Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală din 01 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021 s-a dispus, în ceea ce îl priveşte pe contestatorul A., în baza art. 2502 din C. proc. pen., menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 87/P/2015 din data de 07.04.2016 şi a procesului-verbal de instituire a sechestrului din data de 08.04.2016 şi menţinute prin sentinţa penală nr. x/PI din data de 16.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, după cum urmează:
Asupra cotei de 50 % din imobilul situat în Timişoara, str. x C, înscris în CF x, compus din:
- clădire - corp principal locuibil(casa P+JF şi garaj, 272,44 mp suprafaţa construită) - valoarea impozabilă fiind de 626.612 RON;
- teren intravilan în suprafaţă de 710 mp, până la concurenţa sumei de 7000 euro; pentru inculpatul A..
De asemenea, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., prin ordonanţa cu nr. x din data de 21.06.2016 şi procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 21.06.2016 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra sumelor de bani ridicate şi de la acest inculpat şi consemnate la B., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv suma de 500 euro ridicată de la inculpatul A..
Pentru a dispune astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen., secţia penală a instanţei supreme a procedat la verificarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, sens în care a reţinut următoarele:
Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.
Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituţională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."
Prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţa supremă a reţinut că:
"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, atât la luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura prin durata şi scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).
Astfel, Înalta Curte a constatat că în cauză sunt întrunite exigenţele legale pentru menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaţilor din prezenta cauză.
Astfel, prin ordonanţa nr. 87/P/2015 din data de 07.04.2016 şi a procesului-verbal de instituire a sechestrului din data de 08.04.2016 s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului, printre altele, şi asupra cotei de 50% din imobilul situat în Timişoara, str. x C, compus din clădire - corp principal locuibil(casa P+JF şi garaj, 272,44 mp suprafaţa construită) - valoarea impozabilă fiind de 626.612 RON şi teren intravilan în suprafaţă de 710 mp, aparţinând inculpatului A..
Prin ordonanţa cu nr. x din data de 21.06.2016 şi procesele-verbale de instituire a sechestrului toate din data de 21.06.2016 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţi şi consemnate la B., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv asupra sumei de 500 euro ridicată de la inculpatul A..
Înalta Curte a reţinut că cerinţa proporţionalităţii măsurii asigurătorii cu scopul urmărit, care constă în garantarea executării pedepsei amenzii, a măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a reparării pagubei, denotă o legătură între temeiurile care stau la baza instituirii acestora şi premisele angajării răspunderii penale sau delictual civile ale persoanei acuzate. În cazul particular al măsurilor asigurătorii luate în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, analiza cauzei şi a finalităţii măsurii este condiţionată de cel puţin admisibilitatea acţiunii civile şi de perspectiva angajării răspunderii civile delictuale în raport cu fapta imputată persoanelor acuzate.
Înalta Curte a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atât la luarea măsurii sechestrului, cât şi în perioada în care acesta este menţinut, trebuie respectată exigenţa de proporţionalitate a măsurii asigurătorii cu scopul urmărit pentru ca măsura procesuală restrictivă de proprietate să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate. În acest sens, aşa cum s-a arătat anterior, relevantă este cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008), în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut necesitatea aplicării testului de proporţionalitate şi încălcarea exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană faţă de durata excesivă a măsurilor asigurătorii.
De asemenea, proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, întrucât măsurile asigurătorii sunt acele măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, întrucât proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
Atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, respectiv se impune o evaluare a prejudiciului produs prin infracţiune, astfel încât valoarea bunurilor sechestrate ce ar urma să fie valorificată în vederea despăgubirii părţii civile să fie cât mai apropiată de valoarea prejudiciului pretins.
În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte a constată că măsurile asigurătorii dispuse cu privire la apelanţii inculpaţi sunt în continuare proporţionale cu scopul urmărit la momentul instituirii lor, respectiv repararea prejudiciului posibil produs prin comiterea faptelor indicate în actul de sesizare a instanţei. Intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri, chiar dacă este unul îndelungat, nu pare a fi, cel puţin la acest moment procesual, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive având în vedere complexitatea cauzei şi natura acuzaţiilor aduse inculpaţilor, iar consecinţele pe care le produc asupra acestora nu depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, în raport cu valoarea prejudiciului reţinut în sarcina fiecărui inculpat.
Deopotrivă, Înalta Curte a reţinut că atât dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cât şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie prevăd obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv de corupţie.
Împotriva încheierii din 01 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, inculpatul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2022 sub nr. x/2022, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 22 februarie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile apărătorului ales al contestatorului, respectiv ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând contestaţia formulată de inculpatul A., în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, instanţa reţine că la data de 28 februarie 2021 a intrat în vigoare Legea nr. 6/2021, prin care a fost introdus, în C. proc. pen., art. 2502, potrivit căruia, "în tot cursul procesului penal, (...) instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de (...) un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Potrivit dispoziţiilor art. 249 din C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse (...).
(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate."
Analizând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată, sub un prim aspect, ca regulă generală, că luarea măsurii asigurătorii în procesul penal este facultativă, dispunerea sa fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.
Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurii asigurătorii este obligatorie. O astfel de situaţie este regăsită în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracţiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativităţii dispunerii măsurii asigurătorii, categorie căreia i se subsumează şi Legea nr. 78/2000, art. 20 din acest act normativ dispunând că "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."
În cauza de faţă, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen., în modalitatea sprijinirii (momentul epuizării infracţiunii 01.02.2016), luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, două infracţiuni de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Aşadar, în cazul acestei categorii de infracţiuni imputate inculpatului, spre deosebire de regula dispunerii facultative a măsurii procesuale analizate, recunoscută cu valoare de principiu de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., dispoziţiile art. 20 din legea specială consacră expres, aşa cum s-a arătat în precedent, caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii. Norma legală are caracter special şi derogator în raport de regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., ceea ce înseamnă că riscul de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale este prezumat de legiuitor în cazul faptelor expres reglementate de Legea nr. 78/2000.
Astfel cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 548/2019, "reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate."
În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţă în considerarea art. 2502 C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.
În acest sens este şi Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
Aşadar, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii, respectiv valoarea sechestrată este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale)
Se constată că, în cauza de faţă, exigenţele referitoare la respectarea proporţionalităţii au fost respectate de către secţia penală a instanţei supreme, care a dispus menţinerea măsurii asigurătorii asupra cotei de 50 % din imobilul situat în Timişoara, str. x C, înscris în CF x, compus din clădire - corp principal locuibil(casa P+JF şi garaj, 272,44 mp suprafaţa construită) - valoarea impozabilă fiind de 626.612 RON şi teren intravilan în suprafaţă de 710 mp, până la concurenţa sumei de 7000 euro, respectiv asupra sumei de 5.000 euro ridicată de la inculpatul A. şi consemnată la B., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Aşadar, nu există o măsură sau sarcină excesivă care să justifice soluţia ridicării sale. Măsura a fost limitată la cuantumul sumei ce a făcut obiectul infracţiunii de corupţie, respectiv până la concurenţa sumei de 7000 euro, valoarea indisponibilizată nedepăşind valoarea sumei probabile ce ar putea fi folosită pentru acoperirea prejudiciului, motiv pentru care Completul de 5 Judecători apreciază că cerinţa proporţionalităţii este pe deplin respectată.
Totodată, în raport cu natura acuzaţiilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen., în modalitatea sprijinirii (momentul epuizării infracţiunii 01.02.2016), luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, două infracţiuni de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., cu complexitatea ridicată a cauzei, precum şi în raport cu etapa procesuală în care se află cauza, respectiv cercetarea judecătorească în apel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că la acest moment subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii.
În privinţa temeiurilor la care se referă art. 2502 din C. proc. pen., se reţine că potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsura asigurătorie a fost luată în cursul urmăririi penale în considerarea obligativităţii instituirii şi în vederea evitării riscului ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot fi supuse confiscării speciale cu privire la sumele de bani - obiect al infracţiunilor de corupţie cercetate în cauză, aspecte ce în continuare justifică menţinerea măsurii.
În ceea ce priveşte susţinerile apărării referitoare la faptul că instituirea măsurii asigurătorii este nelegală având în vedere faptul că imobilul asupra căreia aceasta o poartă are regimul juridic al bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei, respectiv proprietate comună devălmaşă şi nu un drept de proprietate pe cote-părţi, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate întrucât există alte modalităţi prin care se poate asigura dreptul său.
În acest sens, se reţine faptul că există o prezumţie legală privind cota de 50% aparţinând fiecărui soţ din bunurile dobândite de aceştia în timpul căsătoriei, iar această prezumţie nu a fost răsturnată de către apărare în sensul de a dovedi contrariul. În consecinţă, având în vedere că rolul prezumţiei este acela de a face dovada până la proba contrarie, nu era necesar ca instanţa să administreze probe pentru a stabili aplicabilitatea prezumţiei.
Referitor la cel de-al doilea argument al apărării privind instituirea măsurii asigurătorii asupra unui imobil cu o valoarea mult mai mare decât valoarea obiectului infracţiunii de corupţie, în urma constatării căreia, la finalul procesului s-ar putea dispune confiscarea a cel mult 7.000 euro, Înalta Curte constată şi aceasta critică ca fiind neîntemeiată având în vedere faptul că măsura asigurătorie dispusă în cauză asupra cotei de 50% din imobilul menţionat s-a realizat numai până la concurenţa sumei de 7.000 euro, astfel cum s-a analizat anterior.
În consecinţă, analizând încheierea atacată şi susţinerile părţilor, se constată că măsura asigurătorie respectă dispoziţiile legale incidente şi exigenţele de proporţionalitate şi, totodată, temeiurile ce au justificat luarea măsurii subzistă, sens în care, în mod corect, aceasta a fost menţinută până la valoarea probabilă a obiectului infracţiunii de corupţie imputate inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 01 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 01 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2022.
Procesat de GGC - LM