Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, printre altele, a fost respinsă cererea formulată de A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cuprinse în Sentinţa penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, petentul A. a formulat recurs.
La data de 7 iunie 2021, recurentul A. a transmis la dosar cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu mai multe excepţii de neconstituţionalitate, iar la termenul de judecată din data de 9 iunie 2021 a indicat oral excepţiile de neconstituţionalitate, cu privire la care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, precizând că sunt îndeplinite condiţiile de prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea din data de 9 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A.
Pentru a dispune astfel, secţia penală, a instanţei supreme a reţinut că, prin cererea sa, aşa cum a fost precizată şi susţinută oral în faţa instanţei, recurentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. privind drepturile persoanei vătămate, avocatul din oficiu, precum şi asistenţa juridică a persoanei vătămate; art. 257 - 267 din C. proc. pen. privind citarea şi comunicarea actelor de procedură; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, în ceea ce priveşte neprevederea persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanţa imediat superioară împotriva respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, sau din alte motive, după comunicarea acestei, şi nu în termen de 48 de ore de la pronunţare; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate; art. 341, art. 347, art. 348 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) în ceea ce priveşte neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală; art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate, a victimei infracţiunii de a beneficia de dreptul de compensaţie financiară sau de avans din compensaţia financiară; art. 275 din C. proc. pen., privind cheltuielile de judecată şi ale dispoziţiilor în această materie din cuprinsul C. proc. civ., precum şi dispoziţiile legale privind statutul procurorului.
În acest context, s-a reţinut că recurentul A. a apreciat, în esenţă, că excepţiile de neconstituţionalitate încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi alin. (2), art. 20 alin. (1) şi alin. (2), art. 21 alin. (1) - (3), art. 22 alin. (1) şi alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (1) - (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1) - (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) - (2), art. 131 din Constituţia României, precum şi prevederile art. 2, art. 7, art. 8 şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, prevederile art. 13, art. 14, art. 17 şi altele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul A., Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Totodată, s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa supremă a constatat că excepţiile de neconstituţionalitate sunt invocate de către o parte din proces, (recurentul A.), într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la legătura excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei, s-a reţinut că sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate în calea de atac a recursului, nu au legătură cu soluţionarea acestei căi de atac, ce are, la rândul său, ca obiect dispoziţia din Sentinţa penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin care s-a respins sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind formulată într-o cauză penală, în calea de atac a recursului prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, secţia penală, a instanţei supreme a constatat că, în mod evident, excepţiile de neconstituţionalitate enumerate, nu au legătură cu cauza în care au fost invocate, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din C. proc. pen. referitoare la drepturile persoanei vătămate şi asistenţa juridică a acesteia în procesul penal, la comunicarea actelor de procedură şi promovarea unor căi de atac sau cele privitoare la stabilirea cheltuielilor de judecată. Deopotrivă, nu au legătură cu cauza şi nu pot produce consecinţe reale în demersul judiciar promovat de recurent nici excepţiile de neconstituţionalitate ale unor dispoziţii din Legea nr. 211/2004 sau cele privind statutul procurorului.
Mai mult decât atât, prima instanţă a subliniat faptul că recurentul a invocat neconstituţionalitatea unor dispoziţii din C. proc. civ., în materii în care există dispoziţii specifice în C. proc. pen., cum sunt dispoziţiile referitoare la cheltuielile de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale indicate de recurentul A. şi soluţionarea cauzei ce are ca obiect examinarea recursului împotriva unei dispoziţii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu anumite excepţii de neconstituţionalitate, deoarece aspectele de neconstituţionalitate invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. (suspendarea judecăţii), s-a constatat că, prin aceasta se urmăreşte modificarea sau/şi completarea legii, atribut care cade în competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa încât aspectele invocate de recurent depăşesc limitele controlului de constituţionalitate.
În consecinţă, s-a apreciat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de recurs nu întrunesc condiţia de a avea legătură cu cauza în care au fost susţinute care, după cum s-a menţionat în cele ce preced, are ca obiect recursul împotriva dispoziţiei din hotărârea curţii de apel prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu alte excepţii de neconstituţionalitate.
Împotriva încheierii din data de 9 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, a formulat recurs, în termen legal, recurentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 22 noiembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în acord cu prima instanţă, constată că acestea sunt îndeplinite.
Astfel, excepţiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv Dosarul nr. x/2021, vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, a cărei îndeplinire a fost susţinută de recurent în calea de atac, se impun a fi prezentate anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.
Totodată, în jurisprudenţă, s-a reţinut că o cerere de declarare a unui text neconstituţional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, reţine că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A., ce privesc dispoziţiile art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. privind drepturile persoanei vătămate, avocatul din oficiu, precum şi asistenţa juridică a persoanei vătămate; art. 257 - 267 din C. proc. pen. privind citarea şi comunicarea actelor de procedură; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, în ceea ce priveşte neprevederea persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanţa imediat superioară împotriva respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, sau din alte motive, după comunicarea acestei, şi nu în termen de 48 de ore de la pronunţare; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate; art. 341, art. 347, art. 348 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) în ceea ce priveşte neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală; art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate, a victimei infracţiunii de a beneficia de dreptul de compensaţie financiară sau de avans din compensaţia financiară; art. 275 din C. proc. pen., privind cheltuielile de judecată şi ale dispoziţiilor în această materie din cuprinsul C. proc. civ., precum şi dispoziţiile legale privind statutul procurorului, au fost ridicate în calea de atac a recursului declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii formulate de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, dispoziţie cuprinsă în Sentinţa penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Or, aşa cum a apreciat şi prima instanţă, se constată că aspectele invocate de recurent în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fac referire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legi speciale (Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii) şi instituţii reglementate de C. proc. pen. şi C. proc. civ. care nu au aplicabilitate şi nici relevanţă în ce priveşte soluţia ce poate fi pronunţată în calea de atac a recursului, exercitat potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a instanţei de control constituţionale cuprinse în sentinţa penală anterior menţionate.
Aşadar, având în vedere că dispoziţiile legale pretins neconstituţionale nu prezintă relevanţă în soluţionarea respectivei căi de atac, nefiind de natură a produce un efect concret în judecarea recursului formulat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cuprinse în Sentinţa penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, lipsind astfel legătura cu cauza, cerinţă obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii procesual civile referitoare la instituţia cheltuielilor de judecată, similar celor stabilite de instanţa de fond, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că recurentul a invocat neconstituţionalitatea unor dispoziţii din C. proc. civ., în condiţiile în care acestea au corespondent în C. proc. pen.. Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile acestui cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare, se constată că nici această excepţie nu prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei în care a fost invocată, din moment ce dispoziţiile din C. proc. civ., pretins neconstituţionale, nu au aplicabilitate în speţă.
Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că obiecţiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate de recurentul A. cu privire la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 tind la modificarea acestora, în sensul ca termenul de 48 de ore în care se poate exercita calea ordinară de atac a recursului să înceapă să curgă din momentul comunicării încheierii, ci nu din momentul pronunţării, aşa cum prevede forma actuală a textului de lege.
Totodată, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., se constată că recurentul urmăreşte modificarea acestora, în sensul prevederii exprese a suspendării judecării cauzei până la soluţionarea, de către Curtea Constituţională, a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.
Ca atare, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil, astfel cum, în mod corect, a constatat şi prima instanţă.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 9 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 9 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.
GGC - ED