Finanțare nerambursabilă acordată sub forma ajutorului de stat pentru asigurarea dezvoltării economice durabile. Decizie de recuperare a ajutorului de stat pentru pretinsa neîndeplinire a condiției finanțării constând în încheierea de contracte comerciale care să asigure un anumit nivel al cifrei de afaceri. Nelegalitatea deciziei prin raportare la natura juridică a acestei obligații ca fiind una de mijloace, iar nu de rezultat.
OUG. nr. 85/2008, art. 6
HG nr. 1.680 / 2018, art. 15 alin. (1)
Ordinul MFP nr. 1.133/2008, art.13 şi art. 27
Aşa cum rezultă din Acordul de finanţare, în sarcina recurentei nu a fost stabilită necesitatea respectării unei condiţii referitoare la cifra de afaceri care ar trebui să fie realizată ca urmare a acordării ajutorului de stat, cifra de afaceri menţionată în Studiul Tehnico - Economic reprezentând exclusiv o prognoză, o estimare pentru a cărei atingere partea va depune toate diligentele.
Raportat la dispoziţiile art. 1481 C.civ, spre deosebire de obligaţia de rezultat, în cazul căreia debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis, în cazul obligaţiilor de mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.
Drept urmare, pentru a emite o decizie de recuperare a ajutorului de stat, MFP ar fi trebuit să dovedească existenţa unei omisiuni a reclamantei de a folosi toate mijloacele necesare pentru atingerea unui anume rezultat. O astfel de omisiune nu a fost dovedită în prezenta cauză, reclamanta întreprinzând cu diligentă toate demersurile necesare în vederea susţinerii prognozei cifrei de afaceri, făcând inclusiv dovada faptului că avea deja adjudecate contractele ce urmau să susţină valoarea cifrei de afaceri prognozate prin Studiul Tehnico-Economic.
ÎCCJ, SCAF - Decizia nr. 1963 din 30 martie 2022
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 mai 2019 pe rolul Curţii de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub, nr. 247/45/2019, reclamanta „A” S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Ajutor de Stat, a solicitat anularea Răspunsului MFP nr. 601114/25.10.2018, prin care a fost soluţionată contestaţia fiscală formulată de „A”, Deciziei de recuperare a ajutorului de stat acordat „A” (fostă „B” S.A.) în baza H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările şi completările ulterioare nr. 11645/05.09.2018, Raportului nr. 600238/18.07.2018, emis de pârât.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 141 din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantului de anulare a Raportului nr. 600238/18.07.2018, emis de M.F.P., respingând această cerere a reclamantului în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - Direcţia Generală Ajutor de Stat şi a respins cererea formulată de reclamantul „A” S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Ajutor de Stat.
3. Cererea de recurs declarată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 141 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta „A” S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.
Prima instanţă nu oferă o motivare efectivă pentru înlăturarea motivelor de nelegalitate invocate de către „A” cu privire la actele contestate.
Omisiunea de a cerceta unul sau mai multe motive ce întemeiază demersul litigios al părţii reclamante se constituie într-un caz de nejudecare a fondului, în sensul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza a doua a Legii nr. 554/2004, respectiv art. 497 şi 480 alin. (3) C.pr.civ.
Prin cererea de chemare în judecată, „A” a supus atenţiei Curţii de Apel laşi mai multe motive de anulare a actelor administrativ fiscale atacate invocând atât ne regularităţi de ordin formal, cât şi de netemeinicie ale actelor contestate:
- în cauză nu a avut loc inspecţia fiscală aferentă anului 5 de monitorizare a ajutorului de stat acordat „A” prin acordul de finanţare;
- în speţă nu s-a realizat dovada avizării şi nici cea a aprobării proiectului Deciziei contestate;
- lipsa semnăturii Ministrului Economiei şi Finanţelor sau a persoanei înlocuitoare de drept în ceea ce priveşte Decizia contestată;
- lipsa vinovăţiei Societăţii în ceea ce priveşte realizarea unei cifre de afaceri mai mici faţă de cea prognozată la momentul încheierii Acordului de finanţare „A” şi-a îndeplinit obligaţiile principale asumate prin Acordul de finanţare.
Niciunul dintre aceste argumente nu a fost analizat în mod efectiv de către prima instanţă, ori măcar referit prin Hotărârea atacată. Dimpotrivă, această hotărâre judecătorească reprezintă o simplă preluare fidelă a argumentelor MFP din cadrul întâmpinării depuse la dosar.
Cererea de recurs a Societăţii este întemeiată pe incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."
În acest sens, „A” invocă faptul că prima instanţa a aplicat în mod greşit prevederile art. 6 ale O.U.G. nr. 85/2008, astfel cum au fost puse în aplicare prin art. 15 al H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile.
În esenţă, „A” invocă faptul că prima instanţă a stabilit în mod greşit incidenţa acestor prevederi normative, în absenţa oricărei ipoteze de încălcare a unor „obligaţii suplimentare asumate" de către „A” faţă de Statul Român la momentul încheierii Acordului de finanţare.
Prima instanţă a reţinut în mod greşit existenţa unei obligaţii de rezultat în sarcina „A”
Acordul de finanţare semnat de către părţi atribuie în sarcina „A” următoarele obligaţii contractuale:
„- Realizarea de investiţii în active corporale şi necorporale; Crearea de noi locuri de muncă".
Astfel cum se observă, nicăieri nu se vorbeşte de vreo condiţie referitoare la cifra de afaceri care trebuie să fie realizată de către solicitant ca urmare a acordării ajutorului de stat, ci doar de îndeplinirea unor condiţii referitoare la valoarea investiţiei si la numărul de locuri de muncă nou create.
Or, cele două obligaţii principale menţionate anterior au fost îndeplinite în integralitate de către „A”, conform celor asumate prin Studiul Tehnico-Economic care a stat la baza încheierii Acordului de finanţare, astfel cum rezultă inclusiv din Raportul Societăţii depus la MFP împreună cu Adresa de înaintare nr. 3100/11.06.2018.
Pentru a atrage incidenţa textelor legale sus arătate, prima instanţă a făcut referire la o menţiune inclusă în finalul Acordului de Finanţare:
„Ajutorul de stat aprobat prin prezentul Acord este condiţionat de încheierea unor contracte ferme de livrare de bunuri şi/sau servicii într-un volum şi o valoare care să susţină cifra de afaceri prognozată în studiul tehnico-economic".
Textul însă dovedeşte contrariul susţinerilor Curţii de Apel laşi din cuprinsul Hotărârii atacate:
Pe de o parte, el se referă la o condiţie necesară pentru însăşi încheierea Acordului, anume existenţa unor contract care să fundamenteze cifra de afaceri prognozată. Or, contractele ferme încheiate cu „A” existau deja anterior momentului acordării ajutorului de stat, acestea fiind luate în considerare de către MFP la acordarea şi plata ajutorului de stat.
Cifra de afaceri nu este obligatorie, ci este doar un element prognozat, întărind argumentele anterior expuse;
Obligaţia suplimentară impusă Societăţii nu constă în atingerea unei anumite cifre de afaceri, care, în mod evident, nu depinde doar de voinţa „A”, ci în asigurarea unui cadru propice pentru a încerca atingerea cifrei de afaceri prognozate, cadru propice constând în încheierea de contracte ferme cu terţii.
Prin urmare, menţiunea din finalul Acordului de finanţare nu priveşte o obligaţie de rezultat a „A”, ci una de mijloace.
Simpla neatingere a unei cifre de afaceri „prognozate" nu dovedeşte încălcarea de către „A” a unei obligaţii de mijloace.
În plus, „A” a întreprins cu diligentă toate demersurile necesare în vederea susţinerii prognozei cifreiă de afaceri - nu există nicio imputare cu privire la acest aspect şi nicio culpă reţinută în sarcina Societăţii.
Totodată, la momentul formulării cererii introductive, „A” a realizat dovada faptului că avea deja adjudecate contractele ce urmau să susţină valoarea cifrei de afaceri prognozate prin Studiul Tehnico-Economic, aceste aspecte rezultând din Acordurile-cadru încheiate cu Societatea Națională „C” ce reprezentau premisele pentru încheierea ulterioară a contractelor subsecvente dintre „A” şi Societatea Națională „C”, care nu au mai fost însă onorate în lipsa culpei „A”.
Astfel, potrivit Acordului Cadru de Servicii nr. 8/05.08.2008, „A” ar fi trebuit sa primească de la Societatea Națională „C”- Călători, 113 de vagoane de călători în vederea modernizării, în perioada 20.07.2009 -20.07.2013.
Similar, prin Acordul Cadru de Servicii nr. 15/20.10.2008, pe parcursul celor 4 ani de contract, reclamanta ar fi trebuit să primească de la Societatea Națională „C” Călători 46 de trenuri etajate în vederea modernizării.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor Acordului Cadru de Servicii nr. 6/20.07.2009, reclamanta ar fi trebuit să primească de la Societatea Națională „C” Călători 400 de vagoane de călători în vederea modernizării, în perioada 20.07.2009 - 20.07.2013.
Or, din 513 vagoane şi 46 de trenuri etajate cât ar fi trebuit să fie modernizate de către „A” pe baza contractelor anterior menţionate încheiate cu Societatea Națională „C” Călători, aceasta din urmă a emis comenzi pentru doar o mică parte dintre acestea, datorită faptului că MFP nu a mai asigurat finanţarea programului de modernizare a vagoanelor Societatea Națională „C” Călători. Aceasta în contextul în care, din informaţiile vehiculate în piaţă, Societatea Națională „C” Călători a solicitat şi inclus aceste sume în proiectele de buget transmise către MFP, însă acestea nu au mai fost aprobate.
Totodată, „A” a ataşat acţiunii Portofoliul de produse noi asimilate în perioada 2012-prezent, care atestă în mod clar dovada volumului de bunuri pentru susţinerea cifrei de afaceri a „A”.
În ceea ce priveşte obligaţia asumată de către „A” de a crea noi locuri de muncă, pentru întreaga perioadă de derulare a Acordului de finanţare, reclamanta a menţinut un număr de 174 locuri noi de muncă şi a achitat contribuţiile aferente în valoare de 31.503.497 lei conform indicatorilor asumaţi.
Totodată, realizarea investiţiei care a constat în retehnologizarea cu echipamente de înaltă tehnologie a necesitat perfecţionarea şi şcolarizarea personalului reclamantei, aspect care a condus la formarea unui personal cu înaltă calificare şi competenţe tehnice dezvoltate. Reclamanta, datorită acestui proiect pentru care a fost încheiat Acordul de finanţare, a menţinut activi un număr de 647 salariaţi împreună cu membrii familiilor lor, care în lipsa acestor investiţii ar fi putut deveni asistaţi social, fapt ce ar fi condus la obligaţii de plată suplimentare din bugetul local al comunităţii.
Aşa fiind, este evident că „A” şi-a respectat în integralitate obligaţiile asumate prin Acord. Drept urmare, prima instanţă a stabilit în mod eronat existenţa unei obligaţii neîndeplinite.
Contrar celor reţinute de către prima instanţă, în faza procesuală a fondului, „A” a evidenţiat pe larg lipsa culpei sale în ceea ce priveşte nerealizarea cifrei de afaceri prognozate.
Astfel, la data formulării cererii de finanţare, reclamanta a analizat necesitatea de achiziţionare de material rulant/servicii realizate de către „A” de către operatorii de transport feroviar de călători, din România, aceasta reprezentând piaţa ţintă aferentă Proiectului pentru care a fost încheiat Acordul de finanţare. începând cu anul 2018 urma a se implementa o dezvoltare strategică, ulterioară, către alte pieţe.
Transportul feroviar de călători, în România, a fost liberalizat începând cu data de 01.10.1998, fiind permis accesul nediscriminatoriu la infrastructura feroviară publică a tuturor operatorilor feroviari licenţiaţi. în urma analizei, s-a constatat o nevoie clară şi urgentă de vagoane de transport călători, în vederea satisfacerii cererii de transport.
În cuprinsul Studiului Tehnico-Economic realizat în septembrie 2011, la analiza SWOT s-a evaluat, ca oportunitate financiară, situaţia în care se afla Societatea Națională „C” Călători, la acea dată, situaţie descrisă în „Programul de restructurare şi redresare economico-financiară a Societăţii de transport feroviar de călători „C” Călători S.A., Octombrie 2010", în care ş_e estima un necesar total de 120 EMU si de 120 DMU. Preţul avut în vedere la acel moment a fost de aproximativ 5.000.000 Euro/EMU şi 2.500.000 Euro/DMU, astfel efortul bugetar total previzionat de către Societate fiind de aproximativ 600.000.000 Euro pentru EMU (Electric Multiple Unit) şi 300.000.000 Euro pentru DMU (Diesel Multiple Unit).
Prin urmare, contrar celor reţinute de către prima instanţă, „A” a oferit exemplul concret în care strategia de investiţii în domeniul feroviar ar fi fost respectată şi implementată, acest exemplu fiind prevăzut chiar în Studiul Tehnico-Economic care a stat la baza Acordului de finanţare, din care rezultă în mod dar faptul că cifra de afaceri prognozată ar fi fost realizată de către reclamantă în situaţia în care principalul potenţial cumpărător, „C” Călători S.A. ar fi achiziţionat materialul rulant produs de către „A”.
Această necesitate a fost analizată şi inclusă în diverse materiale şi strategii ale Ministerului Transporturilor şi Societattea Națională „C” Călători S.A., nefiind concretizată în proceduri de achiziţie, până la această dată.
Realizarea de către „A” a cifrei de afaceri prognozate la momentul încheierii Acordului de finanţare depindea în mod direct de puterea de cumpărare din piaţa feroviară, iar aceasta nu putea fi controlată sau influenţată în niciun mod prin acţiunile/inacţiunile „A”.
De altfel MFP a aprobat Proiectul prezentat de către „A” cunoscând faptul că principalul client al reclamantei este „C” Călători, astfel cum rezultă chiar din cuprinsul Studiului Tehnico-Economic care a stat la baza încheierii Acordului de finanţare. Astfel, MFP a creat „A” aşteptarea legitimă că ajutorul acordat de către Stat este perfect compatibil cu cerinţele legale şi în conformitate cu prevederile Proiectului „A”.
Or, deşi reclamanta a bugetat an de an începând cu primul an de monitorizare a Proiectului de investiţii pentru care a fost încheiat Acordul de finanţare o anumită cifră de afaceri şi profiturile aferente acesteia, bazate tocmai pe menţiunile cuprinse în Master Planul General de Transport al României şi pe toate celelalte previziuni care au stat la baza Proiectului aprobat prin Acordul de finanţare, toate aceste previziuni ale „A” nu s-au realizat datorită faptului că „C” Călători nu şi-a respectat angajamentele asumate prin Master Planul General de Transport al României.
Astfel, contrar celor reţinute de către prima instanţă prin Hotărârea atacată, poziţia reclamantei este susţinută de următoarele argumente:
Sub un prim aspect, obligaţia în discuţie privind asumarea unei anumite cifre de afaceri pe perioada derulării Acordului de finanţare se baza în principal pe factori externi reclamantei, respectiv pe puterea de cumpărare de material rulat a unor entităţi controlate în principal chiar de către pârâtul Statul Român (reprezentant în această speţă de către MFP).
Sub un al doilea aspect, obligaţia de îndeplinire a cifrei de afaceri prognozate prin Acordul de finanţare nu a putut fi îndeplinită de către „A”, în principal datorită faptului că „C” Călători (principalul cumpărător de material rulant în România) nu a beneficiat de finanţare de la bugetul de stat pentru realizare proiecte de investiţii în material rulant nou şi modernizat produs de către „A” în cadrul Proiectului pentru care a fost obţinută finanţarea.
Analizând toate argumente reţinute de către MFP în cuprinsul Deciziei contestate şi faptele care i-au fost imputate Societăţii la momentul aplicării sancţiunii de recuperare a ajutorului de stat, rezultă că raţionamentul autorităţii este unul greşit, având în vedere următoarele aspecte punctuale:
Premisa majoră a MFP, întemeiată pe concluziile Raportului nr. 600238/18.07.2018, a fost aceea că în perioada de monitorizare a proiectului „A” nu a realizat cifra de afaceri prognozată în Studiul Tehnico-Economic care a stat la baza încheierii Acordului de finanţare;
Premisa minoră a MFP a fost aceea că, valoarea cifrei de afaceri prognozate prin Studiul Tehnico-Economic, care a stat la baza Acordului de finanţare, nu ar fi fost realizată de către „A” întrucât Societatea nu ar fi încheiat contracte ferme de bunuri şi/sau servicii într-un volum şi o valoare care să susţină cifra de afaceri prognozată în Studiul Tehnico-Economic;
Concluzia eronată a MFP, rezultată din coroborarea premisei majore şi a premisei minore a fost aceea că se impune reţinerea culpei „A” în ceea ce priveşte realizarea unei cifre de afaceri mai mici faţă de cea prognozată în Studiul Tehnico-Economic, cu consecinţa aplicării sancţiunii de recuperare a ajutorului de stat proporţional cu valoarea cifrei de afaceri nerealizate.
Or, din silogismul anterior indicat, nu se poate desprinde în niciun caz ideea că ar fi trebuit să fie reţinută de plano vinovăţia Societăţii în ceea ce priveşte realizarea unei cifre de afaceri mai mici faţă de cea prognozată prin Acordul de finanţare.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezulta ca Livrarea bunurilor şi/sau a serviciilor „A” depindea şi urma a se realiza, în principal, prin încheierea unor contracte ferme cu societăţi de stat, conform menţiunilor cuprinse în Master Planul General de Transport al României, pentru care era nevoie de aprobări de la bugetul de stat din partea Ministerului Transporturilor, în calitate de reprezentant al Statului Român, iar în prezent, tot un reprezentant al Statului Român, respectiv MFP, înţelege prin Decizia contestată să aplice sancţiuni Societăţii pentru neîndeplinirea unei obligaţii suplimentare din Acordul de finanţare, care depindeau în mod direct de decizii ale reprezentanţilor aceluiaşi Stat Român.
Totodată, în măsura în care anterior încheierii Acordului de finanţare, autorităţile statului ar fi considerat că estimările de achiziţionare din piaţă de material rulant/servicii prestate de către „A” nu ar fi fost unele reale, predictibile şi viabile, Societatea nu ar fi beneficiat de sumele reprezentând ajutor de stat, ce au făcut obiectul Acordului de finanţare.
Faţă de cele anterior prezentate, rezultă în mod cert că este eronat raţionamentul juridic al primei instanţe potrivit căruia „reclamantul şi-a asumat riscurile neîndeplinirii obiectivelor propuse şi stabilite ferm prin Acordul de finanţare încheiat cu pârâtul, şi constatând că nu s-a făcut dovada vreunui mod de a acţiona a pârâtului care să împiedice realizarea planului propus de reclamant".
În sens contrar, tocmai Statul Român este cel care a afectatposibilitatea atingerii unei prognoze a cifrei de afaceri, prin încălcarea celor asumate cu privire la finanţarea „C” Călători.
Or, potrivit art. 1517 C.civ., „O parte nu poate invoca neexecutarea obligaţiilor celeilalte părţi în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acţiune sau omisiune".
În speţă, Statul Român invocă o neexecutare de către „A” a unei pretinse obligaţii, deşi el este cel care a cauzat în mod evident o astfel de împrejurare.
„A” a beneficiat conform dreptului unional de o „speranţă întemeiată". Astfel, potrivit jurisprudenţei direct aplicabile a CJUE din cauza Republica Italiană vs. Consiliul Uniunii Europene (C-611/17), „112. Corolar al principiului securităţii juridice, dreptul de a invoca protecţia încrederii legitime aparţine oricărui particular aflat într-o situaţie din care reiese că administraţia Uniunii a determinat-o să nutrească speranţe întemeiate. Constituie asigurări de natură să dea naştere unor asemenea speranţe, indiferent de forma în care sunt comunicate, informaţii precise, necondiţionate, concordante şi emise de surse autorizate şi de încredere".
La fel, potrivit jurisprudenţei CJUE Cauza Volkmar Klohn vs. v An Bord Pleanâla (C-167/17), „dreptul de a se prevala de principiul protecţiei încrederii legitime aparţine oricărui particular care se află într-o situaţie din care reiese că autoritatea competentă, prin furnizarea unor asigurări precise, l-a determinat să nutrească speranţe întemeiate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Nuova Agricast şi Cofra/Comisia, C-67/09 P, EU:C:2010:607, punctul 71)".
Or, ulterior, prin propria sa conduită, Statul Român a încălcat speranţa întemeiată a „A”, folosind chiar acest act pentru a lua măsura de suprimare a drepturilor particularului.
O astfel de conduită reprezintă o ipoteză-tip de încălcare a principiului unional al protecţiei încrederii legitime, corolar al principiului securităţii juridice. O astfel de concluzie a fost evidenţiată pe larg în cauza Agrenergy Srl (C-180118 şi C-286/18) Fusignano Due Srl (C-287/18) împotriva Ministero dello Sviluppo Economico:
„30. în special, principiul menţionat impune ca o reglementare să permită persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligaţiilor pe care le instituie în sarcina lor şi ca ele să aibă posibilitatea să îşi cunoască în mod neechivoc drepturile şi obligaţiile şi să acţioneze în consecinţă (a se vedea printre altele Hotărârea din 1 iulie 2014, Âlands Vindkraft, C-573/12, EU:C:2014:2037, punctul 128 şi jurisprudenţa citată).
În ceea ce priveşte principiul protecţiei încrederii legitime, reiese dintr-o jurisprudenţa constantă a Curţii că posibilitatea de a se prevala de acesta este deschisă oricărui operator economic pe care o autoritate naţională l-a determinat să nutrească speranţe întemeiate. Totuşi, atunci când un operator economic prudent şi avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri de natură să îi afecteze interesele, el nu poate invoca acest principiu atunci când această măsură este adoptată (...)".
Acordarea unei finanţări unei entităţi private în baza unor asigurări certificate la momentul semnării Acordului de finanţare nu poate fi urmată de recuperarea aceleiaşi finanţări (la care se adaugă dobânzi exorbitante) dacă Statul membru nu a respectat asigurările acordate particularului. O interpretare contrară goleşte de conţinut esenţa noţiunii de „speranţă întemeiată" a particularului recunoscută la nivel unional.
Prin Hotărârea atacată instanţa de fond a respins în mod greşit toate argumentele de ordin procedural invocate de către „A” şi în ceea ce priveşte nelegalitatea Deciziei contestate, iar în cele ce urmează vom prezenta argumente ce justificau admiterea apărărilor procedurale ale Societăţii.
Deşi în cuprinsul Deciziei contestate, MFP face referire la concluziile Raportului nr.600238/18.07.2018, acest document nu a fost comunicat Societăţii până la momentul contestării de către Societate a actelor administrative în faţa instanţei de judecată, pentru a putea fi formulate critici inclusiv cu privire la acest document.
În speţă nu s-a realizat dovada avizării şi nici cea a aprobării proiectului Deciziei contestate.
În ceea ce priveşte neîndeplinîrea cerinţei legale privind numele şi semnătura ministrului economiei şi finanţelor sau ale persoanei înlocuitoare de drept şi ştampila instituţiei publice, deşi în preambulul Deciziei contestate, MFP face referire la subpct. 1, pct. F, Capitolul IV din Anexa nr. 4 la Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2238/2016 referitor la delegarea competenţelor în Ministerul Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a justifica semnarea Deciziei nr. 11645/2018 de către dl X Secretar de Stat şi nu de către ministrul economiei şi finanţelor conform prevederilor legale amintite supra, precizăm faptul că actul normativ indicat nu a fost publicat în Monitorul Oficial pentru a putea fi verificate de către Societate îndeplinirea condiţiilor de delegare de atribuţii invocate de către MFP în justificarea calităţii semnatarului Deciziei contestate.
Având în vedere toate argumentele prezentate anterior rezultă că prima instanţă a aplicat un examen legal greşit, prin raportare la argumentele invocate de către „A” în susţinerea acţiunii în anulare ce face obiectul cauzei, pentru a respinge ca neîntemeiată cererea introductivă.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 martie 2020, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând criticile aduse sentinţei atacate, acestea nu pot fi reţinute prin trimitere la dispoziţiile temeiului de drept invocat de recurentă, respectiv art. 20 alin. (3) teza a doua din Legea 554/2004.
Intimata apreciază că angajamentul de a atinge cifra de afaceri estimată transformă obligaţia de mijloace într-o obligaţie de rezultat.
Mai mult, obiectivul H.G. nr. 1680/2008 este dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiţii şi a creării de noi locuri de muncă. Acordarea ajutorului de stat instituit în scopul atingerii acestui obiectiv nu poate sta sub incidenţa prevederilor art. 1481 alin. (2) din C. Civ, cu trimitere la obligaţia de mijloace.
Astfel, consideră că menţiunea specială, potrivit căreia "ajutorul de stat aprobat prin prezentul Acord este condiţionat de 'încheierea unor contracte ferme de livrare bunuri si/sau servicii intr-un volum si o valoare care sa sustina cifra de afaceh prognozata in studiul tehnico-economic", inserată în Acordul pentru finanţare nr. 14/24.08.2010, modificat prin înştiinţarea nr. 479087/09.12.2011 nu poate fi interpretată ca o „obligaţie de mijloace". încheierea de contracte ferme reprezintă modalitatea prin care se susţine cifra de afaceri, acest din urmă aspect constituind scopul urmărit de către unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat. în caz contrar, dacă scopul urmărit ar fi îndeplinirea obligaţiei de mijloace (prezentarea de contracte ferme încheiate), nu înţelegem raţiunea susţinerii, respectiv realizării cifrei de afaceri pe întreaga durată a investiţiei.
Precizează că termenului „prognozat" utilizat de recurentă îi este atribuit înţelesul de probabilitate, de posibilitate cu şanse de realizare.
Consideră că ajutorul de stat instituit în baza H.G. nr. 1680/2008, de care recurenta a beneficiat, nu putea fi acordat în virtutea unei probabilităţi, a unei aparenţe de adevăr, ci numai potrivit înţelesului cuvântului „prognozat consacrat în DEX, ş anume: „a cărui apariţie sau desfăşurare a fost prezentată anticipai". în speţă, îr cuprinsul documentaţiei care a stat la baza cererii de acord pentru finanţare este menţionată noţiunea de „cifră de afaceri", aceasta fiind prezentată anticipat, atât cs valoare, cât şi ca modalitate de realizare.
Cifra de afaceri reprezintă un indicator important care trebuie avut îr vedere la depunerea cererilor de acord pentru finanţare, iar rentabilitatea cifrei de afacer este un factor cantitativ, reprezentând raportul dintre profitul net şi cifra de afaceri potrivit cap. III pct. 7 din Ghidul solicitantului de ajutor de stat in baza HG nr. 1680/200* pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările si completările ulterioare.
5. Aspecte de fapt şi de drept relevante în cauză
La data de 24.08.2010 a fost încheiat Acordul de finanţare între reclamantă şi MFP pentru proiectul „Diversificarea producţiei SC „B” SA cu noi tipuri de vagoane".
În cuprinsul Acordului de finanţare se specifică faptul că „Ajutorul de stat aprobat prin prezentul Acord este condiţionat de încheierea unor contracte ferme de livrare de bunuri şi/sau servicii într-un volum şi valoare care să susţină cifra de afaceri prognozată în studiul tehnico-economic".
Acordul de finanţare a avut la bază Studiul Tehnico-Economic realizat în luna mai 2010, prin care reclamanta a previzionat realizarea unui anumit nivel al cifrei de afaceri în perioada de monitorizare a Proiectului pentru care a fost acordată finanţarea, respectiv 2013-2017.
Ulterior, reclamanta a solicitat modificarea planului de investiţii în baza unui nou Studiu Tehnico-Economic realizat în anul 2011.
Obiectul Deciziei nr. 11645/2018 este reprezentat de „Recuperarea ajutorului de stat plătit S.C. „A” S.A. în sumă de 16.365.582 lei", precum şi dobânda aferentă sumei de recuperat, în valoare de 4.753.241,53 lei, calculate până la data emiterii proiectului Deciziei nr. 11645/2018, respectiv 23.07.2018, rezultând o valoarea totală în cuantum de 21.118.823,53 lei, care este în prezent contestată de către „A”.
Prin Decizia nr. 11645/05.09.2018, MFP a decis recuperarea din partea „A” a ajutorului de stat acordat sub formă de finanţare nerambursabilă în cuantum total de 21.118.823,53 lei, compus din valoarea de 16.365.582 lei, reprezentând suma de recuperat şi suma de 4.753.241,53 lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de recuperat.
Principalele argumente reţinute de către MFP pentru aplicarea sancţiunii recuperării proporţionale a ajutorului de stat acordat Societăţii sunt reprezentate de următoarele:
- realizarea de către „A” a unei cifre de afaceri mai mici faţă de cea prognozată prin Acordul de finanţare pentru perioada 2013-2017;
- nerealizarea de către „A” a dovezii încheierii unor contracte ferme de livrare de bunuri şi/sau servicii într-un volum şi o valoare care să susţină cifra de afaceri prognozată în Studiul Tehnico-Economic care a stat la baza încheierii Acordului de finanţare.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Recurenta susţine teza incidenţei art. 488 pct. 6 Cod proced. Civilă, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde răspunsul instanţei la susţinerile părţilor.
Pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetarii fondului este un element esenţial întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între partile din proces.
Prin raportare la dispoziţiile art.6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativităţii instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, precum şi la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock şi Palade), instanţa de recurs constată că abordarea instanţei de fond a fost de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea.
Înalta Curte subliniază că nu constituie o nemotivare, respectiv o omisiune de analizare a argumentelor invocate de parte împrejurarea că în cadrul considerentelor se regăsesc, parţial, susţineri ale părţii potrivnice, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanţei cu cele ale uneia dintre părţile litigante.
În plus, raționamentul instanței de fond este ușor decelabil, lipsit de contradictorialitate, din punctul de vedere al standardelor de rezonabilitate, chiar acceptând teoretic faptul că judecătorul fondului a motivat sumar anumite critici ale reclamantei.
Înalta Curte arată că motivarea este suficient de concisă pentru a oferi părților certitudinea unei analize reale a cererii, iar eventuala insuficiență a motivării, astfel cum este clamată de către recurentă, precum și omisiunea analizării unei realități faptice esențiale, în opinia acesteia, nu pot fi asimilate unei nemotivări astfel cum aceasta susține.
Pe de altă parte, faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare.
Analiza hotararii releva inclusiv observarea si examinarea concretă de către instanta fondului a documentelor care alcatuiesc probatoriul administrat, cu prezentarea atat a sustinerilor partilor, cat si a ratiunilor pentru care acestea au fost primite sau, dupa caz, inlaturate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.
Pornind de la starea de fapt rezultată din probele administrate, în ceea ce priveşte criticile cuprinse în recursul reclamantei, în cauza de faţă aceste motive sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării incorecte a prevederilor art. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 85/2008 privind stimularea investiţiilor, art. 15 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.680 / 2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, art.13 şi art. 27 din Ordinul nr. 1.133/2008 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Ministerul Economiei şi Finanţelor a prevederilor art. 18 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007.
În fapt, reclamanta”A” a încheiat un acord de ajutor de stat prin care şi-a asumat respectarea de obligaţii contractuale vizând realizarea de investiţii în active corporale şi necorporale şi crearea de noi locuri de muncă.
În finalul Acordului de Finanţare se menţionează că :„Ajutorul de stat aprobat prin prezentul Acord este condiţionat de încheierea unor contracte ferme de livrare de bunuri şi/sau servicii într-un volum şi o valoare care să susţină cifra de afaceri prognozată în studiul tehnico-economic".
În baza acestui acord, reclamanta a primit o sumă de bani care să permită retehnologizarea unor trenuri pentru a funcţiona pe căile ferate din România şi pentru a putea intra şi pe piaţa internaţională.
Intimatul Ministerul Finanţelor a susţinut că nu a fost atinsă o anumită cifră de afaceri, făcând trimitere la definiţia cuvântului “prognozat” - a cărui apariție sau desfășurare a fost prezentată anticipat.
Aşadar, problema litigioasă în această pricină se referă la pretinsa condiţie suplimentară susţinută de intimatul pârât - încheierea de contracte comerciale care să asigure un anumit nivel al cifrei de afaceri - şi vizează inclusiv stabilirea naturii pretinsei obligaţiei asumate de reclamantă în ceea ce priveşte cifra de afaceri, respectiv dacă este o obligaţie de rezultat sau de mijloace.
Înalta Curte constată că reclamanta şi-a asumat obligaţii referitoare la îndeplinirea unor condiţii de esenţă pentru sumele primite cu titlu de ajutor de stat, cu privire la valoarea investiţiei si la numărul de locuri de muncă nou create.
Astfel, ca urmare a realizării investiţiei au fost create 174 de noi locuri de muncă, la data de 31.12.2017 fiind ocupate toate posturile de către angajaţi cu contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată.
De asemenea, investiţia a fost menţinută pe toată durata de monitorizare a Proiectului, astfel cum rezultă inclusiv din indicatorii financiari care au stat la baza întocmirii Raportului nr. 600238/18.07.2018.
Aşa cum rezultă din Acordul de finanţare, nu a fost stabilită în sarcina recurentei necesitatea respectării unei condiţii referitoare la cifra de afaceri care ar trebui să fie realizată ca urmare a acordării ajutorului de stat, cifra de afaceri menţionată în Studiul Tehnico - Economic reprezentând exclusiv o prognoză, o estimare pentru a cărei atingere partea va depune toate diligentele.
Drept urmare, pentru a emite o Decizie de recuperare a ajutorului de stat, MFP ar fi trebuit să dovedească existenţa unei omisiuni a „A” de a folosi toate mijloacele necesare pentru atingerea unui anume rezultat. O astfel de omisiune nu a fost dovedită în prezenta cauză, „A” întreprinzând cu diligentă toate demersurile necesare în vederea susţinerii prognozei cifrei de afaceri, făcând inclusiv dovada faptului că avea deja adjudecate contractele ce urmau să susţină valoarea cifrei de afaceri prognozate prin Studiul Tehnico-Economic.
Raportat la dispoziţiile art. 1481 C.civ, spre deosebire de obligaţia de rezultat, în cazul căreia debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis, în cazul obligaţiilor de mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.
Pentru a stabili dacă o obligaţie este de mijloace sau de rezultat se va ţine seama îndeosebi de: modul în care obligaţia este stipulată în contract, existenţa şi natura contraprestaţiei şi celelalte elemente ale contractului, gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului, influenţa pe care cealaltă parte o are asupra executării obligaţiei.
În măsura în care totuşi s-ar agrea ideea că se vorbeşte în Acord despre atingerea unei anumite cifre de afaceri, societatea se află în mod evident în prezenţa unei obligaţii de mijloace, iar nu de rezultat, consecinţa juridică fiind aceea că nu se poate reţine o culpă pentru neatingerea unui anumit prag.
Aceasta deoarece obligaţia nu a fost realizată întrucât realizarea cifrei de afaceri a depins de conduita unor terţi printre care Statul Român, reprezentat de către Ministerul Finanţelor Publice, care a refuzat să asigure finanţarea necesară societăţii „C” Călători S.A. în vederea realizării achiziţiilor anticipate.
Această împrejurare rezultă inclusiv din Răspunsul nr. DTH2/AN/420 din data de 03.10.201915, formulat de către „C” Călători S.A. privind nerealizarea achiziţiilor conform Acordurilor - cadru ca urmare a nealocării sumelor necesare pentru modernizarea vagoanelor de călători: "În perioada 2012 - 2018 „C” Călători SA nu a avut sume alocate de la Ministerul Finanţelor Publice pentru modernizarea vagoanelor de călători.,,
Corect susţine recurenta că, raportat la faptul că stipulaţia din Acordul de finanţare privea o cifră de afaceri „prognozată", estimată, stabilită orientativ, criteriile stabilite art. 1481 C.civ. dovedesc existenţa unei obligaţii de mijloace, stipulaţia din Acordul de finanţare fiind dependentă de onorarea obligaţiilor Statului Român, care controla principalii clienţi ai Societăţii.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat incidenţa prevederilor legale privind angajarea răspunderii patrimoniale a recurentei, omiţând faptul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 15 din H.G. nr. 1.680 / 2018, realizarea cifrei de afaceri prognozate la momentul perfectării Acordului de finanţare depindea de finanţarea de la bugetul de stat a achiziţiei de materialul rulant şi de servicii de către „C” Călători S.A., principalul cumpărător din România precum şi de puterea de cumpărare pe piaţa feroviară naţională.
Or, simpla neatingere a unei cifre de afaceri „prognozate", în lipsa culpei părţii reclamante, nu dovedeşte încălcarea de către „A” a unei obligaţii de mijloace.
Nu în ultimul rând, în speţă, prin emiterea actului administrativ contestat a fost încălcat inclusiv principiul unional al încrederii legitime, dat fiind faptul că statul a oferit părţii un ajutor cu solicitarea de a face demersuri în vederea susţinerii unei cifre de afaceri, iar ulterior tot Statul Român a zădărnicit atingerea acestei cifre prin neonorarea finaţărilor asumate faţă de „C” Călători, aspect ce a condus în mod direct la anularea estimărilor realizate de societatea Electroputer”A”.
7. Temeiurile de drept ale soluţiei pronunţate în recurs
Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct.8 din Codul de procedură civilă, republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, republicat, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta „A” S.A. împotriva sentinţei civile nr. 141 din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta „A” S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală Ajutor de Stat; a anulat Răspunsul Ministerului Finanţelor Publice nr. 601114/25.10.2018.
A admis contestaţia formulată de „A” S.A. şi, în consecinţă, a anulat Decizia de recuperare a ajutorului de stat acordat societăţii „A” S.A. (fostă „B” S.A.) în baza H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările şi completările ulterioare nr. 11645/05.09.2018 şi Raportul nr. 600238/18.07.2018, emise de Ministerul Finanţelor Publice.