Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 162 din data de 30 iulie 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată), art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. b) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la plata unei amenzi de 12.600 RON către stat (70 RON x 180 zile - amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din C. pen., privind consecinţele neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, anume înlocuirea zilelor-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 19 şi art. 25 din C. proc. pen., art. 1357 din C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de părţile civile B. şi C. şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la plata către părţile civile a sumei de câte 2.000 euro pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral.

S-au respins restul pretenţiilor civile formulate în cauză, ca neîntemeiate.

S-a constatat că nu s-au constituit părţi civile persoanele vătămate SC D. SRL, cu sediul în Bucureşti, Bulevardul x, societate în faliment, prin lichidator judiciar Ion şi Asociaţii SPRL, cu sediul în Bucureşti, Bulevardul x, şi SC E. SRL, cu sediul în Bucureşti.

S-a luat act de renunţarea la pretenţiile civile de către F., cu domiciliul în Bucureşti, Bulevardul x.

În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 50 RON în cursul urmăririi penale).

Prin decizia penală nr. 133/AP din data de 22 februarie 2022, a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, au fost admise apelurile declarate de părţile civile B. şi C., împotriva sentinţei penale nr. 162 din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunţată în dosarul nr. x/2018, pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte omisiunea obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute de părţile civile, şi rejudecând:

În baza art. 276 din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON către fiecare din părţile civile B. şi C., cu titlu de cheltuieli judiciare.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Apelul părţilor civile B. şi C. a vizat, pe latură civilă, neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către părţile vătămate şi a cheltuielilor de deplasare, precum şi neacordarea daunelor materiale, cu toate că la dosarul cauzei, sunt destule dovezi prin care se putea cuantifica în mod cert cuantumul daunelor materiale suferite. De asemenea, s-a criticat cuantumul daunelor morale admise.

Cu privire la cheltuielile de judecată, s-a arătat că la ultimul termen de judecată, în data de 11.05.2021, în cadrul şi ataşat notelor scrise depuse cu ocazia dezbaterii fondului, s-a solicitat instanţei cheltuieli de judecată şi s-au ataşat 4 facturi fiscale, fiecare cu chitanţa aferentă pentru suma totală de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocat pentru reprezentarea celor doua părţi vătămate, respectiv B. şi C. În contextul în care, inculpatul A. a fost condamnat, în prima instanţă, pentru totalitatea faptelor descrise în rechizitoriul parchetului în baza căruia a fost trimis în judecată, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 162/2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, instanţa de fond nu a făcut niciun fel de referire la aceste cheltuieli suportate de către părţile vătămate B. şi C. în promovarea/reprezentarea în acest demers juridic. În concluzie, s-a solicitat instanţei de apel să acorde aceste cheltuieli, în cuantumul solicitat şi în acest sens, să modifice în parte sentinţa penală nr. 162/2021 a Judecătoriei Târgul Secuiesc.

Referitor la al doilea motiv de apel, anume acordarea cheltuielilor de deplasare, s-a arătat că acest dosar s-a dezbătut, atât la Judecătoria Târgul Secuiesc, cât şi la Tribunalul Covasna, aflat în localitatea Sfântul Gheorghe, pe o perioadă de 17 termene. Pentru deplasarea, la fiecare termen, atât la Târgul Secuiesc, cât şi la Sfântul Gheorghe s-a folosit un mijloc auto, care a consumat în medie, pentru fiecare deplasare, combustibil în valoare de cca. 250 RON. Deci totalul cheltuielilor de deplasare ocazionate de susţinerea/reprezentarea în prezentul proces s-a ridicat la suma de 4.250 RON. Cu toate că aceste cheltuieli au fost solicitate instanţei, prin notele scrise de la termenul din 11.05.2021, instanţa de fond nu s-a exprimat în niciun fel. Astfel, s-a solicitat acordarea acestor cheltuieli şi modificarea sentinţei în acest sens.

Faţă de al treilea motiv de apel referitor la daunele materiale neacordate de către prima instanţă, s-a arătat că pe parcursul desfăşurării fondului s-a depus la dosarul cauzei o serie de contracte încheiate de către inculpatul A. prin diverse entităţi juridice controlate în mod direct de către dânsul în care vindea programe artistice identice cu cel din comuna Breţcu pentru care a fost condamnat de către instanţa de fond, pentru sume variind între 800 şi 1200 euro. Chiar dacă inculpatul A. a vândut prestaţia artistică către G. pentru suma de 0 RON, dar cu obligaţia ca G. să-i ia în următorii 2 ani cel puţin 20 de prestaţii artistice, s-a putut deduce foarte clar că prestaţia vândută de către A. către G. avea în mintea inculpatului o valoare de 800 - 1200 euro. Ţinând cont că această prestaţie muzicală, în mod legal, putea fi oferită doar sub marca x (aşa cum a apărut şi s-a dezvoltat pe piaţă), inculpatul A. trebuia în mod legal să obţină acordul tuturor cotitularilor mărcii x, şi implicit să împartă cu aceştia câştigul material obţinut din această prestaţie artistică. Mergând pe acest fir logic, se arată că valoarea de piaţă, dată tocmai de inculpat, a prestaţiei artistice din comuna Breţcu este de 800 - 1200 euro. Pe cale de consecinţă, cum în marca x sunt 4 cotitulari, respectiv B., C., F. şi SC D. SRL cu părţi egale, din care doar doi s-au constituit părţi civile în prezentul dosar, s-a considerat că suma solicitată de către cele două părţi vătămate B. şi C. în valoare totală de 600 euro este cât se poate de determinabilă din punct de vedere al valorii ei, conform actelor de la dosar, iar părţile vătămate sunt foarte îndreptăţite în a solicita această sumă cu titlu de daune materiale directe, în ideea că dacă inculpatul ar fi executat prestaţia artistică cu cotitularii mărcii x, această suma ar fi ajuns direct în patrimoniul persoanelor vătămate constituite în părţi civile în prezentul dosar.

Cu privire la cuantumul daunelor morale acordat de către instanţa de fond, s-a arătat că prejudiciul moral suferit de către părţile vătămate B. şi C. se compune din doua părţi ce trebuie dezbătute în mod distinct:

l. un prejudiciu moral direct, care ar fi totalitatea sumelor pe care părţile vătămate le-ar fi încasat dacă inculpatul A. ar fi organizat şi prestat programele artistice în mod legal, cu acordul şi participarea tuturor cotitularilor mărcii H.. În acest caz, în baza actelor de la dosar s-a putut cuantifica valoarea acestui prejudiciu moral direct, după cum urmează:

- la dosarul cauzei există contractul de prestări servicii nr. x/29.07.2016 - prin care inculpatul A., prin SC I. SRL, vinde un program artistic către G. contra promisiunii lui G. ca în următorii 5 ani, aceasta din urmă, să încheie cu SC I. SRL contracte pentru 20 prestaţii artistice cu H. - din acest aspect s-a dedus că în următorii 5 ani, inculpatul A. prin entităţile juridice controlate de dânsul ar fi încheiat/prestat/încasat 20 de prestaţii artistice prin intermediul G.;

- tot la dosarul cauzei se află câteva contracte de prestări servicii artistice - respectiv prestaţii artistice ale H., încheiate de către A., prin cele 3 - 4 persoane juridice pe care le controlează, cu terţi, în care inculpatul vinde aceste prestaţii artistice între 800 - 1200 euro. S-a menţionat că aceste contracte au fost încheiate fără ştiinţa părţilor civile din prezentul dosar;

- din cele două paragrafe de mai sus s-a putut concluziona că în următorii 2 ani, inculpatul A. ar fi încasat numai din cele 20 evenimente promise de către G. o sumă cuprinsă între 16.000 euro şi 24.000 euro. Dacă această sumă ar fi fost împărţită în mod egal cu toţi cotitularii mărcii H., părţile civile din prezentul dosar ar fi încasat între 4.000 şi 6.000 euro numai din înţelegerea dintre inculpat şi G. din prezentul dosar;

- referitor şi corolar, cu cele de mai sus, ar fi faptul că, condamnarea lui A. din prezentul dosar, nu a reziliat contractul nr. x/29.07.216 dintre SC I. SRL şi G., deci există o incertitudine chiar dacă A. va fi condamnat, cu privire la executarea sau neexecutarea în totalitate a contractului nr. x/29.07.2016.

2. un prejudiciu moral indirect - în prezenta speţă, s-a definit acest prejudiciu moral indirect ca fiind scăderea valorii întregului proiect H. adusă de către acţiunile inculpatului A., acţiuni ce se judecă în acest dosar. S-a considerat că, în acest caz, trebuie ţinut cont de mai multe aspecte, după cum urmează:

Modul de operare al inculpatului A. a creat confuzii grave în rândul consumatorilor de astfel de produse muzical-artistice cu consecinţe pecuniare grave în patrimoniul subiecţilor pasivi - părţile vătămate. Din audierea tuturor martorilor propuşi de inculpat s-a tras o singură concluzie comună, anume că niciunul din martori nu a putut face vreo diferenţiere între "H." şi "H.", pretinzând cu toţii că nu au mai auzit niciuna dintre formaţii concertând. S-a considerat a fi adevărat că martorii sunt de etnie maghiară şi poate, prin acest fapt, se explică lipsa lor de informare pe formaţii romaneşti de muzică etno-folclorică.

Tot ca o certificare a confuziei create stă mărturie şi circuitul contractual sub egida căruia s-a desfăşurat acest eveniment muzical-artistic. SC I. SRL, prin administrator A., a semnat cu G. un contract de prestări artistice prin care primul se obliga să presteze un program artistic cu "H.", demonstrativ, iar G. se obliga să cumpere ulterior 20 de prestaţii artistice cu "H.", într-o perioada 5 ani, la un preţ ce se va discuta ulterior. La rândul ei, G., a vândut către Primăria Breţcu prestaţia artistică contractată la pachet cu alte prestaţii artistice. Deci, aşa cum reiese din cele două contracte şi borderoul de achiziţii al primăriei Breţcu, toate aflate la dosarul cauzei, SC I. SRL a vândut către G. - prestaţie "H.", G. a vândut către primăria Breţcu - prestaţie artistică "H." şi pe borderoul de achiziţie al primăriei Breţcu apare - prestaţie artistică "H.".În concluzie, dacă nici persoanele implicate direct în această tranzacţie cu prestaţii artistice nu au reuşit să facă diferenţa între Trupa, Formaţie şi H., în condiţiile în care ei au contractat şi parte din ei sunt martori în prezentul proces, publicul larg-consumatorul ce să mai înţeleagă.

Se invocă faptul că proiectul "H." are o vechime de 19 ani, că are o anumită deschidere la publicul - consumator de profil, că părţile civile au făcut parte, chiar de la început, din componenţa proiectului ca şi coautori, că de abia din 2007 inculpatul s-a implicat în managementul trupei. Tot ca şi o concluzie/constatare, s-a observat că până în 2007, sub manageriatul altei persoane decât inculpatul, acest proiect a avut cele mai bune rezultate. Valoarea proiectului "H.", proiect muzical etno-folcloric, depinde de mai mulţi factori, din care s-au enumerat, fără să se excludă: pregătirea în domeniu a componenţilor, pregătirea textelor şi a liniilor melodice a viitoarelor piese, munca din studio în vederea aranjării liniei melodice a fiecărei piese şi înregistrarea lor. Pentru aceste lucruri este necesară o anumită pregătire profesional-artistică pe care inculpatul nu o are.

Din contractele şi facturile depuse în prezentul dosar, cât şi în dosarul x/2018 (găsite la domiciliul inculpatului în urma percheziţiei dispuse şi efectuate în dosarul penal nr. x/2017) s-a concluzionat că inculpatul a vândut prestaţiile proiectului "H." pentru sume cuprinse între 800 şi 1200 euro/eveniment.

În concluzie, sumele generate de către proiectul H. în perioada de declin a acestuia 2008 - 2015, numai din prestaţii artistice, se situau undeva între 32.000 - 48.000 euro anual. Nu s-au cuantificat sumele provenite din drepturi de radio/televiziune şi drepturi de autor, pentru că aceste erau plătite direct persoanelor îndreptăţite de către organismele de colectare a acestor drepturi.

Aşadar, valoarea prejudiciului indirect a provenit din două surse: lipsa câtimii cuvenite fiecărui cotitular al proiectului "H." din fiecare eveniment artistic prestat şi încasat în contul contractului dintre SC I. SRL şi G., cât şi din micşorarea valorii de piaţă a proiectului "H." în ansamblul său. S-a estimat această valoare undeva între 5.000 - 25.000 euro, în considerentul că preţul unei prestaţii artistice este pe o medie de 1.000 euro/prestaţie artistică şi produsul generat de proiectul "H." este în medie de 40.600 euro. Nu s-a putut face o cuantificare exactă pentru că nu s-a ştiut reacţia pieţei muzicale la aceste posibile schimbări.

S-a considerat că totalul sumelor solicitate ca prejudiciu, pentru fiecare persoană vătămată din prezentul dosar, la valoarea de 10.200 euro/pers. este o sumă realistă dacă nu chiar modestă, în raport, cu consecinţele faptelor inculpatului. În sensul celor de mai sus s-a exprimat şi reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgul Secuiesc calificând câtimea prejudiciilor morale şi materiale ca fiind admisibilă şi justă, în raport, cu fapta şi probatoriul depus.

Inculpatul A. a solicitat, prin apelul declarat, achitarea acestuia în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respingerea acţiunii civile şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Preliminar, pentru soluţia de achitare şi lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile, s-au punctat următoarele aspecte:

1. Contractul de prestări servicii nr. x din 29.07.2016 a avut ca obiect asigurarea programului artistic de "H."

2. Pentru denumirea "H." s-a depus Cerere de marcă la O.S.I.M. cu data de depozit 28.10.2015, admisă la înregistrare în faţa Tribunalului Bucureşti, cu privire la care se pot exercita toate drepturile reglementate de art. 36-37 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice;

3. Unicul titular al mărcii "H." este SC E. SRL;

4. De la data depozitului reglementar, titularul cererii de marcă are drepturile reglementate de art. 36 - 37 din Legea nr. 84/1998 (drept de utilizare a mărcii) până la pronunţarea unei hotărâri definitive de admitere/respingere la înregistrarea mărcii.

5. Depunerea unei Cereri de înregistrare a mărcii conferă dreptul subiectiv absolut, pur şi simplu de utilizare a mărcii în integralitate, urmând ca doar dreptul de a obţine despăgubiri să fie un drept afectat de condiţia suspensivă a înregistrării;

6. SC I. SRL, prin administrator A., este licenţiat de SC E. SRL pentru utilizarea mărcii "H.", licenţa nefiind supusă niciunei condiţii de înregistrare pentru constituire/opozabilitate în Registrul Mărcilor (conform Răspunsului OSIM din data de 30.01.2021);

7. Părţile civile nu sunt titulari ai mărcii "H.". Părţile civile nu pot fi persoane vătămate, în raport, cu marca "H.", întrucât nu au niciun drept cu privire la aceasta marcă;

8. Ambii martori audiaţi în prezenta cauză au declarat că nu cunosc persoanele vătămate/părţi civile şi că nu îi asociază cu conceptul de "H."

9. Martorul J. a declarat ca nu a auzit de "H."’, "H."

10. Utilizarea mărcii proprii "H." nu are conotaţie penală şi nu poate fi element material al infracţiunii reglementate de art. 90 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice;

11. Marca îşi pierde caracterul distinctiv şi "presupusa notorietate" prin neutilizare;

12. Marca "H." nu mai este marcă utilizată de aproximativ 10 ani.

În continuare, pe latura penală, în dovedirea nelegalităţii şi netemeiniciei sentinţei primei instanţe, s-a arătat în primul rând că instanţa de fond nu a reţinut în sentinţa penală atacată toată situaţia de fapt şi tot parcursul procesual. S-a precizat că procedura intermediară a Camerei Preliminare s-a întins pe o perioadă de aproximativ 1 an (oct. 2018 - oct. 2019) - interval de timp în care, pentru lămurirea cadrului procesual la nivelul obiectului judecăţii (numărul mărcilor în discuţie), respectiv la nivelul persoanelor - titulari de marcă cu drept de participare în acest litigiu, s-a ajuns la concluzia că în speţă există 3 mărci:

"H." "H.":

"H.", respectiv 5 cotitulari aferenţi celor 3 mărci: B.; C.; F. SC D.; SC E. SRL.

S-a învederat, astfel, că pentru a demonta teza Parchetului, care a înţeles să susţină prezenta cauza fundamentat exclusiv pe punctul de vedere al O.S.I.M. în prima etapă administrativă de înregistrare, s-au depus în faţa instanţei:

- dovezi cu privire la demersurile iniţiate de A., în numele societăţii SC E. SRL cu privire la marca "H.": căile de atac formulate, atât în faţa O.S.I.M., cât şi în faţa Tribunalului Bucureşti, concretizate într-o soluţie de admitere la înregistrare a mărcii "H.", începând cu data de 28.10.2015;

- dovezi ale dreptului legal de utilizare a mărcii "H." de SC I. SRL (Contractul de licenţiere încheiat între titularul mărcii "H." - SC E. SRL - licenţiator şi SC I. SRL - licenţiat);

- solicitări scrise şi puncte de vedere din partea O.S.I.M. cu privire la modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 84/1998, respectiv inexistenţa obligativităţii înscrierii unei licenţe neexclusive în Registrul Mărcilor (Răspuns O.S.I.M. din data de 30.01.2021).

Instanţa de fond nu a enumerat/nu a analizat aceste probe în materialul probator ce a stat la baza pronunţării soluţiei atacate în prezenta cauză. Toate probele administrate în faza de judecată au dovedit temeinicia argumentelor expuse de inculpat, respectiv existenţa mărcii valabile "H.", cu privire la care au fost depuse dovezile de continuare a procedurii de înregistrare a mărcii, concretizate într-o soluţie de Admitere la înregistrare începând cu data 28.10.2015; licenţa neexclusivă încheiată între SC E. - titular al mărcii "H." şi I. - licenţiat cu drept de utilizare a mărcii, licenţa depusă la data de 04.03.2019; adresa x din data de 30.01.2021, prin care se precizează ca licenţa neexclusivă nu este supusă condiţiei înregistrării în Registrul Mărcilor, nici pentru constituire de drepturi, nici pentru opozabilitate faţă de terţi; inexistenţa mărcii "H." în circuitul civil, fiind anulată retroactiv de la data depozit reglementar (februarie 2014); practica judiciară a Secţiilor Specializate de Proprietate Industrială, care evidenţiază drepturile pe care un solicitant de marca le are de la data depozitului reglementar.

Apoi, s-a arătat că instanţa de fond a considerat în mod eronat că ar fi investită cu infracţiunea de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată - infracţiune reglementată de dispoziţiile art. 334 C. pen. - punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În continuare s-a menţionat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie contrazisă de situaţia de fapt reţinută. Deşi, aparent, instanţa penală a identificat distinct cele trei mărci în discuţie şi a reţinut faptul că A., prin societatea administrată (SC I. SRL) avea dreptul de a utiliza marca "H.", totuşi, a pronunţat o soluţie de condamnare în vădită contradicţie cu situaţia de fapt.

La filele x din hotărârea atacată, instanţa de fond a reţinut în mod distinct că au existat trei mărci ("H." "H." "H.") şi că în urma litigiilor civile existente între părţi au rămas două mărci în discuţie:

"H." şi "H.". Ulterior, a calificat "H." ca un simplu semn (deşi prin existenţa unei date de depozit reglementar valabile semnul devine marcă) şi a considerat că s-a utilizat marca persoanelor vătămate.

De asemenea, instanţa de fond a realizat o interpretare lacunară şi superficială a prevederilor din Legea specială. În încercarea de a oferi o motivare în susţinerea soluţiei de condamnare, instanţa penală a expus texte din Legea nr. 84/1998, care au susţinut tocmai afirmaţiile inculpatului şi necesitatea pronunţării unei soluţii de achitare - texte cărora le-a conferit o interpretare eronată şi în totală contradicţie cu voinţa legiuitorului.

Cu privire la inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 reţinute de către instanţa de fond la fila x, s-a arătat că aparent, în situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a calificat "H.", ca fiind o marcă de-sine-stătătoare, pentru ca în argumentaţia, în drept, să califice eronat această denumire ca fiind un simplu semn, prin invocarea dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 8/1998. Potrivit acestora, "Prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn".

Or, nu a existat niciun argument juridic în temeiul căruia marca deţinută de către SC E. SRL (utilizată de SC I. SRL în calitate de licenţiat) să fie considerată "semn", având în vedere următoarele:

- potrivit dispoziţiilor art. 2 coroborate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 84/1998, un semn reprezentat grafic, depus spre înregistrare printr-o cerere conformă, devine marcă;

- în temeiul art. 19 din Lege, opoziţiile se formulează şi se depun cu privire la înregistrarea unei mărci, adică unui semn devenit marcă, prin depunerea unei cereri conforme;

- art. 18 alin. (12) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice din 10.11.2010 prevede că în examinarea unei opoziţii, "Comisia emite un aviz de admitere sau de respingere, în tot ori în parte, a opoziţiei care este obligatoriu la examinarea de fond şi care se va regăsi menţionat în hotărârea de admitere sau respingere la înregistrare a mărcii"

- deciziile Comisiei de Contestaţii MĂRCI pot fi atacate, potrivit dispoziţiilor art. 88 din Lege, la Tribunalul Bucureşti, unde se va forma un dosar având ca obiect:

"MARCA Contestaţie Hot. 219/2016 a Comisiei de Contestaţii MĂRCI" (Anexa ...).

În speţă, s-a considerat că a existat cerere de marcă "H." depusă la O.S.I.M, conformă cu prevederile art. 9, pentru care s-a stabilit data de depozit reglementar 28.10.2015, părţile civile au formulat opoziţie împotriva mărcii "H.", iar actele emise de O.S.I.M. au fost contestate în faţa Comisiilor O.S.I.M. şi în faţa Tribunalului Bucureşti, motiv pentru care exista o hotărâre judecătorească de admitere la înregistrare, începând cu data de 28.10.2015.

În concluzie, nu s-a găsit o justificare legală pentru care instanţa de fond s-a găsit în aceasta confuzie cu privire la termenul "marca" vs. termenul "semn". Semnul este un simbol, o emblemă (potrivit DEX) pentru care nu s-a depus niciodată cerere de înregistrare ca marcă; în legătură cu care nu s-a constituit niciodată un depozit reglementar, or, pentru "H." exista Cerere de înregistrare, Depozit reglementar (28.10.2015), Hotărâre de Admitere la înregistrare de la data depozitului reglementar.

Referitor la interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 9 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 33, art. 36 - 37 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, la fila x din sentinţă instanţa de fond a consemnat două interpretări cu privire la drepturile ce decurg de la momentul constituirii depozitului reglementar, însă nu a adus argumente legale decât în susţinerea uneia dintre acestea.

Judecătoria Târgu Secuiesc a reţinut în mod corect dispoziţiile art. 9 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (1) Legea nr. 84/1998 şi aspectul ca înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar - data la care a fost depusă la OSIM cererea de înregistrare a mărcii. Însă, distincţia pe care o face instanţa de fond cu privire la drepturile conferite de depozitul reglementar în situaţia admiterii cererii, respectiv în situaţia respingerii cererii, nu a fost justificată prin niciun text de lege - pentru că nici nu există un text de lege care să reglementeze aceste două situaţii în mod distinct.

Incidente în aceasta situaţie s-au considerat a fi următoarele articole cuprinse în Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice:

- potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Lege, "înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar al mărcii".

Se invocă faptul că în situaţia depozitului reglementar şi a mărcii respinse la înregistrare în faţa OSIM, titularul are un drept exclusiv asupra mărcii; titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său: a) un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată; b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă; c) un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în detrimentul renumelui acesteia. Titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte: a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje; b) oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn; c) punerea în liberă circulaţie, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum şi acordarea oricărei alte destinaţii vamale, aşa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, produselor sub acest semn; d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.

Pentru aceste acte, săvârşite ulterior publicării cererii de înregistrare a mărcii, solicitantul nu poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun. Titlul pentru plata despăgubirilor este executoriu numai după data înregistrării mărcii.

Respingerea cererii de înregistrare a mărcii în faţa O.S.I.M. poate fi atacată în faţa Tribunalului Bucureşti şi, contrar soluţiei O.S.I.M., Tribunalul Bucureşti poate admite la înregistrare cu caracter retroactiv.

În speţă, deşi O.S.I.M. a respins iniţial cererea de marcă formulată de SC E. SRL, Tribunalul Bucureşti a admis la înregistrare cu caracter retroactiv marca "H.".

Astfel, s-a mai arătat că solicitantul depune o Cerere de marcă şi, după verificarea îndeplinirii condiţiilor art. 9 din Lege, primeşte o dată de Depozit reglementar - moment de la care semnul devine marcă şi se dobândeşte dreptul de utilizare a acesteia. Până la data pronunţării unei hotărâri definitive de respingere a cererii de înregistrare a unei mărci, marca exista şi poate fi folosită în deplină legalitate. Respingerea definitivă a unei mărci are loc la nivelul Curţii de Apel Bucureşti şi nu la nivelul O.S.I.M., unde se realizează doar o procedură administrativ-jurisdicţională. Solicitarea de obţinere de despăgubiri este condiţionată de admiterea la înregistrare a mărcii. Respingerea cererii de marcă nu produce efecte juridice asupra actelor întreprinse de solicitant, cu alte cuvinte, cel care depunând o cerere de marcă a folosit-o în temeiul drepturilor legale pe care le obţine prin atribuirea datei de depozit reglementar nu poate fi sancţionat de nicio instituţie/instanţă în cazul în care, din varii motive, marca sa este respinsă ulterior de la înregistrare. Respingerea definitivă la înregistrare a mărcii de instanţa de judecată produce efecte ex nunc.

În speţă, de la data depozitului reglementar 28.10.2015 şi până la momentul la care s-ar pronunţa o hotărâre definitivă de respingere la înregistrare a mărcii "H.", marca este valabilă, iar cu privire la acesta pot fi exercitate toate drepturile reglementate de art. 33 - 37 din Legea nr. 84/1998. Însă, în speţă, există deja o decizie de admitere la înregistrare, ceea ce consolidat, şi mai mult, veridicitatea celor expuse.

În concluzie, contrar interpretării proprii a instanţei de judecată din Târgu Secuiesc, legiuitorul român a prevăzut 1 singur element de diferenţiere între situaţia admiterii ulterioare la înregistrare, respectiv situaţia respingerii ulterioare la înregistrare: posibilitatea de a solicita şi obţine despăgubiri.

În cele din urmă, s-a arătat că la nivelul schemei infracţionale, instanţa de fond a reţinut în mod eronat săvârşirea elementului material şi îndeplinirea condiţiei ataşate acestuia, într-o interpretare derizorie, apreciind că toate elementele constitutive ale laturii obiective ar fi îndeplinite.

În analizarea infracţiunii reţinute în cauză, s-a conturat necesitatea existenţei unei situaţii premise, respectiv preexistenţa unei mărci valabile şi îndeplinirea a două condiţii ataşate elementului material, respectiv: produsele puse în circulaţie să poarte marca altui titular, iar cel care foloseşte marca să nu aibă dreptul legal de utilizare.

În speţa de faţă, preexistenţa unei mărci valabile se va raporta exclusiv la marca "H.", întrucât marca "H." a fost scoasă din circuitul civil, cu caracter retroactiv, încă de la data depozitului reglementar (februarie 2014) - nu a existat. Condiţiile ataşate elementului material nu au fost îndeplinite, întrucât produsul/serviciul pus în circulaţie ("H." - art. 2 din Contractul de prestări servicii nr. x/29.07.2016) era purtător al mărcii "H." cu valabilitate de la data de 28.10.2015, iar unicul titular al mărcii "H." este SC E. SRL, care, prin contractul de licenţiere neexclusivă (depus la dosarul cauzei la termenul din data de 04.03.2019) a creat un drept legal de utilizare a mărcii în favoarea SC I. SRL.

Fapta infracţională presupus a fi săvârşită de A. la data de 29.07.2016 s-a conturat în jurul Contractului de prestări servicii nr. x/29.07.2016, prin care s-a utilizat în mod legal marca "H." de către I., prin Administrator A.

Aşadar, prin infracţiunea pe care instanţa de fond a reţinut-o în sarcina inculpatului, s-a urmărit sancţionarea celui care, neavând o marca înregistrată, utilizează marca altei persoane, fără drept, pe produse contrafăcute, în scopul inducerii în eroare a publicului consumator.

Legiuitorul penal nu a urmărit sancţionarea titularului unei mărci valabile, respectiv a celui care utilizează marca în baza unui contract de licenţiere.

Din acest punct de vedere, atât timp cât nu există nicio Hotărâre de Respingere/Anulare a mărcii "H.", aceasta este o marca valabilă şi nu poate reprezenta obiect material al infracţiunii reglementare de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Mai mult decât atât, s-a învederat instanţei de fond, prin concluziile finale depuse şi prin practica judiciară ataşată de la nivelul ICCJ că, de fapt, instanţa penală a fost investită cu o acţiune civilă având ca obiect un presupus conflict între două mărci valabile.

În concluzie, reanalizând materialul probator administrat în cauză şi textele legale incidente, având în vedere prezenţa unei utilizări licite a unei mărci valabile şi că un titular nu poate fi sancţionat penal pentru utilizarea propriei mărci, s-a solicitat instanţei de apel pronunţarea unei soluţii de achitare în raport de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a considerat că sentinţa penala nr. 162/30.07.2021 este nelegală. Instanţa penală a reţinut 1 argument de drept, respectiv incidenţa dispoziţiilor art. 92 din Legea nr. 84/1998, respectiv două argumente probatorii, care ar susţine o cunoaştere în piaţa muzicală a persoanelor vătămate, respectiv "discuţii cu privire la aceştia în emisiuni TV" şi declaraţia din faza de judecată a martorului K. cu privire la faptul că a auzit de "H.".

Faţă de inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 92 din Legea nr. 84/1998 s-a arătat că, plecând de la prezumţia absolută a existentei infracţiunii reglementate de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, instanţa penală a făcut ex officio şi automat aplicarea dispoziţiilor art. 92 din acelaşi act normativ.

În primul rând, incidenţa art. 92 din Lege este strict legată de utilizarea mărcii titularilor ce se constituie părţi civile într-un dosar penal. Or, părţile civile din prezenta cauza nu sunt cotitulari ai mărcii "H.", iar verbum regens în prezenta cauză - identificat de instanţa penală ca fiind la momentul 29.07.2016 - este tocmai utilizarea mărcii "H.".

În al doilea rând, art. 92 din Legea nr. 84/1998 nu se aplică automat la momentul stabilirii existentei infracţiunii reglementate de art. 90 alin. (1) lit. b), întrucât textul legal invocat stabileşte necesitatea dovedirii prejudiciului şi a întinderii acestuia.

Aşadar, indiferent de tipul de prejudiciu care se invocă, în condiţiile răspunderii civile delictuale, părţile civile au şi obligaţia dovedirii acestui prejudiciu, care nu se prezumă.

Dacă conform prevederilor art. 36 - 37 din Lege, titularul unei mărci depuse spre înregistrare poate utiliza marca proprie fără însă a avea posibilitatea de cuantificare a acesteia (în speţa, SC E.), cu atât mai puţin, titularii altor mărci şi fără legătură cu marca depusă spre înregistrare (în speţă, părţile civile-terţi) nu pot solicita prejudicii pentru faptele/actele juridice încheiate de E. SRL în perioada de valabilitate a mărcii "H.".

La nivel probatoriu, instanţa de fond, în mod nelegal, a reţinut doar două elemente, pe care le-a considerat suficiente în dovedirea temeiniciei pretenţiilor civile invocate, fără a face vreo referire la celelalte probe administrate în vederea respingerii pretenţiilor.

În primul rând, instanţa de fond a făcut o confuzie gravă între marca "H." şi serviciile oferite sub această marcă, creând identitate între părţile civile şi marca "H.". Întocmai cum s-a precizat şi în fata instanţei şi s-a dovedit, eventualele "discuţii" cu privire la marca "H." purtate de părţile civile nu au fost realizate în scopul promovării acestei mărci, ci pentru promovarea altor mărci, pe care părţile civile au înţeles să le înregistreze, cu rea-credinţă şi fără ştiinţa celorlalţi cotitulari ai mărcii "H.": marca "H. lui 7 Cai" şi marca "H."- ambele mărci anulate de instanţele civile pentru rea-credinţă cu caracter retroactiv. Chiar în dovedirea acestor aspecte, au fost depuse: decizia civilă nr. 1063/2017 definitivă de anulare a mărcii "H." pentru înregistrarea cu rea-credinţă - Dosar nr. x/2017, respectiv, sentinţa civilă nr. 1956/2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti de anulare a mărcii "H. " pentru înregistrare cu rea-credinţă - Dosar nr. x/2019.

La acest moment, deşi părţile civile au invocat notorietatea mărcii "H.", în Dosarul nr. x/2019 având ca obiect anularea mărcii "H. ", părţile civile au invocat un caracter derizoriu al mărcii "H." şi neutilizarea acesteia de mai bine de 10 ani.

Or, în condiţiile în care, "discuţiile purtate cu privire la marcă" au vizat o marcă ce nu a mai fost utilizată pe piaţă de mai bine de 10 ani (un mandat valabil de protecţie la O.S.I.M.), iar părţile civile au recunoscut şi au susţinut faptul că marca "H." nu este marcă de renume, nu este cunoscută, nu a mai fost utilizată, atunci argumentele instanţei de fond au fost eronate şi fără legătură cu realitatea.

Toate presupusele dovezi cu privire la cunoaşterea mărcii "H." datează din anul 2005.

Mai mult, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut trunchiat declaraţia martorului K., care a precizat ca a auzit de H. la momentul la care a început colaborarea cu inculpatul A., însă că nu cunoaşte părţile civile. Aşadar, contrar argumentelor instanţei de fond, marca "H." nu se identifică cu imaginea părţilor civile, pentru a putea justifica un prejudiciu moral creat acestora.

Şi martorul K. şi martorul J. (primarul oraşului Breţcu, unde a avut loc evenimentul cu participarea "H." în baza Contractului de prestări servicii nr. x/29.07.2016) au precizat în şedinţă publică faptul că: îi cunosc pe C. şi B.; nu s-a solicitat expres această trupa muzicală la eveniment; nu i-au mai chemat ulterior; publicului căruia i s-a adresat era de etnie maghiară în procent de 80%.

Aşadar, pentru existenţa şi cuantificarea prejudiciului, instanţa de fond trebuia să verifice dacă s-a produs confuzie în rândul publicului consumator; dacă acesta asimila conceptul de H. cu imaginea persoanelor vătămate; dacă publicul cunoştea faptul că H. reprezintă o marcă; dacă acesta a auzit de H. în ultimii 15 ani; dacă publicul înţelege şi cunoaşte faptul că serviciile muzicale oferite pe scenă sunt purtătoare de un drept de proprietate industrială.

Alte probe pe care instanţa nu le-a avut în vedere:

- prin notele scrise depuse pentru termenul din data de 25.05.2021, inculpatul a făcut dovada că ultimul album muzical sub egida H. datează de mai bine de 10 ani şi a fost realizat sub coordonarea lui A.;

- la acelaşi termen de judecată s-a arătat că presupusul renume pe care părţile civile îl invoca cu ocazia câştigării premiului L. datează din anul 2005 şi a fost câştigat cu aportul intelectual al lui A.;

- la acelaşi termen au fost depuse dovezi cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe, pe care A. le are asupra repertoriului ce a fost interpretat de părţile civile, A., având calitatea de titular de drepturi de autor - editor cu toate drepturile reglementate de art. 10 şi urm. din Legea nr. 8/1996, iar părţile civile fiind doar interpreţi, în imposibilitate legală de interpretare a unei melodii fără acordul titularului de drepturi de autor;

- instanţa de fond nu a făcut nicio referire la practica judiciară depusă cu privire la obligaţia părţilor civile de dovedire a prejudiciului şi obligaţia corelativă a instanţei de apreciere a prejudiciului moral în funcţie de anumite criterii. Prejudiciul moral nu se cuantifică exclusiv după aprecierea instanţei de judecată, ci se ţine cont de criteriile enumerate de practică în astfel de litigii specializate.

Or, instanţa trebuia să verifice dacă: s-au pus în circulaţie produse contrafăcute - în speţă nu există produse; s-a produs confuzie în rândul publicului consumator - publicul este de etnie maghiară, publicul nu cunoştea că serviciile muzicale ar fi promovate sub o marcă, publicul consumator nu cunoştea trupa muzicală; au folosit abuziv drepturi intelectuale - toate drepturile de autor aparţin lui A., părţile civile au simpla calitate de artist interpret; s-a produs o depreciere a mărcii presupus a fi utilizate - marca H. neutilizată de mai bine 10 ani; consecinţele negative asupra calităţii serviciilor oferite de părţile civile - părţile civile s-au prezentat timp de 3 ani sub denumirea de "H.", iar timp de 4 ani activ sub denumirea de "H.".

Aşadar, în condiţiile în care, tot probatoriul administrat, inclusiv proba testimonială, a convers spre o soluţie contrară faţă de cea adoptată faţă de instanţa de fond şi nu s-a identificat/aplicat nici măcar un criteriu din practica instanţelor specializate, s-a considerat că prejudiciul este inexistent, motiv pentru care, odată cu admiterea cererii de apel şi pronunţarea unei soluţii de achitare, s-a solicitat instanţei să lase nesoluţionată acţiunea civilă.

Faţă de toate elementele expuse, s-a solicitat instanţei de apel ca, rejudecând cauza, să aibă în vedere probatoriul administrat şi să aprecieze incidenţa art. 16 alin. (1) lit. b) şi art. 25 alin. (51) din C. proc. pen. în prezenta cauză, dispunând achitarea inculpatului şi lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile.

În apel nu au fost administrate probe noi. La termenul de judecată din data de 05 octombrie 2021, inculpatul A. a dat declaraţie în faţa instanţei de apel, în condiţiile art. 83 lit. a) din C. proc. pen.

Examinând cauza potrivit art. 420 din C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, s-au constatat următoarele:

La data săvârşirii faptei pentru care este cercetat inculpatul A., 29 iulie 2016, potrivit art. 90 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (4) din Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârşirea, fără drept, a următoarelor fapte: b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. (3) Prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn. (4) Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracţiuni dacă au fost săvârşite înainte de data publicării mărcii.

Potrivit doctrinei, obiectul juridic al infracţiunii îl formează relaţiile sociale care se nasc în legătură cu apărarea drepturilor titularului mărcii împotriva contrafacerii, imitării sau punerii în circulaţie fără drept a produselor protejate prin înregistrarea mărcii.

Textul de incriminare nu prevede un subiect activ calificat, astfel încât orice persoană poate comite infracţiunea de contrafacere sau punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Subiectul pasiv al infracţiunii este reprezentat de titularul mărcii înregistrate sau, în cazul unei cesiuni sau unei licenţe de folosire, de persoanele care au obţinut drepturile respective. În cazul infracţiunilor prevăzute de art. 90 din Legea nr. 84/1998 este necesară existenţa unui certificat de înregistrare a mărcii, aflat în perioada de valabilitate, ca situaţie premisă, lipsa înregistrării excluzând de plano existenţa infracţiunii.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, elementul material constă în acţiuni alternative de creare a mărfurilor contrafăcute sau de punere în circulaţie a unui produs care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Folosirea unei mărci identice sau similare presupune aprecierea caracterului identic sau similar al semnului susceptibil de reprezentare grafică. În momentul aprecierii similitudinii se ţine cont de asemănările dintre cele două mărci şi nu de diferenţele care pot fi identificate la o analiză mai atentă, reproducerea mărcii înregistrate putând fi identică sau cvasi identică.

Fapta poate fi săvârşită cu intenţie directă sau indirectă, textul de lege neimpunând un scop anume pe care făptuitorul să-l fi urmărit.

Instanţa de apel a mai ţinut seama că, potrivit art. 371 din C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare.

S-a constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. este aceea că, la data de 29.07.2016, în calitate de reprezentant al SC I. SRL, CUI x, ca prestator, a încheiat cu G., CIF x, ca beneficiar, contractul nr. x/29.07.2016 având ca obiect asigurarea unui program artistic de 30 de minute, prin prezenţa H. în data de 07.08.2016 în localitatea Breţcu, formaţie ce poartă o denumire similară cu mărcile înregistrate H., respectiv H., SC I. SRL nefiind co-titular al acestor mărci.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 84/1998, varianta în vigoare la data săvârşirii faptei, înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani.

În drept, prima instanţă a stabilit că fapta inculpatului A. de a oferi servicii de divertisment, prin intermediul SC I. SRL, constând în prestaţii muzicale ale trupei denumite H., la evenimentul din localitatea Breţcu, din data de 07.08.2016, ora 16:00, prin încheierea contractului nr. x/29.07.2016 dintre SC I. SRL şi G., în condiţiile existenţei mărcii anterioare denumite H., având drept titulari pe numiţii F., B., C. şi SC D. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (forma în vigoare la 29.07.2016).

În raport cu mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal, în apel s-a constatat că, aşa cum a stabilit şi prima instanţă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, punerea în circulaţie fără drept de către inculpatul A. a unui produs purtând o marcă similară cu o marcă înregistrată, respectiv marca H. (deci nu şi cu marca H.), punerea în circulaţie constând în încheierea contractului privind oferirea serviciilor privind asigurarea programului artistic de către H.

Astfel, s-a ţinut seama, de asemenea, că marca H. este înregistrată conform Certificatului de înregistrare a mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. x, durata de protecţie a mărcii fiind de 10 ani, cu începere de la data de 14.05.2013, nr. depozit x tipul mărcii fiind verbală şi individuală, fiind titulari ai mărcii SC D., B., C. şi F., marca fiind înregistrată pentru "servicii de divertisment oferite de o trupă de muzică", servicii incluse în clasa 41 Nisa.

S-a mai constatat că SC D. a fost reprezentată la momentul încheierii contractului de cesiune nr. x/12.02.2008 de către directorul general A., inculpatul din prezenta cauză, dar la încheierea contractului nr. x/29.07.2016 care face obiectul dosarului de faţă, inculpatul A. a semnat contractul în calitate de reprezentant al SC I. SRL, iar nu al SC D.

Ulterior săvârşirii faptei cercetate în prezentul dosar (29 iulie 2016), prin sentinţa civilă nr. 1569/22.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016, modificată de Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 487A/25.04.2018, s-a interzis pârâtei SC D. folosirea mărcii H. fără acordul reclamanţilor şi, totodată, s-a interzis celorlalţi pârâţi (SC E. SRL, SC M. SRL, A.) folosirea mărcii H. şi reproducerilor înfăţişărilor şi numelor reclamanţilor B., F. şi C., înlăturându-se dispoziţiile referitoare la H., reţinându-se în cuprinsul hotărârii că în faţa instanţei de apel, apelanţii-pârâţi au făcut dovada anulării mărcii H. NR. x, prin sentinţa pronunţată în data de 23.02.2018 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, nulitatea producând efecte de la momentul depozitului.

Instanţa de apel a constatat că apărările inculpatului A. prin care se invocă inexistenţa mărcii "H." în circuitul civil, fiind anulată retroactiv de la data depozitului reglementar (februarie 2014) au fost avute în vedere de către prima instanţă, care, la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care este cercetat inculpatul A., s-a raportat doar la existenţa mărcii anterioare denumite H., având drept titulari pe numiţii F., B., C. şi SC D. SRL, nu şi la existenţa mărcii H.

S-a constatat de către instanţa de apel că aceste hotărâri, sentinţa civilă nr. 1569/22.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016, modificată de Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 487A/25.04.2018, cât şi sentinţa pronunţată în data de 23.02.2018 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, sunt ambele ulterioare săvârşirii prezentei fapte la data de 29 iulie 2016. Inculpatul A. a avut interzis în mod expres, dar ulterior faptei pentru care este cercetat în prezentul dosar, chiar dreptul de a folosi marca H.

În ceea ce priveşte forma vinovăţiei reţinută la săvârşirea faptei sub forma intenţiei indirecte, instanţa de apel a constatat că în mod justificat s-a reţinut această formă de către prima instanţă în condiţiile în care inculpatul A. a avut cunoştinţă că trupa H. purta o denumire cu grad ridicat de similaritate cu H., deoarece societatea administrată de acesta (SC D. SRL) era titular al mărcii H. alături de F., B., C.

În faţa primei instanţe, în declaraţia dată, inculpatul A. a arătat că la data concertului din comuna Breţcu avea de la OSIM doar un răspuns că s-a constituit depozitul de marfă pentru H.

Însă, instanţa de apel a constatat că inculpatul A. avea cunoştinţă la momentul săvârşirii faptei, 29 iulie 2016, că i s-a respins cererea de înregistrare a mărcii constând din denumirea H., cerere formulată de acesta ca reprezentant al SC E. SRL, conform Deciziei de respingere nr. x emisă în 11.04.2016 de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci . Astfel, în cuprinsul acestei decizii se arată că decizia are ca obiect depozitul depus sub numărul la data de x din 28.10.2015 de către SC E.(unic acţionar A. ca şi în cazul SC D. SRL) pentru înregistrarea mărcii individuale, combinată, constând în denumirea H., cu element figurativ pentru clasa de produse/servicii Cl: 41: Educaţie, instruire, divertisment, activităţi sportive şi culturale. Se mai menţionează în mod expres că la data de 12.11.2015 a fost depusă opoziţia OSIM cu nr. x soluţionată prin avizul Comisiei de examinare opoziţii, prin care în temeiul art. 21 din Legea nr. 84/1998 republicată, Comisia a decis admiterea opoziţiei, reţinând că cererea de înregistrată este constituită din denumirea H. cu element figurativ, iar mărcile opuse sunt mărci verbale formate din denumirile H. şi H., că, atât cererea de marcă, cât şi mărcile opuse au elementul comun şi dominant H., că denumirea formaţia este uzuală pentru serviciile din clasa 41, iar elementul figurativ completează partea verbală, că din punct de vedere fonetic şi semantic mărcile aflate în discuţie sunt similare, din punct de vedere vizual mărcile sunt similare, din punct de vedere conceptual mărcile sunt identice, deoarece trupa are acelaşi înţeles ca şi formaţie, elementul "H." fiind identic, că utilizarea unei denumiri asemănătoare poate genera în mintea consumatorului ideea existenţei unei legături directe între oponent şi solicitant, în final reţinându-se că mărcile sunt similare şi conduc la o imagine de ansamblu asemănătoare pentru consumator, care creează un potenţial risc de confuzie şi risc de asociere din punct de vedere vizual, fonetic conceptual/semantic, astfel încât acestea nu pot coexista pe piaţă. S-a mai constatat că, atât solicitantul cererii de marcă, cât şi oponentul protejau aceeaşi clasă de servicii 41: Educaţie, pregătire, divertisment, activităţi sportive şi culturale.

Aceleaşi argumente ca cele avute în vedere de către avizul comisiei de examinare opoziţii privind similaritatea mărcilor au fost avute în vedere şi de către instanţa de apel, rezultând fără dubiu că inculpatul A. a pus în circulaţie la data de 29 iulie 2016 fără drept un produs purtând o marcă similară cu marca înregistrată H., punerea în circulaţie, constând în încheierea contractului privind oferirea serviciilor privind asigurarea programului artistic de către H. S-a constatat de către instanţa de apel că, la momentul săvârşirii faptei, denumirile H. şi respectiv H. sunt similare, existând la acel moment riscul de confuzie şi riscul de asociere, precum şi că publicul consumator va fi indus în eroare în ceea ce priveşte provenienţa serviciilor solicitantului, considerând că acestea au o origine comună, că serviciile provin de la aceeaşi societate şi că aparţin aceluiaşi titular, toate acestea în condiţiile în care marca H. era înregistrată pentru "servicii de divertisment oferite de o trupă de muzică", servicii incluse în clasa 41 Nisa.

Deci, instanţa de apel a constatat că aceasta era situaţia la momentul săvârşirii faptei, 29 iulie 2016 şi ulterior acesteia, Comisia de Contestaţii Mărci, în cauza ce formează obiectul dosarului CCM nr. x/20016 a pronunţat hotărârea nr. 219 din 05.12.2016 prin care a fost respinsă contestaţia formulată de SC E. SRL în contradictoriu cu intimaţii oponenţi F., B. şi C. de respingere de la înregistrare a mărcii individuale, combinate, constând în denumirea H. nr. depozit x, pentru clasa 41. În cuprinsul acestei hotărâri, se arată în mod expres că decizia nr. x a fost comunicată cu nr. x, iar la data de 16.05.2016, în termen, s-a formulat contestaţie de către SC E. împotriva acestei decizii.

De asemenea, instanţa de apel a constatat că la data săvârşirii faptei, se afla pe rolul Tribunalului Bucureşti cererea înregistrată la 26.04.2016 de ordonanţă preşedinţială prin care reclamanţii B., F. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii SC D. SRL, SC E. SRL, SC M. SRL şi A., pârâţii formulând întâmpinare în cauză, obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială fiind solicitarea de a se dispune şi ca pârâţii să se abţină de la orice fel de utilizare a mărcii H. fără acordul tuturor titularilor mărcii, ordonanţă admisă ulterior prin decizia civilă nr. 88/A din 08.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016.

Se invocă de către inculpat că pentru "H." există Cerere de înregistrare, Depozit reglementar (28.10.2015), şi Hotărâre de Admitere la înregistrare de la data depozitului reglementar. Se invocă faptul că deşi O.S.I.M. a respins iniţial cererea de marcă formulată de SC E. SRL, Tribunalul Bucureşti a admis la înregistrare cu caracter retroactiv marca "H." şi că, întrucât produsul/serviciul pus în circulaţie ("H." - art. 2 din Contractul de prestări servicii nr. x/29.07.2016) era purtător al mărcii "H." cu valabilitate de la data de 28.10.2015, iar unicul titular al mărcii "H." este SC E. SRL, care, prin Contractul de licenţiere neexclusivă (depus la Dosarul cauzei la termenul din data de 04.03.2019) a creat un drept legal de utilizare a mărcii în favoarea SC I. SRL.

Aceeaşi apărare a formulat-o inculpatul A. şi în declaraţia dată în faţa instanţei de apel de la termenul de judecată din data de 5 octombrie 2021, acesta afirmând că a pus în circulaţie marca H., drepturile pentru această marcă deţinându-le ca unic asociat al SC E. SRL, menţionând că instanţa de la Bucureşti a admis înregistrarea acestei mărci, că este asociat unic al SC I. SRL, întocmind licenţă neexclusivă de utilizarea mărcii H.

Pe de o parte, instanţa de apel a constatat că SC E. SRL nu era la data de 29.07.2016 titularul unei mărci înregistrate, respectiv marca H. şi apărarea inculpatului A., potrivit căreia SC I. SRL deţine licenţă pentru marca H. eliberată de E. şi poate utiliza marca H. nu este întemeiată, fiind necesar potrivit legii ca marca să fi fost înregistrată (art. 43 alin. (1) din lege care prevede că titularul mărcii poate, în baza unui contract de licenţă, să autorizeze terţii să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată.).

Pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 212/16.02.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a admis contestaţia formulată SC E. SRL în contradictoriu cu intimaţii Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, s-a dispus anularea Hotărârii nr. 219/05.12.2016 pronunţată de CCM în dosarul nr. x/2016, a fost admisă contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 2015 07136/24.06.2015, a fost schimbată decizia M 2015 07136/24.06.2015, în sensul că a fost admisă la înregistrare marca individuală combinată "H." nr. de depozit x pentru clasa 41. Instanţa a constatat că pârâţii au renunţat expres la a opune anterioritatea mărcii H. în opoziţia formulată, astfel că în hotărârea sa, Comisia de Contestaţii OSIM, în analiza comparativă a semnelor în conflict, cu ocazia soluţionării contestaţiei, a avut în vedere doar mărcile H. şi H., având în vedere cadrul procesual trasat de pârâţii oponenţi, ce au renunţat să mai opună marca H. în cadrul contestaţiei soluţionată la OSIM. S-a ţinut seama de faptul că, deşi corectă la momentul soluţionării contestaţiei, concluzia Comisiei de Contestaţii Mărci din cadrul OSIM nu îşi mai găseşte suport în realitatea faptică din prezent, având în vedere evoluţia ulterioară a raporturilor dintre părţi, ţinându-se seama că prin sentinţa civilă nr. 327/2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1063A/25.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC D. în contradictoriu cu pârâţii B., C., F. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi s-a dispus anularea mărcii verbale H. nr. x pentru clasa 41, şi, în contextul anulării mărcii invocate ca drept anterior mărcii solicitate spre înregistrare de contestatoarea din prezenta cauză, pârâţii nu mai deţin un drept exclusiv anterior şi nu se mai pot opune înregistrării mărcii contestatoarei, semnul H. fiind, aşadar, de domeniul public.

Dar, la acest moment, sentinţa civilă nr. 212/16.02.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017 nu este definitivă, fiind atacată cu apel, dosarul aflându-se în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, având termen de judecată la data de 23 martie 2022, contestaţia fiind formulată SC E. SRL în contradictoriu cu intimaţii Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, F., C. şi B.

Şi dacă hotărârea respectivă ar fi definitivă, instanţa de apel a constatat că aceasta nu ar afecta soluţia pronunţată în cauză, instanţa ţinând seama de momentul săvârşirii faptei şi împrejurările săvârşirii acesteia, inculpatul A. acţionând în calitate de reprezentant al SC I. SRL şi nu al SC E. SRL.

S-a constatat de către instanţa de apel că inculpatul A. în calitate de reprezentant al SC I. SRL nu a făcut deci dovada înregistrării mărcii individuale H., doar de la înregistrarea mărcii, titularul având un drept exclusiv asupra mărcii şi putând transmite drepturile asupra mărcii prin cesiune, licenţă sau pe cale succesorală. Conform art. 43 alin. (1), titularul mărcii poate, în baza unui contract de licenţă, să autorizeze terţii să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată.

În ceea ce priveşte marca H., prima instanţă a constatat că marca H. era înregistrată conform Certificatului de înregistrare a mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. x, cu durata de protecţie 10 ani de la 23.01.2014, nr. depozit x, constatându-se că marca era verbală şi individuală, fiind titulari ai mărcii F., C. şi B., marca fiind înregistrată pentru "servicii de divertisment oferite de o trupă de muzică", servicii incluse în clasa 41 Nisa.

Prin sentinţa civilă nr. 327/23.02.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC D. în contradictoriu cu pârâţii B., C., F. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi s-a dispus anularea mărcii verbale H. nr. x pentru clasa 41, constatându-se tocmai că sub numărul x s-a înregistrat la data de 18.09.2003 de către pârâţii persoane fizice H. pentru servicii din clasa 41 conform Clasificării Nisa: servicii de divertisment oferite de o trupă de muzică. În motivarea acestei hotărâri, se arată că se poate reţine şi reaua-credinţă a pârâtei la înregistrarea mărcii, atât timp, cât pârâţii sunt cotitulari împreună cu reclamanta ai unei mărci H., având rolul de a proteja acelaşi gen de produse, fiind tot o formaţie care are acelaşi gen muzical pe piaţa românească de profil, constatându-se că se aduce atingere unui drept anterior protejat, iar acţiunea are ca scop protejarea unui astfel de drept anterior, respectiv a unei mărci, tribunalul, constatând cererea reclamantei întemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1063A/25.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 327/23.02.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, de apelanţii-pârâţi B. şi C., ca nefondat, reţinându-se în considerente şi că prestarea de servicii de divertisment (şi a celor similare) de către o trupă de muzică numită H., în condiţiile existenţei mărcii anterioare numită H. pentru servicii de divertisment oferite de o trupă de muzică conduce la crearea riscului de confuzie la care se referă motivul de anulare prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998. Se mai reţine că în mod vădit apelanţii cunoşteau existenţa mărcii anterioare, ai cărei cotitulari sunt alături de reclamantă, precum şi modul în care semnul înregistrat a fost folosit.

S-a constatat, de către instanţa de apel că, la momentul săvârşirii faptei, conform art. 2 din Legea nr. 84/1998, putea constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Şi în prezent, conform articolului 2 din aceeaşi lege, poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele. Deci, s-a constatat că în speţă H. ŞI H. sunt cuvinte, deci semne susceptibile de reprezentare grafică, care pot constitui o marcă.

S-a constatat, de către instanţa de apel că,conform art. 3 lit. a) şi b) din Legea nr. 84/1998, în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a) înregistrarea mărcii - modul de dobândire a drepturilor asupra unei mărci, în temeiul prezentei legi sau al convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România este parte; b) marca anterioară - marca înregistrată, precum şi marca depusă pentru a fi înregistrată în Registrul mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată.

Astfel, instanţa de apel a constatat că, în speţă, la momentul săvârşirii faptei, marca H. era o marcă anterioară, respectiv o marcă înregistrată în sensul art. 3 din Legea nr. 84/1998. Iar marca H. nu era o marcă anterioară în sensul legii, art. 3, adică era o marcă depusă pentru a fi înregistrată în Registrul mărcilor, dar nu era îndeplinită la momentul săvârşirii faptei condiţia ca ulterior să fie înregistrată, această marcă nefiind înregistrată nici în prezent, sentinţa civilă nr. 212/16.02.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017 nefiind definitivă.

În apărare, se invocă de către inculpatul A. că SC I. SRL, prin administrator A., este licenţiat de SC E. SRL pentru utilizarea mărcii "H.", societate care este unicul titular al mărcii "H.", situaţie în care utilizarea mărcii proprii "H." nu are conotaţie penală şi nu poate fi element material al infracţiunii reglementate de art. 90 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Inculpatul A. a depus în cursul procedurii de cameră preliminară contractul de licenţă neexclusivă nr. x/11.11.2015 încheiat între SC E. SRL, reprezentantă legal de A. în calitate de administrator şi SC I. SRL, reprezentantă legal de A. în calitate de administrator, privind licenţierea neexclusivă a mărcii H., clasa 41, "Educaţie, instruire, divertisment, activităţi sportive şi culturale", nr. depozit x din 28.10.2015, licenţiatorul acordând licenţiatului dreptul neexclusiv de folosire a mărcii H., cu titlu gratuit.

Însă, instanţa de apel a constatat că, conform art. 36 alin. din Legea nr. 84/1998 în vigoare la momentul săvârşirii faptei, se constată că înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii. Conform art. 40 alin. (1) din lege, drepturile asupra mărcii se pot transmite prin cesiune, licenţă sau pe cale succesorală. Conform art. 43 alin. (1) şi (4), titularul mărcii poate, în baza unui contract de licenţă, să autorizeze terţii să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată, iar licenţele se înscriu în Registrul mărcilor, cu plata taxei prevăzute de lege şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Licenţa este opozabilă terţilor de la data publicării acesteia.

Conform răspunsului primit de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, inculpatul A. nu a fost identificat în calitate de licenţiat sau de licenţiator cu privire la vreo marcă, pentru identificarea unui contract de licenţă fiind necesare informaţii suplimentare cu privire la numărul mărcii care face obiectul contractului de licenţă.

În speţă, instanţa de apel a constatat şi că SC E. SRL nu era la data de 29.07.2016 titularul unei mărci înregistrate, respectiv marca H. Deci, apărarea inculpatului A., potrivit căreia SC I. SRL deţine licenţă pentru marca H. eliberată de E. şi poate utiliza marca H. nu este întemeiată, fiind necesar potrivit legii ca marca să fi fost înregistrată (potrivit art. 43 alin. (1) indicat mai sus).

În apărare se invocă de către inculpatul A. şi dispoziţiile art. 36, 37 din Legea nr. 84/1998. Potrivit acestor dispoziţii, conform art. 36, (1) Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii. (2) Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său: a) un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată; b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă; c) un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în detrimentul renumelui acesteia. (3) În aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte: a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje; b) oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn; c) punerea în liberă circulaţie, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum şi acordarea oricărei alte destinaţii vamale, aşa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, produselor sub acest semn; d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate. Conform art. 37, (1) Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate cere ca terţilor să le fie interzisă efectuarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) numai după publicarea acesteia. (2) Pentru actele prevăzute la alin. (1), săvârşite ulterior publicării cererii de înregistrare a mărcii, solicitantul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun. Titlul pentru plata despăgubirilor este executoriu numai după data înregistrării mărcii. (3) În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii a fost respinsă, solicitantul nu are dreptul la despăgubiri.

S-a constatat, de către instanţa de apel, că dispoziţiile art. 36 din lege, se referă la titularul mărcii, în timp ce dispoziţiile art. 37 îl privesc pe solicitantul cererii de înregistrare a mărcii care poate cere despăgubiri, în timp ce doar titularul mărcii are un drept exclusiv asupra mărcii şi nu şi solicitantul, contrar apărărilor formulate de inculpat. Se constată că aceste texte nu sunt aplicabile, prin prisma apărărilor inculpatului, deoarece la momentul săvârşirii faptei, nu solicitantul cererii de înregistrare a mărcii "H.", SC E. SRL cere despăgubiri, ci titulari ai mărcii H., marcă înregistrată anterior cu valabilitate de la data de 14.05.2013, sunt cei care solicită despăgubiri urmare săvârşirii infracţiunii.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului A., instanţa de apel a constatat că prima instanţa a ţinut seama la alegerea naturii şi cuantumului pedepsei de dispoziţiile art. 74 din C. pen., alin. (1) şi (2) potrivit cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport, cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea.

Prima instanţă, în funcţie de criteriile stabilite de art. 74 alin. (1) din C. pen., în mod corect s-a orientat spre alegerea pedepsei cu amenda şi nu cea cu închisoarea, în condiţiile în care infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Potrivit art. 61 alin. (4) lit. b) din C. pen., limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani.

S-a apreciat, de asemenea, că pedeapsa în cuantumul stabilit de prima instanţă, şi anume 12.600 RON (70 RON x 180 zile-amendă) şi modalitatea de executare efectivă este de natură să conducă la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel a constatat că, potrivit art. 92 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 90, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun. Deci, verificarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciile cauze prin săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 pentru care este cercetat inculpatul A. se face, în raport, cu dreptul comun, în speţă C. civ., respectiv art. 1357 C. civ. indicat de către prima instanţă ca temei al admiterii acţiunii civile formulată de părţile civile în cauză şi acordarea de daune morale, potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Faţă de motivul de apel formulat de părţile civile B. şi C., privind neacordarea daunele materiale de către prima instanţă, instanţa de apel a constatat că acest motiv nu este fondat.

S-a constatat, de către instanţa de apel, că invocarea unor contracte încheiate de către inculpatul A. prin diverse entităţi juridice controlate în mod direct, în care inculpatul vindea programe artistice identice cu cel din comuna Breţcu, pentru sume variind între 800 şi 1200 euro, nu are legătură cu infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul A. în cauza de faţă, respectiv cu încheierea contractului nr. x/29.07.2016, la data de 29.07.2016, de către inculpat în calitate de reprezentant al SC I. SRL, CUI x, ca prestator, cu G., CIF x, ca beneficiar, având ca obiect asigurarea unui program artistic de 30 de minute, prin prezenţa H. în data de 07.08.2016 în localitatea Breţcu, În speţă nu s-a făcut dovada obţinerii de venituri ca urmare a asigurării respectivului program artistic, preţul fiind menţionat în articolul 2 al contractului ca fiind 0 RON . Nu s-a făcut dovada prestării de programe artistice ulterioare care să fi fost plătite către SC I. SRL şi nici cuantumul unor, astfel de prestaţii ulterioare. În speţă instanţa de apel a constatat că nu se poate cuantifica folosul realizat, de către inculpatul A. care poată conduce la acordarea folosului nerealizat de către titularii dreptului exclusiv la marcă, părţile civile în speţă.

De altfel, instanţa de apel a constatat că se confirmă aceste aspecte şi prin afirmaţiile martorului K. care a declarat în faţa primei instanţe că a încheiat cu inculpatul un contract de promoţie, presupunând că primea formaţia în schimbul promovării, fără a se da bani, doar decontându-se benzina.

Se invocă faptul că suma solicitată de către cele două părţi vătămate B. şi C. în valoare totală de 600 euro este cât se poate de determinabilă din punct de vedere al valorii ei, iar părţile vătămate sunt foarte îndreptăţite în a solicita această sumă cu titlu de daune materiale directe, în ideea că dacă inculpatul ar fi executat prestaţia artistică cu cotitularii mărcii H., aceasta suma ar fi ajuns direct în patrimoniul persoanelor vătămate constituite în părţi civile în prezentul dosar. Însă se apreciază la fel ca prima instanţă că nu există dovezi din care să rezulte valoarea prejudiciului material în sumă de 600 euro şi consecinţele economice negative, pierderi ale unor câştiguri, beneficii realizate injust de inculpat.

În ceea ce priveşte motivul de apel privitor la cuantumul daunelor morale stabilite de către prima instanţă, părţile civile au indicat că prejudiciu moral direct ar fi reprezentat de totalitatea sumelor pe care părţile vătămate le-ar fi încasat dacă inculpatul A. ar fi organizat şi prestat programele artistice în mod legal, cu acordul şi participarea tuturor cotitularilor mărcii H., în sensul că în următorii 2 ani, inculpatul A. ar fi încasat numai din cele 20 evenimente promise de către G. o sumă cuprinsă între 16.000 euro şi 24.000 euro şi dacă această sumă ar fi fost împărţită în mod egal cu toţi cotitularii mărcii H., părţile civile din prezentul dosar ar fi încasat între 4.000 şi 6.000 euro numai din înţelegerea dintre inculpat şi G. din prezentul dosar. S-a constatat, de către instanţa de apel, că respectivele sume nu pot reprezenta temeiul acordării unor daune morale, ci doar despăgubiri materiale, care, însă au fost analizate anterior şi pentru care s-a apreciat că nu au fost dovedite.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului moral solicitat de părţile civile, reprezentând scăderea valorii întregului proiect H. adusă de către acţiunile inculpatului A., privind faptul că modul de operare al inculpatului A. a creat confuzii grave în rândul consumatorilor de astfel de produse muzical-artistice cu consecinţe pecuniare grave în patrimoniul subiecţilor pasivi, instanţa de apel apreciază că a fost stabilit, de către prima instanţă, un cuantum de natură să acopere prejudiciul moral cauzat părţilor civile în speţă prin încălcarea dreptului la marcă prin punerea în circulaţie fără drept de către inculpatul A. a unui produs purtând o marcă similară cu o marcă înregistrată, respectiv marca H., punerea în circulaţie constând în încheierea contractului privind oferirea serviciilor privind asigurarea programului artistic de către H.

Au fost avute în vedere şi declaraţiile martorului K. care a declarat în faţa primei instanţe că inculpatul i-a dat H., atunci pentru el H. şi H. fiind acelaşi lucru, trupă sau formaţie, martorul menţionând că ştia despre H. (trupa, formaţia) cam de la începutul colaborării cu inculpatul, de circa 18 ani.

Astfel, instanţa de apel a constatat că daunele morale sunt justificate, în raport, cu prejudiciul de imagine suferit, prin asocierea de către public a serviciilor comercializate sub semnul H., cu serviciile trupei originale, comercializate sub semnul înregistrat ca marca H.

La stabilirea reparaţiilor pentru încălcarea drepturilor nepatrimoniale,s-a apreciat că se ţine seama de gravitatea încălcării dreptului extrapatrimonial, în funcţie de criterii precum importanţa dreptului, importanţa prejudiciului, durata încălcării, intensitatea acesteia.

S-a constatat, de către instanţa de apel, că argumentele prezentate de prima instanţă privind împrejurarea că asigurarea, de către inculpat a aceloraşi servicii de divertisment sub titulatura H. a fost în măsură să aducă atingere imaginii mărcii originale şi încrederii de care aceasta se bucură sunt însuşite şi de către instanţa de apel, fiind întrunite în cauză condiţiile răspunderii civile delictuale conform art. 1357 din C. civ.

În cazul mărcilor similare, precum şi în cazul utilizării unei mărci identice sau similare pentru produse similare trebuie determinat gradul de similitudine, caracterul de notorietate al mărcii, existenţa riscului de confuzie. În mod corect s-a apreciat, de asemenea, că este stabilit cuantumul daunelor morale de către instanţă prin prisma criteriilor de evaluare a intensităţii atingerii aduse dreptului nepatrimonial, cuantumul stabilit de 2.000 euro pentru fiecare parte civilă, cu titlu de daune morale fiind unul de natură să conducă, în raport, cu gravitatea prejudiciului moral, la atingerea unei satisfacţii compensatorii pentru paguba de natură nepatrimonială.

Părţile civile B. şi C. au solicitat prin motivele de apel acordarea cheltuielilor judiciare, arătându-se că în faţa primei instanţe, la ultimul termen de judecată, în data de 11.05.2021, în cadrul şi ataşat notelor scrise depuse cu ocazia dezbaterii fondului, s-a solicitat instanţei cheltuieli de judecată şi s-au ataşat 4 facturi fiscale, fiecare cu chitanţa aferentă pentru suma totală de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocat pentru reprezentarea celor două părţi vătămate, respectiv B. şi C.. De asemenea, se solicită şi acordarea cheltuielilor de deplasare, arătându-se că acest dosar s-a dezbătut, atât la Judecătoria Târgul Secuiesc, cât şi la Tribunalul Covasna, aflat în localitatea Sfântul Gheorghe, pe o perioadă de 17 termene. Pentru deplasarea, la fiecare termen, atât la Târgul Secuiesc, cât şi la Sfântul Gheorghe s-a folosit un mijloc auto, care a consumat în medie, pentru fiecare deplasare, combustibil în valoare de cca. 250 RON, totalul cheltuielilor de deplasare ocazionate de susţinerea/reprezentarea ridicându-se la suma de 4.250 RON.

Verificând conţinutul încheierii Judecătoriei Târgu Secuiesc de la termenul de judecată din data de 11 mai 2021, instanţa de apel a constatat că, odată cu dezbaterile, reprezentantul persoanelor vătămate a formulat concluzii, solicitând cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.

Împreună cu notele scrise depuse la dosar, prin care se solicită cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în sumă de 4000 RON şi cheltuieli de deplasare în valoare de 4250 RON (500 km x10 litri x 5 RON, 250 RON/combustibil per deplasare), pentru 17 termene, în dosarele x/2018 şi în dosarele x/2018 şi y/2018, au fost ataşate facturile şi chitanţele, reprezentând onorariu avocat în sumă de 1000 RON, plătită la 19.03.2019 de B., 1000 RON plătită la 19.03.2019 de C., 1000 RON plătită la 08.07.2019 de B. şi 1000 RON plătită la 08.07.2019 de C..

Conform art. 276 din C. proc. pen., în caz de condamnare, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea. Când acţiunea civilă este admisă numai în parte, instanţa îl poate obliga pe inculpata la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare. Conform art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi.

Fiind dovedite cu facturi şi chitanţe doar cheltuielile judiciare, reprezentând onorariul avocatului ales, instanţa de apel a considerat că este justificată cererea acestora de obligare a inculpatului A. la plata acestor cheltuieli, având în vedere că a fost admisă în parte acţiunea civilă şi au fost acordate daune morale în cuantumul apreciat de prima instanţă, în raport, cu dispoziţiile art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., pentru cheltuielile de deplasare nefiind, însă depuse documente justificative, astfel că nu vor fi acordate.

În aceste condiţii, în concluzie, în raport, cu dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de părţile civile B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 162 din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunţată în dosarul nr. x/2018, pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte omisiunea obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute de părţile civile şi rejudecând, în baza art. 276 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON către fiecare din părţile civile B. şi C., cu titlu de cheltuieli judiciare.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate şi, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 100 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În raport cu soluţia de admitere a apelului părţii civile B. şi soluţia de respingere, ca nefondat, a apelului inculpatului, în baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1000 RON către partea civilă B., cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, reprezentând onorariul avocatului ales dovedit cu chitanţă depusă la dosar, în faţa instanţei de apel.

Împotriva deciziei penale nr. 133/AP din data de 22 februarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, a declarat, în termen legal, recurs în casaţie inculpatul A.

La data de 30.05.2022 a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie.

Decizia penală nr. 133/AP din data de 22 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a fost comunicată la data de 28.02.2022 inculpatului A.

Cererea de recurs în casaţie este depusă în termenul prev. de art. 435 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată la data de 08.04.2022 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, persoanelor vătămate B., C., SC D. SRL, SC E. SRL.

La data de 18.04.2022 au depus concluzii scrise persoanele vătămate B. şi C.

La data de 27.04.2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin apărător ales.

În motivare, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.

În acest sens, a menţionat că infracţiunea dedusă judecăţii este reprezentată de acţiunea de punere în circulaţie a unui produs purtând o marca identică sau similară cu o marca înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (actual art. 102 alin. (1) lit. b).

Tipicitatea, prima condiţie sine qua non cu privire la existenţa infracţiunii, presupune verificarea unei identităţi depline între elementele constitutive ale faptei efectiv săvârşite de către o anumită persoană şi trăsăturile modelului abstract conţinut de norma de incriminare, care descrie conduita antisocială ipotetic repudiată.

A arătat că, în cauză, inculpatul, în calitate de Director General al SC I. SRL a semnat contractul de prestări servicii nr. x/29.07.2016, având ca obiect asigurarea de prestator a unui program artistic cu o durată de 30 minute, prin prezentarea artistului menţionat la art. 2 din contract (H.), la data de 07.08.2016 ora 16 Localitatea Bretcu, în condiţiile menţionate la art. 3 din contract, respectiv Concert demonstrativ-promoţional în vederea cunoaşterii şi promovării noii formaţii.

A menţionat că inculpatul a contractat oferirea de servicii artistice, a H., denumire ce este deţinătoare de marcă proprie înregistrată la OSIM, în baza cererii de Înregistrare sub nr. x din 28.10.2015.

A menţionat că simpla existenţă pe piaţa de profil în clasa NISA de divertisment a două mărci, chiar trei, care poartă denumiri asemănătoare, însă total diferite nu justifică reţinerea existenţei tipicităţii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept de către inculpatul A. a unui produs purtând o marcă similară cu o marcă înregistrată, acesta având prerogativele proprietăţii industriale asupra mărcii utilizate, respectiv H.

A apreciat că utilizarea mărcii proprii în activitatea desfăşurată, nu poate face obiectul juridic al faptei, pretins antisociale şi că utilizarea propriei mărci poate conduce la o încălcarea a relaţiilor sociale ce se nasc în legătură cu apărarea titularilor mărcii împotriva contrafacerii.

Situaţia premisă existentă în cauză şi descrisă ca activitate pretins infracţională, nu se circumscrie unei posibilităţi reale de contrafacere, având în vedere obiectul mărcii şi clasa din care face parte, respectiv divertisment, servicii artistice.

Marca H. -este o marcă verbală, ce a a reprezentat, poate, la un moment dat, o identificare a acesteia, cu trei personaje masculine ce interpretau opere muzicale etno, aceştia având doar dreptul asupra prestaţiilor artistice/interpretărilor vocale, drepturile de autor şi de imagine aparţinând în mod exclusiv altor persoane fizice sau juridice, care în mod direct sau indirect au fost deţinute de însuşi inculpatul din prezenta cauza.

Marca H.- este o marcă combinată, conţinând, atât elemente verbale, cât şi elemente figurative, iar diferenţele dintre cele două mărci sunt mai mult decât evidente şi semnificative, atât la nivel conceptual, semantic, grafic, fonetic.

Astfel, fiecare marcă are individualitatea ei, distinctivitate şi o existenţă de-sine-stătătoare, iar serviciile se adresează unor categorii diferite, neputându-se afirma ca suntem în situaţia în care pentru cele două semne aflate în comparaţie s-ar putea crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară. Prin urmare, nu este îndeplinită condiţia tipicităţii, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării prevăzute la art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

De altfel, în doctrină s-a arătat că prin norma de incriminare se stabileşte un model abstract al faptei. Pentru a fi relevante penal, faptele trebuie să corespundă descrierii sau modelului abstract din norma de incriminare, adică trebuie să fie tipice. Tipicitatea este tocmai această corespondenţă, concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare.

A solicitat achitarea, în raport, cu dispoziţiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 133/AP din data de 22 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală), precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac, în numele acestuia.

Prin încheierea din 02 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, secţia penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 133/AP din data de 22 februarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, a trimis cauza la Completul 9 în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi a acordat termen la data de 30.06.2022 ora 09:00, cu citarea părţilor şi încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului, reţinând că aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează elementele de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, ce pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Evaluarea poartă asupra cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul a menţionat că tipicitatea, prima condiţie sine qua non cu privire la existenţa infracţiunii, presupune verificarea unei identităţi depline între elementele constitutive ale faptei efectiv săvârşite de către o anumită persoană şi trăsăturile modelului abstract conţinut de norma de incriminare, care descrie conduita antisocială ipotetic repudiată.

De asemenea, a invocat faptul că, fiecare marcă are individualitatea ei, distinctivitate şi o existenţă de-sine-stătătoare, iar serviciile se adresează unor categorii diferite, neputându-se afirma că există situaţia în care pentru cele două semne aflate în comparaţie s-ar putea crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioara. Prin urmare, nu este îndeplinită condiţia tipicităţii, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării prevăzute la art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Înalta Curte reaminteşte că scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cauza de faţă, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul dispoziţiei normei de procedură penală evocate, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe o conduită ce excede celei incriminate ori care nu a făcut de plano obiectul incriminării sau în privinţa căreia a operat dezincriminarea.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare,prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată).

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei că fapta inculpatului A. de a oferi servicii de divertisment, prin intermediul SC I. SRL, constând în prestaţii muzicale ale trupei denumite H., la evenimentul din localitatea Breţcu, din data de 07.08.2016, ora 16:00, prin încheierea contractului nr. x/29.07.2016 dintre SC I. SRL şi G., în condiţiile existenţei mărcii anterioare denumite H., având drept titulari pe numiţii F., B., C. şi SC D. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (forma în vigoare la 29.07.2016).

Instanţa de recurs constată că pe baza probelor administrate instanţele au decelat situaţia de fapt, au evaluat apărările părţilor şi au statuat asupra condiţiilor de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunilor.

În cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare pentru care a fost condamnat inculpatul, corespund faptei reţinute în concret în sarcina sa, respectiv că la data de 29.07.2016, în calitate de reprezentant al SC I. SRL, CUI x, ca prestator, a încheiat cu G., CIF x ca beneficiar, contractul nr. x/29.07.2016, având ca obiect asigurarea unui program artistic de 30 de minute, prin prezenţa H. în data de 07.08.2016 în localitatea Breţcu, formaţie ce poartă o denumire similară cu mărcile înregistrate H., respectiv H., SC I. SRL nefiind co-titular al acestor mărci.

Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Cu privire la susţinerile apărătorului inculpatului în sensul că faptele reţinute în sarcina inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte constată ca sunt neîntemeiate, având în vedere că, în realitate, prin motivele invocate în cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat nu recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat, solicitând, practic, o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele de fond (prima instanţă şi instanţa de apel), ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 din C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.

Încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau de agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute în art. 438 din C. proc. pen. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte a reţinut că schimbarea încadrării juridice a faptelor este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi apel, instanţa care judecă recursul în casaţie nu este abilitată prin dispoziţiile noului C. proc. pen. să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei.

Totodată, Înalta Curte reaminteşte că pe calea cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi examinată condiţia de tipicitate subiectivă, respectiv forma de vinovăţie şi nici eroarea în care s-ar fi aflat recurentul inculpat, această din urmă condiţie vizând condiţia de tipicitate subiectivă a infracţiunii.

În consecinţă, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin decizia recurată întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului privesc chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond, respectiv de apel, chestiuni ce exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Totodată, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată), a fost stabilită de instanţele de fond şi cea de apel în mod temeinic şi legal, criticile formulate de către inculpat în recurs în casaţie fiind nefondate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A., astfel cum au fost stabilite de instanţa de fond, respectiv de apel, corespund tipicităţii obiective a infracţiunilor prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată).

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 133/AP din data de 22 februarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de câte 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatele persoane vătămate C. şi B., reprezentând onorariul apărător ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 133/AP din data de 22 februarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de câte 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatele persoane vătămate C. şi B., reprezentând onorariul apărător ales.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 iunie 2022.

GGC - ED