Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 27/F din 17 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 109 alin. (1) coroborat cu art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23.12.2021 de către judecătorul de la Tribunalul de land Nurnberg-Furth, Germania, pe numele persoanei solicitate A.
S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile germane, cu respectarea regulii specialităţii, şi arestarea acesteia în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 17.02.2022 la 18.03.2022, inclusiv.
Instanţa a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu în perioada 02.02.2022 - 17.02.2022.
Totodată, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea formulată de persoana solicitată A., prin apărător ales, privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre, printre altele, Curtea a constatat că, mandatul european de arestare preventivă a fost emis de judecătorul de la Tribunalul de land Nürnberg-Fürth, Republica Federală Germania, pe numele persoanei solicitate A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă în două cazuri, infracţiunii de vătămare corporală periculoasă, prevăzută de art. 223 alin. (1) raportat la art. 224 alin. (1) cu aplicarea art. 53 şi art. 63 din C. pen. german.
În fapt, s-a reţinut că în data de 07.10.2014, în timp ce suferea de psihoză acută, persoana condamnată a decis să îşi omoare fiica în vârstă de 12 ani, B. şi pe fiul său în vârstă de 7 ani, C., prin asfixiere. B. a fost strangulată de 7 ori.
Mandatul european de arestare a fost emis de autorităţile judiciare germane pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării măsurii internării într-o unitate de specialitate, măsură ce a fost dispusă prin Decizia nr. 7 Ks 107 Js 1230/14, pronunţată la data de 29.07.2015 de către Tribunalul Nürnberg - Fürth, rămasă definitivă la data de 16.12.2015.
În cauză, a fost emis ordinul de arestare în vederea executării sancţiunii de internare într-un spital psihiatric. S-a mai reţinut că persoana solicitată A. a fugit. S-a dispus prin ordinul emis ca persoana solicitată să fie predată instituţiei care supraveghează executarea pedepsei - D.
Cu privire la mandatul european de arestare, examinând condiţiile prevăzute de lege, Curtea a apreciat că solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiată.
În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate invocată de persoana solicitată, prin apărător ales, curtea de apel a arătat următoarele:
Persoana solicitată A., prin apărător ales, a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, precizând că acestea încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 16 şi art. 53 din Constituţia României. În susţinerea cererii de sesizare s-a arătat că, prin dispoziţiile criticate se realizează o discriminare nejustificată între majorii care nu răspunde penal din cauza unor probleme psihice şi minori, precum şi că nu se indică criteriul vârstei limită, aspect ce poate fi interpretat arbitrar de către instanţele judecătoreşti.
Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de persoana solicitată A. îndeplineşte parţial cerinţele de admisibilitate prevăzute de lege. Astfel, excepţia este invocată de o parte într-un litigiu pendinte, în faţa unei instanţe judecătoreşti, vizează texte dintr-o lege în vigoare, iar Curtea Constituţională nu a constatat printr-o decizie anterioară neconstituţionalitatea respectivelor norme.
Totuşi, instanţa a considerat că excepţia de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii.
Curtea a reţinut că relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, exprimată în condiţia ca textul de lege sau de ordonanţă criticat pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, aşa cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pune în evidenţă raportul dintre activitatea judecătorului a quo şi cea a judecătorului a quem. În lipsa acestei legături, a subliniat instanţa, excepţia de neconstituţionalitate este irelevantă şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale va fi respinsă, întrucât excepţia nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate. S-a arătat că soluţia se impune pentru că, în lipsa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate, s-ar eluda dispoziţia constituţională care impune ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele în faţa instanţelor judecătoreşti, în cadrul unui proces pendinte. Or, raţiunea instituirii acestui tip de control al constituţionalităţii nu se justifică decât în situaţia în care problema incidentă de constituţionalitate are un caracter serios, este realmente utilă pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, a menţionat instanţa, decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie procedura de executare a unui mandat european de arestare, iar dispoziţiile criticate reglementează unul dintre cazurile când predarea persoanei solicitate este refuzată obligatoriu de către instanţa de judecată, respectiv când aceasta, potrivit legii penale române, nu răspunde penal datorită vârstei.
Curtea de apel a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu are legătură cu soluţionarea procedurii de executare a mandatului european de arestare.
S-a arătat că, astfel, chiar în situaţia în care Curtea Constituţională ar constata neconstituţionalitatea (sub aspectul unei pretinse neclarităţi a textului criticat, ce nu ar reglementa vârsta minimă de la care devine incident cazul de refuz al predării), această împrejurare nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra desfăşurării procesului penal, soluţia instanţei şi procedura de judecată nefiind influenţate în niciun mod de eventuala neconstituţionalitate a normei criticate. Totodată, s-a reţinut că persoana solicitată, prin apărător ales, nu a arătat cu claritate care este raportul dintre un major ce suferă de boli psihice şi un minor ce nu răspunde penal datorită vârstei sub 14 ani, astfel încât o eventuală neconstituţionalitate a textului legal criticat să influenţeze soluţia din speţă
Prin urmare, s-a considerat că, în speţă, nu este incident cazul de refuz obligatoriu al predării prevăzut de art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în condiţiile în care persoana solicitată A. este majoră, iar legea română prevede că doar minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund penal (art. 113 alin. (1) C. pen.). S-a concluzionat că textul criticat nu are nicio legătură cu situaţia persoanei solicitate, majoră, care nu răspunde penal din cauza iresponsabilităţii pe fondul unei boli psihice şi faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a internării medicale.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, din cuprinsul Sentinţei penale nr. 27/F din 17 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs în termen, la data de 18.02.2022, persoana solicitată A., motivele recursului fiind cuprinse în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând recursul declarat de recurenta persoană solicitată A. se constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, revine Curţii Constituţionale.
Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este reglementată în cuprinsul dispoziţiilor anterior menţionate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremaţia Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi asigurându-se accesul părţilor la jurisdicţia constituţională.
Aşadar, instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate, nu realizează un control al constituţionalităţii propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.
De asemenea, instanţele judecătoreşti au apreciat, în mod constant, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că excepţia a fost invocată de către persoana solicitată A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală (Dosarul nr. x/2022 având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23.12.2021 de către judecătorul de la Tribunalul de land Nurnberg-Furth, Germania, pe numele persoanei solicitate A. şi predarea persoanei solicitate către autorităţile germane) şi vizează dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, în acord cu prima instanţă, se constată că textul de lege criticat nu au fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie realizat în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest sens, prin Decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului".
În cauză, prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, recurenta A. a arătat că dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (autoritatea română de executare refuză executarea mandatului european de arestare când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română) încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 3, art. 5, art. 16, art. 20 şi art. 53 din Constituţia României deoarece se realizează o discriminare nejustificată între majorii care nu răspund penal din cauza unor probleme psihice şi minori, precum şi pentru faptul că nu se indică criteriul vârstei limită, aspect ce poate fi interpretat arbitrar de către instanţele judecătoreşti.
Înalta Curte reţine că respectivele critici formulate cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu reprezintă critici reale referitoare la neconstituţionalitatea textului de lege şi prin invocarea excepţiei nu se tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României.
În realitate, prin criticile formulate se urmăreşte modificarea şi completarea dispoziţiilor pretins neconstituţionale, în sensul de a se reglementa ca şi motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare a unui nou caz, respectiv cazul în care persoana supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal din cauza iresponsabilităţii pe fondul unei boli psihice.
Or, situaţia avută în vedere de către recurentă ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora: "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, din cuprinsul Sentinţei penale nr. 27/F din 17 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, din cuprinsul Sentinţei penale nr. 27/F din 17 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 martie 2022.
GGC - ED