinar şi, ca atare, nu realizează elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004. Aceasta dat fiind că exprimarea de către acesta a unor opinii în cadrul Colegiului de conducere al instanţei cu privire la modul de interpretare a unor dispoziţii legale şi regulamentare ori formularea unei plângeri prealabile împotriva unei hotărâri a Colegiului de conducere al instanţei nu pot întruni elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, întrucât nu produc per se efecte juridice şi deci nu pot constitui o nerespectare a dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor.

Aceasta cu atâta mai mult cu cât, după cum a reţinut în mod corect secţia pentru Judecători a CSM, trebuie avute în vedere doar încălcările evidente şi indiscutabile în privinţa repartizării aleatorii a cauzelor şi nicidecum acele situaţii care sunt susceptibile de mai multe interpretări sau de existenţa unor practici diferite în cadrul instanţei cu privire la acest aspect.

Nu prezintă relevanţă caracterul justificat sau nu ori mobilul conduitei judecătorului cercetat, atâta timp cât această conduită nu intră în sfera ilicitului disciplinar, iar suspiciunile acestuia cu privire la colegii săi din cadrul secţiei penale a instanţei nu au constituit obiect al acţiunii disciplinare.

Totodată, chiar acceptând că prin hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Bihor din data de 27.12.2017 ar fi fost încălcate în mod neîndoielnic dispoziţiile referitoare la repartizarea aleatorie, apreciez că acţiunea de determinare a adoptării unei asemenea hotărâri nu reprezintă abatere disciplinară întrucât Legea nr. 303/2004 nu conţine dispoziţii care să sancţioneze instigarea la săvârşirea unei abateri disciplinare.

Cât priveşte recursul incident, apreciez că acesta este lipsit de interes, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, se constată că prin recursul incident se solicită, în esenţă, admiterea excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare şi, în consecinţă, constatarea nulităţii absolute a acesteia.

În cauză, însă, pentru motivele arătate mai sus, a fost considerat ca nefondat recursul principal declarat de Inspecţia Judiciară, fiind astfel menţinută soluţia pronunţată prin sentinţă, respectiv cea de respingere pe fond a acţiunii disciplinare.

Ca urmare, este evidentă lipsa oricărui folos practic pentru recurenta A., ce ar rezulta din soluţia de constatare a nulităţii acţiunii disciplinare, în condiţiile în care soluţia de respingere pe fond a acesteia a fost menţinută.

De asemenea, trebuie reţinut şi faptul că recursul incident, exercitat în condiţiile art. 491 raportat la art. 472 şi 474 din noul C. proc. civ., are un caracter accesoriu în raport cu recursul principal, caracter care rezultă cu pregnanţă din conţinutul dispoziţiilor art. 472 alin. (2) din noul C. proc. civ., care stipulează dependenţa soluţiei date recursului incident de cea dată recursului principal. Acesta este şi motivul pentru care apreciez că recursul principal este cel care trebuie cercetat cu prioritate, iar nu recursul incident.