Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra contestaţiilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 15 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, printre altele, s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Teritorială Braşov, respectiv:

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului A., dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 29.06.2015;

- măsura sechestrului asupra părţilor sociale deţinute de inculpatul A. la S.C. B. S.R.L., ridicate la percheziţia domiciliară de la acesta;

- măsura sechestrului asupra sumelor de 5.780 RON şi 1.595 euro şi asupra altor bunuri mobile (ceasuri), ridicate de la inculpatul A. la percheziţia domiciliară, dispusă prin ordonanţele procurorului din datele de 01.07.2015, 02.07.2015 şi 14.07.2015;

- măsura asiguratorie asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului C. şi asupra sumelor de 41.400 RON şi 3.000 euro ridicate la percheziţia domiciliară de la acesta;

- măsura asiguratorie asupra imobilului situat la adresa din municipiul Braşov, str. x, proprietatea inculpatului, dispusă prin ordonanţele procurorului din datele de 29.06.2015, 02.07.2015 şi 02.11.2015;

- măsura sechestrului asupra sumelor de 90.830 RON şi 2.000 euro aparţinând inculpatei D. ridicate cu ocazia percheziţie domiciliare, dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 10.11.2015;

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpatei E., dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 18.01.2016;

- măsura popririi asiguratorii asupra părţilor sociale ale S.C. F. S.R.L. aparţinând inculpatei G., dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 15.01.2015;

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpatei G., dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 15.01.2015.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpaţilor sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative.

Potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în această materie, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Efectuând o analiză a testului de proporţionalitate al acestor măsuri asiguratorii instituite în cauză, instanţa de apel a considerat că nu mai este respectat din perspectiva faptului că intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri, aproximativ 7 ani, este unul îndelungat, de natură să conducă la concluzia unei măsuri excesive în sarcina inculpaţilor, ceea ce nu mai satisface exigenţele CEDO şi nici cele ale art. 53 alin. (2) din Constituţia României.

În acest sens, a reţinut că, potrivit Deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

De asemenea, a reţinut că, în Cauza Benet Praha ş.a cta Cehia, CEDO a concluzionat (parag. 116, din Hotărârea din 24 februarie 2011) că indisponibilizarea bunurilor acestei companii pe o durată de 4 ani şi 9 luni nu a încălcat art. 1 din Protocolul 1, reţinând însă complexitatea anchetei penale şi factorii care au complicat investigaţiile, ce vizau 809 tranzacţii de import, asistenţa judiciară a autorităţilor din 16 ţări şi audierea a sute de martori, concretizate în evaluarea unei documentaţii de aproximativ 100.000 de pagini.

Instanţa de apel a considerat că, în speţă, complexitatea cauzei, numărul de martori şi documentaţia de evaluat nu justifică restrângerea adusă dreptului de proprietate a inculpaţilor pe o durată de aproximativ 7 ani.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat că măsurile asiguratorii au devenit excesive pentru persoanele ale căror bunuri sunt indisponibilizate şi nu mai respectă exigenţa de proporţionalitate cu scopul urmărit la instituirea lor, context în care criticile aduse de inculpaţi sunt fondate.

Împotriva acestei încheieri, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă UAT Braşov au formulat contestaţii, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022. Primul termen a fost fixat în mod aleatoriu la data de 7 martie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorilor intimaţilor-inculpaţi fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin contestaţiile formulate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi UAT Braşov au precizat că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii asigurătorii faţă de inculpaţii C., E., D., A. şi G., în cauză, existând un risc de sustragere de la urmărire a bunurilor care pot servi, pe de o parte, la repararea prejudiciului cauzat părţilor civile, iar pe de altă parte, la confiscarea folosului necuvenit reţinut a fi fost primit de către inculpatul C..

Examinând contestaţiile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă UAT Braşov, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., apreciază contestaţiile fondate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit jurisprudenţei constate a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult decât atât, se constată că, prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

În continuare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători notează faptul că, prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 din C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune."

Nu în ultimul rând, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora."

În raport cu normele legale anterior menţionate, se constată că acestea reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situaţie este cea prevăzută de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen. conform căruia "Măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă."

O a doua categorie de situaţii derogatorii de la regula anterior menţionată se regăseşte în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracţiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, categorie căreia i se subsumează şi Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În acest sens, se reţine că, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Astfel, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie stabilesc obligativitatea dispunerii acestei categorii de măsuri procesuale, în cazul în care s-a săvârşit una dintre infracţiunile expres şi limitativ prevăzute de legea specială.

Raportând aceste norme legale la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că acestea îşi găsesc aplicabilitate în prezentul dosar, întrucât inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Având în vedere că norma legală (art. 20 din Legea nr. 78/2000) are caracter special şi derogator în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de control judiciar apreciază că, în materia faptelor de corupţie sau asimilate acestora, analiza condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de corupţie.

Totodată, se subliniază faptul că instanţa de control constituţional a statuat cu privire la raţiunea avută în vedere de legiuitor la instituirea acestor situaţii de excepţie în materia faptelor de corupţie. Astfel, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituţională a stabilit că:

"reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată în considerarea art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În aceste sens este şi Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."

În practica secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017) s-a apreciat că atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, "trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, (...), valoarea sechestrată trebuie să fie apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăţiei, dacă se apreciază că se impune această măsură."

Aşadar, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii (atât cu privire la valoarea sechestrată, cât şi cu privire la durata acesteia) este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul reparării pagubei produse prin infracţiune).

Astfel, prin ordonanţele procurorului din datele de 29.06.2015, 02.07.2015 şi 02.11.2015 s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului C., asupra sumelor de 41.400 RON şi 3. 000 euro ridicate la percheziţia domiciliară de la acesta şi respectiv asupra imobilului situat la adresa din mun. Braşov, str. x, proprietatea inculpatului.

În ceea ce priveşte situaţia inculpatului A., se constată că prin ordonanţa procurorului din data de 29.06.2015 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare, aparţinând inculpatului, iar prin ordonanţele procurorului din datele de 01.07.2015, 02.07.2015 şi 14.07.2015 s-a dispus instituirea sechestrului asupra părţilor sociale deţinute de inculpat la S.C. B. S.R.L., a sumelor de 5.780 RON şi 1.595 euro, ridicate la percheziţia domiciliară de la inculpat şi a altor bunuri mobile (ceasuri), ridicate de asemenea la percheziţie.

Prin ordonanţa procurorului din data de 10.11.2015 s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumelor de 90.830 RON şi 2.000 euro aparţinând inculpatei D., ridicate cu ocazia percheziţie domiciliare.

Prin ordonanţa procurorului din data de 18.01.2016 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare, aparţinând inculpatei E..

Prin ordonanţa procurorului din data de 15.01.2015 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra părţilor sociale ale S.C. F. S.R.L. aparţinând inculpatei G., iar prin ordonanţa procurorului din data de 18.01.2016 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând acestei inculpate.

La luarea acestor măsuri, procurorul a avut în vedere suma de aproximativ 2 milioane RON, presupus obţinută cu titlu de luare de mită de către inculpatul C. şi care ar urma să fie supusă confiscării în situaţia în care procesul penal s-ar finaliza cu condamnarea acestuia, precum şi valoarea prejudiciului presupus produs prin activitatea infracţională a inculpaţilor, prejudiciu ce a fost evidenţiat şi prin cererile de constituire ca părţi civile formulate de către UAT Municipiul Braşov (1.914.926,15 RON) şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (1.600.000 RON).

Având în vedere suma de bani ce ar putea fi supusă confiscării, precum şi valoarea prejudiciului presupus produs prin activitatea infracţională a inculpaţilor, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme apreciază că exigenţele referitoare la proporţionalitatea măsurilor asigurătorii sunt respectate, astfel încât nu se poate discuta despre o sarcină excesivă faţă de inculpaţi care să justifice soluţia ridicării.

În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii (aproximativ 7 ani), deşi aparent pare una excesivă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază că nu aduce atingere exigenţelor CEDO.

Astfel, se constată că prezenta cauză prezintă un grad ridicat de complexitate ce a impus administrarea unui probatoriu vast, inclusiv audierea unui număr mare de martori, mulţi dintre aceştia fiind audiaţi la solicitarea inculpaţilor.

De asemenea, în cauză, au fost acordate mai multe termene la solicitarea inculpaţilor sau a apărătorilor aleşi ai acestora, situaţie care, a determinat prelungirea în timp a procedurii judiciare.

Or, în măsura în care nu au existat perioade de stagnare a procedurilor judiciare generate de organele judiciare, întinderea pe un interval mare de timp fiind datorată în principal, inculpaţilor, aceştia nu pot invoca propria culpă pentru a justifica o eventuală durată excesivă, astfel că, şi din acest punct de vedere, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, consideră că, la momentul procesual actual, se poate aprecia rezonabil că, în privinţa măsurilor asigurătorii, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul inculpaţilor de a-şi exercita, fără îngrădiri, dreptul de proprietate asupra bunurilor şi sumelor de bani ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază că, şi în situaţia în care, instanţa de apel ar menţine soluţia de achitare a inculpaţilor dispusă de către instanţa de fond, măsurile asigurătorii trebuie menţinute pentru a proteja interesele părţilor civile.

Astfel, potrivit art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., în cazul în care se dispune achitarea inculpaţilor sau încetarea procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, iar potrivit art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin, acestea încetând de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În raport cu aceste dispoziţii legale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată că, în situaţia în care se dispune achitarea inculpaţilor şi este lăsată nesoluţionată acţiunea civilă, menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse faţă de inculpaţi este obligatorie şi reprezintă o măsură de protecţie pentru părţile civile, menită să asigure posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat prin intermediul instanţei civile.

Având în vedere caracterul imperativ al normei menţionate, ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse faţă de inculpaţi ar fi contrară dispoziţiilor legale aplicabile şi, totodată, ar goli de conţinut dispoziţiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit cărora instanţa are obligaţia de a menţine măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpaţi, măsuri care ar înceta de drept în 30 de zile, dacă persoana vătămată nu ar promova o acţiune în faţa instanţei civile.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază că măsurile asigurătorii instituite în cauză respectă dispoziţiile legale incidente şi exigenţele de proporţionalitate, subzistând în continuare temeiurile ce au justificat luarea acestora, motiv pentru care, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţiile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă UAT Braşov împotriva încheierii din data de 15 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2021, va desfiinţa, în parte, încheierea atacată şi în rejudecare, în baza art. 2502 din C. proc. pen. va menţine măsurile asigurătorii dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Teritorială Braşov faţă de inculpaţi şi va menţine celelalte dispoziţii cuprinse în încheierea contestată în măsura în care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă UAT Braşov, vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C., D. şi A., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 80 RON, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată G., până la încetarea delegaţiei, în cuantum de 80 RON, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată E., în cuantum de 313 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite contestaţiile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă UAT Braşov împotriva încheierii din data de 15 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, privind şi pe intimaţii inculpaţi E., C., A. şi G..

Desfiinţează în parte încheierea atacată şi, rejudecând:

În baza art. 2502 din C. proc. pen. menţine măsurile asigurătorii dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Teritorială Braşov, după cum urmează:

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului A., dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 29.06.2015;

- măsura sechestrului asupra părţilor sociale deţinute de inculpatul A. la S.C. B. S.R.L., ridicate la percheziţia domiciliară de la acesta;

- măsura asiguratorie asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului C., asupra sumelor de 41.400 RON şi 3.000 euro ridicate la percheziţia domiciliară de la acesta şi măsura asiguratorie asupra imobilului situat la adresa din municipiul Braşov, str. x B, proprietatea inculpatului, dispuse prin ordonanţele procurorului din datele de 29.06.2015, 02.07.2015 şi 02.11.2015;

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpatei E., dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 18.01.2016;

- măsura popririi asiguratorii asupra părţilor sociale ale S.C. F. S.R.L. aparţinând inculpatei G., dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 15.01.2015;

- măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpatei G., dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 15.01.2015.

Menţine celelalte dispoziţii cuprinse în încheierea contestată în măsura în care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C., D. şi A., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 80 RON, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată G., până la încetarea delegaţiei, în cuantum de 80 RON, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată E., în cuantum de 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2022.

Cu opinie separată în sensul respingerii ca nefondate a contestaţiilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă UAT Braşov împotriva încheierii din data de 15 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, privind şi pe intimaţii inculpaţi E., C., D. şi A..

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit o obligaţie procedurală pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

În raport cu împrejurarea că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, această modificare impune organelor judiciare, prin instituirea acestei obligaţii procedurale compensatoare, să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).

În cauza de faţă, în cursul urmăririi penale, persoanele vătămate s-au constituit părţi civile, după cum urmează:

Prin adresa nr. x/2015 din data de 14.09.2015 UAT Municipiul Braşov s-a constituit parte civilă cu suma de 1.914.926,15 RON, iar ulterior la dosar a fost transmisă HCL 738/21.12.2015, prin care Consiliul local a menţinut această constituire de parte civilă .

Prin adresa nr. x din data de 29.10.2015 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a constituit parte civilă cu suma de 1.600.000 RON

În cauză au fost luate de către procuror următoarele măsuri asigurătorii:

Prin ordonanţa procurorului din data de 29.06.2015 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare, aparţinând inculpatului A..

Prin ordonanţele procurorului din datele de 01.07.2015, 02.07.2015 şi 14.07.2015 s-a dispus instituirea sechestrului asupra părţilor sociale deţinute de inculpatului A. la S.C. B. S.R.L., asupra sumelor de 5.780 de RON şi 1.595 de euro, ridicate la percheziţia domiciliară de la acelaşi inculpat şi respectiv asupra altor bunuri mobile (ceasuri), ridicate de asemenea la percheziţie.

Prin ordonanţele procurorului din datele de 29.06.2015, 02.07.2015 şi 02.11.2015 s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului C., asupra sumelor de 41.400 de RON şi 3. 000 de euro ridicate la percheziţia domiciliară de la acesta şi respectiv asupra imobilului situat la adresa din mun. Braşov, str. x, proprietatea inculpatului.

Prin ordonanţa procurorului din data de 10.11.2015 s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumelor de 90.830 de RON şi 2000 de euro aparţinând inculpatei D., ridicate cu ocazia percheziţie domiciliare.

Prin ordonanţa procurorului din data de 18.01.2016 s-a dispus instituirea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare, aparţinând inculpatei E..

Astfel, se constată că prin Sentinţa penală nr. 26/F din data de 24 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, printre altele, în baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Teritorială Braşov, astfel cum au fost evidenţiate mai sus.

Analizând măsurile asigurătorii instituite în cauză, în opinie separată, se consideră că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestor măsuri procesuale.

Astfel, măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpaţilor sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Din interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în această materie rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Efectuând o analiză a testului de proporţionalitate al acestor măsuri asiguratorii instituite în cauză, în opinie separată, se consideră că la acest moment procesual nu mai este respectat, măsurile apărând ca o sarcină excesivă, din perspectiva faptului că de la momentul instituirii acestora s-a scurs un intervalul de timp îndelungat, aproximativ 7 ani, situaţie în care aceste măsuri nu mai respectă exigenţele CEDO şi nici cele ale art. 53 alin. (2) din Constituţia României.

În acest sens, este şi Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, prin care instanţa supremă a reţinut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

De asemenea, în Cauza Benet Praha ş.a cta Cehia, CEDO a concluzionat (parag. 116, din Hotărârea din 24 februarie 2011) că indisponibilizarea bunurilor acestei companii pe o durată de 4 ani şi 9 luni nu a încălcat art. 1 din Protocolul 1, reţinând însă complexitatea anchetei penale şi factorii care au complicat investigaţiile, ce vizau 809 tranzacţii de import, asistenţa judiciară a autorităţilor din 16 ţări şi audierea a sute de martori, concretizate în evaluarea unei documentaţii de aproximativ 100.000 de pagini.

Or, în cauza de faţă nu se poate vorbi de o complexitate mare, de un numărul mare de martori sau de o documentaţie excesivă care să determine îngreunarea anchetei şi evaluat să poată justifica restrângerea adusă dreptului de proprietate al inculpaţilor pe o durată de aproximativ 7 ani.

În concluzie, în opinie separată, se reţine că la acest moment procesual măsurile asiguratorii au devenit excesive pentru persoanele ale căror bunuri sunt indisponibilizate şi nu mai respectă exigenţa de proporţionalitate cu scopul urmărit la instituirea lor, context în care contestaţiilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă UAT Braşov împotriva încheierii din data de 15 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, privind şi pe intimaţii inculpaţi E., C., D. şi A., apar ca nefondate.

Suplimentar, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., este de reţinut că prin încheierea nr. x de la data de 11 mai 2021, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, în dosarul de urmărire penală disjuns din prezenta cauză (x/2013), măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 29.06.2015, 02.07.2015 şi 02.11.2015 asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului C., asupra sumelor de 41.400 RON şi 3. 000 euro ridicate la percheziţia domiciliară de la acesta şi asupra imobilului situat la adresa din mun. Braşov, str. x, proprietatea inculpatului, au fost ridicate.

În raport cu această împrejurarea, măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpatul C. nu mai pot fi menţinute întrucât acestea nu mai sunt în fiinţă din data de 11 mai 2022.

GGC - NN

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj