Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 10 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, secţia penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus, în baza art. 2502 din C. proc. pen., menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse faţă de:

- inculpatul A. prin ordonanţa din 09.10.2018, emisă în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

- inculpata B. prin ordonanţa din 09.10.2018 astfel cum a fost menţinută prin ordonanţa din 07.11.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

- inculpatul C. prin ordonanţa din 09.10.2018 şi ordonanţa din 07.11.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

- inculpatul D. prin ordonanţa din 09.10.2018, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa din 13.06.2019 şi societatea E. prin ordonanţa din 13.06.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

- inculpatul F. prin ordonanţa din 09.10.2018, societatea G. prin ordonanţa din 12.03.2019, H. prin ordonanţa din 17.07.2019, astfel cum au fost menţinute prin ordonanţa din 07.11.2019 şi SC I. SA prin ordonanţa din 07.11.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 13.11.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: A. pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, şi a unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 C. pen. C. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. şi complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., ambele în concurs real prev. de art. 38 alin. (1) C. pen. B. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. şi complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., ambele în concurs real prev. de art. 38 alin. (1) C. pen. D. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. F. pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

Totodată, s-a reţinut că, în temeiul prevederilor art. 330 din C. proc. pen., s-a solicitat menţinerea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.

În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii dispuse în cauză, instanţa supremă a reţinut următoarele:

I. Măsuri asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală/contestaţii

Cu privire la inculpatul D.:

Prin ordonanţa din data de 09.10.2018, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în proprietatea inculpatului D. până la concurenţa sumei de 1.114.000 de euro.

Prin procesul-verbal din data de 10.10.2018, a fost instituit sechestrul asigurător asupra unui număr de 360 părţi sociale (cota de participaţie fiind de 100%) la SC J. SRL, x, CUI x, la valoarea de 3600 RON, iar prin procesul-verbal din data de 25.10.2018, a fost instituită poprirea, până la concurenţa sumei de 1.114.000 de euro, asupra sumelor datorate de SC J. SRL inculpatului D. (suma totală datorată 1.258.517 euro).

Prin ordonanţa din data de 13.06.2019, s-a dispus restrângerea limitelor sumei până la care a fost instituită poprirea prin procesul-verbal din 25.10.2018, respectiv a sumelor datorate inculpatului D. de către SC J. SRL, până la concurenţa sumei de 149.049,59 euro (sumă totală datorată 1.258.517 euro), precum şi instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani deţinute în conturile bancare deschise de societatea E. - cont identificat cu nr. x, deschis la K. SA, persoană împuternicită inculpatul D., cont al cărui sold indisponibilizat este de 964.187,70 euro - conform răspunsului înaintat de autorităţile elveţiene Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie la comisia rogatorie internaţională transmisă în Republica Federală Elveţia .

Măsura a fost pusă în executare prin procesul-verbal din data de 14.06.2019 .

Împotriva ordonanţei din data de 13.06.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, inculpatul D. şi SC E. au formulat contestaţie.

Prin încheierea nr. 277 din data de 28 iunie 2020, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins contestaţia formulată de contestatorii SC E. şi D. împotriva ordonanţei din data de 13.06.2019, emisă în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor asimilate Infracţiunilor de Corupţie.

Cu privire la inculpatul F.:

Prin ordonanţa din data de 09.10.2018, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în proprietatea inculpatului F., până la concurenţa sumei de 2.200.000 de euro.

Conform proceselor-verbale din data de 10.10.2018 şi din data de 26.10.2018, s-a constatat că bunurile imobile situate în România care au fost deţinute de inculpat au fost ulterior vândute în cadrul unor executări silite demarate de diverse unităţi bancare, inculpatul declarând că nu mai deţine alte bunuri mobile sau imobile.

Pe parcursul urmăririi penale au fost identificate, însă, sume de bani deţinute de inculpatul F. în conturi deschise în nume personal sau în numele unor companii al căror beneficiar real este inculpatul, cu sediul în Marea Britanie, Bulgaria şi Lituania.

Prin ordonanţa din data de 12.03.2019, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani deţinute în conturile bancare deschise de societăţile G. (sediul social în London, England), L. (sediul social în Marea Britanie) şi M. (sediul social în Insulele Marshall), până la concurenţa sumei de 2.200.000 de euro.

În vederea punerii în executare a măsurii sechestrului au fost emise ordine de indisponibilizare, transmise autorităţilor competente din Marea Britanie, Bulgaria şi Lituania.

În cadrul cooperării cu autorităţile judiciare din Marea Britanie au fost indisponibilizate prin aplicarea sechestrului următoarele sume: suma de 1.636.946,97 euro deţinută de inculpatul F. în contul bancar nr. x deschis la N., Marea Britanie, pe numele societăţii G. şi suma de 47.848,20 euro deţinută de inculpatul F. în contul bancar deschis la N., Marea Britanie, în nume personal .

Totodată, având în vedere că pe parcursul urmăririi penale a rezultat că, pe teritoriul României, inculpatul F. foloseşte un cont deschis pe numele tatălui acestuia, prin ordonanţa din data de 17.07.2019, s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumelor de bani deţinute în contul bancar nr. x, deschis la O. SA, pe numele H., până la concurenţa sumei de 2.200.000 euro.

Aceste măsuri au fost puse în executare prin procesul-verbal din data de 18.07.2019 .

Împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului dispuse prin ordonanţa nr. x/2017 din data de 12 martie 2019 şi adusă la îndeplinire prin procesul-verbal din data de 18 iulie 2019, emise în Dosarul nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor asimilate Infracţiunilor de Corupţie, au formulat contestaţie inculpatul F. şi societatea G.

Prin încheierea nr. 298 din data de 01.09.2019 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au respins, ca nefondate contestaţiile formulate de contestatorii F. şi societatea G. împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului dispuse prin ordonanţa nr. x/P/2017 din data de 12 martie 2019 şi adusă la îndeplinire prin procesul-verbal din data de 18 iulie 2019, emise în Dosarul nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor asimilate Infracţiunilor de Corupţie.

Prin ordonanţa din data de 05.11.2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, reţinându-se că, pe baza probelor administrate în cauză, valoarea foloaselor necuvenite primite de inculpat este de 2.111.799,71 euro, drept pentru care s-a constatat că este necesară reducerea în mod corespunzător a măsurii sechestrului.

Prin ordonanţa din data de 07.11.2019, s-a dispus menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului F. până la concurenţa sumei de 2.111.799.71 euro şi instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile şi mobile aflate în proprietatea SC I. SA, până la concurenţa sumei de 214.874,88 euro.

Măsura a fost pusă în executare prin procesul-verbal din 13.11.2019, suma de bani fiind virată în contul deschis pe numele SC I. SA la A.N.A.B.I.

Totodată, s-a reţinut că rechizitoriul nr. x/2017/13.11.2019 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15.11.2019 sub nr. x/2019.

II. Contestaţii privind măsurile asigurătorii în procedura de cameră preliminară

La data de 18 noiembrie 2019, SC I. S.A, prin apărător ales, a formulat contestaţie împotriva ordonanţei nr. x/2017 din data de 07.11.2019 emisă de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

La data de 27.01.2020, inculpatul D., prin apărător ales, a formulat contestaţie împotriva ordonanţei din data de 09.10.2018 şi din data de 13.06.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin încheierea nr. 130 din data de 6 martie 2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2019.2, s-a respins, ca tardivă, contestaţia formulată de inculpatul D. împotriva ordonanţei din data de 09.10.2018 şi din data de 13.06.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

S-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de SC I. SA împotriva ordonanţei din data de 07.11.2019, emisă în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Procedând la verificarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, în aplicarea art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), secţia penală, a instanţei supreme a constatat că subzistă, în continuare, temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii de către organele de urmărire penală faţă de inculpaţii A., B., C., D. şi F., precum şi faţă de H., societatea G., SC I. SA şi societatea E.

În acest context, cu titlu prealabil, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile şi imobile prin instituirea unui sechestru. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei şi nu aduce atingere substanţei acestuia.

Totodată, s-a reţinut că există situaţii în care legiuitorul a derogat de la regula caracterului facultativ al dispunerii măsurilor asigurătorii, instituind caracterul obligatoriu al acestor măsuri în raport cu natura şi gravitatea faptelor pretins comise, o astfel de excepţie fiind reglementată de art. 20 din Legea nr. 78/2000 potrivit căruia în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune din cele prevăzute în Capitolul III din lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Prin urmare, în cazul infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora, necesitatea luării măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de corupţie. În această situaţie, organele judiciare vor evalua celelalte condiţii legale reglementate de lege pentru dispunerea măsurilor asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, conform prevederilor art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, prima instanţă a apreciat că acestea sunt aplicabile în cauză, inculpaţii fiind cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie, astfel încât aceste infracţiuni intră sub incidenţa art. 20 din Legea nr. 78/2000 care reglementează obligativitatea luării măsurilor asigurătorii.

Prin urmare, s-a constatat că, în speţă, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii este prevăzută expres de legiuitor şi îşi găseşte, astfel, izvorul în legislaţia primară, nemaiputând face obiectul cenzurii organelor judiciare.

De asemenea, s-a reţinut că ceea ce trebuie să verifice instanţa de judecată este caracterul proporţional al măsurilor dispuse în raport cu scopul urmărit prin luarea măsurilor asigurătorii şi restrângerea drepturilor persoanelor afectate de măsurile procesuale, precum şi eventualele modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situaţia patrimonială a inculpaţilor şi a persoanelor în posesia cărora se află bunurile cu privire la care se solicită luarea măsurii de siguranţă a confiscării.

Evaluând în aceste limite normative stabilite de lege, Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că măsurile asigurătorii sunt proporţionale cu scopul urmărit, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor care pot face obiectul confiscării.

Totodată, s-a constatat că valoarea sechestrată de organele de urmărire penală cu privire la fiecare dintre inculpaţi este egală cu valoarea bunurilor care ar putea fi confiscate de la aceştia, în raport cu acuzaţiile aduse prin actul de sesizare referitoare la valoarea probabilă a obiectului infracţiunilor de corupţie imputate inculpaţilor.

Având în vedere caracterul provizoriu al măsurilor dispuse, prima instanţă a apreciat că este relevant şi faptul că procedurile penale în faţa instanţei de judecată s-au derulat cu diligenţă şi celeritate garantând astfel că ingerinţa în dreptul la proprietate al inculpaţilor este una proporţională.

Mai mult decât atât, s-a reţinut că, în prezentul cadru procesual, instanţa de judecată trebuie să procedeze la verificarea temeiurilor care justifică menţinerea măsurilor asigurătorii în raport cu proporţionalitatea acestora cu scopul urmărit, şi nu legalitatea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Astfel, instanţa supremă a apreciat că nu poate primi criticile aduse de inculpatul F. în calitate de reprezentant al societăţii G.

Analizând criticile formulate de intimata persoană interesată, prin reprezentantul acesteia, s-a constatat că, în realitate, ceea ce se critică sunt condiţiile care au stat la baza luării măsurii asigurătorii, nefiind invocate aspecte care să se circumscrie analizei menţinerii măsurii dispuse în cauză.

În acest context, s-a subliniat faptul că aceste aspecte au fost analizate printr-o hotărâre definitivă. Astfel, prin încheierea nr. 298 din data de 01.09.2019, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii F. şi societatea G. împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului dispuse prin ordonanţa nr. x/2017 din data de 12 martie 2019 şi adusă la îndeplinire prin procesul-verbal din data de 18 iulie 2019, emise în Dosarul nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor asimilate Infracţiunilor de Corupţie.

Prin urmare, instanţa supremă a apreciat că obiecţiunile privind luarea măsurii asigurătorii faţă de societatea G. nu mai pot face obiectul cenzurii în prezentul cadru procesual, în care nu mai pot fi analizate chestiunile ce ţin de îndeplinirea condiţiilor generale ce au stat la baza instituirii acestei măsuri.

S-a reţinut, totodată, că aspectele cu caracter de noutate invocate de societatea G., prin reprezentant, cu referire la măsurile dispuse de către autorităţile britanice, ulterior instituirii măsurilor asigurătorii în cauză, nu vizează şi nu au legătură cu măsura asigurătorie dispusă la solicitarea autorităţilor române prin ordonanţa anterior menţionată, drept pentru care se constată caracterul nefondat al criticilor formulate de persoana interesată.

În ceea ce priveşte cererea formulată de apărarea inculpatului D., prin care a solicitat restrângerea măsurilor asigurătorii până la concurenţa sumei de 1.140.000 euro, precum şi ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse asupra părţilor sociale deţinute de către acesta în cadrul societăţii J. SRL, precum şi a măsurilor asigurătorii dispuse asupra sumelor datorate inculpatului de către J. SRL, până la concurenţa sumei de 149.049,59 euro, Înalta Curte, secţia penală, a apreciat-o ca fiind nefondată.

În acest context, s-a reţinut că, prin ordonanţa din data de 13.06.2019, s-a dispus restrângerea limitelor sumei până la care a fost instituită poprirea prin procesul-verbal din 25.10.2018, respectiv a sumelor datorate inculpatului D. de către SC J. SRL, până la concurenţa sumei de 149.049,59 euro (sumă totală datorată 1.258.517 euro), precum şi instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani deţinute în conturile bancare deschise de societatea E. (cont identificat cu nr. x, deschis la K. SA, persoană împuternicită inculpatul D., cont al cărui sold indisponibilizat este de 964.187,70 euro).

Prin urmare, s-a constatat că aspectele invocate de apărarea inculpatului D. referitoare la indisponibilizarea, în contul societăţii E., a unei sume de bani mai mare de 964.187,70 euro, precum şi indisponibilizarea unei sume de bani în contul personal al inculpatului - ambele conturi deschise la K. - reprezintă chestiuni străine de procedura măsurilor asigurătorii luate de către autorităţile române, neavând legătură cu obiectul măsurilor asigurătorii verificate în cauză.

De asemenea, instanţa a apreciat că sunt nefondate şi criticile formulate de către apărarea persoanei interesate SC I. SA, care presupun o analiză pe fond a cauzei, respectiv temeinicia acuzaţiei, nefiind aduse critici veritabile cu privire la caracterul provizoriu al măsurilor asigurătorii.

În acest sens, s-a apreciat că, în realitate, ceea ce se critică sunt acuzaţiile aduse inculpatului F. prin raportare la declaraţii de martori şi la probatoriul administrat în cauză, critici care au fost invocate şi în procedura de cameră preliminară, cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate de societate împotriva ordonanţei de instituire a măsurii asigurătorii, şi care au fost reluate în procedura pendinte, dar care, aşa cum s-a reţinut supra, nu pot face obiectul cenzurii în această procedură care vizează verificarea temeiniciei menţinerii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Aşadar, în considerarea tuturor argumentelor expuse anterior, prima instanţă a apreciat că, la acest moment procesual, subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii faţă de toţi inculpaţii din prezenta cauză, aceste temeiuri impunând în continuare menţinerea măsurilor asigurătorii.

Pe de altă parte, secţia penală, a instanţei supreme a subliniat faptul că evaluarea periodică, conform art. 2502 din C. proc. pen., a subzistenţei temeiurilor măsurilor asigurătorii instituite în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, în limitele anterior expuse, nu este de natură a încălca drepturile şi garanţiile procesuale instituite în favoarea inculpaţilor, de vreme ce o atare verificare nu poate fi realizată decât în limitele normative fixate de legiuitor, corespunzător naturii şi scopului măsurii procesuale.

Împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, în termen legal, au formulat contestaţie inculpaţii F. şi D., precum şi intimatele SC I. SA şi G., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, termen la care au avut loc şi dezbaterile, astfel că susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale apărătorilor aleşi ai contestatorilor F., SC I. SA şi G. nu vor mai fi reluate, acestea fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii.

Prin contestaţia formulată, contestatorul inculpat F. a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea încheierii contestate în ceea ce priveşte menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse faţă de contestatorul inculpat, şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii formulate de restrângere a sechestrului asigurător sau ridicarea acestuia asupra sumei de 1.636.946,97 euro aflate în contul bancar deschis la N. Marea Britanie, pe numele societăţii G.

Contestatoarea intimată G., în temeiul dispoziţiilor art. 2502 raportat la cele ale art. 2501 şi cele ale art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte menţinerea măsurilor asigurătorii faţă de societatea contestatoare, şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii privind restrângerea măsurii sechestrului asigurător sau ridicarea acestuia asupra sumei de 1.636.946,97 euro aflate în contul bancar deschis la N. Marea Britanie, pe numele societăţii G.

Prin intermediul contestaţiei formulate, contestatoarea intimată SC I. SA a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii contestate şi pe cale de consecinţă, restrângerea măsurii asigurătorii dispuse asupra bunurilor acesteia până la concurenţa sumei de 97.283,88 euro, fie ridicarea acestei măsuri.

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de inculpatul D., Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că la termenul de judecată din data de 6 septembrie 2021, contestatorul inculpatul a învederat faptul că înţelege să îşi retragă calea de atac formulată împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, având în vedere, pe de o parte, cererea contestatorului inculpat în sensul retragerii contestaţiei ce formează obiectul prezentei cauze, în raport cu dispoziţiile art. 4251 alin. (3) teza finală raportat la cele ale art. 415 alin. (2) din C. proc. pen., aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voinţă, iar, pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel că partea sau participantul care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să procedeze la retragerea acesteia până la închiderea dezbaterilor, va lua act de declaraţia de retragere a contestaţiei formulate de inculpatul D. împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Examinând contestaţiile formulate de inculpatul F. şi intimatele SC I. SA şi G., prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază contestaţiile ca fiind nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Totodată, se reţine că potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că potrivit jurisprudenţei constate a Curţii Europene a Drepturilor Omului instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult decât atât, se reţine că prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

În continuare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători notează faptul că prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 din C. proc. pen.. în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune."

Nu în ultimul rând, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora."

În raport cu normele legale anterior menţionate, se constată că acestea reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situaţie este cea prevăzută de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen. conform căruia "Măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă."

O a doua categorie de situaţii derogatorii de la regula anterior menţionată se regăseşte în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracţiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativităţii depunerii măsurilor asigurătorii, categorie căreia i se subsumează şi Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În acest sens, se reţine că potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Astfel, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie stabilesc obligativitatea dispunerii acestei categorii de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârşit una dintre infracţiunile expres şi limitativ prevăzute de legea specială.

Raportând aceste norme legale la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că acestea îşi găsesc aplicabilitate în prezentul dosar, inculpatul F. fiind trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Având în vedere că norma legală (art. 20 din Legea nr. 78/2000) are caracter special şi derogator în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de control judiciar apreciază că, în materia faptelor de corupţie sau asimilate acestora, analiza condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de corupţie.

Totodată, se subliniază faptul că instanţa de control constituţional a statuat cu privire la raţiunea avută în vedere de legiuitor la instituirea acestor situaţii de excepţia în materia faptelor de corupţie. Astfel, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituţională a stabilit că:

"reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată în considerarea art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În aceste sens este şi Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."

În practica secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017) s-a apreciat că atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, "trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, (...), valoarea sechestrată trebuie să fie apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăţiei, dacă se apreciază că se impune această măsură."

Aşadar, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii, respectiv valoarea sechestrată este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale).

În ceea ce priveşte proporţionalitatea valorii sechestrate cu scopul urmărit, se reţine că prin ordonanţa din data de 09.10.2018, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în proprietatea inculpatului F., până la concurenţa sumei de 2.200.000 de euro.

De asemenea, se reţine că prin ordonanţa din data de 12.03.2019, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani deţinute în conturile bancare deschise de societăţile G., L. şi M., până la concurenţa sumei de 2.200.000 de euro.

Un aspect important de avut în vedere, în opinia instanţei de control judiciar, în analiza proporţionalităţii măsurii faţă de scopul urmărit îl reprezintă faptul că prin ordonanţa din data de 05.11.2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, reţinându-se că, pe baza probelor administrate în cauză, valoarea foloaselor necuvenite primite de inculpat este de 2.111.799,71 euro, drept pentru care s-a constatat că este necesară reducerea în mod corespunzător a măsurii sechestrului.

Astfel, se reţine faptul că prin ordonanţa din data de 07.11.2019, s-a dispus menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului F. până la concurenţa sumei de 2.111.799.71 euro şi instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea SC I. SA, până la concurenţa sumei de 214.874,88 euro.

În considerentele ordonanţei din 07.11.2019, organele de urmărire penală au reţinut că una dintre modalităţile prin care inculpatul F. a beneficiat de fondurile P. a fost prin creditarea societăţilor I. SA şi Q. În urma creditărilor şi restituirilor de sume de bani între compania R., pe de o parte, şi, pe de altă parte, cele două companii I. SA şi Q. SRL, în perioada septembrie 2010 - decembrie 2014, s-a constatat de către organele de urmărire penală că sumele virate din fondurile P. şi nerestituite totalizează suma de 214.874,88 euro.

În acest context, SC I. SA a beneficiat de fonduri cu provenienţă P., puse la dispoziţie de martorul S., la solicitarea inculpatului F., în cuantum total de 214.874,88 euro.

De altfel, cuantumul total de 214.874,88 euro al creditărilor nerestituite a fost recunoscut şi de SC I. SA care a considerat această datorie prescrisă şi a înregistrat-o ca venit în evidenţele contabile, astfel încât solicitarea contestatoarei intimate de a se restrânge măsura asigurătorie până la concurenţa sumei de 97.283,88 euro, este nefondată.

În aceste circumstanţe, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că exigenţele referitoare la respectarea proporţionalităţii sunt respectate, secţia penală, a Înaltei Curţi menţinând măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpatul F. până la concurenţa sumei de 2.111.799.71 euro, faţă de societatea G. până la concurenţa sumei de 2.111.799.71 euro şi faţă de SC I. SA până la concurenţa sumei de 214.874,88 euro.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa proporţionalităţii valorii sechestrate cu scopul urmărit întrucât măsurile asigurătorii dispuse au fost menţinute de secţia penală a instanţei supreme doar până la concurenţa valorii probabile a obiectului infracţiunii de corupţie imputate inculpatului F.

Aşadar, nu se poate discuta despre o măsură sau sarcină excesivă care să justifice soluţia restrângerii sau ridicării sale, ci aceasta a fost limitată exact la cuantumul sumei de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de corupţie, valoarea indisponibilizată nedepăşind valoarea sumei probabile ce ar putea fi confiscate, motiv pentru care Completul de 5 Judecători apreciază că cerinţa proporţionalităţii este pe deplin respectată.

Totodată, se observă că perioada de timp scursă de la instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului F. (2018) şi respectiv a sumelor de bani deţinute de acesta şi de societăţile SC I. SA şi G. (2019) este relativ scurtă, astfel încât nu se poate aprecia că depăşeşte o durată rezonabilă.

De asemenea, în raport cu natura acuzaţiei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F., respectiv infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., cu valoarea mare a foloaselor necuvenite primite de inculpat, cu complexitatea ridicată a cauzei, precum şi în raport cu etapa procesuală în care se află cauza, respectiv cercetarea judecătorească în fond, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că la acest moment subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii.

Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar consideră că la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al contestatorului inculpat, respectiv al contestatoarelor intimate, de a-şi exercita, fără îngrădiri, dreptul de proprietate asupra bunurilor şi sumelor de bani ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Astfel, măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului F. şi a sumelor de bani ale acestuia şi ale intimatelor respectă dispoziţiile legale incidente şi exigenţele de proporţionalitate şi, totodată, temeiurile ce au justificat luarea măsurilor subzistă, sens în care, în mod corect, prima instanţă a menţinut aceste măsuri până la valoarea probabilă a obiectului infracţiunii de corupţie imputate inculpatului.

Totodată, se reţine şi că, în cauză, nu au intervenit schimbări vizând situaţia materială a inculpatului în sensul imposibilităţii asigurării mijloacelor de trai sau a aceluiaşi nivel de existenţă precum cel anterior instituirii măsurii.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul F., precum şi de intimaţii SC I. SA şi G. împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii inculpaţi şi contestatorii intimaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestaţiei formulate de inculpatul D. împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul F., precum şi de intimaţii SC I. SA şi G. împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii inculpaţi şi contestatorii intimaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.

GGC - ED