Conflict între o marcă şi un nume comercial. Acţiune în contrafacere. Condiţia utilizării numelui comercial cu funcţia de marcă
Cuprins pe materii: Dreptul proprietăţii intelectuale. Marcă
Index alfabetic: nume comercial
- acţiune în contrafacere
Legea nr. 84/1998, art. 36 alin. (2)
Legea nr. 26/1990, art. 30
Conform jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene/ Uniunii Europene, există patru condiții pentru aplicarea protecției mărcii în conflictul cu un semn, anume: utilizarea să aibă loc în cadrul comerțului, utilizarea să aibă loc fără consimțământul titularului mărcii, utilizarea să aibă loc pentru produse şi servicii similare cu cele pentru care a fost înregistrată marca, utilizarea să aducă atingere sau să fie susceptibilă a aduce atingere funcțiilor mărcii şi, în special, funcției sale esențiale de a garanta consumatorilor proveniența produselor sau a serviciilor.
Ca atare, condiția esențială este ca numele comercial să fie folosit cu funcția de marcă, adică cu depășirea limitelor de protecție conferite de înregistrarea ca nume comercial. Dacă nu se pretinde sau nu se face dovada că numele comercial a fost folosit cu funcția de marcă, adică cu funcția de a indica originea comercială a produselor și serviciilor, în sensul că se folosește semnul într-un asemenea mod încât se stabilește o legătură între semnul care constituie numele comercial al terțului şi bunurile comercializate sau serviciile pe care le prestează terțul, verificarea îndeplinirii celorlalte condiții cumulative este inutilă.
Or, cum singura dovadă a încălcării dreptului exclusiv asupra mărcii reclamantei a fost reprezentată de certificatul de înregistrare a societății pârâte în Registrul Comerţului, iar semnul asemănător folosit de pârâtă este chiar denumirea societăţii, pârâta dobândind dreptul exclusiv de a se folosi de denumirea sa în exercitarea propriului său obiect de activitate, conform art. 30 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 26/1990, nu este îndeplinită condiția esențială a acțiunii în contrafacere formulată de titularul unei mărci înregistrate împotriva celui care folosește propriul nume comercial, și anume ca acesta din urmă să fie folosit cu funcția de marcă
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 104 din 25 ianuarie 2022
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la 30.08.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:
- constatarea încălcării dreptului la marcă a societăţii reclamante de către societatea pârâtă, prin raportare la prevederile art. 36 din Legea nr. 84/1998;
- obligarea pârâtei la schimbarea numelui comercial, respectiv îndepărtarea din conţinutul denumirii a sintagmei ,,Manning”, în conformitate cu art. 36 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 84/1998;
- încetarea practicilor de concurenţă neloială, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 11/1991.
Reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 36 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicațiile geografice, art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale şi art. 1357 Cod civil, precum şi celelalte dispoziţii legale invocate
pe parcursul cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 274 din 19.02.2020, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel.
Prin decizia nr. 465 din 2.10.2020, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, a respins calea de atac exercitată de reclamantă, sentinţa pronunţată în primă instanţă, fiind păstrată în întregime.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ.
Instanţa de apel nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea nu crează transparenţa asupra argumentaţiei juridice care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi graţie căreia să poată fi realizat controlul judiciar.
Analiza instanței de apel este una succintă, schematică, aceasta nu răspunde, în mod clar, argumentelor de drept şi de fapt pe care recurenta le-a invocat prin intermediul apărărilor înaintate. Din contră, aceasta înţelege să-şi argumenteze punctul de vedere sumar, omiţând să facă trimitere la vătămarea ce i s-a creat, mulţumindu-se a reţine simplu că "semnul asemănător folosit de pârâtă este chiar denumirea societăţii cu răspundere limitată, iar firma a fost dobândită de societatea pârâtă înainte cu 8 luni de zile ca societatea apelantă să formuleze la Oficiul de Stat pentru Investii şi Mărci solicitarea de înregistrare a mărcii, cu consecinţa protejării acesteia."
Apreciază instanţa de apel că nu se poate reţine "o conduită culpabilă în fapta pârâtei-intimate de a-şi exercita un drept dobândit anterior apelantei. Acela de a se folosi de denumirea societăţii înregistrate în registrul comerţului, pentru că acest semn invocat de apelantă se bucură de prezumţia de legalitate, cât timp firma există şi nu a fost modificată sau desfiinţată."
Recurenta a arătat în continuare că această opinie este una greşită din dublă perspectivă.
În primul rând, instanţa de apel nu a analizat motivul prezentat de recurentă, anume acela privind preluarea sintagmei "Manning Global", atâta vreme cât a făcut dovada că noţiunea de „Manning" reprezintă chiar numele administratorului. A arătat că nu poate fi contestată legătura dintre societatea C. Ltd. reprezentată legal prin D. şi societatea F. S.E.L., reprezentată legal de D. şi E., în calitate de administratori.
În al doilea rând, a dovedit că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că serviciile oferite de către B. S.R.L. nu sunt similare cu cele pentru care marca subscrisei a fost înregistrată, aspect neanalizat, însă, de instanţa de apel în decizia recurată. A depus ca dovadă certificatul eliberat de ONRC de unde se poate observa că B. S.R.L. desfăşoară următoarele activităţi: alte forme de învăţământ, alte activităţi de telecomunicaţii, activităţi de telecomunicaţii prin satelit, activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu, activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu. Reclamanta a înregistrat marca Manning Global Quality flexibile Project Solutions pentru următoarele servicii: telecomunicaţii. (Clasa 39) şi Servicii ştiinţifice şi tehnologice, precum şi servicii de cercetare şi creaţie, referitoare la acestea, servicii de analiză şi cercetare industrială, crearea şi dezvoltarea calculatoarelor şi a programelor de calculator. (Clasa 42).
Recurenta a apreciat că, faţă de cele indicate, dar şi din modalitatea în care a fost interpretat probatoriul, fără o analiză clară a situaţiei de fapt şi de drept deduse, instanţa de control, în mod nelegal, a procedat la respingerea apelului şi la menţinerea drept temeinică şi legală a sentinţei apelate.
Prin această reţinere sumară a argumentelor de fapt şi de drept prezentate de recurentă, se apreciază că s-a adus o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, numai legala motivarea a unei hotărâri în raport de probele dosarului circumscriindu-se noţiunii de proces echitabil. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât daca susţinerile pârtilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia. Recurenta a invocat
și prevederile art. 425 alin.1 lit.b) C. proc.civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.
În primul rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 36 alin. 2 lit. b) din Legea 84/1998 și ale Legii nr.26/1990, raportat la faptul că denumirea intimatei este asemănătoare cu marca înregistrată de A. S.R.L., iar ambele societăţi au ca obiect de activitate servicii de telecomunicaţii, ceea ce ar duce la riscul de confuzie în percepţia publicului.
În acest sens, a susținut că instanța de apel nu a stabilit motivat circumscrierea solicitărilor reclamantei pe dispoziţiile legale anterior amintite, că singurul aspect reţinut de instanţa de apel a fost următorul „astfel cum corect rezultă din probațiune şi a fost stabilit de prima instanţă, pârâta intimată B. SRL a fost înregistrată cu această denumire în Registrul comerţului la data de 15.02.2018, iar reclamanta apelantă SC A. SRL a dobândit la data de 29 martie 2019 decizia de admitere a înregistrării mărcii -Manning Global Quality Flexible Project Solution-, pentru următoarele clase de servicii "Clasa 38 Telecomunicaţii şi Clasa 42 Servicii ştiinţifice şi tehnologice, precum şi servicii de cercetare şi creaţie, referitoare la acestea, servicii de analiză şi cercetare industrială, crearea şi dezvoltarea calculatoarelor şi a programelor de calculator".
Astfel, instanța de apel nu ar fi analizat susținerile reclamantei referitoare la faptul că serviciile oferite de către B. S.R.L. sunt similare cu cele pentru care marca reclamantei a fost înregistrată, ținând cot că potrivit certificatului ONRC, B. S.R.L. desfăşoară următoarele activităţi: alte forme de învăţământ n.c.a, alte activităţi de telecomunicaţii, activităţi de telecomunicaţii prin satelit, activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu, activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu, care ar fi aceleaşi cu serviciile pentru care a fost înregistrată marca în cauză; utilizarea de către societatea intimată a denumirii Manning este de natură a crea confuzie atât în percepţia clienţilor, cât şi în percepţia colaboratorilor, atâta vreme cât denumirea „telecom" este o prescurtare a cuvântului telecomunicaţii, reprezentând obiectul de activitate al ambelor societăţi; marca înregistrată de reclamantă este colorată deosebit în nuanţe de albastru, verde şi alb și nu există la dosarul cauzei un logo sau alte elemente ce pot diferenţia denumirea aparţinând intimatei pârâte, care să permită efectuarea comparaţiei.
În al doilea rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 84/1998, întrucât denumirea utilizată de intimată ar fi asemănătoare cu marca înregistrată de reclamantă.
În al treilea rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a dispoziţiile art. 7 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 11/1991 atâta vreme cât prin înfiinţarea unei societăţi având acelaşi obiect de activitate ca al reclamantei ulterior colaborării cu C. Ltd., se contravine uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe; societatea este activă, iar publicitatea şi comercializarea/prestarea serviciilor de telecomunicaţii sunt de natură a o prejudicia raportat la faptul că denumirile sunt asemănătoare; înregistrarea de către intimată a denumiri firmei în Registrul Comerţului cu 9 luni înainte ca reclamante să-şi înregistreze marca la OSIM nu este de natură a înlătura comportamentul ce contravine uzanţelor cinstite conturat de intimată.
Totodată recurenta a susținut că, raportat la solicitările sale privind angajarea răspunderii delictuale a intimatei în temeiul Legii privind concurenţa neloială instanța de apel în mod nelegal a apreciat că „nu poate primi valenţele unei fapte civile delictuale, fiind în schimb exerciţiul unui drept recunoscut şi protejat de lege, acela de a se folosi de firma înregistrată în Registrul Comerţului. Aşadar, se impune menţinerea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, dar cu această motivare."
În al patrulea rând, recurenta a arătat că instanţa de apel a înlăturat în mod greșit argumentele recurentei cu privire la incidenţa prevederilor art. 1357 NCC, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în prezenta speţă și concluzionând că „nu este cazul a se reţine minus petita, întrucât prima instanţa a analizat şi petitul subsidiar privind antrenarea răspunderii civile delictuale, argumentând că nu au fost probate reaua-credinţă a pârâtei, nu a fost probată paguba produsă reclamantei", întrucât: prejudiciul există - legea prezumă prejudiciul atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: titularul acţiunii este şi titularul mărcii (sau titularul licenţei exclusive a mărcii); uzurpatorii au folosit fără consimţământul său marca, iar folosirea a avut loc în activitatea comercială [art. 36 alin. (2)], condiţii îndeplinite în prezenta speţă; fapta ilicită constă în utilizarea fără drept a mărcii înregistrate pentru activităţi identice şi în practicile comerciale neloiale constând în înfiinţarea societăţii cu denumire asemănătoare în urma colaborării cu grupul G. ; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu rezultă implicit din materialitatea acţiunii; vinovăţia este clară, intimata acţionând cu intenţia de a induce în eroare clientela şi colaboratorii prin crearea unei percepţii greşite asupra produselor şi serviciilor identificate prin marcă.
Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei).
În motivarea acestui motiv de recurs recurenta reclamantă a arătat că instanţa de apel nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care 1-a adoptat, că analiza instanței de apel este una succintă, schematică, prin care nu răspunde, în mod clar, argumentelor de drept şi de fapt pe care le-a invocat prin intermediul apărărilor înaintate.
În continuare recurenta reclamantă și-a exprimat nemulțumirea față de interpretarea dată de instanța de apel situației de fapt în cauză astfel cum a fost calificată în drept și probelor administrate.
Or, motivele de fapt invocate în susținere acestui motiv de recurs nu se încadrează în prevederile art.488 alin.1 pct.6 C.proc.civ., care privește situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, iar nu cele privind interpretarea probelor administrate în cauză, ce țin de temeinicia hotărârii iar nu de legalitatea acesteia, și nici cele referitoare la rațiunile pentru care instanța de apel a ajuns la concluzia îndeplinirii sau nu a condițiilor din perspectiva normelor procedurale sau materiale, ce presupun analiza motivelor de nelegalitate prevăzute de punctele 5 și 8 ale art.488 alin.1 C.proc.civ.
Așa cum se reține în doctrină și jurisprudență, judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, respectiv motiv de apel sau recurs, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere, respectiv motive de apel sau recurs. Nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument, admițându-se posibilitatea motivării implicite.
În consecință, nu se poate reține încălcarea prevederilor art.425 alin.1 C.proc.civ. și nici a art.6 CEDO, din perspectiva motivelor de fapt formulate de către recurentă în susținerea acestui motiv de recurs.
În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe prevederile art.488 alin. 1 pct.8 C.proc.civ. sunt de reținut următoarele.
În primul rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 36 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 84/1998 și ale Legii nr.26/1990, raportat la faptul că denumirea intimatei este asemănătoare cu marca înregistrată de A. S.R.L., iar ambele societăţi au ca obiect de activitate servicii de telecomunicaţii, ceea ce ar duce la riscul de confuzie în percepţia publicului.
În acest sens, a susținut că instanța de apel nu a stabilit motivat circumscrierea solicitărilor reclamantei raportat la dispoziţiile legale anterior amintite, că singurul aspect reţinut de instanţa de apel a fost următorul „astfel cum corect rezultă din probațiune şi a fost stabilit de prima instanţă, pârâta intimată B. SRL a fost înregistrată cu această denumire în Registrul comerţului la data de 15.02.2018, iar reclamanta apelantă a dobândit la data de 29 martie 2019 decizia de admitere a înregistrării mărcii -Manning Global Quality Flexible Project Solution-, pentru următoarele clase de servicii "Clasa 38 Telecomunicaţii şi Clasa 42 Servicii ştiinţifice şi tehnologice, precum şi servicii de cercetare şi creaţie, referitoare la acestea, servicii de analiză şi cercetare industrială, crearea şi
dezvoltarea calculatoarelor şi a programelor de calculator".
Astfel, instanța de apel nu ar fi analizat susținerile reclamantei referitoare la faptul că :
- serviciile oferite de către B. S.R.L. sunt similare cu cele pentru care marca reclamantei a fost înregistrată, ținând cot că potrivit certificatului ONRC, B. S.R.L. desfăşoară următoarele activităţi: alte forme de învăţământ n.c.a, alte activităţi de telecomunicaţii, activităţi de telecomunicaţii prin satelit, activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu, activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu, care ar fi aceleaşi cu serviciile pentru care a fost înregistrată marca în cauză;
- utilizarea de către societatea intimată a denumirii Manning, urmată de Telecom, este de natură a crea confuzie atât în percepţia clienţilor, cât şi în percepţia colaboratorilor, atâta vreme cât denumirea „telecom" este o prescurtare a cuvântului telecomunicaţii, reprezentând obiectul de activitate al ambelor societăţi;
- marca înregistrată de reclamantă este colorată deosebit în nuanţe de albastru, verde şi alb și nu există la dosarul cauzei un logo sau alte elemente ce pot diferenţia denumirea aparţinând intimatei pârâte, care să permită efectuarea comparaţiei.
În prealabil analizării acestui motiv de recurs este de remarcat că prin cererea de chemare în judecată s-a invocat faptul că dreptul exclusiv asupra mărcii reclamantei, înregistrată la 29 martie 2019 este încălcat prin numele comercial înregistrat de către pârâtă anterior înregistrării mărcii, la 15 februarie 2018.
Conflictul generat între marcă şi numele comercial poate fi analizat în cadrul acțiunii în contrafacere, întemeiată pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 84/1998.
Conform jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene/ Uniunii Europene anume
a deciziei cadru în aceasta materie (cauza C-17/06 Celine), există patru condiții pentru aplicarea protecției mărcii în conflictul cu un semn, anume: utilizarea să aibă loc în cadrul comerțului, utilizarea să aibă loc fără consimțământul titularului mărcii, utilizarea să aibă loc pentru produse şi servicii similare cu cele pentru care a fost înregistrată marca, utilizarea să aducă atingere sau să fie susceptibilă a aduce atingere funcțiilor mărcii şi, în special, funcției sale esențiale de a garanta consumatorilor proveniența produselor sau a serviciilor.
Ca atare, condiția esențială este ca numele comercial să fie folosit cu funcția de marcă, adică cu depășirea limitelor de protecție conferite de înregistrarea ca nume comercial.
Dacă nu se pretinde sau nu se face dovada că numele comercial a fost folosit cu funcția de marcă, adică cu funcția de a indica originea comercială a produselor și serviciilor, în sensul că se folosește semnul într-un asemenea mod încât se stabilește o legătură între semnul care constituie numele comercial al terțului şi bunurile comercializate sau serviciile pe care le prestează terțul, verificarea îndeplinirii celorlalte condiții cumulative este inutilă.
În speță, singura dovadă a încălcării dreptului exclusiv asupra mărcii reclamantei a fost reprezentată de certificatul de înregistrare a societății pârâte în Registrul comercial.
În acest context a reținut instanța de apel că semnul asemănător folosit de pârâtă este chiar denumirea societăţii cu răspundere limitată și că pârâta a dobândit dreptul exclusiv de a se folosi de denumirea B. S.R.L. începând cu data de 15.02.2018, în exercitarea propriului său obiect de activitate, conform art. 30 alin. 1 și alin.4 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
În consecință, nefiind îndeplinită condiția esențială a acțiunii în contrafacere formulată de titularul unei mărci înregistrate împotriva celui care folosește propriul nume comercial, și anume ca acesta din urmă să fie folosit cu funcția de marcă era inutilă analiza îndeplinirii celorlalte condiții evidențiate în cauza C-17/06 Celine, menționate mai sus, printre care se află cele menționate de către recurentă ca nefiind analizate de instanța de apel, și anume, cele privind similaritatea serviciilor și riscul de confuzie dat de modalitatea de alcătuire a numelui comercial al pârâtei, respectiv a mărcii reclamantei.
În al doilea rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 84/1998, întrucât denumirea utilizată de intimată ar fi asemănătoare
cu marca înregistrată de reclamantă.
Legat de aceste susțineri este de remarcat că potrivit art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 84/1998 titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în detrimentul renumelui acesteia.
Ca atare, una dintre principalele condiții pentru aplicarea acestor prevederi legale este ca marca să fi dobândit un renume în România.
Prima instanță de fond a reținut că nu s-a făcut dovada că marca reclamantei ar fi dobândit un renume în România, iar în apel reclamanta a susținut doar că renumele ar decurge din faptul că s-ar afla în topul societăților din România și din apartenența la societatea G. care s-ar bucura de succes la nivel internațional. Or, aceste susțineri nu pot face dovada nivelului de cunoaștere a mărcii în România.
În orice caz, în recurs nu s-au formulat critici cu privire la condiția renumelui mărcii art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 84/1998.
De altfel, și cu privire la art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 84/1998, instanța de apel a reținut că pârâta își folosește propriul nume comercial în exercitarea propriului său obiect de activitate, așa cum s-a reținut mai sus pentru cazul art. 36 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 84/1998, ca atare și în acest caz nu este îndeplinită condiția esențială a acțiunii în contrafacere formulată de titularul unei mărci înregistrate împotriva celui care folosește propriul nume comercial, și anume ca acesta din urmă să
fie folosit cu funcția de marcă, nemaifiind utilă analiza celorlalte condiții.
În al treilea rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a dispoziţiile art. 7 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 11/1991 atâta vreme cât :
- prin înfiinţarea unei societăţi având acelaşi obiect de activitate ca al reclamantei ulterior colaborării cu C. Ltd., se contravine uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe;
- societatea este activă, iar publicitatea şi comercializarea/prestarea serviciilor de telecomunicaţii sunt de natură a o prejudicia raportat la faptul că denumirile sunt asemănătoare;
- înregistrarea de către intimată a denumiri firmei în Registrul Comerţului cu 9 luni înainte ca reclamante să-şi înregistreze marca la OSIM nu este de natură a înlătura comportamentul ce contravine uzanţelor cinstite conturat de intimată.
Așa cum reiese din conținutul cererii de chemare în judecată reclamanta a invocat art. 7 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 11/1991 prin raportare la prevederile art.5 lit.a) din aceeași lege, pentru a susține ideea că reprezintă faptă ilicită folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.
În ceea ce privește încălcarea dreptului la marcă, potrivit art.2/1 alin.5 din Legea nr.11/1991 așa cum a fost modificată prin pct. 4 al art. I din O.G. nr. 12/2014, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată: ”Protecția drepturilor de proprietate industrială în domeniul mărcilor și indicațiilor geografice se asigură potrivit Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, cu modificările ulterioare”.
În consecință, nu se pune problema unei analize separate, în baza prevederilor Legii nr.11/1991 a încălcării dreptului la marcă. De altfel, prevederile art.5 lit.a) nu se referă la încălcarea dreptului la marcă ci la dreptul asupra unei firme, embleme sau a unui ambalaj.
Referitor la încălcarea dreptului reclamantei asupra propriului nume comercial, se constată că, așa cum s-a reținut anterior, potrivit art.5 lit.a) din Legea nr.11/1991 reprezintă faptă ilicită folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.
Recurenta reclamantă susține că prin înfiinţarea unei societăţi având acelaşi obiect de activitate ca al reclamantei ulterior colaborării cu C. Ltd., se contravine uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe și că societatea este activă, iar publicitatea şi comercializarea/prestarea serviciilor de telecomunicaţii sunt de natură a o prejudicia raportat la faptul că denumirile sunt asemănătoare;
Legat de faptul că publicitatea şi comercializarea/prestarea serviciilor de telecomunicaţii de către pârâtă ar fi de natură a o prejudicia raportat la faptul că denumirile sunt asemănătoare, este de remarcat că instanțele de fond nu au reținut că s-ar fi susținut o astfel de situație de fapt care să fi fost dovedită în cauză, ca atare, instanța de recurs nu poate porni de la această premisă - ce ține pe de o parte, de probațiune și astfel de temeinicia hotărârii, iar pe de altă parte de limitele date de cauza cererii de chemare în judecată - pentru a aprecia legalitatea deciziei atacate.
Referitor la susținerea că prin înfiinţarea unei societăţi având acelaşi obiect de activitate ca al reclamantei, ulterior colaborării cu C. Ltd., s-ar contraveni uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe, este de remarcat că art.5 lit.a din Legea nr.11/1991 califică drept faptă ilicită folosirea unei firme într-un asemenea mod astfel încât să fie de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant, iar nu înființarea unei societăți cu un nume similar cu al altei societăți cu care s-a colaborat anterior.
Așa cum corect a reținut instanța de apel potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului firma este numele sau denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează, iar conform alin. 4 al art. 30 din aceeași lege titularul firmei are dreptul de folosinţă exclusivă asupra firmei prin înscrierea sa în Registrul Comerţului.
Legalitatea înregistrării numelui comercial se apreciază în raport de prevederile art.36, 38 din
Legea nr.26/1990, problemă de drept ce excede cauzei cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu.
Pentru considerentele menționate mai sus sunt nefondate și susținerile recurentei în sensul că, raportat la solicitările sale privind angajarea răspunderii delictuale a intimatei în temeiul Legii privind concurenţa neloială instanța de apel în mod nelegal a apreciat că „nu poate primi valenţele unei fapte civile delictuale, fiind în schimb exerciţiul unui drept recunoscut şi protejat de lege, acela de a se folosi de firma înregistrată în Registrul Comerţului. Aşadar, se impune menţinerea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, dar cu această motivare."
În al patrulea rând, recurenta a arătat că instanţa de apel a înlăturat în mod greșit argumentele recurentei cu privire la incidenţa prevederilor art. 1357 NCC, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în prezenta speţă și concluzionând că „nu este cazul a se reţine minus petita, întrucât prima instanţa a analizat şi petitul subsidiar privind antrenarea răspunderii civile delictuale, argumentând că nu au fost probate reaua-credinţă a pârâtei, nu a fost probată paguba produsă reclamantei", întrucât :
- fapta ilicită constă în utilizarea fără drept a mărcii înregistrate pentru activităţi identice şi în practicile comerciale neloiale constând în înfiinţarea societăţii cu denumire asemănătoare în urma colaborării cu grupul G;
- raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu rezultă implicit din materialitatea acţiunii;
- vinovăţia este clară, intimata acţionând cu intenţia de a induce în eroare clientela şi colaboratorii prin crearea unei percepţii greşite asupra produselor şi serviciilor identificate prin marcă.
Ținând cont de cele reținute anterior, în cadrul analizei primelor trei susțineri principale ale recurentei, care priveau condiția cumulativă a răspunderii civile delictuale a existenței faptei ilicite, susțineri principale care au fost constatate nefondate, nu se mai impune verificarea îndeplinirii celorlalte condiții referitoare la existența prejudiciului, a vinovăției și a legăturii dintre pretinsele fapte ilicite și prejudiciul reclamat.
Astfel, sunt nefondate și aceste ultime susțineri ale recurentei reclamante, formulate în cadrul motivului de recurs întemeiat pe prevederile art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ.
În consecință, în temeiul art.496 alin.1 C.proc.civ., Înalta Curte a respins ca nefondat, recursul.
Notă: Legea nr. 84/1998 a fost republicată în M.Of. nr. 856 din 18 septembrie 2020, textele de lege fiind renumerotate. Conţinutul art. 36 din Legea nr. 84/1998, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, se regăseşte în cuprinsul art. 39 din lege, forma republicată.