Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 284/A din data de 23 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, printre altele, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că la data de 23 noiembrie 2021, apelantul a transmis la dosar, prin Serviciul Registratură, o cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.
Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petent, instanţa a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată, iar din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată, anterior menţionate, nu trebuie însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa analizează, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanţele judecătoreşti au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când se urmăreşte o completare sau o modificare a actului normativ.
Obligaţia instanţei de a examina şi această condiţie implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate formulate cu nerespectarea competenţei sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, instanţa a constatat că, în speţă, excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (dosarul nr. x/2021), de către o parte din proces (apelantul A.) şi vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare (art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.), iar textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Cu toate acestea, instanţa a constatat, pe de o parte, că apelantul petent A. nu a formulat critici referitor la prevederile care nu ar fi conforme cu legea fundamentală, iar pe de altă parte, deşi a susţinut că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21, alin. (1), (2) şi (3), art. 23, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 52 alin. (1), (2) şi (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 şi art. 148 din Constituţia României, acesta nu a fundamentat criticile dintr-o perspectivă care să respecte exigenţele unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate, petentul tinzând, în realitate, la o modificare a dispoziţiilor legale criticate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că o astfel de solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, împrejurare în raport cu care a apreciat că solicitarea formulată de apelantul petent A., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. este inadmisibilă.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. cuprinse în decizia penală nr. 284/A din data de 23 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 14 februarie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de petentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
a) calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
b) identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
c) existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
d) verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Procedând la reevaluarea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, notează prioritar că aceasta a fost formulată într-o cauză având ca obiect apelul declarat de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2021 prin care a fost respinsă cererea de strămutare formulată de acesta în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Braşov.
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu este îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normelor contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componenţei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că "se poate solicita controlul de constituţionalitate numai al acelor dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor ... Condiţia ca dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei este, evident, necesară, dar şi suficientă".
Prin Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, instanţa de contencios constituţional a arătat expres că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Mai mult, prin Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, s-a precizat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.
Sintetizând, jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional relevantă atestă că realizarea cerinţei stabilite de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 presupune ca dispoziţiile de lege criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, să vizeze incidenţa în cauză a acestor dispoziţii de lege, respectiv faptul de a fi aplicabile în litigiile în care se invocă excepţia de neconstituţionalitate, având aptitudinea de a genera efecte juridice.
Constatarea îndeplinirii acestor criterii revine instanţelor de judecată care, aşa cum s-a reţinut în Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, paragraful 27 şi 28, "au rolul de partener al Curţii, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanţei constituţionale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate.excepţia de neconstituţionalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituţionalitate, astfel încât, atât instanţei a quo, cât şi celei a quem le revine competenţa de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituţionalitate. Dacă, în privinţa instanţei a quo, verificarea condiţiilor de admisibilitate ţine de îndeplinirea condiţiilor legale necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale, pentru instanţa a quem această verificare are semnificaţia întrunirii condiţiilor necesare declanşării controlului de constituţionalitate, respectiv a cercetării prezumţiei de constituţionalitate a textului legal criticat ..." .
În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecţiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, deşi petentul susţine că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21, alin. (1), (2) şi (3), art. 23, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 52 alin. (1), (2) şi (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 şi art. 148 din Constituţia României, acesta nu şi-a fundamentat criticile dintr-o perspectivă care să respecte exigenţele unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate, petentul tinzând, în realitate, la o modificare a dispoziţiilor legale criticate, neurmărind armonizarea normelor a căror neconstituţionalitate a invocat-o cu dispoziţiile legii fundamentale.
Or, modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.
Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurentul petent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. cuprinse în decizia penală nr. 284/A din data de 23 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. cuprinse în decizia penală nr. 284/A din data de 23 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2022.
Procesat de GGC - LM