Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de18 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2021, în dosarul nr. x/2021.1.1, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin cererea depusă la data de 18 octombrie 2021 în dosarul nr. x/2021.1, petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 - art. 173 din C. proc. civ. şi a art. 257 - art. 264 din C. proc. pen., apreciind că acestea încălcă prevederile Constituţiei României Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
De asemenea, s-a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Astfel, alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiţii referitoare la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate - respectiv legi sau ordonanţe în vigoare sau dispoziţii în vigoare ori asemenea acte normative - dar şi o condiţie referitoare la existenţa unei legături între norma atacată sub aspectul constituţionalităţii şi obiectul cauzei, cu soluţionarea căreia a fost învestită instanţa, în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiţii de admisibilitate ale excepţiilor de neconstituţionalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepţie (părţile, procurorul sau instanţa din oficiu) şi nepronunţarea anterioară a unei decizii privind neconstituţionalitatea aceloraşi reglementări de către Curtea Constituţională.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, iar în conformitate cu dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie însă să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Sub un prim aspect, instanţa a constatat că invocarea în cauză a excepţiilor de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată de recurentul A., nu satisface cerinţele legale anterior menţionate, criticile de neconstituţionalitate nefiind motivate în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ci constituind doar o înşiruire de dispoziţii constituţionale şi de principii desprinse de autorul excepţiei din Constituţia României, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Admisibilitatea sesizărilor este condiţionată de motivarea încălcării temeiurilor de neconstituţionalitate invocate.
În acest sens, s-au apreciat ca fiind relevante deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că simpla enumerare în susţinerea excepţiei a unor prevederi constituţionale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. (Decizia nr. 1441/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 893 din 16 decembrie 2011; Decizia nr. 705 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015).
Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate în care autorul s-a limitat doar la a enumera textele constituţionale considerate a fi încălcate, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală; "enumerarea, în mod formal, a unor prevederi constituţionale şi reglementări internaţionale, fără a arăta însă în ce constă, concret şi efectiv, contrarietatea acestora cu textele de lege criticate, este, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, un motiv de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate" (Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008; Decizia nr. 415 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 1 august 2014)
Tot astfel, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate în situaţia în care aceasta "nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie datorită generalităţii sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat" (Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012; Decizia nr. 326 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014). Astfel, "dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorilor acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil" (Decizia nr. 30 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 25 martie 2015; Decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 12 februarie 2015; Decizia nr. 670 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2015; Decizia nr. 730 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 2 martie 2015).
În aceste condiţii, Înalta Curte, Completul de 5 judecători a concluzionat că invocarea în cauză a excepţiilor de neconstituţionalitate nu îndeplineşte exigenţele impuse de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sens în care a constatat inadmisibilitatea cererii.
Totodată, Completul de 5 judecători a constatat că invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor susmenţionate din C. proc. pen. şi C. proc. civ. formulate de către recurentul A. nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind îndeplinită nici condiţia prevăzută în acest sens de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În plus, Înalta Curte, Completul de 5 judecători a reţinut că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate s-a produs după soluţionarea cererilor recurentului de a fi desemnat un avocat din oficiu, respectiv de recuzare a completului de judecată, ceea ce întăreşte concluzia că, în realitate, acesta foloseşte instituţia cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca o veritabilă critică la adresa soluţiilor instanţei, iar nu în virtutea unui interes procesual real vizând constatarea unor eventuale vicii de neconstituţionalitate a prevederilor legale invocate.
S-a mai reţinut că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ţine de interpretarea Curţii Constituţionale.
Referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Or, în cauză, soluţionarea excepţiilor nu este de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, în speţă, recursul declarat în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 de către recurentul A. împotriva încheierii penale din data de 5 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, din această perspectivă, în raport cu obiectul pricinii, s-a apreciat că excepţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, fiind inadmisibile.
Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021/a1.1.1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 7 martie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de contestatorul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
a) calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
b) identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
c) existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
d) verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
De asemenea, potrivit art. 10 din Legea nr. 47/1992, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalite trebuie să fie formulată în scris şi motivată.
Procedând la reevaluarea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte -Completul de 5 judecători, constată că aceasta a fost formulată de într-o cauză având ca obiect recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii penale din data de 5 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2021, încheiere prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 90 şi art. 93 din C. proc. pen.
Astfel, prin cererea depusă la data de 18 octombrie 2021 în dosarul nr. x/2021.1, petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 - art. 173 din C. proc. civ. şi a art. 257 - art. 264 din C. proc. pen., apreciind că acestea încălcă prevederile Constituţiei României, Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fără a preciza, în concret, în ce constă contrarietatea acestora cu textele de lege criticate.
Or, potrivit art. 10 din Legea nr. 47/1992, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare trebuie să fie argumentată, părţii revenindu-i obligaţia de a raporta dispoziţiile legale la legea fundamentală, indicând neconcordanţele dintre dispoziţia legală contestată şi prevederile constituţionale.
Prin urmare, invocarea neconstituţionalităţii unor prevederi cuprinse în din C. proc. pen. şi enumerarea unor texte din Constituţia României nu satisfac exigenţele pe care le impun dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 47/1992, astfel că acestea nu sunt de natură a determina instanţa de judecată să dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, atâta timp cât partea nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale.
De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, excepţiile de neconstituţionalitate sunt inadmisibile în situaţia în care autorii excepţiilor s-au limitat doar la enumerarea dispoziţiilor din Constituţia României pretins a fi încălcate de dispoziţiile legale criticate fără a se preciza, în concret, care sunt motivele pe care se întemeiază neconcordanţa dintre dispoziţiile legale criticate şi legea fundamentală. În acest sens sunt mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, dintre care amintim: Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008; Decizia nr. 415 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 1 august 2014; Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 326 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014.
Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest context se reţine că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, (paragraful 18) s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
În examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicţie concretă a textelor criticate pentru neconstituţionalitate cu prevederile legii fundamentale, ci de nemulţumirea recurentului faţă de soluţia dispusă de instanţă asupra cererii recurentului pentru desemnarea unui avocat din oficiu, precum şi faţă de soluţia pronunţată asupra cererii de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei.
În concluzie, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că în cauză nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, întrucât, pe de o parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu satisface exigenţele dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 47/1992, iar pe de altă parte, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de recurentul contestator în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2021, în dosarul nr. x/2021.1.1, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2021, în dosarul nr. x/2021.1.1.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2022.
Procesat de GGC - LM