Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea penală nr. 132/CP din 28 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, au fost respinse cererile petentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii legale:
- art. 80, 81, 91 şi 93 C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ.
- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale;
- art. 367 alin. (9) C. proc. pen.
- art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen.
- art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor.
Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 70/Cameră preliminară din data de 30 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Braşov.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut, cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate de către petentul A., următoarele:
Deşi petentul A. a invocat faptul că mai multe norme legale privind drepturile persoanei vătămate, reprezentarea acesteia şi asistarea sa de către un avocat, ar încălca Legea fundamentală a ţării (art. 80, 81, 91 şi 93 C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ.), petentul nu are o asemenea calitate în cauză, fiind un denunţător care reclamă mai multe fapte penale presupus a fi comise de angajaţi ai A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Braşov, iar sesizarea sa, depusă la D.N.A., nu a fost soluţionată prin ordonanţa criticată, ci doar înaintată către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov.
În ceea ce priveşte art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 367 alin. (9) C. proc. pen., s-a reţinut că instanţa nu a fost investită cu soluţionarea căii de atac a recursului în baza dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, fiind astfel evidentă lipsa vreunei legături a cauzei cu normele legale arătate.
La aceeaşi concluzie s-a ajuns şi în urma verificării dispoziţiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acţiunea petentului, deşi vădit inadmisibilă, a fost încadrată în prevederile art. 340 C. proc. pen., doar pentru a se putea soluţiona în baza celei mai apropiate proceduri, ca natură, de calea prevăzută de lege pentru demersul petentului care putea ataca doar la procurorul ierarhic superior dispoziţia de trimitere a plângerii sale la un alt parchet decât cel la care a fost depusă.
În final, întrucât în speţă nu se poate discuta de acordarea unei compensaţii băneşti, existând doar un denunţ formulat de petent care a sesizat parchetul considerând că angajaţii instituţiei fiscale din Braşov au comis mai multe nelegalităţi, prejudiciind bugetul de stat cu o sumă exorbitantă de bani, nu se poate sesiza instanţa de contencios constituţional nici cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, mai precis referitor la procedura de acordare de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni.
Pentru aceste considerente, având în vedere lipsa unei legături cu soluţionarea prezentei cauze, instanţa a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea penală nr. 132/CP din 28 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, recurentul A. a declarat recurs.
II. Prin Decizia nr. 523 din data de 25 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A., împotriva dispoziţiei din încheierea nr. 132/CP din data de 28 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
S-a constatat că, în cauză, recurentul a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor.
Totodată, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că excepţiile de neconstituţionalitate mai sus menţionate au fost invocate în calea de atac a contestaţiei formulate de petentul A. împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov prin care s-a respins plângerea formulată de către petent împotriva ordonanţei nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Departamentul Naţional Anticorupţie.
S-a constatat, că în această situaţie, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor mai sus menţionate, în mod evident, nu are vreo legătură cu chestiunile de drept ce se examinează în recurs şi care vizează exclusiv întrunirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Înalta Curte a constatat, în acord cu instanţa fondului, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate, nu are legătură cu soluţionarea cauzei faţă de obiectul acesteia, constând în contestaţia formulată de petent împotriva unei încheieri pronunţate în cadrul procesual reglementat de art. 340 şi art. 341 C. proc. pen.
Astfel, cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ale articolelor din C. proc. civ. menţionate de recurent, s-a reţinut că rezultă fără dubiu că nu au legătura cu prezenta cauză în raport cu obiectul său, respectiv o contestaţie formulată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva unei soluţii dispuse de procuror cu privire la plângerile petentului.
De asemenea, au fost criticate şi dispoziţiile art. 80 C. proc. pen. (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate), art. 81 C. proc. pen. (drepturile persoanei vătămate), art. 91 C. proc. pen. (avocatul din oficiu) şi art. 93 C. proc. pen. (asistenţa juridică a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente) şi art. 367 alin. (9) C. proc. pen. conform căruia ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei.
Înalta Curte, secţia penală, a constatat că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că textele invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei întrucât petentul A. nu are calitatea de persoană vătămată în procedura pendinte (petentul este un denunţător care a reclamat mai multe fapte penale presupus a fi comise de angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, iar sesizarea sa, depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, nu a fost soluţionată prin ordonanţa criticată, ci doar înaintată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov) şi nici nu fusese formulată cale de atac care să conducă la suspendarea cauzei.
Pentru acelaşi raţionament, nici dispoziţiile art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004, care prevăd procedura de acordare de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, petentul neavând calitatea cerută de lege.
S-a constatat că, de altfel, nici textele prevăzute de dispoziţiile art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen., nu au legătură cu soluţionarea cauzei, faţă de faptul că tocmai acţiunea petentului a fost respinsă ca inadmisibilă de către Tribunalul Braşov.
Referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în deplin acord cu instanţa de fond, Înalta Curte a reţinut lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei, faţă de faptul că aceasta nu a fost investită cu soluţionarea căii de atac a recursului în baza dispoziţiilor Legii nr. 47/1992.
Prin urmare, Înalta Curte, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A., împotriva dispoziţiei din încheierea nr. 132/CP din data de 28 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.
III. Împotriva Deciziei nr. 523 din data de 25 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 4 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că în cauză, recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva Deciziei nr. 523 din data de 25 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020. Prin această decizie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei din încheierea nr. 132/CP din data de 28 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor.
De asemenea, instanţa supremă constată că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu şi a hotărârii prin care se soluţionează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.
În acest context, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că, în privinţa hotărârii prin care se soluţionează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanţei de control constituţional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicţie, această hotărâre având caracter definitiv.
În condiţiile în care hotărârea recurată în prezenta cauză este definitivă, aceasta nu este susceptibilă a fi atacată şi, prin urmare, calea de atac exercitată de către recurentul A. este de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege reprezintă o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 523 din data de 25 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 523 din data de 25 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.
GGC - ED