Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de contestatorul A..
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală a reţinut, în esenţă, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate întrucât nu există legătură între textele invocate şi obiectul cauzei în care au fost invocate
Împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021 recurentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 31 ianuarie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia", adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Aplicând consideraţiile anterior prezentate la speţă de faţă, se constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A. întruneşte doar trei din cele patru condiţii prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia - respectiv invocarea de către o parte din proces, în faţa unei instanţe de judecată, a neconstituţionalităţii unor texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale - nefiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa legăturii cu soluţionarea cauzei a excepţiilor invocate.
Înalta Curte constată, referitor la examenul legăturii cu cauza, că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
În acest context, Înalta Curte constată că excepţiile de neconstituţionalitate formulate de petentul A. vizează dispoziţii legale care nu sunt aplicabile în cauza în care au fost invocate - ce are ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 497 din 05 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală - astfel că o eventuală decizie a Curţii Constituţionale, prin care s-ar stabili neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale menţionate, nu ar avea niciun efect asupra parcursului acestei cauze, având în vedere că soluţia ce ar putea fi dată se raportează exclusiv la cadrul specific evaluării admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare.
Totodată, se constată că, în susţinerea excepţiilor se invocă formal neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale menţionate, prin argumentele prezentate nefiind formulate veritabile critici de neconstituţionalitate, solicitându-se, în esenţă, constatarea textelor de lege criticate ca fiind neconstituţionale.
Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, se apreciază că excepţiile invocate nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.
Procesat de GGC - LM