Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 66/F din 05 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale.
În baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins cererea de strămutare formulată de petentul A. în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Braşov.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a arătat că sentinţa este definitivă sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la cererea de strămutare şi cu drept de recurs, în termen de 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Analizând cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale, prima instanţă a constatat că acesta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii legale:
- art. 80 C. proc. pen. (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate), art. 81 C. proc. pen. (drepturile persoanei vătămate), 91 C. proc. pen. (avocatul din oficiu) şi art. 93 C. proc. pen. (asistenţa juridică a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente);
- art. 287 C. proc. pen. (Păstrarea unor acte de urmărire penală);
- art. 367 alin. (9) C. proc. pen. conform căruia ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei;
- art. 153 - 173 C. proc. civ. (capitolul referitor la citarea şi comunicarea actelor de procedură);
- art. 257 - 264 C. proc. pen. (dispoziţiile privind citarea şi comunicarea actelor procedurale în procesul penal);
- art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;
- art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 care prevăd procedura de acordare de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni;
- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale care reglementează termenul în interiorul căruia trebuie formulat recurs împotriva soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale - 48 de ore de la pronunţare;
- art. 3 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. (Aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului), art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil), art. 8 C. proc. civ. (Egalitatea), art. 13 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. (Dreptul la apărare), art. 80 alin. (1) C. proc. civ. (Formele reprezentării), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ. (Asistenţa judiciară - Condiţii de acordare);
- art. 341 C. proc. pen. (Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară), art. 347 C. proc. pen. (care reglementează contestaţia formulată împotriva soluţiilor pronunţate în faza de cameră preliminară după sesizarea instanţei cu rechizitoriul), art. 408 C. proc. pen. (Hotărârile supuse apelului), art. 425 C. proc. pen. (Limitele rejudecării), art. 351 alin. (2) C. proc. pen. (Oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea).
Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a constatat că cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte una din condiţiile esenţiale inserate de legiuitor în cuprinsul alin. (1) al articolului 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv prevederile enumerate nu au legătură cu prezenta cauză. S-a constatat că deşi se invocă faptul că mai multe norme legale privind drepturile persoanei vătămate, reprezentarea acesteia şi asistarea sa de către un avocat ar încălca Legea fundamentală a ţării (art. 80, 81, 91 şi 93 C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ.), petentul nu are o asemenea calitate în cauză, fiind un denunţător care reclamă mai multe fapte penale presupus a fi comise de angajaţi ai A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Braşov.
Apoi, în ceea ce priveşte art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 367 alin. (9) C. proc. pen., s-a reţinut că instanţa, în acest dosar, nu a fost investită cu soluţionarea căii de atac a recursului, în baza dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, ci cu cererea de strămutare a unei cauze aflate pe rolul Tribunalului Braşov, fiind astfel evidentă lipsa vreunei legături a cauzei cu normele legale arătate. La aceeaşi concluzie s-a ajuns şi în urma verificării dispoziţiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen., art. 287 C. proc. pen., având în vedere că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea de strămutare formulată de petentul A. în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Braşov şi în niciun caz căile de atac sau procedurile reglementate de dispoziţiile legale arătate.
De asemenea, s-a apreciat că soluţionarea cauzei nu are legătură nici cu dispoziţiile art. 257 - 264 C. proc. pen. (având corespondent în art. 153 - 173 C. proc. civ.). Procedura de soluţionare a cererii de strămutare se desfăşoară conform prevederilor art. 73 C. proc. pen., iar tribunalul a încunoştinţat petentul cu privire la termenul fixat în cauză potrivit regulilor instituite de acest articol.
În continuare, s-a arătat că în cadrul procesului penal, şi implicit şi în cursul procedurii reglementate de art. 71 şi urm. C. proc. pen., nu se percepe taxă judiciară de timbru, astfel că nu devin incidente dispoziţiile art. O.U.G. nr. 80/2013. În aceste condiţii, nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea verificării respectării Legii fundamentale nici în ceea ce priveşte prevederile legale cuprinse în această ordonanţă.
În final, întrucât în speţă nu se poate discuta de acordarea unei compensaţii băneşti, s-a apreciat că nu se poate sesiza instanţa de contencios constituţional nici cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, mai precis referitor la procedura de acordare de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni.
Împotriva Sentinţei penale nr. 66/F din 05 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, a formulat recurs petentul A.
II. Prin Decizia nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Sentinţei penale nr. 66/F din 05 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva celorlalte dispoziţii ale aceleiaşi sentinţe penale.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că, prin recursul formulat, petentul A. a atacat soluţia privind respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate şi, de asemenea, petentul a arătat că declară recurs/contestaţie în anulare/revizuire/reexaminare referitor la respingerea strămutării dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Braşov la instanţa competentă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală, a fost înregistrată cererea petentului A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Braşov.
S-a constatat că la termenul de judecată din 23.04.2021, fixat în vederea soluţionării cererii de strămutare, petentul a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, indicând în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a invocat-o.
În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, iar încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este un act procedural prin care sunt definite limitele învestirii instanţei de contencios constituţional. Aşadar, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale în strictă conformitate cu dispoziţiile legii, dar şi cu specificul cauzei. În acest sens este şi Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în M. Of. nr. 566 din 28 iulie 2008). S-a statuat că instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de parte, având obligaţia de a o respinge, ca inadmisibilă, pe cea care nu îndeplineşte cerinţele legii.
În cauza de faţă, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că excepţia a fost invocată de petentul A. într-un dosar aflat pe rolul unei instanţe de judecată şi are în vedere neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale, astfel cum au fost menţionate în sentinţa penală atacată.
Totodată, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale în această materie, s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, raportat la datele speţei, s-a constatat că obiectul dosarului pendinte a fost cererea formulată de A. privind strămutarea judecării cauzei nr. 3861/62/2020 a Tribunalului Braşov, astfel că instanţa de fond a reţinut în mod corect că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei, fiind invocată în cursul judecării cererii de strămutare.
Înalta Curte a arătat că examenul legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate invocate de recurent se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât şi prin prisma interesului specific al autorului acesteia şi influenţa pe care dispoziţiile legale o au în concret. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă (Încheierea nr. 128/23.02.2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014).
În ceea ce priveşte calea de atac declarată de petentul A. împotriva dispoziţiei din sentinţa atacată de respingere a cererii de strămutare formulată în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Braşov, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, în speţa dedusă judecăţii, petentul A. a arătat că declară recurs/contestaţie în anulare/revizuire/reexaminare referitor la respingerea strămutării dosarului x/2020 al Tribunalului Braşov la instanţa competentă.
Potrivit art. 74 C. proc. pen., care reglementează soluţionarea unei cereri de strămutare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă (alin. (1), iar potrivit art. 74 alin. (6) C. proc. pen., sentinţa prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac.
Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între aceste căi de atac.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Sentinţei penale nr. 66/F din 05 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.
Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva celorlalte dispoziţii ale aceleiaşi sentinţe penale.
III. Împotriva Deciziei nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 4 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că în cauză, recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva Deciziei nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
Prin această decizie a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Sentinţei penale nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 C. proc. pen., art. 287 C. proc. pen., art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 153-173 C. proc. civ., art. 257 - 264 C. proc. pen., art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ., art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată, prin Decizia nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva celorlalte dispoziţii ale aceleiaşi sentinţe penale.
De asemenea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu şi a hotărârii prin care se soluţionează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.
În acest context, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că, în privinţa hotărârii prin care se soluţionează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanţei de control constituţional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicţie, această hotărâre având caracter definitiv.
Se constată că, în condiţiile în care hotărârea recurată în prezenta cauză este definitivă, aceasta nu este susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare şi, prin urmare, calea de atac exercitată de către recurentul A. este de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege reprezintă o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 499 din data de 18 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.
GGC - ED