Asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 754 din 14 septembrie 2021, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A., reprezentat de A., împotriva încheierii penale nr. 16/F/CC/CP din data de 22 aprilie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, totodată, fiind obligat contestatorul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, completul de 2 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut, în esenţă, că a fost învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate de petentul A., reprezentat de A., împotriva încheierii penale nr. 16/F/CC/CP din data de 22 aprilie 2021, prin care, în procedura prevăzută de art. 340 şi 341 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A., pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de lege, iar potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere, ca inadmisibilă, tardivă sau nefondată, a plângerii, este definitivă astfel încât petentul A., reprezentat de A., a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac.
Împotriva încheierii penale nr. 754 din 14 septembrie 2021, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021, a formulat prezenta contestaţie la executare contestatorul petent A., reprezentat de A., fără a invoca cazul de contestaţie la executare pe care se întemeiază cererea şi criticând, în esenţă, obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată următoarele:
Instituţia contestaţiei la executare a fost reglementată ca un procedeu jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează exclusiv incidente, limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătoreşti, fără a se putea însă modifica soluţia pronunţată, soluţie care se bucură de autoritate de lucru judecat, căreia nu i se poate aduce atingere.
Pe această cale pot fi invocate doar aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, fără a se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.
Contestaţia la executare reprezintă un mijloc de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluţionat cauza în fond şi s-a pronunţat o soluţie de condamnare.
De asemenea, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii definitive în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.
Fiind un mijloc prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, prezenta cale de atac nu poate fi uzitată decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen.
Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., "Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că petentul contestator nu a invocat în susţinerea contestaţiei la executare niciunul dintre cazurile de contestaţie prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., iar susţinerile acestuia privesc nemulţumirea sa referitor la obligarea la plata cheltuielilor judiciare.
Notând că o contestaţie făcută în afara cazurilor expres prevăzute de lege este inadmisibilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători reţine că motivul invocat de acesta, obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nu poate fi subsumat vreunuia din cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. şi nu poate pune în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti atacate, întrucât contestaţia la executare nu are natura juridică a unei căi de atac obişnuite.
Mai mult decât atât, prin hotărârea atacată nu s-a soluţionat cauza în fond şi nu s-a pronunţat o soluţie de condamnare, ci a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Piteşti prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A., reprezentat de A.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul petent A., reprezentat de A., împotriva încheierii penale nr. 754 din 14 septembrie 2021, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul petent A., reprezentat de A., împotriva încheierii penale nr. 754 din 14 septembrie 2021, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.
Procesat de GGC - LM