Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 28 ianuarie 2021, prima instanţă a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, la data de 10 iulie 2020, a fost înregistrat pe rolul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Dosarul nr. x/2019, având ca obiect recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.
Prin încheierea din data de 3 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul anterior menţionat s-a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, fixându-se termen la data de 15 octombrie 2020, cu citarea părţilor, în vederea judecării căii extraordinare de atac.
Pentru termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2020, recurentul inculpat A. a transmis instanţei supreme o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.
În susţinerea excepţiei, recurentul inculpat a învederat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 - potrivit cărora:
"(1) În sensul prezentului titlu, manipularea pieţei reprezintă următoarele tipuri de activităţi: (...) b) efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau comportament care influenţează sau este probabil să influenţeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii, prin recurgerea la un procedeu fictiv sau orice altă formă de înşelăciune sau artificiu." - sens în care a solicitat să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale, apreciind că dispoziţiile legale anterior menţionate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (12) din Constituţia României, art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 7 parag. 1 din aceeaşi convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege).
A menţionat recurentul inculpat că, în susţinerea căii extraordinare de atac promovate, a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., arătând, în esenţă, că prin art. 155 din Legea nr. 24/2017, ce a intrat în vigoare la data de 01.04.2017, art. 244, art. 248 şi art. 279 din Legea nr. 297/2004 au fost abrogate. De asemenea, prin Legea nr. 24/2017, respectiv prin art. 120 alin. (1) lit. b), s)-a introdus o condiţie esenţială pentru a ne afla în prezenţa unei infracţiuni, respectiv aceea ca tranzacţiile să influenţeze sau probabil să influenţeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare, astfel că infracţiunea de manipulare a pieţei de capital, în varianta avută în vedere de procuror şi validată de instanţe, este dezincriminată.
A învederat că, în punctul de vedere exprimat cu privire la recursul în casaţie, parchetul a reţinut că Legea nr. 24/2017, care abrogă expres articolele prin care era incriminată anterior fapta, incriminează şi în prezent fapta, păstrează elementul material din articolul abrogat şi ataşează o condiţie suplimentară elementului material, în acelaşi punct de vedere precizându-se că "în mod corect a concluzionat Tribunalul Bucureşti, aspect menţinut în decizia din apel, că este îndeplinită condiţia ca prin aceste procedee fictive/artificiu să fie probabilă influenţarea preţului unuia sau mai multor instrumente financiare, fără ca acest rezultat să se producă efectiv (...)". Cu alte cuvinte, parchetul a susţinut că, în speţă, ne-am afla în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 134 alin. (5) raportat la art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017, în varianta de incriminare relativă la "efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau comportament care influenţează sau este probabil să influenţeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii, prin recurgerea la un procedeu fictiv sau orice altă formă de înşelăciune sau artificiu".
Or, în raport cu aceste susţineri, în sensul că ar fi săvârşit infracţiunea sub forma unei probabilităţi, recurentul inculpat a apreciat că se impune sesizarea Curţii Constituţionale pentru a supune cenzurii de constituţionalitate sintagma "(...) este probabil să influenţeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare".
În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul inculpat a mai arătat că prevederile art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 au legătură directă cu cauza dedusă judecăţii, întrucât, în situaţia admiterii excepţiei, efectul asupra soluţiei din acest dosar este hotărâtor, putând fundamenta o soluţie de admitere a recursului în casaţie, cu consecinţa respingerii acordului de recunoaşte a vinovăţiei încheiat anterior în cauză.
Totodată, recurentul inculpat a susţinut că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de previzibilitate şi accesibilitate, deoarece din modul de reglementare a art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 nu se poate determina cu exactitate întinderea, înţelesul şi aplicabilitatea sintagmei "(...) este probabil să influenţeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare", aceasta dând naştere la arbitrariu, la subiectivism, noţiuni ce trebuie să rămână străine de lege, îndeosebi de legea penală.
A mai arătat că precizia, claritatea şi previzibilitatea actului normativ sunt elemente definitorii pentru tehnica legislativă, cu efect major asupra tehnicii realizării dreptului, norma juridică trebuind să fie precisă, iar sistemul normelor juridice trebuie atent sistematizat, pentru că norma juridică are caracter imperativ, general şi impersonal.
Pe de altă parte, recurentul inculpat a menţionat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, Curtea Constituţională a reţinut în numeroase decizii că "nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii", ceea ce este în contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (5) din legea fundamentală. A subliniat că, în mod evident, ţinând seama şi de principiul generalităţii legilor, precizia cu care se redactează un text legal nu poate fi absolută, însă previzibilitatea priveşte modul de receptare a conţinutului normei de către cei cărora le este adresată, astfel încât să poată avea de la bun început reprezentarea consecinţelor juridice produse ca urmare a unei anumite acţiuni/inacţiuni.
Prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Înalta Curte, secţia penală, a constatat că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de recurentul inculpat şi a dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Astfel, s-a constatat că excepţia a fost ridicată de o parte din proces, respectiv de recurentul inculpat A., a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată, vizează dispoziţii legale în vigoare, iar acestea nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
În speţă, din examinarea argumentelor invocate de autorul excepţiei în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prima instanţă a apreciat că soluţionarea excepţiei vizând dispoziţiile ce se solicită a fi supuse controlului de constituţionalitate nu este de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal (recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019).
În acest sens, s-a reţinut că, urmare admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 12.10.2018, în Dosarul nr. x/2018, cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, inculpatul A., printre altele, în temeiul art. 279 lit. b) raportat la art. 248 şi art. 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat la trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de manipularea pieţei de capital.
Deşi în considerentele deciziei penale recurate au fost inserate menţiuni în legătură cu comiterea infracţiunii de manipulare a pieţei de capital în forma ce presupune probabilitatea influenţării preţului unuia sau mai multor instrumente financiare, condamnarea recurentului inculpat A. nu a fost dispusă prin raportare la prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă, situaţie în care, prima instanţă a apreciat că nu există o legătură efectivă între aceste dispoziţii şi soluţionarea recursului în casaţie promovat de inculpat.
Totodată, s-a apreciat că obiecţiunile formulate în legătură cu dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocă, în realitate, nu reprezintă critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României, ci se tinde la modificarea actului normativ, în sensul modificării elementului material al infracţiunii de manipularea pieţei de capital, aspect ce intră în competenţa legiuitorului.
Împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 13 decembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorilor aleşi ai recurentului, precum şi ultimul cuvânt al recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:
a) calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
b) identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
c) existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
d) verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Procedând la reevaluarea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte -Completul de 5 judecători, notează prioritar că aceasta a fost formulată de într-o cauză având ca obiect recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, constatând următoarele:
Pentru termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2020, recurentul inculpat A. a transmis instanţei supreme o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.
Cu privire la această cerere, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu este îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normelor contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componenţei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că "se poate solicita controlul de constituţionalitate numai al acelor dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor ... Condiţia ca dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei este, evident, necesară, dar şi suficientă".
Prin Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, instanţa de contencios constituţional a arătat expres că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Mai mult, prin Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, s-a precizat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.
Sintetizând, jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional relevantă atestă că realizarea cerinţei stabilite de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 presupune ca dispoziţiile de lege criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, să vizeze incidenţa în cauză a acestor dispoziţii de lege, respectiv faptul de a fi aplicabile în litigiile în care se invocă excepţia de neconstituţionalitate, având aptitudinea de a genera efecte juridice.
Constatarea îndeplinirii acestor criterii revine instanţelor de judecată care, aşa cum s-a reţinut în Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, parag. 27 şi 28, "au rolul de partener al Curţii, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanţei constituţionale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate...excepţia de neconstituţionalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituţionalitate, astfel încât, atât instanţei a quo, cât şi celei a quem le revine competenţa de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituţionalitate. Dacă, în privinţa instanţei a quo, verificarea condiţiilor de admisibilitate ţine de îndeplinirea condiţiilor legale necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale, pentru instanţa a quem această verificare are semnificaţia întrunirii condiţiilor necesare declanşării controlului de constituţionalitate, respectiv a cercetării prezumţiei de constituţionalitate a textului legal criticat ..." .
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că o eventuală decizie a Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.
În acest sens, se reţine că toate criticile prezentate în argumentarea sesizării instanţei de contencios constituţional antamează chestiuni expuse în motivarea recursului în casaţie, prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul urmărind să obţină o decizie care să legitimeze cazul de recurs în casaţie invocat, ulterior fazei procesuale în cadrul căreia dispoziţiile criticate ar fi putut să producă efecte juridice - apelul, după rămânerea definitivă a cauzei.
Or, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatarea a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Ca atare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, în raport cu momentul ridicării excepţiei, aceasta nu are aptitudinea de a produce un efect util, nici chiar în eventualitatea admiterii, fiind depăşită faza procesuală a apelului în cadrul căreia textele criticate ar fi putut fi aplicate, iar caracterul definitiv al hotărârii exclude orice potenţial efect.
Astfel, fără a antama chestiunea discutabilă a admisibilităţii sesizării prin prisma limitelor constituţionale caracteristice unui astfel de demers, raportat la competenţele funcţionale ale instanţei de contencios constituţional, pentru a considera că pe calea excepţiei se tinde la restabilirea stării de legalitate, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuia formulată chiar în faza procesuală a apelului, anterior rămânerii definitive a hotărârii.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională, ceea ce nu este cazul.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorii excepţiei nu tind la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală aplicabilă în cauza pendinte şi exigenţele Constituţiei României, ci critică norme incidente în altă etapă procesuală, într-o cauză soluţionată definitiv.
În concret, excepţia de neconstituţionalitate vizează norme de drept substanţial ce ar fi putut constitui chestiuni prejudiciale în faza procesuală a apelului, pentru ca, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, autorul să beneficieze de o altă cale extraordinară de atac, respectiv revizuirea în condiţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Astfel, spre deosebire de deciziile având ca obiect constatarea unui conflict juridic de natură constituţională în cadrul cărora însăşi Curtea stabileşte conduita remedială, în ipoteza în care o hotărâre definitivă se întemeiază pe o prevedere legală declarată neconstituţională, urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, unicul remediu procesual reglementat de normele de procedură penală este calea extraordinară de atac a revizuirii.
Ca atare, demersul recurentului nu are, în abstract, aptitudinea de a conduce la restabilirea stării de legalitate, întrucât, chiar şi în eventualitatea admiterii excepţiei, efectele deciziei se produc numai pentru viitor, exclusiv în cauzele aflate pe rol în care nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă.
În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care conferă revizuirii hotărârilor judecătoreşti ca urmare a pronunţării deciziilor de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate, caracterul unei căi extraordinare de atac cu caracter sui generis. Relevante sub acest aspect sunt considerentele expuse în conţinutul parag. 25 - 27 din Decizia nr. 126/2016:
"Curtea reţine că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia -cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes. În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea reţine că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut.
26. Curtea reţine însă că, în mod excepţional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează şi cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea acestea au fost soluţionate definitiv şi irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curţii Constituţionale se va aplica acestor cauze. Cererea de revizuire urmează a fi soluţionată în acord cu decizia Curţii care modifică sau înlătură, după caz, pentru viitor toate efectele juridice pe care norma neconstituţională le produce cu privire la acel raport juridic ... Efectele unei decizii de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, şi nu decizia de admitere a Curţii Constituţionale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătoreşti care s-au întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională. Prin urmare, decizia de admitere a Curţii Constituţionale mediază revizuirea, şi nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecinţă a căii de atac extraordinare, şi nicidecum a actului emis de instanţa de contencios constituţional" (în acest sens, Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 672 din 4 octombrie 2010, Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în M. Of. nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013, publicată în M. Of. nr. 225 din 19 aprilie 2013, şi Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013, publicată în M. Of. nr. 48 din 21 ianuarie 2014).
27. În schimb, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea reţine că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive."
În concluzie, în cauza de faţă excepţia invocată nu se constituie într-o chestiune de ordin prejudicial care să fie dată în competenţa jurisdicţiei constituţionale în raport cu obiectul reglementării normelor legale criticate şi de aptitudinea deciziilor pronunţate asupra excepţiilor de neconstituţionalitate de a produce efecte doar pentru viitor.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2021.
GGC - ED