Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Schema de sprijin prin certificate verzi acordată de România pentru centralele de energie electrică din surse regenerabile. Litigiu având ca obiect contestarea refuzului nejustificat al ANRE de a regulariza numărul certificatelor verzi pe perioada în care  producătorul nu a deținut decizie de acreditare valabilă. Caracter nefondat

Legea nr. 122/2015, art. 2 alin. (2)

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 122/2015: „Operatorul economic care deține capacități instalate între 125 MW și 250 MW și care se încadrează în prevederile art. II alin. (31) din OUG nr. 88/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 134/2012, pentru care nu au fost emise decizii individuale de autorizare, din partea Comisiei Europene, va fi acreditat de către ANRE fără necesitatea obținerii deciziei individuale de autorizare din partea Comisiei Europene. Eventualele diferențe dintre numărul de certificate verzi primite și numărul de certificate verzi cuvenite conform prevederilor legale se vor regulariza în maximum 24 de luni de la data emiterii acreditării.”

Regularizarea numărului de certificate verzi între cele primite şi cele cuvenite - având în vedere prevederile legale în vigoare şi inexistenţa vreunei decizii individuale de autorizare a Comisiei Europene în acest sens – trebuie interpretă ca vizând exclusiv diferenţele ce provin din erori de acordare in plus sau in minus de certificate verzi din perioadele in care producătorul deţinea decizie de acreditare valabilă, întrucât, în caz contrar, prin emiterea unei decizii de regularizare pentru perioada neacreditată s-ar depăși perioada de 15 ani menționată în Decizia nr. C( 2011) 4938 privind ajutorul de stat SA 33134(2011/N ) pentru România dar și în textul art. 3 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 220/2008.

Interpretarea potrivit căreia nu are importanță de unde provin eventualele diferențe, nu poate fi primită, regularizarea, intensitatea ajutorului și perioada de acordare a schemei de sprijin trebuind să aibă un fundament legal și să respecte nu doar legislația națională dar și pe cea europeană.

ÎCCJ, SCAF - Decizia nr. 1962 din 30 martie 2022

 

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02 iunie 2016, reclamanta „A” S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat:

1. anularea Adreselor nr. 88571/11.12.2015 și 7501/16.10.2015 ale ANRE precum și a tuturor actelor anterioare și subsecvente aflate în legătură cu aceste acte administrative;

2. obligarea pârâtei la emiterea deciziei de regularizare a numărului de certificate verzi pentru centralele eoliene CEE „X” și CEE „Y” ale „A” SRL pentru un număr de 444.882 certificate verzi;

3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.  Hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 3591, pronunţată în data de 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 88571/11.12.2015, ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta „A” S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta „A” S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

3. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 854 din 01 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta „A” S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3591 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

4. Hotărârea pronunţată în cel de al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 2194 din 12 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea formulată de reclamanta „A” S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în parte;

- a anulat adresele nr. 88571/11.12.2015 și nr. 75017/16.10.2015, emise de ANRE;

- a obligat pe pârâta ANRE la emiterea deciziei de regularizare a numărului de certificate verzi pentru centralele eoliene CEE Târgșor și CEE „Y” Târgșor ale reclamantei pentru un număr de 444.882 certificate verzi;

- a respins cererea de anulare a actelor anterioare și subsecvente aflate în legătură cu adresele nr.75017/16.10.2015 și nr.88571/11.12.2015 ca neîntemeiată;

- a respins capătul de cerere subsidiar privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor de 30.432.798,30 lei ca rămas fără obiect;

- a obligat pe pârâtă la suma de 19600 lei cheltuieli de judecată către reclamantă din care 100 lei taxa judiciară de timbru, 1000 lei onorariu expert și 18500 lei onorariu de avocat redus.

Instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin refuzul pârâtei de a emite decizia de regularizare a numărului de CV-uri se încalcă voinţa legiuitorului la adoptarea Legii nr. 112/2015.

Din interpretarea logică a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 122/2015 rezultă că nu are importanţă de unde provin eventualele diferenţe dintre numărul de certificate verzi primite şi numărul de certificate verzi cuvenite conform prevederilor legale. În toate situaţiile, aceste diferenţe se vor regulariza în maximul 24 de luni de la data emiterii acreditării.

Acest rezultat al interpretării logice este confirmat de interpretarea teleologică a Legii nr. 122/2015, potrivit expunerii de motive, legiuitorul urmărind să rezolve problema eventualelor diferenţe dintre numărul de certificate verzi primite şi numărul de certificate verzi cuvenite.

Deoarece reclamanta nu a beneficiat de CV în perioada 01.01.2015 - 01.09.2015 şi, respectiv, 02.06.2015 - 01.09.2015, ca urmare a decalării acreditării definitive faţă de data expirării acreditărilor temporare, a fost privată de acordarea unui număr de 444.882 CV-uri, având în vedere cantitatea de energie electrică produsă de reclamantă în perioada menţionată, de 222.441 MWh.

5. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 854 din 01 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Arată că hotărârea nu poate fi pusă în aplicare prin raportare la principiul de drept impossibiliuni nulla est obligation - nimeni nu este obligat să facă ceea ce nu se poate.

Aplicarea hotărârii implică încălcarea de către ANRE a prevederilor Deciziei C(2011) 4938 privind ajutorul de stat SA 33134 (201l/N pentru România - certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie şi a restricţiilor impuse de Legea 220/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume:

-prevederile art. 3 alin. (2) din Lege - prin prelungirea acordării ajutorului peste perioada maximă prevăzută în Lege, respectiv de maxim 15 ani

-prevederile art. 6 alin. (2) lit. c) - prin creşterea intensităţii ajutorului prin CV prevăzut în Lege, respectiv de 1 CV / lMWh începând cu 1.01.2018.

Recuperarea unor eventuale diferenţe negative din perioada de întrerupere a schemei într-o perioadă de maximum 24 de luni de la data emiterii deciziei de acreditare ar contraveni Deciziei Comisiei Europene, în sensul că în perioada de recuperare a numărului de CV dintre cel primit şi cel cuvenit, societăţii „A” SRL i s-ar acorda o intensitate mai mare a ajutorului decât cea autorizată prin Decizia Comisiei Europene, respectiv 2 CV/lMWh până la 31.12.2017 si 1 CV/l MWh începând cu 1.01.2018, cu depăşirea în perioada de regularizare a numărului maxim de certificate verzi acordat în cadrul schemei generale de certificate verzi autorizată de Comisia Europeană.

In lipsa atât a unor prevederi legale care să definească sintagma "eventualele diferenţe dintre numărul de CV primite şi numărul de CV cuvenite conform prevederilor legale " şi care să precizeze în mod clar cum se realizează acest proces, cât şi a unei decizii individuale de autorizare din partea Comisiei Europene, ANRE a emis Decizia de acreditare ANRE nr. 1872 din 02.09.2015 privind acreditarea CEE „X” si CEE „Y” – „X” etapa I aparţinând societăţii „A” S.R.L. pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, prin care a recunoscut perioada de acordare a sistemului de promovare prin CV de 15 ani, perioadă prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Singura interpretare posibilă pentru regularizarea numărului de CV între cele primite şi cele cuvenite, având în vedere prevederile legale în vigoare şi inexistenţa vreunei decizii individuale de autorizare a Comisiei Europene în acest sens, este aceea că diferenţele pot proveni numai din erori de acordare in plus sau in minus de CV din perioadele in care producătorul respectiv deţinea decizie de acreditare valabilă.

Cum societatea „A” S.R.L. nu se afla în această situaţie având în vedere că pe perioada în care aceasta a deţinut decizie de acreditare valabilă a primit numărul de CV conform deciziei emise în baza legislaţiei în vigoare nu se pune problema de regularizare.

Sentinţa recurată este dată cu nerespectarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente şi a normelor europene fiind aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct 8 din C.proc.civ.

În speţa pendente, judecătorul a aplicat şi a interpretat greşit prevederile Legii nr. 122/2015, ale Legii nr. 220/2008 şi ale Deciziei C (2011) 4938 privind ajutorul de stat SA 33134 (201 l/N) pentru România- certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energic, care a autorizat sistemul de promovare prin certificate verzi instituit prin Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are caracter obligatoriu şi are prioritate fată de dispoziiţiilce contrare din legile interne.

Susţinerea Curţii conform căreia "prin refuzul pârâtei de a emite decizia de regularizare a numărului de CV-uri se încalcă voinţa legiuitorului la adoptarea Legii nr. 122/2015", este eronată şi se bazează exclusiv pe interpretarea greşită a expunerii de motive a Legii nr. 122/2015 conform căruia:- "... Un alt aspect care nu a putut fi estimat de legiuitor este acela al regularizării diferenţelor negative dintre numărul de CV-uri primite pe baza acreditării temporare si numărul de CV-uri cuvenite conform deciziei individuale de autorizare a CE, diferente care sunt posibile având în vedere că prin expirarea acreditărilor temporare operatorii afectaţi nu mai primesc certificate verzi."

Aşa cum se poate lesne observa, paragraful mai sus menţionat din expunerea de motive a Legii nr. 122/2015, se referă la regularizarea diferenţelor negative dintre numărul de CV-uri primite pe baza acreditării temporare şi numărul de CV-uri cuvenite conform „deciziei individuale de autorizare a CE", or societatea „A” SRL nu deţine o astfel de decizie individuală de autorizare a Comisiei Europene, dar nici decizie de acreditare emisă de ANRE valabilă în perioada de întrerupere a schemei de sprijin prin CV, fapt pentru care concluzia Curţii este eronată şi dată cu interpretarea greşită a Legii nr. 122/2015.

Având în vedere faptul că societatea „A” SRL nu deţine o decizie individuală de autorizare a Comisiei Europene, singurele dispoziţii legale aplicabile societăţii respective sunt prevederile Legii nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cele ale Deciziei C(2011) 4938 privind ajutorul de stat SA 33134 (201 l/N) pentru România - certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie (Decizie), care a autorizat sistemul de promovare prin certificate verzi instituit prin Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi care are caracter obligatoriu şi are prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

Astfel, conform punctului 18 din Decizie, producătorii de energie electrică din energia eoliană acreditaţi (aşa cum este societatea „A” SRL) beneficiază pentru o perioadă de 15 ani de 2 CV până la 31 decembrie 2017 si 1 CV începând din 1 ianuarie 2018 pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat în reţeaua electrică şi/sau la consumatorii finali.

Totodată, şi Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede pentru centralele electrice eoliene noi acelaşi număr de CV/l MWh produs şi livrat în reţeaua electrică şi/sau la consumatorii finali, conform prevederilor art. 6 alin. (2) lit. c), dacă acestea au fost acreditate până la 31 decembrie 2013 conform prevederilor art. 1 din HG nr. 994/11.12.2013, iar cele două centrale electrice aflate în discuţie aparţinând societăţii „A” SRL au fost acreditate înainte de această dată.

Afirmaţia Curţii conform căreia "Din interpretarea logică a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 122/2015 (regula de interpretare logică unde legea nu distinge, nici cel care interpretează nu trebuie să distingă) rezultă că nu are importantă de unde provin eventualele diferente dintre numărul de certificate verzi primite si numărul de certificate verzi cuvenite conform prevederilor legale. In toate situaţiile, aceste diferenţe se vor regulariza în maximum 24 de luni de la data emiterii acreditării", este profund nelegală şi încalcă prevederile pct. 18 din Decizie, având în vedere următoarele argumente:

Judecătorul fondului dă o interpretare teleologică Legii nr. 122/2015 mult diferită faţă de ceea ce chiar Curtea a constatat în expunerea de motive a Legii nr. 122/2015, unde legiuitorul a limitat existenta diferenţelor negative la cazul bine definitat explicitat mai sus:"...dintre numărul de CV-uri primite pe baza acreditării temporare şi numărul de CV-uri cuvenite conform „deciziei individuale de autorizare a CE."

O astfel de „interpretare teleologică", pe lângă caracterul vădit exagerat, conduce la un precedent periculos prin concluzia trasă: „ ... nu are importanţă de unde provin eventualele diferente dintre numărul de certificate verzi primite si numărul de certificate verzi cuvenite conform prevederilor legale ".

In primul rând această interpretare potrivit căreia „nu are importanţă de unde provin eventualele diferenţe dintre numărul de certificate verzi primite si numărul de certificate verzi cuvenite conform prevederilor legale " este ilegală în raport cu alte dispoziţii din aceeaşi Lege, precum şi în raport cu Decizia de autorizare emisă de Comisia Europeana.

Pe lângă caracterul ilegal, această interpetare deschide o uşa spre multiple alte interpretări. Astfel, din moment ce „ nu are importanţă de unde provin eventualele diferente " rezultă că pot fi admise şi acele solicitări de acordare de CV (pentru care în prezent există acţiuni, inclusiv injustiţie împotriva statului Roman) prin care se solicită să se respecte prevederile din Lege aşa cum erau acestea in vigoare în anul 2011, la punerea in aplicare a schemei suport pentru regenerabile prin certificate verzi. Aceasta deoarece există diferenţe semnificative între numărul de CV care erau acordate în anul 2011 şi cele care s-au acordat începând cu 1 ianuarie 2014.

Evident şi în acest caz ar trebui să se ignore prevederile legale şi decizia Comisiei Europene aşa cum sunt ignorate şi în hotărârea Curţii de Apel.

Prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 122/2015 nu precizează care sunt situaţiile în care pot apare "eventualele diferenţe dintre numărul de CV primite şi numărul de CV cuvenite conform prevederilor legale ", având în vedere faptul că în perioada de întrerupere a schemei societatea „A” SRL nu a deţinut acreditare valabilă.

Prin urmare, potrivit prevederilor legale, societăţii „A” SRL nu i se cuveneau certificate verzi. O dovadă în plus că Legea nr. 122/2015 nu precizează la mod clar la art. 2 alin. (2) la ce anume se referă expresia "recuperarea diferenţelor intre numărul de CV primite si numărul de CV cuvenite" şi cum se realizează acest proces de regularizare conform prevederilor legale, este şi faptul că prin adresa nr. 603068/15.09.2015 societatea „A” S.R.L. a înaintat ANRE mai multe variante de propuneri referitoare la regularizarea certificatelor verzi pentru cele două centrale electrice pe care le deţine, ceea ce în condiţiile în care legea ar fi reglementat toate aceste aspecte nu ar mai fi fost necesare.

De aceea, fără modificarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 122/2015, ANRE nu a avut bază legală pentru aplicarea uneia din interpretările date Legii de către societatea „A” S.R.L. referitoare la recuperarea eventualelor diferenţe negative din perioada de întrerupere a schemei.

Mai mult, recuperarea unor eventualelor diferenţe negative din perioada de întrerupere a schemei într-o perioadă de maximum 24 de luni de la data emiterii deciziei de acreditare ar contraveni Deciziei Comisiei Europene, în sensul că în perioada de recuperare a numărului de CV dintre cel primit si cel cuvenit, societăţii „A” SRL i s-ar acorda o intensitate mai marc a ajutorului decât cea autorizată prin Decizia Comisiei Europene, respectiv 2 CV/lMWh până la 31.12.2017 si 1 CV/l MWh începând cu 1.01.2018, cu depăşirea în perioada de regularizare a numărului maxim de certificate verzi acordat în cadrul schemei generale de certificate verzi autorizată de Comisia Europeană.

In lipsa atât a unor prevederi legale care să definească sintagma "eventualele diferenţe dintre numărul de CV primite şi numărul de CV cuvenite, conform prevederilor legale " şi care să precizeze în mod clar cum se realizează acest proces, cât şi a unei decizii individuale de autorizare din partea Comisiei Europene, ANRE a emis Decizia de acreditare ANRE nr. 1872 din 02.09.2015 privind acreditarea CEE „X” si CEE „Y” - etapa I aparţinând societăţii „A” S.R.L. pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, având in vedere următoarele:

-          cele două centrale electrice eoliene au fost acreditate pentru a beneficia de sistemul de promovare prin CV, pentru restul de 13 ani, având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (7) din Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrica din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 48/2014, cu modificările şi completările ulterioare „ In cazul centralelor/grupurilor electrice acreditate/acreditate temporar pentru prima oara inainte de 1 ianuarie 2014, emiterea unei decizii de modificare a deciziei de acreditare sau a unei noi decizii de acreditare/acreditare temporara se realizează având in vedere sistemul de promovare prin certificate verzi in vigoare la data emiterii primei decizii de acreditare/acreditare temporară ".

-          numărul acordat de CV a fost cel în vigoare la data primei acreditări temporare a celor două centrale electrice (respective 2CV/MWh pana ia 31.12.2017 si ICV/MWh incepand cu 01.01.2018), considerându-se că producătorul nu este nou beneficiar al sistemului de promovare prin CV.

Astfel, prin Decizia mai sus menţionată, ANRE a recunoscut perioada de acordare a sistemului de promovare prin CV de 15 ani, perioadă prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Singura interpretare posibilă pentru regularizarea numărului de CV între cele primite şi cele cuvenite, având în vedere prevederile legale în vigoare şi inexistenţa vreunei decizii individuale de autorizare a Comisiei Europene în acest sens, este aceea că diferenţele pot proveni numai din erori de acordare in plus sau in minus de CV din perioadele in care producătorul respectiv deţinea decizie de acreditare valabilă.

Cum societatea „A” S.R.L. nu se afla în această situaţie având în vedere că pe perioada în care aceasta a deţinut decizie de acreditare valabilă a primit numărul de CV conform deciziei emise în baza legislaţiei în vigoare nu se pune problema de regularizare.

De altfel, ANRE a realizat regularizări ale numărului de certificate verzi aferente perioadelor de întrerupere a sistemului de promovare pentru producători care deţin centrale electrice eoliene cu puteri electrice instalate mai mari de 250 MW, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 122/2015, luând în considerare decizia individuală de autorizare a

În decizia Comisiei Europene mai sus menţionată sunt prevăzute următoarele elemente cu referire la perioada de acordare a ajutorului şi la nivelul ajutorului:

la punctul 71: "....certificatele verzi vor fi acordate pentru o perioadă de 15 ani, în conformitate cu durata maximă a sprijinului acordat proiectelor individuale în cadrul schemei de sprijin prin certificate verzi... ";

la punctul 72: "Comisia ia act de faptul că la regularizarea certificatelor verzi aferente perioadei de întrerupere va trebui sa se garanteze faptul că perioada în care proiectul beneficiază de sprijin nu depăşeşte 15 ani de la acordarea pentru prima dată a sprijinului, conform Legii nr. 220/2008, în aşa fel încât sprijinul acordat proiectului să fie conform cu schema de certificate verzi, astfel cum a fost autorizată de Comisie ".

În aceste condiţii, Decizia de acreditare ANRE nr. 1872 din 02.09.2015, care nu a fost contestată de intimată, respectă întru totul prevederile Deciziei Comisiei Europene referitoare la perioada de acordare a schemei de sprijin prin CV (15 ani) şi la numărul CV acordat pentru centrale electrice eoliene noi acreditate (intensitatea ajutorului), respectiv de 2 CV/l MWh până la 31.12.2017 şi 1 CV/lMWh începând cu 1.01.2018, fără a depăşi numărul maxim de certificate verzi acordat în cadrul schemei generale de certificate verzi autorizată de Comisia Europeană. Orice altă formă de regularizare care ar fi în contradicţie cu restricţiile impuse de Comisia Europeană prin Decizia C(2011) 4938 ar necesita modificarea cadrului legal şi renotificarea Comisiei Europene.

Faţă de cele de mai sus rezultă că aplicarea hotărârii conform prevederilor din sentinţa Curţii implică încălcarea, prevederilor Deciziei C(2011) 4938 mai sus menţionate şi a restricţiilor impuse de Legea 220/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume prevederile art. 3 alin. (2) din Lege - prin prelungirea acordării ajutorului peste perioada maximă prevăzută în Lege, respectiv de maxim 15 ani prevederile art. 6 alin. (2) lit. c) - prin creşterea intensităţii ajutorului prin CV prevăzut în Lege, respectiv de 1 CV / lMWh începând cu 1.01.2018.

Sentinţa pronunţată nu respectă nici principiul egalităţii de tratament şi al nediscriminării în ceea ce priveşte intensitatea schemei suport prin CV, având în vedere că în situaţiile de regularizare a numărului de CV din perioada de întrerupere a schemei de sprijin a fost aplicat principiul conform căruia intensitatea ajutorului şi perioada de acordare a schemei să fie în acord cu Decizia C(2011) 4938 şi cu Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 octombrie 2019, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Toate aspectele referitoare la pretinsa imposibilitate de aplicare a Sentinţei nr. 2194/12.07.2019 pentru că aceasta ar echivala cu încălcarea Deciziei CE 2011 şi cu o intensitate mai mare a ajutorului de stat reprezintă argumente noi, invocate de ANRE pentru prima dată pe calea prezentului recurs.

În mod greşit susţine ANRE că punerea în aplicare a Sentinţei nr. 2194/12.07.2019 ar echivala cu o intensitate mai mare a ajutorului de stat.

Conform jurisprudenţei C.J.U.E., ajutoarele trebuie considerate ca fiind acordate în momentul în care este acordat beneficiarului dreptul de a primi aceste ajutoare, în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă, luând în considerare toate condiţiile prevăzute de dreptul naţional pentru obţinerea acestora.

Este de menţionat faptul că, potrivit jurisprudenţei citate, instanţa naţională are compentenţa să stabilească, în temeiul dreptului naţional aplicabil, momentul Ia care ajutorul trebuie să fie considerat acordat.

În speţa de faţă, acest aspect este unul stabilit de către instanţă, prin hotărârea recurată, aceasta având competenţa deplină să stabilească, astfel cum a făcut-o, că „A” SRL are dreptul să beneficieze de regularizarea prevăzută de art. 2 alin 2 din Legea nr. 122/2015, ]n baza unui drept câştigat prin efectul dispoziţiilor legale care s-au succedat în timp.

Cu atât mai mult cu cât situaţia „A” SRL nu a reclamat o decizie individuală a Comisiei Europene asupra ajutorului de stat (capacitatea de producţie a energiei electrice regenerabile în instalaţiile „A” SRL nu depăşeşte 250 de MW/sit), aceasta trebuie considerata că a fost deja beneficiar al unui ajutor pe care nu 1-a primit. prevederile art. 2 alin 2 din Legea 122/2015 instituind. în mod efectiv, doar o măsură reparatorie.

Î<n niciun moment de-a lungul procedurii nu s-a pus la îndoială eligibilitatea „A” SRL ca beneficiar al ajutorului de stat conform schemei aprobate iniţial de Comisia Europeană, iar instanţa a considerat, conform competenţei atribuite de jurisprudenţa comunitară, că „A” SRL are dreptul să beneficieze şi de regularizarea prevăzută de art. 2 alin 2 din Legea 122/2015, ajutorul fiind considerat deja acordat la momentul intervenţiei acestui text de lege cu titlu reparatoriu.

În al doilea rând, petitul cererii introductive reprezintă o veritabilă solicitare de despăgubire, pentru un ajutor de stat de care „A” SRL trebuia să beneficieze şi nu a fost acordat (în fapt, tehnic, acordat, dar neîncasat). Astfel, corolarul celor indicate mai sus, este că ANRE invocă în mod eronat depăşirea, la acest moment, a intensităţii şi duratei ajutorului de stat, din moment ce o compensaţie intervenită în prezent, prin intermediul executării hotărârii judecătoreşti, ar reprezenta doar acordarea unui drept născut anterior (a se vedea Hotărârea Tribunalului General Court din 18 iunie 2019, Mîcula şi alţii c. Comisiei, Cauza T-704/15 (Cauzele reunite 624/15, T-694/15, T-704/15) par, 80 - Anexa nr. 8).

În al treilea rând, pentru ca punerea în executare a hotărârii judecătoreşti să constituie un ajutor nou.

            Or, ANRE se referă doar la posibila incompatibilitate a despăgubirii cu criteriile de intensitate şi durată ale schemei de ajutor de stat, adică, în esenţă, la potenţialul despăgubirii de a denatura concurenţa în favoarea „A” SRL la momentul acordării despăgubirii. însă, pentru a ne afla în prezenţa unui ajutor de stat nou, toate cele patru condiţii prevăzute de art. 107 alineatul (1) TFUE trebuie îndeplinite cumulativ.

În plus, se arată în jurisprudenţa CJUE faptul că despăgubirea unui prejudiciu suferit nu poate fi considerată un ajutor decât dacă reuşeşte să despăgubească retragerea unui ajutor ilegal sau incompatibil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 1988, Asteris şi alţii, 106/87-120/87, EU:C:i988:457, punctele 23 şi 24).

Or, în cazul de faţă, ANRE nu a susţinut - şi nu are cum să susţină - că „A” SRL ar fi fost beneficiara unui ajutor ilegal sau incompatibil în cazul în care s-ar fi aplicat întocmai dispoziţiile Legii nr. 220/2008, cu modificările ulterioare, la momentul când certificatele verzi erau datorate. Dimpotrivă, creditând, prin reducere la absurd, interpretarea ANRE, ar rezulta că orice fel de acţiune patrimonială în care statul cade în pretenţii împotriva unui privat dă naştere unui ajutor de stat, ceea ce este, nu numai împotriva jurisprudenţei comunitare, ci şi a principiilor generale de drept privind răspunderea în general.

Rezultă din cele de mai sus că ANRE califică în mod eronat punerea în executare a hotărârii judecătoreşti drept un ajutor nou, întrucât acestei măsuri îi lipseşte caracterul de avantaj prevăzut drept condiţie esenţială de art. 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea a se vedea Hotărârea Tribunalului General Court din 18 iunie 2019, Micula şi alţii c. Comisiei, Cauza T-704/15 (Cauzele reunite 624/15, T-694/15, T-704/15) par. 109).

De asemenea, în ceea ce priveşte pretinsa depăşire a perioadei de 15 ani, nimic nu împiedică ANRE ca, la momentul emiterii deciziei de regularizare, să aplice inclusiv regularizarea perioadei respective pentru care „A” SRL urmează să beneficieze de acordarea CV.

În ceea ce priveşte argumentul potrivit căruia diferenţele pot proveni doar din erori de acordare în plus sau în minus de CV din perioadele în care producătorul respectiv deţinea decizie de acreditare valabilă, precizăm că acesta este eronat, aspect confirmat inclusiv de către Curtea de Apel Bucureşti.

Prin refuzul ANRE de a emite decizia de regularizare a numărului de certificate verzi, ANRE contravine chiar raţiunii legiuitorului de adoptare a Legii nr. 112/2015.

Referitor la pretinsa necesitate de a fi obţinut o decizie individuală de autorizare a CE., raţiunea Legii nr. 122/2015, astfel cum este aceasta indicată în expunerea de motive, este tocmai aceea de a elimina prejudiciile născute în urma imposibilităţii obiective a societăţilor de a obţine decizia individuală de autorizare din partea CE în termenul de acreditare temporară de 24 de luni.

Nici argumentele ANRE privind pretinsa încălcare a Deciziei CE 2011 nu pot fi avute în vedere de instanţa de judecată, având în vedere faptul că „A” SRL nu i s-ar acorda o intensitate mai mare a ajutorului decât cea acordată prin Decizia CE 2011.

Contrar celor precizate de ANRE, potrivit art. 30 alin. (5) din Ordinul ANRE nr. 48/2014 de aprobare a Regulamentului din 26 iunie 2014 de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, în forma anterioară lunii septembrie 2015 (Ordinul nr. 48/2014).

„La emiterea deciziilor de acreditare a centralelor electrice de E-SRE aparţinând operatorilor economici prevăzuţi la alin. (1) şi (3), ANRE are în vedere includerea, dacă este cazul, a prevederilor privind modul de realizare, în maximum 24 de luni de la data acreditării a regularizărilor între numărul de certificate verzi emise de OTS şi numărul de certificate cuvenite în perioada în care centralele respective au beneficiat de certificate verzi în baza unei decizii emise de ANRE pentru energia electrică stabilită conform prevederilor Regulamentului de emitere a certificatelor verzi.".

În vederea efectuării regularizării în lipsa unui decizii de acreditare, potrivit aceluiaşi art. 30 alin. (5) din Ordinul nr. 48/2014:

„Regularizarea eventualelor diferenţe pozitive/negative dintre numărul de CV primite şi numărul de CV cuvenite pentru E-SRE din centralele electrice aparţinând operatorilor economici prevăzuţi la alin. (1) şi (3) se realizează prin emiterea de către ANRE a unei decizii distincte de regularizare a numărului de CV, conform prevederilor legale în vigoare".

Prin urmare, chiar ANRE a modificat legislaţia secundară, în septembrie 2015, în vederea constituirii unei baze legale prin care putea acorda respectiva regularizare, distinct de decizia de acreditare a centralelor electrice.

Este de menţionat inclusiv faptul că argumentele ANRE privind lipsa unei baze legale sunt neîntemeiate inclusiv din perspectiva în care, potrivit legii, aceasta reprezintă autoritatea în măsură să emită legislaţie secundară tocmai în vederea punerii în aplicare a legislaţiei primare (aşa cum este Legea nr. 122/2015).

7. Aspecte de fapt și de drept relevante în cauză

Societatea „A” S.R.L. deține două centrale electrice eoliene, CEE „X” de 119,6 MW și CEE „Y” –etapa I de 59,8 MW, acreditate pentru sistemul de promovare prin certificate verzi, după cum urmează:

CEE „X” a fost acreditată pe perioada de probe prin Decizia ANRE nr. 131/23.01.2013 și ulterior a fost acreditată temporar prin Decizia ANRE nr. 3716/11.12.2013, care a fost înlocuită prin Decizia ANRE nr. 2360/22.10.2014 până la data de 31.12.2014.

CEE „Y” – etapa I a fost acreditată pe perioada de probe prin Decizia ANRE nr. 1915/26.06.2013 și ulterior a fost acreditată temporar prin Decizia ANRE nr. 3635/04.12.2013, care a fost înlocuită prin Decizia ANRE nr. 2359/22.10.2014 până la data de 01.06.2015.

Astfel, CEE „X” a beneficiat de ajutor de stat prin certificate verzi în perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, iar  CEE „Y” – etapa I a beneficiat de  ajutor de stat prin certificate verzi în perioada 01.06.2013 - 01.06.2015, respectiv 2 ani conform art. II din OUG nr. 88/2011 privind modificarea si completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Sistemul de promovare prin CV acordat societății „A” S.R.L. pentru CEE „X” și pentru CEE „Y” – etapa I, prin emiterea deciziilor de acreditare temporară la data de 11.12.2013, respectiv la data de 04.12.2013, i-a fost conferit acesteia dreptul de a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi (CV) în vigoare la data emiterii deciziilor menționate, pe intreaga perioadă de aplicare a sistemului de promovare prin CV prevazută la art. 3 alin. (2) din lege, respectiv 15 ani.

Reclamanta a înregistrat o întrerupere a sistemului de promovare prin CV pentru CEE „X” în perioada 01.01.2015 și 01.09.2015 inclusiv, respectiv pentru CEE „Y” – etapa I în perioada 02.06.2015 și  01.09.2015 inclusiv, având în vedere că acreditarea temporară acordată societății „A” S.R.L. pentru CEE „X” și CEE „Y” – etapa I și-a încetat aplicabilitatea la 01.01.2015 respectiv la 02.06.2015, înainte de expirarea perioadei de aplicare a sistemului de promovare prin certificate verzi stabilită la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 122/2015 pentru aprobarea unor măsuri în domeniul promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile și privind modificarea și completarea unor acte normative (Legea nr. 122/2015), în baza prevederilor art. 2 alin. (2) ale acestei legi, obținerea acreditării de către producătorii de energie electrică ce dețin capacități instalate între 125 MW și 250 MW nu mai este condiționată de obținerea deciziei individuale de autorizare din partea Comisiei Europene.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 122/2015: “Operatorul economic care deține capacități instalate între 125 MW și 250 MW și care se încadrează în prevederile art. II alin. (31) din OUG nr. 88/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 134/2012, pentru care nu au fost emise decizii individuale de autorizare, din partea Comisiei Europene, va fi acreditat de către ANRE fără necesitatea obținerii deciziei individuale de autorizare din partea Comisiei Europene. Eventualele diferențe dintre numărul de CV primite și numărul de CV cuvenite conform prevederilor legale se vor regulariza în maximum 24 de luni de la data emiterii acreditării.”

ANRE a aprobat prin Ordinul ANRE nr. 138/2015 modificarea și completarea Regulamentului de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile pentru aplicarea sistemului de promovare prin CV aprobat prin Ordinul ANRE nr. 48/2014.

Astfel, in temeiul prevederilor art. 8 alin. (7) din Regulamentul de acreditare a producatorilor de energie electrica din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 48/2014, cu modificările și completările ulterioare, cele două centrale electrice eoliene au fost acreditate pentru a beneficia de sistemul de promovare prin CV, prin Decizia ANRE nr. 1872 din 02.09.2015, privind acreditarea CEE „X” și CEE „Y” –  etapa I aparținând societății „A” S.R.L. pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, până în data de 02.09.2028, pentru restul de 13 ani.

Numărul de CV  acordat a fost cel in vigoare la data primei acreditări temporare a celor două centrale electrice, considerându-se că, prin raportare la prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 220/2008, producătorul nu este nou beneficiar al sistemului de promovare prin CV.

Astfel, CEE „X” și CEE „Y” –  au fost acreditate, în total, pe o perioada de 15 ani, conform prevederilor legale în vigoare, cu considerarea doar a perioadei de întrerupere a schemei, nu și a dreptului de a primi certificate verzi pentru perioada de întrerupere.

8. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:

În doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.     

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. 

Pornind de la starea de fapt rezultată din probele administrate, în ceea ce priveşte criticile cuprinse în recursul pârâtei, în cauza de faţă aceste motive sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării incorecte a prevederilor legale (L.220/2008, L.122/2015 și Decizia C(2011)4938 privind ajutorul de stat SA 33134(2011/N) în ceea ce privește recuperarea eventualelor diferențe dintre numărul de certificate verzi  primite pe baza acreditării temporare și numărul certificatelor cuvenite.

Astfel, intimata reclamantă a beneficiat initial de o decizie de acreditare de 2 ani, urmată de o perioadă de întrerupere pentru ca, în final, în urma modificărilor legislative, ANRE să emită, cu luarea în considerare a Deciziei Comisiei Europene C(2011) 4938, o decizie de acreditare pentru o perioadă de 13 ani.

Esențial, din punctul de vedere al instanței de recurs, este faptul că, în speță, certificatele cu privire la care s-a cerut regularizarea vizau tocmai perioada pentru care reclamanta nu avea acreditare.

În concret, în conformitate cu prevederile art. II alin. (31) din OUG nr. 88/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările și completările ulterioare, CEE „X” și CEE „Y” –  etapa I au fost acreditate pentru a beneficia de certificate verzi pentru 24 luni începând cu data primei acreditări, respectiv in perioada 01.01.2013 - 31.12.2014 pentru CEE „X” și in perioada 01.06.2013 - 01.06.2015 pentru CEE „Y” – etapa I, urmand ca eventualele diferente pozitive dintre numarul de CV primite si numarul de CV cuvenite conform deciziei individuale a Comisiei Europene sa se recupereze in maxim 24 de luni de la data emiterii acestei decizii, in baza unei decizii ANRE.

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 122/2015, în baza prevederilor art. 2 alin. (2), obținerea acreditării de către producătorii de energie electrică ce dețin capacități instalate între 125 MW și 250 MW nu mai este condiționată de obținerea deciziei individuale de autorizare din partea Comisiei Europene, astfel că reclamanta nu a mai solicitat Comisiei Europene emiterea unei decizii individuale de autorizare.

Tot la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 122/2015 se fac urmatoarele precizari referitoare la regularizarea numarului de CV din perioada de intrerupere:

„ Operatorul economic care deține capacități instalate între 125 MW și 250 MW și care se încadrează în prevederile art. II alin. (31) din OUG nr. 88/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 134/2012, pentru care nu au fost emise decizii individuale de autorizare, din partea Comisiei Europene, va fi acreditat de către ANRE fără necesitatea obținerii deciziei individuale de autorizare din partea Comisiei Europene. Eventualele diferențe dintre numărul de certificate verzi primite și numărul de certificate verzi cuvenite conform prevederilor legale se vor regulariza în maximum 24 de luni de la data emiterii acreditării”.

Potrivit pct.18 al Deciziei nr. C( 2011) 4938 privind jutorul de stat SA 33134(2011/N ) pentru România:,, Beneficiarii vor primi numărul de certificate verzi stabilit prin Legea 220/2008 ..pe întreaga durată a schemei de sprijin specificate în tabelul 2. Pentru perioada de probă se acordă 1 CV/MWh, indiferent de sursa regenerabilă de energie. Pentru producătorii care au beneficiat de certificate verzi înainte de intrarea în vigoare a schemei de sprijin notificate, durata ajutorului se reduce cu o perioadă echivalentă celei pentru care beneficiarii au primit deja certificate verzi.,,

Conform tabelului menționat, pentru centralele noi, producătorii de energie electrică eoliană acreditați beneficiază pentru o perioadă de 15 ani de 2CV până la 31.12.2017 și 1 CV începând cu 1.01.2018 pentru fiecare MWh produs și livrat în rețeaua electrică și/sau la consumatorii finali.

Or, greșit i se impută  ANRE că nu a recunoscut  „eventualele diferențe” în condițiile în care, în perioada de întrerupere a schemei, „A” SRL nu a deținut acreditare valabilă. Prin emiterea unei decizii de regularizare pentru perioada neacreditată s-ar depăși perioada de 15 ani menționată în decizie dar și în textul art. 3 alin. 2 lit. a din L.220/2008.

Nu este vorba despre argumente noi, prezentate doar în recurs, recurenta criticând, pe de-o parte, considerentele sentinței recurate iar pe de altă parte susținând în tot cursul procesului că recuperarea unor eventuale diferențe negative din perioada de întrerupere a schemei  într-o perioadă de maximum 24 de luni de la data emiterii deciziei de acreditare ar încălca decizia Comisiei Europene în sensul că, în perioada de recuperare a CV, intimatei i s-ar acorda o intensitate mai mare a ajutorului decât cel autorizat.

În speță, considerând că unica interpretare posibilă este în sensul că  diferențele pot proveni doar din erori de acordare a CV din perioada de acreditare, ANRE s-a adresat instituțiilor cu competențe de initiativă legislativă în scopul modificării corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 220/2008, pentru reglementarea și a altor situații în care se impune regularizarea eventualelor diferențe dintre numărul de certificate verzi primite și numărul de certificate verzi cuvenite.

Același vid legislativ a determinat-o pe reclamantă să formuleze, în 11.09.2015 respectiv 15.09.2015,  adresele nr. 603040 și 66332 prin care aceasta transmitea ANRE „propunerile noastre de regularizare a CV pentru cele două CEE”.

La art. 30 alin. (5) din Regulamentul de acreditare a producatorilor de energie electrica din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi aprobat prin ORDINUL președintelui ANRE nr. 48 din 26 iunie 2014, așa cum fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 138 din 1 septembrie 2015, publicat in MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 1 septembrie 2015, „Regularizarea eventualelor diferente pozitive/negative dintre numarul de CV primite si numarul de CV cuvenite pentru E-SRE din centralele electrice apartinand operatorilor economici prevazuti la alin. (1) si (3) se realizeaza prin emiterea de catre ANRE a unei decizii distincte de regularizare a numarului de CV, conform prevederilor legale in vigoare”.

În lipsa acelor „prevederi legale în vigoare” care să stabilească cum anume să realizeze regularizarea în cazul de față, ANRE nu are competența de a emite un act prin care să reglementeze regularizarea eventualelor diferente pozitive/negative dintre numarul de CV primite si numarul de CV cuvenite.

În ceea ce privește expunerea de motive a Legii nr. 122/2015 aceasta se referă la numărul de CV cuvenite conform „deciziei individuale de autorizare a CE”, or intimata reclamantă nu are o asemenea decizie și nici o decizie de acreditare emisă de ANRE, valabilă în perioada de întrerupere a schemei de srijin prin CV.

Interpretarea teleologică a Legii nr. 122/2015, realizată de judecătorul fondului, în sensul că nu are importanță de unde provin eventualele diferențe, nu poate fi primită, regularizarea, intensitatea ajutorului și perioada de acordare a schemei de sprijin trebuind să aibă un fundament legal și să respecte nu doar legislația națională dar și pe cea comunitară.

9.Temeiurile de drept ale soluției pronunțate în recurs

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct.8 din Codul de procedură civilă, republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. 1  din Codul de procedură civilă, republicat, Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinţei civile nr. 2194 din 12 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta „A” S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată. În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat intimata-reclamantă la plata către recurenta-pârâtă a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată  ( taxa judicară de timbru).