Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2/CP/16.03.2021, pronunţată de Tribunalul Covasna, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, a fost respinsă cererea invocată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii legale: art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale; art. 80, art. 81, art. 91, art. 93, art. 341, art. 347, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9), art. 408 şi art. 425 din C. proc. pen. art. 3 alin. (1), (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), art. 80 alin. (1) şi art. 90 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ., precum şi C. proc. pen. şi C. proc. civ., privind lipsa prevederilor care asigură dreptul persoanei vătămate şi a victimei infracţiunilor de a beneficia, din oficiu, de asistenţă juridică de specialitate.
Totodată, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 30/D/P/2020 din data de 8 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna, prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de acelaşi petent, soluţie menţinută prin ordonanţa nr. x/2020 din data de 9 iunie 2020 a procurorului şef serviciu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov.
Împotriva încheierii nr. 2/CP/16.03.2021, pronunţate de Tribunalul Covasna, în Dosarul nr. x/2020, cu referire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, petentul A. a formulat recurs.
Cu ocazia soluţionării recursului, petentul a înţeles să formuleze o nouă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii: art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din C. proc. pen., toate raportate la Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; art. 40, 80, 81, 91, 92 şi 93 din C. proc. pen., art. 3, art. 6, art. 8, art. 13, art. 80, art. 90 din C. proc. civ., prin raportare la art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, privind avocatul ales sau din oficiu; art. 29 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, fiind încălcate prevederile art. 24, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 22, art. 23, art. 42, art. 58, art. 52, art. 59 din Constituţia României; art. 367 alin. (8), (9) din C. proc. pen., respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecăţii până la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate, conform prevederilor Constituţiei României privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi altele asemenea; art. 341, 347, 408, 425, 351 din C. proc. pen. privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, conform Constituţiei României.
Prin Decizia penală nr. 4/R din data de 29 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii nr. 2/CP/16.03.2021, pronunţate de Tribunalul Covasna, în Dosarul nr. x/2020, privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
De asemenea, în baza 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate cuprinse în Decizia penală nr. 4/R din data de 29 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, petentul A. a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 613 din data de 23 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din cuprinsul Deciziei penale nr. 4/R din data de 29 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Pentru a dispune astfel, secţia penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa supremă a reţinut că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din C. proc. civ. art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din C. proc. pen. art. 40, 80, 81, 91, 92 şi 93 din C. proc. pen. art. 3, art. 6, art. 8, art. 13, art. 80, art. 90 din C. proc. civ. art. 29 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale; art. 367 alin. (8), (9) din C. proc. pen. art. 341, 347, 408, 425, 351 din C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, s-a reţinut că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).
Prin urmare, s-a constatat că, în cauză, recurentul a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 - art. 164 din C. proc. civ. (citarea şi comunicarea actelor de procedură, organe competente şi modalităţi de comunicare, locul citării, obligaţia alegerii locului citării, cuprinsul citaţiei, alegerea locului citării şi al comunicării altor acte de procedură, termenul pentru înmânarea citaţiei, invocarea şi înlăturarea neregularităţilor privind citarea, înmânarea făcută personal celui citat, înmânarea făcută altor persoane, procedura de comunicare şi cuprinsul dovezii de înmânare şi al procesului-verbal) şi art. 173 din C. proc. civ. (comunicarea către alţi participanţi); art. 257 - art. 264 din C. proc. pen. art. 40, art. 80 (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate, art. 81 (drepturile persoanei vătămate), art. 91 (avocatul din oficiu), art. 92 (drepturile avocatului suspectului şi inculpatului) şi art. 93 din C. proc. pen. (asistenţa juridică a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente); art. 3 (aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului), art. 6 (dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil), art. 8 (egalitatea), art. 13 (dreptul la apărare), art. 80 (Reprezentarea părţilor în judecată - formele reprezentării), art. 90 din C. proc. civ. (asistenţa judiciară - condiţii de acordare); art. 29 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; art. 367 alin. (8), (9) din C. proc. pen. (suspendarea judecăţii) şi art. 341 (soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară), art. 347 (contestaţia), art. 408 (hotărârile supuse apelului), art. 425 (limitele rejudecării), art. 351 din C. proc. pen. (oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea), din cuprinsul Deciziei penale nr. 4/R din data de 29 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Totodată, instanţa supremă a reţinut că excepţiile de neconstituţionalitate mai sus menţionate au fost invocate în recursul promovat de recurent împotriva încheierii nr. 2/CP/16.03.2021, pronunţate de Tribunalul Covasna, în Dosarul nr. x/2020, încheiere prin care s-a respins plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. x/2020 din data de 8 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna, prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de acelaşi petent, soluţie menţinută prin ordonanţa nr. x/2020 din data de 9 iunie 2020 a procurorului şef serviciu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov.
Din această perspectivă, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu îndeplineşte una din condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, şi anume nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Referitor la examenul legăturii cu cauza, instanţa supremă a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
În acest context, s-a subliniat faptul că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională. Astfel, s-a constatat că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, iar soluţia dispusă prin hotărârea recurată este legală.
Împotriva Deciziei nr. 613 din data de 23 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 22 noiembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În cauză, recurentul petent a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva Deciziei nr. 613 din data de 23 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii: art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din C. proc. pen., toate raportate la Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; art. 40, 80, 81, 91, 92 şi 93 din C. proc. pen., art. 3, art. 6, art. 8, art. 13, art. 80, art. 90 din C. proc. civ., prin raportare la art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, privind avocatul ales sau din oficiu; art. 29 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, fiind încălcate prevederile art. 24, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 22, art. 23, art. 42, art. 58, art. 52, art. 59 din Constituţia României; art. 367 alin. (8), (9) din C. proc. pen., respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecăţii până la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate, conform prevederilor Constituţiei României privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi altele asemenea; art. 341, 347, 408, 425, 351 din C. proc. pen. privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, conform Constituţiei României, cuprinse în Decizia penală nr. 4/R din data de 29 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
De asemenea, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu şi a hotărârii prin care se soluţionează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.
În acest context, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că, în privinţa hotărârii prin care se soluţionează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanţei de control constituţional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicţie, această hotărâre având caracter definitiv.
Prin urmare, hotărârea recurată în prezenta cauză, fiind definitivă, nu este susceptibilă a fi atacată, calea de atac exercitată fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege. Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 613 din data de 23 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 613 din data de 23 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.
GGC - ED