Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 81/PI din 28 martie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 194 din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 04 ianuarie 2022, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

În motivarea cererii, în esenţă, revizuentul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 459 din C. proc. pen., să se constate admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen. În temeiul dispoziţiilor art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea, în tot, a executării hotărârii.

Pe fond, în baza dispoziţiilor art. 462 alin. (1) din C. proc. pen., s-a solicitat anularea sentinţei penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., să se dispună achitarea sa.

S-a arătat că cererea de revizuire a hotărârii de condamnare a revizuentului sub aspectul infracţiunilor de distrugere de înscrisuri, abuz în serviciu şi favorizare a făptuitorului se întemeiază pe cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) şi d) din C. proc. pen.

I. S-a susţinut că împrejurarea care nu a fost cunoscută la soluţionarea cauzei constă în aceea că dosarul de urmărire penală nr. x/P/2008 a fost predat nesoluţionat la 04 iulie 2010 de către procurorul B., fapt ce se dovedeşte prin mijlocul de probă constând în fişa dosarului nr. x/2008 ţinută în sistem informatizat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, înscris autentic emanând de la o instituţie publică. Mijlocul de probă şi probele conţinute de acest înscris nu au mai fost prezentate, invocate, dar mai ales cunoscute cu ocazia soluţionării cauzei în fond, apel ori cu ocazia primei cereri de revizuire formulate în cauză.

S-a arătat că predarea, ca nesoluţionat, a dosarului nr. x/2008 de către procurorul B. rezultă neechivoc din secţiunea nr. 2 a fişei dosarului sub denumirea:

"Istoric desemnare procurori la dosar", unde se observă, pe de o parte, că dosarul nr. x/2008 s-a aflat în supravegherea şi asupra acestuia începând cu data de 08 octombrie 2008 până la 04 iulie 2010, fiind ulterior repartizat procurorului C. începând cu data de 05 iulie 2010, iar, pe de altă parte, din secţiunea 4 a aceleiaşi Fişe "Istoric stadii urmărire penală şi soluţii în cauză" reiese că singura soluţie înregistrată şi dispusă în cauză a fost trimiterea în judecată dispusă de procurorul C., la data de 31 ianuarie 2011.

Astfel, s-a susţinut că nu a existat o soluţie de trimitere în judecată dispusă de procurorul B. în dosarul nr. x/2008 nici cu ocazia predării dosarului la grefă, în data de 04 iulie 2010 şi nici anterior, întrucât fişa dosarului ţinută în sistem informatizat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea probează şi faptul că fiecare act procesual esenţial al cauzei era înregistrat în ziua emiterii.

În susţinerea acestei împrejurări, a fost anexată şi fişa dosarului nr. x/2008, aflat în supraveghere şi soluţionat de procurorul B., pentru a se dovedi că fişele dosarelor ţinute în sistem informatizat reprezintă "oglinda" actelor procesuale efectuate într-o cauză, fiind riguros ţinute din perspectiva identităţii datelor şi elementelor conţinute.

În mod punctual, pe baza faptului nou prezentat şi probat în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) şi 459 alin. (3) lit. d) şi e) din C. proc. pen., s-a arătat că reiese netemeinicia hotărârii de condamnare, după cum urmează:

La soluţionarea cauzei, sub aspectul dovedirii acţiunii materiale de rupere fizică a pretinsului rechizitoriu emis de procurorul B. în dosarul nr. x/2008, au fost reţinute elemente de fapt relatate de martorul procuror C., care a arătat pe tot parcursul procesului penal că, mai înainte de a-i fi repartizat dosarul nr. x/2008, cu 1-2 zile/2-3 zile anterior repartizării, a fost chemat în birou de către prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la acea vreme revizuentul, care a rupt în faţa sa rechizitoriul întocmit de B. şi i-ar fi cerut acordul de a-i repartiza dosarul spre soluţionare.

Revizuentul a susţinut că împrejurarea relatată de martorul procuror C. nu există, întrucât, înainte cu 1-2 zile/2-3 zile de repartizarea cauzei nr. x/P/2008 către acesta, astfel cum s-a reţinut în cauză, dosarul se afla asupra procurorului B., nefiind soluţionat, şi a fost predat la 04 iulie 2010, fiind imposibil să fi fost predat grefei şi să fi ajuns la prim-procurorul A. înainte de 05 iulie 2010 (zi de luni), nefiind înregistrată nici soluţie de trimitere în judecată cu ocazia predării ori anterior.

S-a mai arătat că, la soluţionarea cauzei, a fost avută în vedere şi discuţia avută de procurorii B. şi C., ulterior promovării primului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor (01 iulie 2010), C. interpelându-l pe B. cu privire la soluţia pe care ar fi dat-o cu privire la al patrulea inculpat din dosar. Aceste elemente de fapt reţinute pentru a se susţine existenţa unei soluţii de trimitere în judecată din partea procurorului B. nu există. Fişa dosarului nr. x/2008, la secţiunea 6 "Făptuitori/Suspecţi/Inculpaţi" reflectă exclusiv trei asemenea persoane: D., E. şi F., fapt dublat şi confirmat de secţiunea nr. 9 a Fişei "Propuneri şi soluţii cu privire la fiecare făptuitor/suspect/inculpat", unde se remarcă propuneri şi soluţii dispuse doar faţă de cele trei persoane. Astfel, discuţia cu privire la soluţia dispusă cu privire la al patrulea inculpat nu există pentru că, în realitate, B. nu a soluţionat dosarul, predându-l grefei abia la 04 iulie 2010.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că este cert că, până în momentul promovării, B. nu a soluţionat dosarul nr. x/2008, iar în intervalul 01 iulie - 04 iulie 2010 nu mai avea competenţa funcţională de a-l soluţiona, fiind predat la grefă în ziua de 04 iulie 2010, astfel cum rezultă din fişa dosarului. În raport de starea de fapt reţinută în cauză, nu numai că B. nu a soluţionat dosarul nr. x/2008 în vara anului 2010, până când a promovat - fapt care ar fi fost reflectat de fişa dosarului, dar acesta a rămas în gestiunea sa faptică şi după acest moment, fiind predat la grefă doar la 04 iulie 2010, fără a fi emisă vreo soluţie în cauză. De altfel, dosarele nesoluţionate ale procurorului B. nu putea fi nici preluate la parchetul ierarhic fără să fi fost predate la grefa parchetului de pe lângă judecătorie, iar eventuala lor soluţionare prin rechizitoriu s-ar fi reflectat neîndoielnic în fişa dosarului.

Cel de-al doilea fapt nou şi necunoscut la soluţionarea cauzei a cărei revizuire se cere constă în conivenţa ocultă dintre prim-procurorul adjunct G. şi procurorii B. şi C. pentru favorizarea reţelei de falsificatori de permise pretins emise de autorităţile din Slovacia şi care se impunea a fi identificaţi şi traşi la răspundere penală în dosarul nr. x/2008.

În susţinerea acestui fapt nou, au fost invocate mijloace de probă care nu au fost cunoscute, astfel:

a) înregistrarea audio între numitul H. şi I. din data de 30 iunie 2020. Probele conţinute de această înregistrare relevă că H. era intermediarul permiselor de conducere false, pretins emise de autorităţile din Slovacia, cunoştea persoanele implicate în emiterea acestora şi beneficiarii finali. Cei trei inculpaţi din dosarul nr. x/2008 au fost beneficiarii permiselor de conducere false, pe care le-au obţinut de la H. prin intermediul lui F.

b) audierea procurorului J. Acest martor nou, neaudiat şi necunoscut la momentul soluţionării cauzei, a fost primul magistrat care a observat că modul de lucru al procurorului B. în dosarele cu permise slovăceşti false era caracterizat prin omisiunea cercetării autorilor falsurilor materiale în înscrisuri oficiale, sesizându-se din oficiu în legătură cu dosarul nr. x/2008 (cauză în care a fost urmărit şi trimis în judecată H. pentru fapte proprii, printre care conducere cu permis fals slovăcesc) şi prezentându-i prim-procurorului A. deficienţele urmăririi penale în acea cauză, instrumentată de B. Momentul sesizării din oficiu a acestui procuror şi prezentarea acestei situaţii revizuentului (24 martie 2010) "l-a obligat" pe procurorul B. să procedeze la prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul nr. x/2008, urmărire penală "finalizată" fără cercetarea autorilor infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Particularitatea dosarului nr. x/2008 a fost identică cu cea a dosarului nr. x/2008: nu s-au urmărit şi nu s-au efectuat cercetări cu privire la autorii falsurilor materiale în înscrisuri oficiale. Relaţia procurorului judiciar cu revizuentul este surprinsă în mod fidel şi similar de o discuţie din anul 2014 (ascunsă de la dosarul cauzei), în care aceasta îi devoala revizuentului deficienţe similare în activitatea procurorilor, dar şi teama celorlalţi procurori de conduita corectă şi verticală a acesteia în scopul înfăptuirii justiţiei.

c) raportul de expertiză extrajudiciară din data de 22 decembrie 2021, care relevă că prim-procurorul adjunct G. a înregistrat în parchet, la 16 aprilie 2010, dosarul nr. x/2008, fără ca prim-procurorul A. să cunoască acest fapt (deşi era în parchet şi atribuţia îi revenea), că în măsura în care revizuentul ar fi promovat începând cu 15 iunie 2010 urma să preia funcţia de prim-procuror (în această calitate putea verifica legalitatea şi temeinicia unei soluţii dispuse în dosarul nr. x/2008), dar şi că ea este cea care a verificat pentru legalitate şi temeinicie rechizitoriul emis de procurorul C., reuşind astfel să scape de tragerea la răspundere penală a inculpaţilor pentru patru infracţiuni. De altfel, în calitate de prim-procuror adjunct, G. conducea şedinţele de analiză a soluţiilor în parchet, fiind cea care avea cunoştinţă de toate aspectele mai sus evocate, împrejurare care denotă gravitatea acţiunilor sale - fapte şi împrejurări necunoscute la soluţionarea cauzei.

Analizând în mod coroborat elementele de fapt noi prezentate, astfel cum sunt în parte probate şi pot fi dovedite în mod complet prin audierea procurorului J. în rejudecarea acestei cauze, revizuentul a susţinut că se observă, cu titlu de noutate, că s-a căutat şi s-a reuşit ca el să nu cunoască faptul că în dosarele de conducere pe drumurile publice cu permise de conducere false nu au fost urmăriţi şi traşi la răspundere penală membrii/liderii reţelei de falsificatori de permise de conducere, cunoscuţi de către organele judiciare, inclusiv de B.

S-a menţionat că B. a căutat şi a găsit sprijin în persoana prim-procurorului adjunct G., care a înregistrat dosarul nr. x/2008 la parchet şi i l-a repartizat, în acest mod reuşind să îi ascundă revizuentului dosarul, aşteptând prilejul soluţionării sale în lipsa revizuentului din parchet şi trecerea la comanda unităţii a prim-procurorului adjunct, ceea ce nu s-a mai întâmplat până la promovarea procurorului B., acesta din urmă fiind nevoit să predea dosarul nesoluţionat la 04 iulie 2010.

Cauza nr. x/P/2008 a fost soluţionată la data de 31 ianuarie 2011, după promovarea revizuentului (15 decembrie 2010), cu sprijinul prim-procurorului adjunct G. şi în baza conivenţei acestuia cu cei doi procurori martori, reuşindu-se astfel favorizarea membrilor reţelei de falsificatori de permise.

II. Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (procurorul sau persoana care a efectuat acte de urmărire a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză), s-a arătat că procurorul K. şi comisarul şef L. au săvârşit infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., în intervalul 02 octombrie 2014 - 08 octombrie 2014, constând în aceea că, în cursul efectuării unor acte de urmărire penală în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală (dosarul de urmărire penală al prezentei cauze), deşi au solicitat condicile penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru procurori şi registrele de evidenţă a activităţii de urmărire penală şi supravegherea a acesteia, după ce le-au analizat şi au observat că, în dosarul nr. x/2008, procurorul B. nu a dispus o soluţie de trimitere în judecată, au ascuns acest înscris, prin restituirea sa Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, fără a păstra o copie la dosar, în scopul împiedicării aflării adevărului în cauză. Păstrarea acestui înscris ar fi reliefat că procurorul B. nu a emis rechizitoriul în dosarul nr. x/2008 şi că, în fapt, dosarul a fost predat nesoluţionat la 04 iulie 2010, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauza a cărei revizuire se solicită. În cele din urmă, condica penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru procurorul B. nu a mai fost găsită, corespondenţa purtată pe palierul identificării acestui înscris reliefând că Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea nu a mai păstrat condica de lucrări penale pentru procurorul B., nefiind predată nici Arhivelor Naţionale potrivit obligaţiilor legale în materie.

S-a susţinut că probele care dovedesc săvârşirea infracţiunii menţionate rezultă din următoarele:

La 02 octombrie 2014, procurorul K. a dispus, în temeiul art. 170 din C. proc. pen., predarea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a registrelor şi condicilor privind evidenţa dosarelor nr. x/2008 şi nr. y/2008, precum şi a acestor dosare. Documentele au fost predate, în mod suspect, de procurorul M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor la aceeaşi dată, pe baza procesului-verbal întocmit în acest sens. Caracterul suspect al predării de către prim-procurorul adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se probează prin Registrul de evidenţă curentă a intrărilor-ieşirilor documentelor din arhivă, din care rezultă că nu există un document care să ateste preluarea de către prim-procurorul adjunct a celor două dosare - fără a se cunoaşte măcar calitatea acesteia în actul de procedură în discuţie. Raţiunea pentru care s-a procedat astfel a fost devoalată în dosarul nr. x/2008, pe parcursul procesului penal şi constă în sustragerea de la dosar a unei cereri de urgentare a soluţionării cauzei formulată după pretinsul rechizitoriu emis în acel dosar, probă care a demonstrat inexistenţa faptei. În mod similar, s-a susţinut că este posibil să fi fost sustrase documente din dosarul nr. x/2008, care ar fi devoalat nesoluţionarea acestuia prin rechizitoriu. Consecutiv, au fost predate toate registrele de evidenţă a activităţii de urmărire penală şi supraveghere a acesteia şi condicile procurorilor pentru intervalul 2008-2010.

La 06 octombrie 2014, comisarul şef L. a întocmit un proces-verbal, prin care a atestat că a xerocopiat, doar din registre, filele aferente dosarelor vizate, fără a efectua vreo copie de pe condici, ignorându-le complet, iar la 08 octombrie 2014, toate aceste registre şi condici au fost restituite, pe bază de proces-verbal, de către procurorul N. procurorului M.

S-a susţinut că, din fişa dosarului nr. x/2008, rezultă neîndoielnic predarea ca nesoluţionat a dosarului menţionat, la 04 iulie 2010, de către procurorul B.

În acest context, s-a arătat că înscrisurile (condicile parchetului pentru procurori) au fost examinate, analizate şi cunoscute celor doi, conţinând probe esenţiale aflării adevărului în cauză, însă acestea au fost ascunse, fiind restituite parchetului fără a fi păstrate la dosar copii xerox (astfel cum s-a procedat în cazul registrelor), ulterior nefiind de găsit. Toate persoanele audiate în cauză au confirmat că dosarele soluţionate se predau pe bază de condică, astfel încât condica parchetului pentru procurori ar fi reflectat predarea dosarului nr. x/2008 ca nesoluţionat, întrucât, dacă s-ar fi predat dosarul cu soluţie de trimitere în judecată, s-ar fi probat neîndoielnic existenţa rechizitoriului emis de B., iar o atare probă ar fi fost păstrată la dosar.

Deşi le era cunoscut că dosarul a fost predat nesoluţionat la 04 iulie 2010, menţiunea existând şi în condica parchetului pentru procurorul B., prin ascunderea condicii parchetului s-a realizat tipicitatea infracţiunii atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv. Faptul predării, ca nesoluţionat, a dosarului nr. x/2008, la 04 iulie 2010, este proba incontestabilă că s-a ascuns condica parchetului, iar intenţia de a ascunde înscrisul pentru a elimina posibilitatea dovedirii faptului contrar rezultă ex re. Revizuentul a susţinut că cererile formulate pe acest palier, privind administrarea probei cu înscrisuri, constând în condicile menţionate ori de percheziţionare informatică a computerului utilizat de B. în perioada respectivă, au fost respinse nemotivat, tocmai pentru a se împiedica cunoaşterea faptului că B. nu a emis rechizitoriul în dosarul nr. x/2008.

III. Tot în ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (procurorul sau persoana care a efectuat acte de urmărire a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză), s-a arătat că procurorul N. şi comisarul şef L. au săvârşit infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., pe întreg parcursul urmăririi penale, constând în aceea că, în calitate de beneficiari primari ai înregistrărilor obţinute prin mijloacele de supraveghere tehnică autorizate în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Centrală (dosarul de urmărire penală al prezentei cauze), după ce le-au analizat şi au observat că traficul integral al revizuentului şi al persoanei vătămate O. conţine probe esenţiale care infirmă existenţa infracţiunii de şantaj, au reţinut şi ascuns notele de redare şi au blocat accesul la traficul integral, în scopul împiedicării aflării adevărului.

Potrivit art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., dovedirea cazului de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. poate fi făcută cu orice mijloc de probă în procedura de revizuire. În mod evident, termenul general al prescripţiei răspunderii penale cu privire la această infracţiune este împlinit.

Revizuentul a menţionat că probele care dovedesc săvârşirea infracţiunii prev. de art. 275 din C. pen. rezultă din corespondenţa purtată între organele de urmărire penală şi instituţia care a pus în executare mandatele/autorizaţiile de supraveghere tehnică, care atestă că primii beneficiari ai înregistrărilor erau procurorul N. şi comisarul şef L., care au primit suporţii cu toate discuţiile înregistrate, supravegherile operative, notele de redare ale acestora şi au făcut adnotări specifice asupra lor. În virtutea atribuţiilor care le reveneau, aceştia au ascultat toate discuţiile, în perioada de referinţă a acuzaţiei de şantaj, ale revizuentului şi ale persoanei vătămate şi au analizat notele de redare primite de la instituţia care a pus în executare mandatele, însă au folosit la dosarul cauzei doar unele discuţii, ascunzând note şi interceptări anterioare, concomitente ori ulterioare stărilor de fapt esenţiale cauzei, care făceau dovada inexistenţei infracţiunii de şantaj. O parte a traficului integral al revizuentului, din 18 aprilie 2014 - august 2014 şi al persoanei vătămate, din mai 2014 - iulie 2014, obţinut de apărare după soluţionarea definitivă a cauzei, relevă ascunderea intenţionată a acestora deoarece conţin elemente de fapt esenţiale din perspectiva inexistenţei şantajului. Acţiunea a fost determinată de scopul împiedicării aflării adevărului în cauză, conţinutul discuţiilor evocate fiind proba de netăgăduit atât a necesităţii ascunderii acestora, dar şi a intenţiei celor doi.

Discuţiile menţionate trebuiau să îmbrace forma unor procese-verbale de redare, dar ele au fost reţinute şi ascunse. Acestea dovedesc că toate stările factuale reţinute de instanţe pe baza celor declarate de persoana vătămată şi soţul ei, P., sunt nereale şi, în acelaşi timp, probează săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către O. în dauna revizuentului, alte infracţiuni săvârşite de familia Lozincă, precum şi elemente de fapt de o concludenţă şi utilitate incontestabilă cu privire la vădita eroare judiciară produsă prin condamnarea revizuentului.

IV. Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză), s-a arătat că agenda personală a persoanei vătămate, cu menţiunea SNPPC, ridicată cu ocazia percheziţiei la imobilele acesteia, a reprezentat dovada cuantumului părţii din împrumutul acordat de revizuent şi fosta sa soţie persoanei vătămate şi a pretinsei plăţi a acestuia.

În opinia revizuentului, înscrisul sub semnătură privată este fals din trei perspective: a) nu i-au fost restituite numitei Q. (fosta soţie a revizuentului) sumele de bani consemnate în agendă în decursul anilor 2013 - 2014; b) prin dublarea sumelor pretins restituite în centralizatorul de la finalul agendei - fila x agendă - referirile din cuprinsul hotărârilor de condamnare fiind făcute expres la această filă; c) prin consemnarea nereală a restituirii a 3 tranşe a câte 500 RON către revizuent în perioada relevantă pentru şantaj. Altfel spus, din 21 de remiteri consemnate, 13 sunt false (raportat la fila x), neexistând în realitate.

S-a susţinut că din discuţia telefonică dintre revizuent şi fosta soţie rezultă faptul că O. nu i-a restituit acesteia niciun ban încă din 2012, fiind excluse restituiri în anii 2013 ori 2014. Discuţia nu a mai fost prezentată în cauză, astfel încât elementele de fapt conţinute de aceasta nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei. În acelaşi timp, la camera corpuri delicte din cadrul Curţii de Apel Timişoara se regăseşte şi agenda persoanei vătămate ţinută pentru anul 2013, mijloc de probă care dovedeşte că nu a existat nicio remitere către familia Popa, A. sau Q., pe parcursul acestui an, iar acest mijloc de probă nu a fost niciodată analizat, administrat, invocat ori reţinut la soluţionarea cauzei. În opinia revizuentului, agenda din 2013 se coroborează cu discuţia spontană dintre el şi fosta soţie, ceea nu face altceva decât să dovedească caracterul fals al celor consemnate. În fine, din discuţia ascunsă dintre revizuent şi O., din data de 08 mai 2014, rezultă că aceasta nu a mai restituit vreo sumă fostei soţii.

Pe cale de consecinţă, s-a arătat că, în mod nereal, au fost consemnate remiteri de câte 100 RON către Q. în perioada decembrie 2013 şi ianuarie - martie 2014 în cele două agende. S-a susţinut că acest fals este urmat de un altul, prin dublarea sumelor de 100 RON pretins restituite acesteia din cuprinsul agendei din 2014, practic consemnarea restituirii a câte 200 RON, astfel cum rezultă din fila x a agendei din 2014, un veritabil fals urmat de un alt fals. S-a precizat că pentru datele de 01 martie 2014 şi 08 martie 2014 nu sunt consemnate aceste restituiri în cuprinsul agendei.

Revizuentul a arătat că restituirea sumelor de bani din 22 mai 2014, 26 mai 2014 şi 18 iulie 2014, indicate în agenda personală a persoanei vătămate, sunt alte falsuri consemnate, fapte probate de măsurile de supraveghere şi înscrisurile existente la dosar. De asemenea, traficul ascuns de organele de urmărire penală relevă că nu au existat deplasări la spălătoria persoanei vătămate din partea revizuentului ori a numitului R. pentru a primi respectivele tranşe de bani (22 mai 2014 şi 26 mai 2014).

Aşadar, s-a apreciat că agenda personală a persoanei vătămate a fost falsificată de către aceasta, prin consemnarea unor restituiri din împrumut inexistente, fiind anume întocmită şi folosită de persoana vătămată pentru a-i dovedi revizuentului restituirea împrumutului, ceea ce verifică tipicitatea obiectivă şi subiectivă a săvârşirii acestei infracţiuni. De asemenea, falsificarea acestei agende a constituit şi mijlocul fraudulos prin care persoana vătămată l-a înşelat pe revizuent.

S-a invocat şi comiterea infracţiunii de fals intelectual cu privire la declaraţiile din faza de urmărire penală ale numiţilor O. şi P. În opinia revizuentului, ambele declaraţii date de martorii O. şi P., în faza de urmărire penală, sunt false sub aspectul organului de urmărire care i-a audiat şi, în consecinţă, sub aspectul conţinutului, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză. Astfel, S. au fost audiaţi în faza de urmărire penală la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, în acelaşi interval orar, de aceleaşi organe de urmărire penală K. şi T. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, astfel cum rezultă din conţinutul acestor declaraţii. În realitate, potrivit depoziţiilor date în calitate de martori în dosarul nr. x/2018 la 12 octombrie 2021, O. a afirmat că a fost audiată de către procurorul N., iar soţul ei, P., de către comisarul şef L. Din moment ce S. nu au fost audiaţi de procurorul K. şi comisarul şef T., revizuentul a apreciat că nu este corespunzător realităţii conţinutul acestor declaraţii.

V. În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (s-au descoperit fapte şi împrejurări noi care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei), s-a arătat că faptul necunoscut la soluţionarea cauzei constă în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., săvârşită de O. în dauna revizuentului, tocmai în contextul şantajului la care ar fi fost expusă, ceea ce determină vădita netemeinicie a condamnării revizuentului pentru infracţiunea de şantaj şi reclamă revizuirea hotărârii, care reprezintă o veritabilă eroare judiciară.

Deşi infracţiunea de înşelăciune are două componente, respectiv obţinerea împrumutului şi nerestituirea sa conform înţelegerii, la nivelul anului 2010, în termen de 2 săptămâni, acţiunile relevante cererii de revizuire se referă la perioada aprilie- august 2014. Astfel, O., în perioada aprilie-mai 2014, l-a indus şi menţinut în eroare pe revizuent, prin aceea că l-a minţit şi amânat sub diferite pretexte nereale că îi va restitui împrumutul, acţiuni de care a uzat cu scopul de a nu mai restitui suma şi a-l păgubi pe revizuent de diferenţa de restituit - 7.700 RON, iar în intervalul mai- august 2014 l-a indus şi menţinut în eroare cu privire la cuantumul sumelor restituite, cauzându-i o pagubă de 3500 RON şi obţinând un folos injust pentru sine, constând în diferenţa de împrumut nerestituită. Pe fondul situaţiei de fapt expuse, O. a avut o stare financiară extrem de bună, putând oricând să restituie diferenţa din împrumut, în decursul intervalului relevant şantajului, doar din încasările avute la spălătorie în decursul unei singure zile. Cu toate acestea, l-a indus în eroare pe revizuent sub motivul că nu are bani şi a încercat într-o primă fază să-l determine să renunţe la sumă, iar ulterior să îi restituie mai puţin decât îi datora, uzând de mijlocul fraudulos falsificat în acest scop - agenda personală - în care a consemnat remiteri către fosta soţie a revizuentului, dar mai ales către acesta, restituiri inexistente, dar consemnate exclusiv în scopul obţinerii unui folos injust şi a-l păgubi pe revizuent.

S-a susţinut că săvârşirea infracţiunii de înşelăciune este un fapt nou, necunoscut de instanţe la soluţionarea cauzei şi dovedeşte prin sine inexistenţa infracţiunii de şantaj, întrucât o persoană care se pretinde şantajată nu înşală persoana care o şantajează.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014, printre altele, în baza art. 386 din C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în cea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) şi (2) din C. pen., formulată de inculpatul A.

În baza art. 386 din C. proc. pen., a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, cu privire la inculpatul A., după cum urmează: din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale); din infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. din infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (3 infracţiuni); din infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 65 din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii din 09 octombrie 2014, durata arestării preventive din 09 octombrie 2014 până la 27 ianuarie 2015 şi durata arestului la domiciliu din 27 ianuarie 2015 până la 08 iunie 2015.

Ulterior, prin decizia penală nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, sens în care:

S-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul A.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 alin. (1), art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 65 din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 alin. (1), art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin decizie, respectiv 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare, rezultând în spor de 2 ani, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa 6 ani închisoare.

În baza art. 65 din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 alin. (1), art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii din 09 octombrie 2014, durata arestării preventive din 09 octombrie 2014 până la 27 ianuarie 2015 şi durata arestului la domiciliu din 27 ianuarie 2015 până la 08 iunie 2015.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare deciziei.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii în principiu, Curtea de Apel Timişoara a constatat următoarele:

Potrivit art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în vederea pronunţării asupra admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

a. Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus indicate, Curtea de Apel Timişoara a constatat că, potrivit art. 455 alin. (1) din C. proc. pen. "Pot cere revizuirea: a) părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale; b) un membru de familie al condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului."

Instanţa a constatat că este îndeplinită această condiţie raportat la faptul că, prin sentinţa penală nr. 194/P1 din 13 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, revizuentul a fost condamnat pentru comiterea infracţiunilor mai sus indicate. De asemenea, cererea a fost formulată în termen, întrucât, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând (...), or, în prezenta cauză, titularul cererii de revizuire este condamnatul.

b. Curtea de Apel Timişoara a constatat că cererea revizuentului a fost formulată în scris, cu indicarea motivelor, a cazurilor de revizuire şi a mijloacelor de probă invocate în susţinerea revizuirii, conform art. 456 din C. proc. pen.

c. În vederea examinării celorlalte elemente ale procedurii admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire - dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, instanţa a procedat la verificarea fiecărui caz de revizuire invocat de către revizuent în cererea dedusă judecăţii.

Cu titlu prealabil, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

d. Revizuentul a invocat cazul de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., constând în aceea că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului.

Faţă de natura juridică de cale extraordinară de atac a revizuirii, s-a reţinut că faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei trebuie să se refere la descoperirea de noi probe, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., adică acele împrejurări care permit aflarea unor elemente noi susceptibile de a servi ca probă în justiţie şi de natură a aduce o lumină nouă asupra faptelor constatate prin hotărârea de condamnare definitivă. De asemenea, în raport de soluţia dispusă prin sentinţa de condamnare, probele noi trebuie să fie de natură a dovedi în mod vădit fie că infracţiunea nu a existat, fie că cel condamnat n-ar fi luat parte la comiterea ei.

În cauza de faţă, instanţele iniţial învestite cu rechizitoriul nr. x/2013 din 17 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, au fost chemate să analizeze, printre altele, dacă inculpatul A., în prezent persoană condamnată, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, nu a dispus soluţia infirmării rechizitoriului emis de procurorul B. în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, ci l-a distrus fizic, prin rupere, iar apoi a repartizat nelegal dosarul nr. x/2008 către procurorul C., fără a exista o dispoziţie motivată de repartizare în acest sens, şi dacă aceste fapte întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi a infracţiunii prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Astfel cum reiese din decizia penală nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, revizuentul A. a fost condamnat, în apel, pentru aceste fapte, fiind găsit vinovat de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi de favorizarea făptuitorului.

Prin cererea de revizuire, persoana condamnată a susţinut că în dosarul penal nr. x/2008 nu a existat un rechizitoriu întocmit de către procurorul B. şi că acesta a predat dosarul, la data de 04 iulie 2010, nesoluţionat, fapt ce s-ar dovedi cu fişa informatizată - Ecris a dosarului nr. x/2008, fişă ce nu a fost depusă la dosarul de fond şi nu a fost avută în vedere la soluţionarea cauzei de către instanţa care l-a condamnat.

Curtea de Apel Timişoara a constatat că această apărare a inculpatului - că rechizitoriul, despre care acuzarea a arătat că a fost distrus de inculpat, nici nu ar fi existat - a fost invocată şi în faţa instanţei de fond şi de apel, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020, a înlăturat această apărare, apreciind că este combătută de toate probele de la dosar. Astfel, Înalta Curte, analizând această apărare a inculpatului, a constatat că declaraţiile martorilor audiaţi au format convingerea cu privire la desfăşurarea împrejurărilor de fapt la care au participat în mod direct martorul C. şi inculpatul A. şi indirect martorul B. faţă de inculpatul A. şi direct cu martorul C. şi indirect martora U. faţă de martorul B. şi inculpatul A. S-a reţinut, în acest sens, că martorul C., în mod constant, a relatat, inclusiv în faţa instanţei de apel, că a văzut dosarul şi, urmare a discuţiei purtate cu inculpatul A., care i-a relatat că în dosar există o soluţie de trimitere în judecată, deşi nu sunt probe, martorul exprimându-şi acordul să soluţioneze dosarul, a asistat direct la scoaterea rechizitoriului din dosar şi ruperea lui fizică de către inculpat şi aruncarea sa la coş. Instanţa de control judiciar a considerat că declaraţiile martorului C. se coroborează cu declaraţiile martorului B., cu privire la existenţa unui rechizitoriu iniţial întocmit de acest din urmă martor, în calitatea sa de procuror cu statut deplin, definitiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care a fost depus spre confirmare în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, rechizitoriul întocmit aflându-se într-un dosar de urmărire penală şi pe coperta acestuia rezulta numele său de procuror. Cu privire la aspectele relevante pentru acuzaţiile aduse inculpatului, martorul a răspuns la următoarele întrebări:

"Care era procedura predării dosarelor de către martor la grefă şi cum se făcea dovada scăderii acestora?" - Răspuns:

"De regulă, se folosea condica procurorului în care se trecea data primirii dosarului, data soluţionării şi data predării" "Dacă martorul are cunoştinţă despre circuitul dosarelor după infirmarea unei soluţii?" - Răspuns:

"În cazul infirmării unei soluţii dosarul ar trebui să se întoarcă la procuror dacă nu există o dispoziţie a procurorului şef în alt sens" "Dacă martorului i s-au infirmat soluţii de către inculpatul A.?" - Răspuns:

"Probabil, sunt 5 ani de atunci" "Din practica martorului, dacă soluţiile redactate pe calculator ulterior sunt şterse sau rămân stocate în calculator?" - Răspuns:

"De obicei rămân, dar aşa cum s-a întâmplat în cazul în care eu am promovat la Parchetul de pe lângă Tribunal mi-a fost dat un calculator şi nu am reuşit să salvez soluţiile date anterior."

De asemenea, s-a reţinut că, tot din declaraţiile martorilor C. şi B., a rezultat că între aceştia a avut loc o întâlnire ulterioară ruperii rechizitoriului şi repartizării dosarului de către inculpatul A. martorului C., în vederea întocmirii unui nou rechizitoriu, acesta din urmă solicitând martorului B. o copie de pe rechizitoriul întocmit de acesta, pentru a analiza probele, întrucât nu a înţeles de ce i-a spus primul procuror că nu ar exista probe în dosar, precum şi ce soluţie a adoptat martorul cu privire la al patrulea inculpat, referitor la care nu erau suficiente probe, ci doar o declaraţie, însă martorul B. nu i-a putut da o copie a rechizitoriului, întrucât a soluţionat dosarul de mult timp. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere şi declaraţia martorei U., care a declarat, printre altele, că au fost cazuri în care ea a semnat dosare soluţionate de procuror în condica procurorului, pe care le-a dus ulterior în secretariat, apoi acestea intrau în poşta primului grefier, iar acesta o preda prim-procurorului, pentru a semna adresele şi pentru avizarea soluţiilor; că nu ţine minte dacă au existat situaţii în care a predat dosare în numele procurorilor, fără să semneze condica procurorului; că în afara condicii procurorului, nu semna alte situaţii.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, a constatat că, în volumul 5 al dosarului de urmărire penală, la filele x, se află urma dosarului nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, ce conţine: rechizitoriul emis la 31 ianuarie 2011 în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea întocmit de procuror C. şi verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform art. 268 alin. (3) din C. proc. pen., de prim-procuror adj. G., filele x; adresa de trimitere către Judecătoria Oradea, emisă la 8.02.2010, fila x; adresa nr. x/2011 a parchetului către Poliţia Municipiului Oradea, prin care se trimitea un exemplar din rezoluţia/ordonanţa emisă la data de 31 ianuarie 2011, în dosarul nr. x/2008, prin care s-a dispus disjungerea cauzei în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a lui H., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 din C. pen., fila x; un exemplar de pe acelaşi rechizitoriu, cu semnătura procurorului şi semnătura şi ştampila de confirmare, filele x; adrese către I.P.J. Bihor - Evidenţa Operativă şi Cazier Judiciar prin care se comunică punerea în mişcare a acţiunii privind pe F., D., E., filele x; adresă a I.P.J. Bihor, Serviciul Rutier către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe D., pe care există o menţiune olografă "5 iulie 2010 C." şi o semnătură indescifrabilă, fila x; referat cu propunere de conexare a dosarului cu nr. unic x/2008 la dosarul cu nr. unic x/2008 ambele privind pe învinuitul F., existând şi menţiunea olografă B., fila x; adrese, filele x; proces-verbal de constatare, aflat la filele x; adrese, filele x; proces-verbal de sesizare din oficiu întocmit de organul de cercetare penală, fila x.

În volumul 6 al dosarului de urmărire penală, la fila x, se află fila din registrul privind situaţia dosarelor de urmărire penală aflate în lucru, a cărui rubricaţie era următoarea:

"Nr. dosarului/Data înregistrării; Numele procurorului delegat; Numele celui care sesizează/Nr. şi data sesizării; Obiectul şi Data săvârşirii faptei; Numele şi prenumele făptuitorului/pentru minori şi tineri între 18-21 ani data naşterii; Parte civilă sau vătămată (sexul şi relaţia victimei cu autorul- părinte-frate, soră etc); Paguba reclamată; Organul întâi sesizat şi Data sesizării acestuia; Data începerii urmăririi penale; Data punerii în mişcare a acţiunii penale; Data arestării preventive; Activitatea de urmărire penală proprie sau de supraveghere (participare la cercetări, dispoziţii date de procuror, infirmări, redeschidere, restituiri la organele de cercetare); Propunerea de soluţionare a organelor de cercetare pentru fiecare făptuitor/Trimitere în judecată/Netrimitere în judecată; Soluţia procurorului şi data/Rechizitoriu/Încadrarea juridică, paguba reţinută/Neurmărirea penală, temeiul juridic/Măsuri în scop de prevenire (sesizări, măsuri de ocrotire); Corespondenţă (data, obiectul corespondenţei).

În concret, în dreptul dosarului nr. x, sunt făcute următoarele menţiuni: B. 16 aprilie 2010 I.P.J. Bihor 199/2009; proces-verbal de constatare pentru infr. art. 86 alin. (1) O.U.G. 195/02, art. 288 alin. (1), 291 C. pen. dos. prop. trim. în jud. pe E. - 86 alin. (1) O.U.G. 195, 288 şi 291 C. proc. pen. F. - 26-288 alin. (1) C. pen.; 06 octombrie 08; 20 ianuarie 09 - 2 înv.; vezi 876/P/2011, 05 iulie 2010 C. dosarul; 31 ianuarie 2011 R art. 86 alin. (1) O.U.G. 195/02; art. 26-2888 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. (13 octombrie 08 IPJ Bihor; 02.02.2011 Caz jud).

S-a reţinut că nu pot fi avute în vedere susţinerile apărării, cu privire la existenţa unor inadvertenţe între cele declarate de martori privind predarea rechizitoriului şi condica procurorului, întrucât, în condica menţionată în vol. 6 al dosarului de urmărire penală, nu există nicio semnătură din partea procurorilor, ci doar menţiunile arătate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, a mai reţinut că nu s-a dovedit din evidenţele parchetului existenţa soluţiei de infirmare a rechizitoriului iniţial întocmit de martorul B., întrucât la fila x din vol. 6 al dosarului de urmărire penală nu există vreo menţiune în registru cu privire la o ordonanţă de infirmare a rechizitoriului, iar referitor la menţiunea olografă "5 iulie 2010 C." cu semnătură indescifrabilă pe înscrisul aflat la fila x din vol. 5 al dosarului de urmărire penală şi, respectiv, menţiunea "5 iulie 2010 C. dosaru" de la fila x în vol. 6 al dosarului de urmărire penală, acestea nu pot echivala cu repartizarea legală a dosarului atâta timp cât sunt simple menţiuni, nemotivate cu privire la trecerea dosarului la alt procuror.

S-a constatat că nici declaraţiile martorei U., date în primă instanţă şi în apel, care conţin aspecte referitoare la circuitul dosarelor în cadrul parchetului, modul de semnare în condica procurorului şi predarea mai departe, locul de depozitare al dosarele, nesusţinând că ar fi existat o transmitere pe cale scurtă a dosarului, nu confirmă menţiunile efectuate la fila x din vol. 6 al dosarului parchetului.

Prin urmare, Curtea de Apel Timişoara a constatat că Înalta Curte, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a avut în vedere că, în condica dosarului penal ce a fost supravegheat de către procurorul B. nu au existat menţiuni cu privire la un rechizitoriu întocmit de către acesta, însă a constatat că din celelalte probe rezultă cu certitudine că procurorul B. a întocmit actul de sesizare a instanţei, ce a fost distrus de către A., care avea la acea dată funcţia de prim procuror, apoi acesta din urmă a repartizat dosarul penal spre soluţionare procurorului C., fără a emite vreo dispoziţie motivată de repartizare în acest sens.

Astfel cum se poate constata, fişa informatizată depusă la dosarul de revizuire nu conţine altceva decât datele din condica dosarului nr. x/2008, ce a fost analizată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atunci când a dispus condamnarea inculpatului - data constatării faptelor - 06 octombrie 2008; numele procurorului desemnat B. - la 08 octombrie 2008; data începerii urmăririi - 20 ianuarie 2009 (încadrarea infracţiunilor, numele învinuiţilor); propunere de trimitere în judecată - 16 aprilie 2010 şi nr. documentului 199/2009; dată desemnare procuror C. - 05 iulie 2010; dată finalizare procuror B. - 04 iulie 2010; rechizitoriu emis la data de 31 ianuarie 2011 de către procuror C.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a analizat probele referitoare la circuitul dosarelor în cadrul parchetului şi a avut în vedere faptul că în registrul/condica scrisă a dosarului penal nr. x/2008 nu era menţionată întocmirea rechizitoriului de către procurorul B., însă a constatat că acel rechizitoriu a existat, iar faptele inculpatului A., de distrugere a rechizitoriului întocmit de procurorul B., fără a-l infirma aşa cum prevede legea, au fost dovedite cu celelalte probe de la dosar.

În condiţiile în care fişa informatizată a dosarului nr. x/2008 reprezintă o transpunere a datelor din condica scrisă a dosarului penal respectiv, ce a fost avută în vedere de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în analiza acuzaţiilor, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut că nu se poate aprecia că aceasta reprezintă o probă nouă, ce ar dovedi fapte noi, necunoscute la momentul soluţionării cauzei, constatându-se, de către instanţa de condamnare, că lipsa indicării în registrele/condicile parchetului a rechizitoriului întocmit de către procurorul B. nu dovedeşte că acest rechizitoriu nu ar fi existat, din contră, din analiza probelor a rezultat contrariul. Un act emis şi redactat în condiţiile legii, chiar fără a fi înregistrat în diverse evidenţe/fişe/registre/condici, nu-şi pierde valoarea juridică, iar validitatea lui nu depinde de acea înregistrare/evidenţiere, aspect avut în vedere de către instanţa de condamnare, nefiind un fapt nou.

De asemenea, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că fişele informatizate ale altor dosare, depuse împreună cu cererea de revizuire, nu au nicio legătură cu prezenta cauză, mai ales că nu conţin soluţii de infirmare a unor rechizitorii şi de emitere a altor acte de sesizare a instanţei, ci, la fel ca în fişa dosarului nr. x/2008, conţin doar data rechizitoriilor confirmate de către procurorul ierarhic, în condiţiile în care în dreptul acestora este indicată şi soluţia de trimitere în judecată/de sesizare a instanţei.

Prin cererea de revizuire s-a mai arătat că, la soluţionarea pe fond a cauzei, s-a avut în vedere că martorul procuror C. a arătat că, înainte de a-i fi repartizat dosarul nr. x/2008, cu 1 - 2 zile/2 - 3 zile în urmă, a fost chemat în birou de către prim-procuror - revizuentul, care a rupt în faţa sa rechizitoriul întocmit de B. şi i-ar fi cerut acordul de a-i repartiza dosarul spre soluţionare, însă, în opinia revizuentului, depoziţia martorului C. ar fi infirmată de împrejurarea că dosarul nr. x/2008 a fost predat de către B. doar la data de 04 iulie 2010, nesoluţionat, fiind imposibil să fi fost predat grefei şi să fi ajuns la prim-procuror înainte de data de 05 iulie 2010 (zi de luni).

Curtea de Apel Timişoara a constatat că această apărare a fost analizată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut că nu pot fi avute în vedere susţinerile inculpatului A. referitor la inadvertenţele dintre declaraţiile martorului B. cu privire la predarea rechizitoriului de către acesta şi condica procurorului, aspecte temporale cu privire la discuţia purtată cu martorul C., întrucât, în condica menţionată în vol. 6 al dosarului de urmărire penală (în concret, în dreptul dosarului nr. x sunt făcute următoarele menţiuni: B. 16 aprilie 2010 IPJ Bihor 199/2009; proces-verbal de constatare pentru infr. art. 86 alin. (1) O.U.G. 195/02, art. 288 alin. (1), 291 C. pen. dos. prop. trim. în jud. pe E. - 86 alin. (1) O.U.G. 195, 288 şi 291 C. proc. pen. F. - 26-288 alin. (1) C. pen.; 06 octombrie 08; 20 ianuarie 09 - 2 înv.; vezi 876/P/2011, 05 iulie 2010 C. dosaru; 31 ianuarie 2011 R art. 86 alin. (1) O.U.G. 195/02; art. 26-2888 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. art. 33 lit. a) şi b) C. pen.; 13 octombrie 08 IPJ Bihor; 02.02.2011 Caz jud) nu există nicio semnătură din partea procurorilor, ci doar menţiunile arătate, aşa cum s-a precizat mai sus, aspectele temporale cu privire la momentul purtării discuţiei în raport cu datele audierilor la intervale de timp diferite sunt acceptate, ca urmare a imposibilităţii precizărilor efective, fiind normal, prin trecerea timpului, ca martorul să nu-şi amintească cu exactitate date, dar discuţia între martorul B. şi martorul C. a avut loc, aspect esenţial şi constant menţionat de martor, iar în ceea ce priveşte declaraţia martorului B., dată în apel, a evidenţiat elemente constante şi semnificative care au condus la formarea convingerii instanţei de control judiciar asupra credibilităţii martorului aşa cum s-a arătat.

S-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, a constatat că nu s-a dovedit din evidenţele parchetului existenţa soluţiei de infirmare a rechizitoriului iniţial întocmit de martorul B., întrucât la fila x din vol. 6 al dosarului de urmărire penală nu există vreo menţiune în registru cu privire la o ordonanţă de infirmare a rechizitoriului, iar referitor la menţiunea olografă "5 iulie 2010 C." cu semnătură indescifrabilă pe înscrisul aflat la fila x din vol. 5 al dosarului de urmărire penală şi, respectiv, menţiunea "5 iulie 2010 C. dosaru" de la fila x în vol. 6 al dosarului de urmărire penală, acestea nu pot echivala cu o repartizare legală a dosarului, atâta timp cât sunt simple menţiuni, nemotivate, cu privire la trecerea dosarului la alt procuror.

S-a mai reţinut că nici declaraţiile martorei U., date în primă instanţă şi în apel, care conţin aspecte referitoare la circuitul dosarelor în cadrul parchetului, modul de semnare în condica procurorului şi predarea mai departe, locul de depozitare al dosarelor, nesusţinând că ar fi existat o transmitere pe cale scurtă a dosarului, nu confirmă menţiunile efectuate la fila x din vol. 6 al dosarului parchetului.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a considerat că declaraţiile martorului C. se coroborează cu declaraţiile martorului B., cu privire la existenţa unui rechizitoriu iniţial întocmit de acest din urmă martor, în calitatea sa de procuror cu statut deplin, definitiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care a fost depus spre confirmare în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Curtea de Apel Timişoara a constatat, astfel, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când a dispus condamnarea revizuentului, a analizat şi a înlăturat apărările acestuia, prin care a invocat existenţa unor inadvertenţe a probelor privind momentul întâlnirii revizuentului cu procurorul C., care a susţinut că A. a rupt de faţă cu el rechizitoriul întocmit de către B., şi momentul predării rechizitoriului de către procurorul B. Înalta Curte a admis că martorii audiaţi în cauză nu au putut să precizeze cu exactitate toate momentele temporale ale desfăşurării faptelor din cauza trecerii unei durate îndelungate de la data faptelor şi momentul audierii lor, constatând, totodată, că din probe rezultă cu evidenţă că inculpatul a comis faptele în perioada iulie 2010- ianuarie 2011.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, a analizat şi menţiunile din condica dosarului nr. x/2008, cum ar fi "5 iulie 2010 C. dosaru", constatând că sunt simple menţiuni, nemotivate, cu privire la trecerea dosarului la alt procuror şi, ca atare, nu dovedesc preluarea legală a dosarului de la procurorul B. şi predarea către procurorul C.

Curtea de Apel Timişoara a constatat că a fost efectuată o amplă motivare a probatoriului, detaliată în peste o sută de pagini, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, a reţinut şi motivat vinovăţia inculpatului.

Aşadar, s-a constatat că prin cererea de revizuire se solicită o reapreciere a probelor şi o reanaliză a apărărilor invocate la soluţionarea pe fond a cauzei, apărarea constând în aceea că din condica dosarului ar reieşi că procurorul B. ar fi predat dosarul nesoluţionat, solicitare care, însă, este inadmisibilă în calea de atac a revizuirii. Aşa cum s-a arătat anterior, condica informatizată a dosarului nr. x/2008 conţine date din condica scriptică a aceluiaşi dosar, ce a fost avută în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, la soluţionarea cauzei, instanţa de condamnare reţinând că datele privind circuitul dosarului nu sunt relevante la stabilirea stării de fapt.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, aşa cum se poate constata, în fişa informatizată a dosarului nu este trecută menţiunea expresă, aşa cum susţine revizuentul, că procurorul B. ar fi predat dosarul nesoluţionat la data de 04 iulie 2010 (iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, a avut deja în vedere că datele privind circuitul dosarului nu sunt pertinente), motiv pentru care s-a apreciat că aceasta nu este o împrejurare nouă/probă nouă la dosar.

e. Cel de-al doilea motiv de revizuire invocat, întemeiat pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) din C. proc. pen., constă în existenţa unei înţelegeri infracţionale dintre prim-procurorul adjunct G. şi procurorii B. şi C. pentru favorizarea reţelei de falsificatori de permise, în dosarul nr. x/2008, iar aceşti procurori ar fi avut ca scop sustragerea rechizitoriului de la controlul revizuentului, prim-procuror la acel moment.

În motivarea acestui caz de revizuire, revizuentul a afirmat că deţine probe din care reiese cine ar fi intermediarul permiselor falsificate, că procurorul J. ar cunoaşte modul de lucru al procurorului B. în dosarele cu permise false, caracterizat prin omisiunea cercetării autorilor falsurilor materiale în înscrisuri oficiale, şi că raportul de expertiză extrajudiciară din data de 22 decembrie 2021 relevă că prim-procurorul adjunct G. este cea care a înregistrat la parchet, la 16 aprilie 2010, dosarul nr. x/2008, fără ca prim-procurorul (revizuentul) să cunoască acest fapt.

Curtea de Apel Timişoara a constatat că toate aceste susţineri ale revizuentului nu au nicio legătură cu faptele pentru care a fost condamnat, neavând, prin urmare, vreo relevanţă juridică în analiza cererii de revizuire. Astfel, faptul că ar exista o reţea de permise falsificate nu are legătură cu faptele inculpatului, de distrugere a rechizitoriului întocmit de către procurorul B. în dosarul nr. x/2008. Nu are relevanţă nici data sau persoana care a înregistrat la parchet dosarul penal de mai sus, aşa cum nici verificarea rechizitoriului întocmit de către procurorul C. nu reprezintă o împrejurare sau faptă nouă în legătură cu acuzaţiile ce au fost aduse revizuentului şi pentru care acesta a fost condamnat.

Aşa cum s-a precizat anterior, pe calea revizuirii nu se poate solicita prelungirea probaţiunii în vederea reaprecierii cauzei.

Invocarea punctuală a unor cazuri de revizuire (art. 453 lit. a) din C. proc. pen.) este absolut formală, atâta timp cât motivele pe care se sprijină cererea nu sunt dintre cele avute în vedere de legiuitor, ci reprezintă doar susţineri colaterale cauzei în care revizuentul a fost condamnat, fără legătură cu raportul de drept penal. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în jurisprudenţa sa constantă că "un capăt de cerere se caracterizează prin faptele pe care le denunţă şi nu doar prin simplele motive sau argumente de drept invocate" (Guerra şi alţii împotriva Italiei din 19.02.1998, pct. 44, Berktay împotriva Turciei, nr. 22.493/93, pct. 167, 1 martie 2001). Invocarea formală a unui caz de revizuire nu poate avea ca şi efect admisibilitatea cererii.

f. Revizuentul a mai invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (procurorul sau persoana care a efectuat acte de urmărire a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză), arătând că procurorul K. şi comisarul şef L., în intervalul 02 octombrie 2014 - 08 octombrie 2014, în cursul efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr. 421/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Centrală, ar fi ascuns un înscris, respectiv condica parchetului pentru procurori, din care rezulta că procurorul B. nu a dispus o soluţie de trimitere în judecată în dosarul nr. x/2008.

Curtea de Apel Timişoara a constatat că susţinerile revizuentului sunt întemeiate pe modul în care el însuşi interpretează predarea-preluarea dosarului nr. x/2008 de către organele de urmărire penală, care au instrumentat cauza în care a fost condamnat, invocând diverse suspiciuni în legătură cu legalitatea efectuării urmăririi penale.

Analizând acest motiv de revizuire, Curtea de Apel Timişoara a constatat, în primul rând, că revizuentul nu a făcut dovada existenţei unei hotărârii judecătoreşti definitive, prin care să se fi constatat existenţa infracţiunii reclamate, de sustragere sau distrugere de înscrisuri de către organele de urmărire penală care au instrumentat dosarul, aceasta fiind o condiţie legală pentru admisibilitatea cererii de revizuire, conform art. 454 alin. (1) din C. proc. pen. De asemenea, revizuentul nu a probat că cercetarea respectivei infracţiuni ar fi fost împiedicată de existenţa vreunui caz ce înlătură exercitarea acţiunii penale, şi, astfel, ar fi necesară analiza acestor fapte penale în procedura revizuirii. În plus, în cererea de revizuire nu au fost invocate aspecte factuale sau minime probatorii, aşa cum prevede art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., care să conducă chiar şi la o suspiciune privind fapta ce ar consta în înlăturarea ilegală, de la dosarul în care revizuentul a fost condamnat, a unui înscris probator.

Deopotrivă, s-a constatat că revizuentul însuşi a afirmat că organele de urmărire penală au efectuat xerocopii de pe actele ce aveau legătură cu dosarul, nicidecum că înscrisul la care face referire (condica procurorilor) ar fi fost ascuns în mod abuziv.

S-a mai reţinut că, la momentul judecării cauzei, revizuentul avea cunoştinţă de toate probele ce se aflau în dosarul de urmărire penală nr. 421/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inclusiv situaţia condicilor procurorilor, şi, cu toate acestea, nu a invocat că s-ar fi comis vreun act ilegal, constând în ascunderea unui înscris probator.

Nu în ultimul rând, s-a constatat că din hotărârea de condamnare rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, a analizat toate înscrisurile ce aveau legătură cu dosarul nr. x/2008, inclusiv circuitul acestui dosar, condicile referitoare la cazul respectiv, precum şi celelalte probe administrate în cauză, constatând vinovăţia inculpatului A.

Ceea ce solicită, în concret, revizuentul, este reanalizarea întregului probatoriu şi înlăturarea argumentelor expuse în sentinţa de condamnare, toate acestea prin prisma înscrisului pe care l-a prezentat în cererea revizuire, fişa informatizată a dosarului nr. x/2008, care ar dovedi, în opinia sa, lipsa emiterii rechizitoriului de către procurorul B., însă, aşa cum s-a arătat în considerentele expuse anterior, acest înscris nu reprezintă un fapt nou/o probă nouă, apt să determine o redeschidere a dosarului penal, iar reevaluarea acuzării este inadmisibilă în calea de atac a revizuirii.

g. Motivele de revizuire au privit şi acuzaţia de şantaj, pentru care revizuentul a fost condamnat în acelaşi dosar.

Cu privire la această acuzaţie, Curtea de Apel Timişoara a constatat că prin sentinţa/decizia de condamnare s-a reţinut că între soţii (la acea vreme) A. şi Q. şi soţii O. şi Dan s-au stabilit relaţii de amiciţie, favorizate de faptul că atât inculpatul A., cât şi Q. obişnuiau să meargă la spălătoria S., fie cu autoturismele pe care le deţineau, fie pentru a spăla covoarele. La un moment dat, S. i-au dat un împrumut inculpatului A. de 80.000.000 ROL pentru a finaliza unele lucrări de construcţie efectuate la imobilul din comuna Haieu, judeţul Bihor. Persoana vătămată O., în cursul anului 2010, după ce a încercat să contracteze un împrumut bancar fără să reuşească, a solicitat suma de 200.000.000 ROL soţilor ..., cu titlu de împrumut. Inculpatul A. a acceptat să o împrumute pe persoana vătămată O. cu suma de 197.000.000 ROL, iar la acordarea împrumutului nu s-a stabilit un termen de restituire a sumei care a făcut obiectul înţelegerii. Cu toate acestea, până în vara anului 2013, partea vătămată a restituit suma de 120.000.000 ROL inculpatului. Sub motivul că persoana vătămată întârzia stingerea datoriei, începând cu sfârşitul anului 2013, inculpatul A. a exercitat presiuni care au degenerat în ameninţări şi insulte la adresa lui O., căreia i se solicita să restituie diferenţa de bani. Conţinutul ameninţărilor proferate de A. a fost grav, inculpatul prevalându-se de statutul său, ceea ce a creat persoanei vătămate o stare firească de temere.

Instanţele au apreciat că, din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul A. a comis infracţiunea de şantaj, dispunând condamnarea acestuia.

h. Prin cererea de revizuire, A. a susţinut că procurorul/persoana care a efectuat acte de urmărire a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire o cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză. În acest sens, a afirmat că procurorul N. şi comisarul şef L. au ascuns notele de redare ale interceptărilor şi au blocat accesul la traficul integral în scopul împiedicării aflării adevărului. A susţinut că a intrat în posesia înregistrărilor după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar din acestea reiese că nu a existat fapta de şantaj şi, în acelaşi timp, este probată săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către O. în dauna revizuentului.

Analizând acest caz de revizuire, Curtea de Apel Timişoara a constatat, în primul rând, că revizuentul a mai invocat acest motiv de revizuire - că în dosarul în care a fost condamnat nu au fost depuse toate procesele-verbale de redare a interceptărilor şi că din acestea ar rezulta că fapta de şantaj nu a existat - într-o cerere anterioară de revizuire, în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara, ce a fost respinsă. Or, potrivit potrivit art. 464 din C. proc. pen., în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu poate fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive. Chiar dacă, în prezenta cerere, revizuentul a încadrat acest motiv pe cazul prevăzut de art. 453 lit. d) din C. proc. pen., iar în cererea anterioară l-a asimilat cazului de revizuire de la art. 453 lit. a) din C. proc. pen., s-a constatat că este vorba de acelaşi motiv de revizuire/apărări, astfel că se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii sub acest aspect.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Timişoara a constatat că revizuentul nu a făcut dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care să se fi constatat existenţa infracţiunii reclamate, aceasta fiind o condiţie legală pentru admisibilitatea cererii de revizuire, conform art. 454 alin. (1) din C. proc. pen. De asemenea, revizuentul nu a probat că cercetarea respectivei infracţiuni ar fi fost împiedicată de existenţa vreunui caz ce înlătură exercitarea acţiunii penale. În plus, în cererea de revizuire nu au fost invocate aspecte factuale sau minime probatorii, aşa cum prevede art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., care să conducă la o suspiciune că organele care au instrumentat dosarul de urmărire penală ar fi comis vreo faptă penală în legătură cu realizarea interceptărilor, instanţa apreciind că este artificială invocarea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. d) din C. proc. pen., scopul fiind reiterarea apărărilor ce au fost invocate în cererea anterioară de revizuire.

Mai mult, Curtea de Apel Timişoara a constatat că revizuentul a invocat aceste apărări şi la momentul judecării sale pe fond. Astfel, prin cererea de apel, A. a susţinut că organul de urmărire penală nu a anexat la dosarul cauzei toate notele de redare a înregistrărilor telefonice şi ambientale. A mai arătat că, în cursul urmăririi penale, ofiţerul de poliţie judiciară, delegat să efectueze activităţi în dosarul x/2013, a pus la dispoziţia apărătorului său, în format electronic, o parte din înregistrările telefonice şi ambientale realizate de organul de urmărire penală (procesul-verbal încheiat la 04.11.2014), iar notele respective, în opinia sa, evidenţiază împrejurările de fapt reale, care contrazic atât teza acuzării, cât şi poziţia şi susţinerile persoanei vătămate şi ale soţului acesteia, martorul P.

Din actele dosarului reiese că, în cursul cercetării judecătoreşti în apel, inculpatul a solicitat să se efectueze o adresă către Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care să se solicite traficul integral rezultat din interceptările şi înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale în dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2014 (conexat la 24 septembrie 2014 la dosarul nr. x/2013). De asemenea, a solicitat ascultarea în şedinţă publică a interceptărilor telefonice care au fost apreciate de instanţă concludente şi utile pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului în cazul infracţiunii de şantaj. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020, a încuviinţat cererea inculpatului A. de a fi ascultate în şedinţă publică interceptările telefonice indicate, precum şi proba cu înscrisuri, constând în nota de redare a unei discuţii telefonice din 06 aprilie 2014 şi notele de redare din perioada octombrie- decembrie 2013. Deopotrivă, Înalta Curte a respins cererea de efectuare a unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a pune la dispoziţia instanţei şi a inculpatului traficul integral rezultat din interceptările şi înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale în dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2014 (conexat la dosarul nr. x/2013), formulată inculpatul A.

Analizând toate probele de la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că este fără dubiu că inculpatul A. a exercitat presiuni concretizate în ameninţări, în scopul de a dobândi în mod injust folosul reprezentat de diferenţa de bani nerestituită, în loc să recurgă la mijloacele legale de rezolvare a situaţiei. Astfel, instanţa de control judiciar a considerat că declaraţiile persoanei vătămate O. se coroborează cu declaraţiile martorului P., cu notele de redare ale convorbirilor telefonice, precum şi cu declaraţiile martorului R., confirmând prin limbajul folosit existenţa constrângerii, prin ameninţare, asupra persoanei vătămate în restituirea sumei de bani împrumutate, cuvintele şi expresiile adresate de către inculpatul A., chiar tonul folosit, aşa cum a rezultat din audierea convorbirilor telefonice, care chiar dacă nu era strident, ci calm, a creat o stare de temere persoanei vătămate, întărită şi de calitatea de persoană publică, persoana vătămată ştiind că este prim-procuror, că o parte din banii restituiţi erau daţi şoferului de pe maşina de serviciu a inculpatului, aşa încât s-a apreciat că sunt realizate ambele condiţii care trebuie îndeplinite sub aspectul tipicităţii, în sensul existenţei constrângerii în conţinutul infracţiunii de şantaj. Nici susţinerea apărătorului inculpatului A., că persoana vătămată ar fi afişat un ton dezinvolt şi o atitudine de ironizare a inculpatului de fiecare dată atunci când urma să-i achite o tranşă din împrumut, ceea ce ar conduce la inexistenţa şantajului, nu a fost avută în vedere, întrucât pentru existenţa infracţiunii de şantaj nu este necesar ca acţiunea de constrângere să fi produs o stare de temere, fiind suficient ca, prin natura şi felul cuvintelor şi expresiilor ameninţătoare folosite, această acţiune să fie obiectiv susceptibilă de a conduce la o stare de temere.

În contextul concret al cauzei, acţiunea inculpatului A., prin cuvintele, expresiile ameninţătoare folosite, calitatea deţinută şi modul în care a înţeles să recupereze o parte din bani, era obiectiv de natură să conducă la o stare de temere. Mai mult, chiar persoana vătămată O., în declaraţiile date, a menţionat că această temere s-a realizat efectiv asupra sa, aşa încât condiţia de realizare din punct de vedere obiectiv, a cuvintelor şi expresiilor folosite, prin prisma funcţiei de prim-procuror a fost depăşită, fiind realizat rezultatul acţiunilor sale, în sensul că persoanei vătămate i s-a produs în mod concret o stare de temere, ce a determinat-o să dea banii împrumutaţi sub imperiul acesteia, afirmând că se simţea monitorizată, că vor fi făcuţi de râs copiii săi, că inculpatul îi era duşman, aşa încât constrângerea ca o condiţie de tipicitate a infracţiunii de şantaj a fost realizată. A fost avută în vedere şi declaraţia martorului R. din faţa instanţei de apel, care s-a coroborat cu celelalte declaraţii ale sale, dar şi cu declaraţiile persoanei vătămate O. şi notele de redare ale convorbirilor telefonice purtate între martor şi inculpatul A., dar şi între martor şi persoana vătămată O., chiar martorul, în calitate de şofer al inculpatului a ridicat bani de la persoana vătămată, ca urmare a dispoziţiei date de inculpat de a se deplasa la locul de muncă al acesteia ori chiar persoana vătămată l-a sunat să se deplaseze pentru a-i remite inculpatului sume de bani.

De asemenea, s-a reţinut că agenda în care persoana vătămată O. avea consemnate sumele încasate, împrumutate, este de natură de a proba suma de bani şi nicidecum existenţa unor sume care ar fi îndestulat acoperirea împrumutului, întrucât nu poate înlătura constrângerea acesteia de către inculpat, în condiţiile deja arătate, acestea conducând pe persoana vătămată să aibă o conduită sub imperiul temerii produse atunci când a restituit suma de bani împrumutată. Modul de restituire al sumei împrumutate de către persoana vătămată pe parcursul unei perioade îndelungate nu este de natură a înlătura caracterul injust al folosului, întrucât în mod obiectiv au fost îndeplinite condiţiile constrângerii.

S-a reţinut că declaraţiile inculpatului A. au fost infirmate de mijloacele de probă arătate, aşa încât încercarea acordării unui caracter just al folosului, ca urmare a unui împrumut privind o sumă de bani persoanei vătămate, care nu i-a fost restituită, este nedovedită, în condiţiile în care din declaraţiile persoanei vătămate O., martorului P., notelor de redare ale convorbirilor telefonice a rezultat adresarea cuvintelor şi expresiilor folosite. De altfel, chiar inculpatul a menţionat că a avut stări de iritare şi a înjurat, a folosit cuvinte neortodoxe, ceea ce nu poate înfrânge existenţa la nivel obiectiv a temerii care se putea produce şi care în mod real s-a şi produs asupra persoanei vătămate, sub imperiul căreia a dat, respectiv a restituit suma de bani, folosul patrimonial devenind injust.

Credibilitatea persoanei vătămate O. în susţinerea afirmaţiilor sale rezultă din materialul probator administrat, aşa încât susţinerile apărării de a acredita că folosul patrimonial a fost just, natura relaţiilor apropiate iniţiale între familiile inculpatului şi a persoanei vătămate, nu au fost avute în vedere şi nu au putut înlătura existenţa stării de temere avută de persoana vătămată, în condiţiile arătate. Existenţa unor inadvertenţe în afirmarea unor aspecte neesenţiale în declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorului P., ca urmare a trecerii timpului, nu au putut conduce la acreditarea ideii inexistenţei temerii produse asupra persoanei vătămate, întrucât aceste declaraţii s-au coroborat cu notele de redare ale convorbirilor telefonice purtate şi declaraţiile martorului R.

Înalta Curte a considerat că fapta, aşa cum a fost reţinută în fapt şi în drept, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de şantaj, vinovăţia inculpatului A. fiind dovedită, acesta în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în perioada 2013 - 2014, prin constrângere, folosind cuvinte şi expresii de ameninţare, nu numai că putea să producă teamă, dar în mod concret au condus la crearea acesteia persoanei vătămate O., care, sub imperiul ei, a restituit inculpatului diferenţa din suma de bani împrumutată, ceea ce reprezintă un folos patrimonial injust.

Prin urmare, Curtea de Apel Timişoara a constatat că toate aceste apărări ale inculpatului, constând în aceea că la dosar nu ar fi fost depuse toate interceptările sau că din acestea nu ar rezulta comiterea faptei de şantaj, au fost invocate şi analizate de către instanţele de judecată atunci când au dispus condamnarea pentru această acuzaţie.

Ca atare, s-a apreciat că este inadmisibilă solicitarea revizuentului, de a reanaliza probatoriul şi apărările pe care le-a invocat la fond, revizuirea nefiind o cale de atac devolutivă.

S-a mai observat că, în faza judecării apelului, inculpatul A. a solicitat administrarea declaraţiilor martorilor audiaţi în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuzivă (art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen.), represiune nedreaptă şi complicitate la represiune nedreaptă (art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen.), influenţarea declaraţiilor (art. 272 alin. (1) din C. pen.), favorizarea făptuitorului (art. 269 alin. (1) din C. pen.), fals intelectual, fals şi uz de fals (art. 321 alin. (1), art. 322 şi art. 323 din C. pen.), cu referire la modul în care s-a efectuat urmărirea penală în dosarul nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care s-a dispus trimiterea în judecată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins această cerere. Aşadar, inclusiv la momentul judecării cauzei, instanţele de judecată au apreciat că nu se impune verificarea susţinerilor inculpatului, privind modalitatea de instrumentare a dosarului de urmărire penală.

Drept urmare, s-a constatat că cele invocate de către revizuent nu reprezintă aspecte necunoscute instanţei de condamnare, care să permită identificarea unei erori juridice şi înlăturarea ei.

Aşadar, s-a apreciat că cererea de revizuire, sub aspectul cazului invocat, este inadmisibilă.

i. Revizuentul a invocat şi cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., susţinând că un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză. În acest sens, a arătat că agenda personală a persoanei vătămate O., cu menţiunea SNPPC, ridicată cu ocazia percheziţiei, este falsă, susţinând că nu i-au fost restituite numitei Q. (fosta soţie a revizuentului) sumele de bani consemnate în agendă în decursul anilor 2013 - 2014, că există o dublare a sumelor pretins restituite în centralizatorul de la finalul agendei - fila x agendă, şi că s-a consemnat nereal restituirea a trei tranşe a câte 500 RON către revizuent în perioada relevantă pentru şantaj.

Curtea de Apel Timişoara a constatat că revizuentul a mai invocat acest motiv de revizuire într-o cerere anterioară de revizuire, în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara, ce a fost respinsă. Or, potrivit art. 464 din C. proc. pen., în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive. Chiar dacă, în prezenta cerere, revizuentul a încadrat acest motiv de revizuire potrivit cazului prevăzut art. 453 lit. c) din C. proc. pen., iar în cererea anterioară l-a asimilat cazului de revizuire de la art. 453 lit. a) din C. proc. pen., s-a constatat că este vorba de acelaşi motiv de revizuire/apărări, astfel că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii sub acest aspect.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Timişoara a constatat că revizuentul nu a făcut dovada existenţei unei hotărârii judecătoreşti definitive, prin care să se fi constatat existenţa infracţiunii reclamate, aceasta fiind o condiţie legală pentru admisibilitatea cererii de revizuire, conform art. 454 alin. (1) din C. proc. pen. De asemenea, revizuentul nu a probat că cercetarea respectivei infracţiuni ar fi fost împiedicată de existenţa vreunui caz ce înlătură exercitarea acţiunii penale, fiind necesară probarea faptei penale pe calea revizuirii. În plus, în cererea de revizuire nu au fost invocate aspecte factuale sau minime probatorii, aşa cum prevede art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., care să conducă la o suspiciune că s-a comis o atare infracţiune de fals.

S-a mai reţinut că revizuentul a invocat aceste apărări şi în faţa instanţei de condamnare. Astfel, prin apelul formulat, A. a invocat următoarele: "În ceea ce priveşte agenda personală a persoanei vătămate O., apelantul intimat inculpat, prin apărător a menţionat că instanţa, fără o examinare minimală a conţinutului agendei personale a persoanei vătămate O. (agenda cu coperte albastre S.N.P.P.C.) a apreciat că aceasta reprezintă o probă care a dovedit vinovăţia inculpatului, deoarece conţine menţiuni cu referire la restituirea de sume de bani către inculpat, fost soţie a acestuia, Q. şi către martorul R. Raportat, însă la datele conţinute de agenda personală a persoanei vătămate, s-a considerat că acestea sunt de natură să scoată în evidenţă elemente care ar impune, în final, constatarea inexistenţei infracţiunii de şantaj. Agenda inscripţionată SNPPC a fost foarte riguros condusă de O., conţinând pentru fiecare zi menţiuni exacte cu privire la încasări şi destinaţia sumelor încasate, numele persoanelor cărora le-a remis bani pentru datoriile acumulate şi cuantumul respectivelor sume, la sfârşitul acesteia aflându-se şi o situaţie întocmită cu privire la remiterea banilor, despre care există indicii că este un fals. Situaţia respectivă a fost întocmită tot de O. şi a atestat cuantumul sumelor de bani din datorie şi datele la care acestea ar fi fost remise către fosta soţie a subsemnatului, Q. Din situaţie ar rezulta că în luna decembrie 2013 Q. ar fi primit de 3 ori câte 200 RON, iar în perioada ianuarie- martie 2014 de 7 ori (10.01, 17.01, 24.01, 07.02, 01.03, 08.03 şi 21.03.2014), de fiecare dată aceeaşi sumă, respectiv 200 RON. Procedând la o comparare a respectivei situaţii cu evidenţa strictă din interiorul agendei, pentru fiecare zi a anului, a rezultat că datele, deşi se referă la aceleaşi împrejurări, sunt chiar total diferite. În concret, dacă în situaţia întocmită pentru datele de 10.01, 17.01, 24.01,07.02 şi 21.03.2014 O. a menţionat că ar fi remis de fiecare dată câte 200 RON, în evidenţa strictă din interiorul aceleiaşi agende este scris că de fiecare dată s-a remis suma de 100 RON . Filele x din agendă au infirmat, de asemenea că la 01.03 şi 08.03.2014 s-ar fi achitat către Q. vreo sumă de bani, aşa cum este precizat în situaţie. În acest context, au existat elemente mai mult decât serioase că "situaţia" este un înscris falsificat, a rezultat că O. a urmărit inclusiv să mă inducă în eroare cu privire la cuantumul sumei datorate, mizând pe faptul că relaţiile dintre inculpat şi fosta soţie Q. erau deosebit de tensionate şi nu comunicam, aspect cunoscut şi arătat atât de persoana vătămată, cât şi de soţul acesteia în declaraţiile date."

Înalta Curte a încuviinţat proba cu înscrisuri, constând în anexarea fizică, la dosarul cauzei, pentru a fi valorificate ca mijloace de probă, a documentelor şi a obiectelor care au fost ridicate cu prilejul efectuării percheziţiei la domiciliul lui O., în data de 02 octombrie 2014.

Analizând apărările inculpatului, Înalta Curte a reţinut că agenda în care persoana vătămată O. avea consemnate sumele încasate, împrumutate nu este de natură decât a proba suma de bani şi nicidecum existenţa unor sume care ar fi îndestulat acoperirea împrumutului, întrucât nu poate înlătura constrângerea acesteia de către inculpat, în condiţiile deja arătate, acestea conducând pe persoana vătămată să aibă o conduită sub imperiul temerii produse atunci când a restituit suma de bani împrumutată. Modul de restituire al sumei împrumutate de către persoana vătămată pe parcursul unei perioade îndelungate nu este de natură a înlătura caracterul injust al folosului, întrucât în mod obiectiv au fost îndeplinite condiţiile constrângerii.

Aşadar, Curtea de Apel Timişoara a constatat că toate apărările invocate în legătură cu proba administrată în dosarul de fond, constând în agenda deţinută de persoana vătămată, au fost analizate de către instanţele de judecată atunci când au hotărât asupra temeiniciei acuzaţiei de şantaj, neputând fi reanalizate pe calea revizuirii.

Ca atare, s-a apreciat că prin cererea de revizuire nu au fost prezentate minime indicii factuale privind comiterea infracţiunii de fals, ci doar au fost reiterate apărările de la fond în legătură cu validitatea/pertinenţa/concludenţa înscrisului reprezentat de agenda respectivă.

De asemenea, s-a reţinut că susţinerea revizuentului, în sensul că persoana vătămată O. ar fi comis infracţiunea de înşelăciune în legătură cu împrumutul respectiv, nu reprezintă altceva decât o solicitare de reevaluare a declaraţiilor persoanei vătămate, a reanalizării interceptărilor de la dosar, a agendei în care s-au consemnat împrumutul/restituirile şi a reaprecierii declaraţiilor martorilor, toate prezentate şi avute în vedere de către instanţa de fond şi de apel în sentinţa/decizia de condamnare. Revizuentul urmăreşte, în realitate, o reinterpretare a faptelor în legătură cu apărarea susţinută încă din momentul judecării sale. Or, este inadmisibil ca prin calea de atac a revizuirii să se prelungească probaţiunea sau să fie reinterpretat probatoriul, analiză efectuată anterior cu putere de lucru judecat.

Ca atare, cu privire la motivele de revizuire mai sus prezentate, Curtea de Apel Timişoara a constatat că se impune respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

î. Revizuentul a mai invocat că numiţii O. şi P. ar fi comis infracţiunea de fals cu ocazia declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, susţinând că aceştia au fost audiaţi în faza de urmărire penală de către K. şi T. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în dosarul nr. x/2018 la 12 octombrie 2021, O. a afirmat că a fost audiată de către procurorul N., iar soţul ei P. de către comisarul şef L.

S-a constatat, din nou, că revizuentul solicită reevaluarea probelor avute în vedere de către instanţa de condamnare, în condiţiile în care prin cererea de revizuire nu se contestă conţinutul declaraţiilor S., reţinute în analiza acuzaţiei de şantaj. Pe de altă parte, faptul că S. ar fi fost audiaţi de către alţi procurori, în dosarul în care revizuentul a fost condamnat, nu constituie motiv de revizuire, întrucât, şi dacă ar fi real ceea ce afirmă revizuentul, acest aspect nu are legătură cu temeinicia soluţiei de condamnare, care nu ar putea fi modificată din acest punct de vedere, aşa cum prevede art. 453 lit. a) din C. proc. pen.

j. Curtea de Apel Timişoara a constatat că argumentele prezentate de persoana condamnată, ca motive în sprijinul admiterii în principiu a cererii, nu reprezintă temeiuri concrete de revizuire, ci denotă faptul că acesta nu este acord cu sentinţa de condamnare, care este definitivă, iar acest dezacord nu poate reprezenta temei de revizuire a sentinţei.

Procedura de revizuire serveşte scopului înlăturării lacunelor şi omisiunilor justiţiei care urmează a fi aplicate într-o modalitate compatibilă cu prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind respectat principiul securităţii raporturilor juridice, care semnifică, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu urmează a fi rediscutată. Excepţie de la acest principiu poate fi doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanţelor fundamentale şi obligatorii (cauza Brumărescu contra României, Hotărârea din 28 octombrie 1999). Securitatea juridică presupune respectarea principiului recunoscut de judecată (lucrului judecat), care implică regula finalităţii hotărârilor definitive, adică imposibilitatea oricărei părţi de a pretinde o redeschidere a procedurilor interne privind o hotărâre judecătorească irevocabilă şi obligatorie exclusiv cu scopul obţinerii unei noi examinări a pricinii în fond.

Totodată, Curtea de Apel Timişoara a constatat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judecata, adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti, conform căruia nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Calea extraordinară de atac trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, pentru circumstanţe esenţiale şi convingătoare.

În această ordine de idei, având în vedere normele legale naţionale şi raţionamentele Curţii Europene a Drepturilor Omului enunţate, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că o eventuală admitere a cererii de revizuire formulate de persoana condamnată, ar însemna încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a drepturilor celorlalte părţi la un proces echitabil, garantate de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Împotriva sentinţei penale nr. 81/PI din 28 martie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a formulat apel revizuentul condamnat A., solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii, în principiu, a cererii de revizuire, apreciind că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege, urmând a fi trimisă cauza Curţii de Apel Timişoara în vederea judecării pe fond.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, revizuentul condamnat A. a arătat că temeiul de drept al cererii de revizuire, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru infracţiunile de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, este reprezentat de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi d) din C. proc. pen.

Primul element de noutate constă în aceea că, din fişa dosarului nr. x/2008, ţinută în sistem informatizat de grefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care reprezintă un înscris autentic emanând de la o instituţie publică, reiese că dosarul menţionat anterior a fost predat nesoluţionat, la data de 04 iulie 2010, de către procurorul B.

Referitor la fişa informatizată (Ecris) a dosarului nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, s-a arătat că o primă situaţie necunoscută constă în aceea că nu s-a înregistrat în această fişă, la Secţiunea 4, rechizitoriul reţinut ca fiind întocmit de procurorul B., până în momentul în care i-a încetat calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea - 30.06.2010.

O altă situaţie nouă, evidenţiată în Secţiunea 2 din fişa dosarului nr. x/2008, constă în aceea că grefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a constatat şi înregistrat, la data de 04.07.2010, finalizarea (încetarea) desemnării în dosarul menţionat a procurorului B., întrucât acesta a promovat la altă unitate de parchet, încetându-i, astfel, calitatea de procuror desemnat în dosar. Cu privire la acest aspect, s-a precizat că, dacă în dosar se dispunea o soluţie, nu se mai putea constata finalizarea desemnării procurorului în cauză.

S-a mai susţinut că Secţiunile 6 şi 9 din fişa dosarului, ca mijloc de probă nou, scot în evidenţă alte situaţii necunoscute în timpul judecării cauzei, respectiv că, în dosarul nr. x/2008, au avut calitate procesuală doar trei persoane, indiferent că au fost făptuitori, suspecţi sau inculpaţi, propunerile formulate în referatul de terminare a urmăririi penale întocmit de organul de urmărire penală fiind exclusiv cu privire la aceste trei persoane, la fel şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată.

S-a arătat că, în dovedirea existenţei rechizitoriului despre care se presupune că ar fi fost întocmit de B., a fost avută în vedere discuţia care ar fi avut loc între martorii B. şi C. privitor la acest pretins rechizitoriu întocmit de primul în dosarul nr. x/2008 şi a soluţiei de trimitere sau netrimitere în judecată a celui de-al patrulea inculpat (H.), însă faptele, situaţiile noi indicate infirmă existenţa unei a patra persoane cu calitate procesuală în dosarul nr. x/2008 şi au aptitudinea de a dovedi inexistenţa acelei discuţii.

Un alt fapt probatoriu nou, necunoscut la soluţionarea cauzei, constă în conivenţa ocultă dintre prim-procurorul adjunct G. şi procurorii B. şi C. pentru favorizarea reţelei de falsificatori de permise pretins emise de autorităţile din Slovacia, fapte ce erau cercetate în dosarul nr. x/2008.

Cu privire la acest fapt probatoriu nou, s-a făcut referire la următoarele probe: înregistrarea audio dintre numitul H. şi I., din 30 iunie 2020, care relevă că primul era intermediarul permiselor de conducere false, pretins emise de autorităţile din Slovacia şi cunoştea persoanele implicate în emiterea acestora şi beneficiarii finali; audierea procurorului J. (martor nou, neaudiat în cauză), fiind primul magistrat care a observat că modul de lucru al procurorului B. în dosarele cu permise slovăceşti false era caracterizat prin omisiunea cercetării autorilor falsurilor materiale în înscrisuri oficiale, aceasta sesizându-se din oficiu în legătură cu dosarul nr. x/2008 (în care a fost urmărit şi trimis în judecată H. pentru fapte proprii, printre care conducere cu permis fals slovăcesc) şi prezentându-i prim-procurorului A. deficienţele urmăririi penale în acea cauză, instrumentată de B.; raportul de expertiză extrajudiciară din data de 22 decembrie 2021, care relevă că prim-procurorul adjunct G. a înregistrat în parchet, la 16 aprilie 2010, dosarul nr. x/2008, fără ca prim-procurorul A. să cunoască acest fapt (deşi era în parchet şi atribuţia îi revenea), că în măsura în care revizuentul ar fi promovat, începând cu 15 iunie 2010, aceasta urma să preia funcţia de prim-procuror (calitate în care putea verifica legalitatea şi temeinicia unei soluţii dispuse în dosarul nr. x/2008), dar şi că ea este cea care a verificat pentru legalitate şi temeinicie rechizitoriul emis de procurorul C., reuşind să scape inculpaţii de tragerea la răspundere penală pentru patru infracţiuni.

Analizând în mod coroborat elementele de fapt noi prezentate, revizuentul a susţinut că se observă, cu titlu de noutate, că s-a urmărit ca el să nu cunoască că în dosarele în care se efectuau cercetări cu privire la conducerea pe drumurile publice cu permise de conducere slovăceşti false nu au fost urmăriţi şi traşi la răspundere penală membrii/liderii reţelei de falsificatori de permise de conducere, cunoscuţi de către organele judiciare, inclusiv de B.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., s-a invocat săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., de către procurorii K., N. şi de comisarul-şef L., în intervalul 01.10.2014 - 08.10.2014, constând în aceea că, în cursul efectuării unor acte de urmărire penală în dosarul de urmărire nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce au solicitat condicile penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, observând în urma analizei acestora că procurorul B. nu a dispus o soluţie în dosarul nr. x/2008, au ascuns acest înscris, care ulterior nu a mai putut fi găsit.

Revizuentul a susţinut că această condică de lucrări penale este singurul document scriptic în care, cu siguranţă, s-ar fi găsit menţiunea predării de către martorul B. a dosarului nr. x/2008, nesoluţionat, la grefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la 04 iulie 2010.

Deopotrivă, s-a arătat că temeiul de drept al cererii de revizuire, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru infracţiunea de şantaj, este reprezentat de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a), c) şi d) din C. proc. pen.

S-a susţinut că există fapte şi împrejurări noi, care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, acestea privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către O., în dauna revizuentului, tocmai în contextul şantajului la care ar fi fost supusă. Săvârşirea infracţiunii de înşelăciune constituie un fapt nou, necunoscut de instanţe la soluţionarea cauzei şi dovedeşte inexistenţa infracţiunii de şantaj, întrucât persoana care pretinde că este şantajată nu înşală presupusul autor al infracţiunii de şantaj.

Totodată, s-a arătat că înscrisul fals care a constituit temei al condamnării şi care se circumscrie motivului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., este reprezentat de agenda personală a persoanei vătămate ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare. S-a apreciat că acest înscris este fals din multiple perspective: nu i-au fost restituite numitei Q. sumele de bani consemnate, în decursul anilor 2013 - 2014; prin dublarea sumelor pretins restituite în centralizatorul de la finalul agendei - aspect reţinut în hotărârile de condamnare; prin consemnarea nereală a restituirii a trei tranşe a câte 500 RON către revizuent în perioada relevantă pentru şantaj.

S-a menţionat că un al doilea fals este reprezentat de declaraţia martorilor O. şi P., din faza de urmărire penală, declaraţia lor fiind falsă atât sub aspectul organului de urmărire penală în faţa căruia a fost dată, cât şi din perspectiva conţinutului (apreciind că aceştia au săvârşit infracţiunea de fals intelectual), împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.

În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., s-a susţinut că acesta se concretizează în conduita procurorului N. şi a comisarului şef L. care, analizând traficul integral al convorbirilor dintre revizuent şi O., obţinut ca urmare a punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, au constatat că acesta conţine probe care infirmă existenţa infracţiunii de şantaj şi au ascuns acele note de redare, blocând accesul la traficul integral, ceea ce a condus la împiedicarea aflării adevărului în cauza, apărarea apreciind că cei doi au săvârşit infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 275 din C. pen.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate de apelantul revizuent A., Înalta Curte constată că următoarele:

Analizând cu prioritate criticile formulate de apelantul revizuent în ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii atacate referitor la anumite motive de revizuire, Înalta Curte constată că hotărârea atacată expune succint, dar explicit (în 15 pagini de considerente), toate argumentele pentru care prima instanţă a apreciat inadmisibilă cererea de revizuire.

Astfel, după ce a făcut o prezentare, pe larg, a motivelor de revizuire, a redat dispozitivul sentinţei împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac şi al deciziei prin care s-a soluţionat apelul declarat împotriva acestei sentinţe, precum şi considerentele apreciate ca fiind relevante din cuprinsul deciziei pronunţate de instanţa de apel, Curtea de Apel Timişoara a analizat întregul context al cauzei, verificând fiecare caz de revizuire, prin raportare la probatoriul invocat în calea extraordinară de atac şi a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele expuse în cuprinsul hotărârii.

În continuare, Înalta Curte reţine că judecarea apelului se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa apelată - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă şi nu de soluţionarea fondului cauzei.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

La momentul analizării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, conform prevederilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., "(3) Instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4)."

Ca şi instanţa care a analizat în prim grad de jurisdicţie revizuirea, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile art. 459 alin. (3) lit. a) şi b) din C. proc. pen. şi urmează să analizeze condiţiile care au determinat respingerea căii de atac a revizuirii ca inadmisibilă.

Referitor la cerinţele prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. c) (au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale), lit. d) (faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv) şi lit. e) (faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea) din C. proc. pen., acestea urmează a fi analizate prin raportare la fiecare caz de revizuire.

Revizuentul a invocat cazurile de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi d) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. (toate trei în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea) şi cele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a), c) şi d) din C. proc. pen., referitor la soluţia de condamnare pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Cu titlu de observaţie preliminară, referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză), trebuie subliniat că faptele sau împrejurările (faptele probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanţei la data judecării cauzei şi să conducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus achitarea, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Astfel, pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că ele nu au putut fi cunoscute de instanţă. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii.

Revizuirea este inadmisibilă dacă faptele apreciate de revizuent ca având caracter de noutate au fost cunoscute şi analizate de către instanţele care au judecat acuzaţia. Chiar dacă intervin probe noi, care confirmă faptele deja analizate, soluţia este de respingere a revizuirii ca inadmisibilă, deoarece respectivele fapte au fost avute în vedere şi înlăturate în considerentele deciziei.

Cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea. Este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se prelungească probaţiunea prin folosirea de noi mijloace de probă pentru fapte stabilite anterior (Trib. Suprem, decizia nr. 1643/1976, în R.R.D. nr. 5/1977 p. 71). Noile fapte şi împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările pe care le dovedesc.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză), se constată că acesta este incident dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: înscrisul autentic sau sub semnătură privată declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii să fi servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, precum şi înscrisul falsificat să fi avut o contribuţie determinantă la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere.

Incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză) poate fi invocată dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, respectiv: să fie comisă o infracţiune de către organul judiciar care a instrumentat cauza (infracţiunile care pot fi săvârşite de organele care care se referă acest caz de revizuire ţin de exercitarea atribuţiilor de serviciu sau sunt în legătură cu exercitarea acestor atribuţii judiciare), iar infracţiunea comisă să fi influenţat soluţia pronunţată în cauză.

Privitor la dovedirea cazurilor de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., sunt avute în vedere prevederile art. 454 din C. proc. pen., conform cărora:

"(1) Situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţa falsului sau existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane. (2) În cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1) datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă."

După cum se observă, în situaţia cazurile reglementate de art. 453 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., hotărârea judecătorească este mijlocul de probă care dovedeşte, singur şi necondiţionat de administrarea altor probe, aceste cazuri de revizuire. Suficienţa administrării sale se justifică prin aceea că nu pot fi administrate probe noi împotriva unei hotărâri definitive.

Pentru a se dovedi incidenţa cazurilor de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., hotărârile prin care instanţele s-au pronunţat cu privire la înscrisul declarat fals care a servit ca probă în judecata în fond a cauzei supuse revizuirii, precum şi orice fals sau alte infracţiuni săvârşite de organele judiciare în legătură cu cauza respectivă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie definitive şi prin ele să se fi rezolvat acţiunea penală, constatându-se existenţa infracţiunii în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Soluţia poate fi de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de încetare a procesului penal sau de achitare.

În situaţia în care, în procesul privind infracţiunea de fals sau cel referitor la infracţiunea săvârşită de judecător, procuror ori persoana care a efectuat urmărirea penală nu se poate ajunge la trimiterea în judecată, deoarece se constată existenţa unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale (de exemplu, a intervenit prescripţia răspunderii penale sau decesul făptuitorului), cazurile de revizuire prevăzute în art. 453 lit. c) şi d) din C. proc. pen. pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, în procedura revizuirii. Aşadar, dacă nici instanţa de judecată, nici procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, dovada se poate face şi în cursul procedurii de revizuire, fără a mai fi tras la răspundere penală autorul infracţiunii, deoarece există o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., invocat referitor la soluţia de condamnare pentru infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. (toate trei în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea), Înalta Curte constată că revizuentul a arătat că împrejurarea care nu a fost cunoscută la soluţionarea cauzei constă în aceea că dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a fost predat nesoluţionat la 04 iulie 2010, de către procurorul B., fapt ce se dovedeşte prin mijlocul de probă constând în fişa (Ecris) a dosarului nr. x/2008, ţinută în sistem informatizat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, înscris autentic care emană de la o instituţie publică (făcându-se referire la cele menţionate în Secţiunile 2 şi 4 ale acestei fişe). Totodată, s-a susţinut că Secţiunile 6 şi 9 din fişa dosarului scot în evidenţă situaţii necunoscute în timpul judecării cauzei, respectiv că, în dosarul nr. x/2008, au avut calitate procesuală doar trei persoane, situaţie care infirmă existenţa unei a patra persoane cu calitate procesuală în acest dosar şi are aptitudinea de a dovedi inexistenţa discuţiei care ar fi avut loc între martorii B. şi C. privitor la pretinsul rechizitoriu întocmit de primul în dosarul nr. x/2008 şi a soluţiei de trimitere sau netrimitere în judecată a celui de-al patrulea inculpat (H.), discuţie ce a fost avută în vedere în dovedirea existenţei rechizitoriului despre care se presupune că ar fi fost întocmit de B.

Astfel cum s-a menţionat anterior, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu se referă la descoperirea de probe noi, pentru fapte deja cunoscute şi analizate de instanţe, în caz contrar revizuirea transformându-se într-o cale ordinară de atac, în care s-ar putea continua probaţiunea. Aşadar, nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările cu caracter de noutate în raport de cele reţinute în soluţia de condamnare, pe care le dovedesc.

Înalta Curte constată că împrejurarea invocată de către revizuent, în sensul că, în realitate, procurorul B. nu a întocmit rechizitoriul în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, nu are caracter de noutate. Această apărare a inculpatului - că rechizitoriul, despre care acuzarea a arătat că a fost distrus de inculpat, nici nu ar fi existat - a fost invocată şi în faţa instanţelor de fond şi de apel, iar instanţa supremă, prin decizia penală nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020, a înlăturat această apărare, constatând că este combătută de toate probele de la dosar.

Deopotrivă, se observă că această împrejurare a mai fost invocată printr-o cerere anterioară de revizuire. Astfel, prin decizia nr. 260/A din 26 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021 (prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 91/PI/14 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara), s-au reţinut următoarele: «Referitor la infracţiunile de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului, apelantul revizuent a invocat, ca fapt nou, împrejurarea că rechizitoriul emis de procurorul B. în dosarul nr. x/2008 nu a fost implementat în sistemul Ecris, în realitate nefiind întocmit, în condiţiile în care nu au fost identificate nici condicile procurorului de predare a lucrărilor.

S-a mai arătat că procurorul B. nu a emis rechizitoriul în dosarul nr. x/2008 deoarece a urmărit să evite controlul legalităţii şi temeiniciei acestuia de către revizuentul apelant, pentru că acesta ar fi constatat că nu a efectuat acte de urmărire penală pentru tragerea la răspundere penală a lui H. şi F. şi a împiedicat efectiv înfăptuirea actului de justiţie, săvârşind în acest mod, veritabile infracţiuni de favorizare şi abuz în serviciu.

S-a mai susţinut că, în aceeaşi succesiune sunt şi acţiunile martorului procuror C. care, după repartizare, a ţinut dosarul nr. x/2008 în nelucrare până după promovarea efectivă a revizuentului apelant la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Înalta Curte constată că, prin cererea de revizuire, în esenţă, s-au invocat, ca având caracter de noutate, probele care nu au fost la dosar şi nu au fost cunoscute de instanţe, menţionate detaliat în cererea de revizuire, din care rezultă, în opinia apărării, că procurorul B. nu a emis şi predat rechizitoriul în dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, aşa încât faptele reproşate revizuentului nu există.

Contrar susţinerilor apelantului, rezultă cu certitudine, că împrejurarea reclamată ca nefiind cunoscută de instanţe, respectiv existenţa, în materialitatea sa, a rechizitoriului întocmit de procurorul B. în dosarul nr. x/2008, nu are caracter de noutate, ci a constituit obiectul principal al cenzurii atât a primei instanţe, cât şi a instanţei de apel. De altfel, cu ocazia dezbaterilor din apel şi în concluziile scrise depuse în dosarul de apel, revizuentul a susţinut inexistenţa rechizitoriului în speţă, apreciind că "nu s-a dovedit că acel înscris a existat ca să fie distrus, neexistând nicio probă materială, o evidenţă computerizată, condică de lucrări"».

Prin urmare, este inadmisibilă cererea de revizuire bazată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., dacă împrejurarea pe care cel condamnat tinde să o dovedească, prin mijloacele de probă invocate, a fost cunoscută de instanţele de fond şi de apel, care au înlăturat acea apărare, prin invocarea unor probe contrare.

În cadrul aceluiaşi caz de revizuire (art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.), s-a mai susţinut că un alt fapt probatoriu nou, necunoscut la soluţionarea cauzei, constă în conivenţa ocultă dintre prim-procurorul adjunct G. şi procurorii B. şi C. pentru favorizarea reţelei de falsificatori de permise pretins emise de autorităţile din Slovacia, fapte ce erau cercetate în dosarul nr. x/2008, această înţelegere frauduloasă fiind dovedită cu înregistrarea audio a convorbirii dintre H. şi I., din 03.06.2020, audierea procurorului J. (martor nou, neaudiat în cauză) şi raportul de expertiză extrajudiciară din data de 22.12.2021. În opinia revizuentului, s-a urmărit ca el să nu cunoască că în dosarele de conducere pe drumurile publice cu permise de conducere slovăceşti false nu au fost urmăriţi şi traşi la răspundere penală membrii/liderii reţelei de falsificatori de permise de conducere, cunoscuţi de către organele judiciare, inclusiv de B.

Înalta Curte constată că împrejurarea invocată (conivenţa dintre prim-procurorul adjunct G. şi procurorii B. şi C., pentru favorizarea reţelei de falsificatori de permise pretins emise de autorităţile din Slovacia, fapte ce erau cercetate în dosarul nr. x/2008) nu are legătură cu faptele pentru care a fost condamnat revizuentul, reprezentând o împrejurare sau faptă exterioară obiectului acuzaţiei.

Chiar dacă s-ar aprecia că această împrejurare poate dovedi motivele pentru care nu s-ar fi emis rechizitoriul în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cât timp revizuentul a fost la conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea (conform susţinerilor apelantului), această împrejurare, astfel cum s-a menţionat deja, nu este una necunoscută, fiind analizată de instanţe. Astfel, conform celor reţinute de instanţa de apel "declaraţiile martorului C. date în apel se coroborează cu cele date anterior, precum şi cu declaraţiile martorului B. date în apel şi cu celelalte anterioare, cu privire la existenţa unui rechizitoriu iniţial întocmit de acest martor din urmă, în calitatea sa de procuror cu statut deplin, definitiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea care a fost depus spre confirmare în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, rechizitoriul întocmit, aflându-se într-un dosar de urmărire penală şi pe coperta acestuia rezulta numele său de procuror.

Martorul C. în mod constant a relatat, inclusiv în faţa instanţei de apel că a văzut dosarul şi urmare discuţiei purtată cu inculpatul A., care i-a relatat că în dosar există soluţie de trimitere în judecată, deşi nu sunt probe, exprimându-şi acordul să soluţioneze dosarul a asistat direct la scoaterea rechizitoriului din dosar şi ruperea lui fizică de către inculpat şi aruncarea sa la coş.

(...) De asemenea, tot din declaraţiile celor doi martori C. şi B., date în apel ce se coroborează şi cu celelalte date anterior, a rezultat că a avut loc o întâlnire şi discuţia purtată între aceştia ulterioară ruperii rechizitoriului şi repartizării dosarului de către inculpatul A. martorului C., în vederea întocmirii unui nou rechizitoriu, acest martor din urmă, solicitând martorului B. o copie de pe rechizitoriul întocmit de acesta din urmă, pentru a analiza probele, întrucât nu a înţeles de ce i-a spus primul procuror că nu ar exista probe în dosar, precum şi ce soluţie a adoptat martorul cu privire la al patrulea inculpat, referitor la care nu erau suficiente probe, ci doar o declaraţie, însă martorul B. nu i-a putut da o copie, întrucât a soluţionat dosarul de mult timp şi i-a spus că lucrează peste el.

Declaraţia martorului C. dată şi în apel ce se coroborează şi cu celelalte date de martor anterior evidenţiază pe lângă discuţia purtată cu inculpatul A. cu privire la existenţa rechizitoriului iniţial întocmit de martorul B. şi perceperea directă a existenţei acestuia chiar de la distanţă, existenţa dosarului în care se găsea rechizitoriul întocmit, aducerea la cunoştinţă că rechizitoriul a fost întocmit de martorului B. şi inexistenţa probelor în dosar, ca urmare a afirmaţiilor inculpatului A., iar ca urmare a exprimării acordului cu privirea la repartizarea dosarului şi soluţionarea acestuia, asistarea directă la scoaterea rechizitoriului din dosar şi ruperea fizică a acestuia, aruncarea la coş, fără să fie distrus în tocătorul de hârtie infirmă declaraţiile inculpatului A. cu privire la ruperea unui draft de rechizitoriu aşa cum acesta a susţinut.

(...)Înalta Curte consideră că susţinerea martorului C. că a văzut scoaterea rechizitoriului iniţial din dosar şi ruperea lui fizică de către inculpatul A. este veridică, suficientă şi convingătoare cu privire la validitatea rechizitoriului emis de martorul B., pentru că numai un rechizitoriu valid, semnat este trimis împreună cu dosarul spre confirmare prim procurorului parchetului, în speţă, inculpatului A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, neavând relevanţă dacă existau şi numărul copiilor existente.

Acţiunile de scoatere din dosar a rechizitoriului şi distrugerea lui, prin rupere fizică de către inculpatul A. au avut loc numai în condiţiile exprimării acordului de soluţionare a dosarului de către martorul C., ceea ce întăreşte că rechizitoriul iniţial emis de martorul B. exista şi respecta condiţiile legale."

În condiţiile în care aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute şi analizate de către instanţa de condamnare, în mod corect, a reţinut Curtea de Apel Timişoara că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate, aşa cum cer dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., invocat cu privire la soluţia de condamnare pentru infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. (toate trei în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea), s-a arătat că procurorii K., N. şi comisarul-şef L. au săvârşit infracţiunea sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., constând în aceea că, în intervalul 01.10.2014 - 08.10.2014, în cursul efectuării unor acte de urmărire penală în dosarul de urmărire nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce au solicitat condicile penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, observând în urma analizei acestora că procurorul B. nu a dispus o soluţie în dosarul nr. x/2008, au ascuns acest înscris, care ulterior nu a mai putut fi găsit.

Revizuentul a făcut referire la dispoziţiile art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., pentru dovedirea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., însă nu a probat o hotărâre judecătorească definitivă, în care nu s-a putut examina fondul cauzei cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către persoanele care au efectuat urmărirea penală, deoarece există o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., invocat referitor la soluţia de condamnare pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, s-a susţinut că există fapte şi împrejurări noi, care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, acestea privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către O., în dauna revizuentului, în contextul şantajului la care ar fi fost supusă. Săvârşirea infracţiunii de înşelăciune constituie un fapt nou, necunoscut de instanţe la soluţionarea cauzei şi dovedeşte inexistenţa infracţiunii de şantaj, întrucât persoana care pretinde că este şantajată nu înşală presupusul autor al infracţiunii de şantaj.

Cu privire la acest caz, prin motivele de revizuire, s-a arătat că, deşi infracţiunea de înşelăciune are două componente, respectiv obţinerea împrumutului şi nerestituirea sa conform înţelegerii la nivelul anului 2010, în termen de două săptămâni, acţiunile relevante prezentei cereri se referă la perioada aprilie- august 2014. Astfel, O., în perioada aprilie-mai 2014, l-a indus şi menţinut în eroare pe revizuent prin aceea că l-a minţit şi amânat sub diferite pretexte nereale că îi va restitui împrumutul, acţiuni de care a uzat cu scopul de a nu mai restitui suma şi a-l păgubi pe revizuent de diferenţa de restituit - 7.700 RON, iar în intervalul mai- august 2014 l-a indus şi menţinut în eroare cu privire la cuantumul sumelor restituite, cauzându-i o pagubă de 3500 RON şi obţinând un folos injust pentru sine, constând în diferenţa de împrumut nerestituită. Pe fondul situaţiei de fapt expuse, O. a avut o stare financiară extrem de bună, putând oricând să restituie diferenţa din împrumut, în decursul intervalului de timp relevant şantajului, doar din încasările avute la spălătorie în decursul unei singure zile. Cu toate acestea l-a indus în eroare pe revizuent, sub motivul că nu are bani şi a încercat într-o primă fază să-l determine să renunţe la sumă, iar ulterior să îi restituie mai puţin decât îi datora, uzând de mijlocul fraudulos falsificat în acest scop - agenda personală - în care a consemnat remiteri către fosta soţie a revizuentului, dar mai ales către acesta, restituiri inexistente, dar consemnate exclusiv în scopul obţinerii unui folos injust şi de a-l păgubi pe revizuent.

Cu toate că revizuentul a susţinut că săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către O. constituie un fapt nou, necunoscut de instanţe la soluţionarea cauzei şi dovedeşte inexistenţa infracţiunii de şantaj, Înalta Curte constată că revizuentul susţine lipsa constrângerii persoanei vătămate O., însă această împrejurare nu are caracter de noutate, fiind cunoscută şi analizată de către instanţele de fond şi apel, constituind una dintre apărările formulate de apelant.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că "S-a mai arătat de către inculpatul A. că acţiunile întreprinse de către acesta sunt legitime în contextul în care familia Lozincă nu a respectat termenii înţelegerii iniţiale de a restitui împrumutul nici după 4 ani de la momentul acordării lui, însă instanţa apreciază că în speţa de faţă nu a fost vorba de o simplă solicitare de a restitui împrumutul, aşa cum se încearcă a fi prezentată starea de fapt prin prisma viziunii inculpatului A., ci s-a procedat de către acest inculpat într-o manieră nelegală, prin proferarea de ameninţări către persoana vătămată O., cu repercusiuni grave în cazul în care nu va restitui diferenţa rămasă din împrumutul acordat iniţial, uzând de funcţia sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în vederea adoptării de către persoana vătămată O. a unui comportament dorit de către inculpat, respectiv de a fi restituit împrumutul într-un anumit ritm impus de acesta, iar ameninţările proferate au creat temere persoanei vătămate, aceasta crezând că se pot întâmpla faptele evocate de către inculpat.

Cu toate că într-adevăr inculpatului A. nu i-a fost restituit împrumutul acordat, acesta trebuia să apeleze la organele statului pentru recuperarea restului de împrumut (aproximativ 3.500 RON conform declaraţiei din faţa instanţei a persoanei vătămate O.) şi nu să acţioneze în maniera arătată mai sus, de a recupera suma nerestituită de bani de la persoana vătămată prin intermediul folosirii unor ameninţări cu grave repercusiuni, ameninţări care au fost percepute de către persoana vătămată ca fiind reale, posibile, realizabile, având în vedere funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor deţinută de inculpatul A., respectiv efectuarea a numeroase controale de la diverse instituţii ale statului, astfel că această explicaţie a inculpatului că acţiunile acestuia au fost legitime, nu poate fi primită de instanţă."

Cu privire la acelaşi aspect, instanţa de apel a reţinut că "Este fără dubiu că inculpatul A. a exercitat presiuni concretizate în ameninţări, în scopul de a dobândi în mod injust diferenţa de bani nerestituită, în loc să recurgă la mijloacele legale de rezolvare a situaţiei.

(...) În contextul concret al cauzei, acţiunea inculpatului A., prin cuvintele, expresiile ameninţătoare folosite, calitatea deţinută şi modul în care a înţeles să recupereze o parte din bani era obiectiv de natură să conducă la o stare de temere. Mai mult, chiar persoana vătămată O. în declaraţiile date a menţionat în mod concret că această temere s-a realizat efectiv asupra acesteia, aşa încât condiţia de realizare din punct de vedere obiectiv, a cuvintelor şi expresiilor folosite, prin prisma funcţiei de prim-procuror a fost depăşită, fiind realizat rezultatul acţiunilor sale, în sensul că părţii vătămate i s-a produs în mod concret o stare de temere, ce a determinat-o să dea banii împrumutaţi sub imperiului acesteia, afirmând că se simţea monitorizată, că vor fi făcuţi de râs copiii săi, că inculpatul îi era duşman, aşa încât constrângerea ca o condiţie de tipicitate a infracţiunii de şantaj a fost realizată."

Totodată, se observă că această împrejurare (lipsa constrângerii persoanei vătămate O.) a mai fost invocată printr-o cerere anterioară de revizuire. Astfel, prin decizia nr. 260/A din 26 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021 (prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 91/PI/14 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara), s-au reţinut următoarele: «Se constată astfel, că, prin cererea de revizuire, în esenţă, cu privire la acuzaţia de şantaj, s-a menţionat că probele noi dovedesc indubitabil că O. nu a fost constrânsă, nu s-a simţit constrânsă şi nu a acţionat sub imperiul vreunei stări de temere ori ca urmare a unor constrângeri, dimpotrivă, atitudinea sa reală, dovedită prin noile probe, reflectă un comportament nealterat în modul de restituire al sumei de bani către revizuent şi fără vreo legătură cu atitudinea sa, o libertate psihică neîngrădită în a acţiona după propria voinţă, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Analizând faptele şi împrejurările noi invocate de apelantul revizuent, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor sale, că acestea nu au caracter de noutate, lipsa constrângerii şi lipsa stării de temere a persoanei vătămate constituind baza apărărilor revizuentului atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, cu ocazia judecării cauzei în fond şi în calea ordinară de atac a apelului.

Cu titlu exemplificativ, în motivele de apel depuse, în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 194/13.03.2018, apelantul inculpat, la acel moment procesual, A. a arătat că "nu există acţiuni de constrângere prin ameninţare" asupra persoanei vătămate O. "care să determine comportamentul de remitere eşalonată a banilor", "persoana care a stabilit modalitatea de restituire a sumei de bani a fost O.", "inexistenţa unei conduite de plată eşalonată impusă de inculpat", "lipsa ameninţărilor ori a stării psihice alterate a persoanei vătămate prin pretinse acţiuni ale inculpatului". De asemenea, s-au invocat de către apărare, relativ la persoana vătămată, "acţiuni de desconsiderare faţă de persoana inculpatului", susţinându-se că "nici funcţia de prim-procuror şi nici pretinsele ameninţări care i-au fost proferate nu i-au alterat voinţa psihică, acţionând după bunul plac", precum şi faptul că "majoritatea controalelor s-au datorat chiar acţiunilor persoanei vătămate", neexistând o implicare a revizuentului în declanşarea acestora. Nu în ultimul rând, este de menţionat că, prin motivele de apel, s-a concluzionat de către apărarea inculpatului A. că nu s-a dovedit "existenţa unor constrângeri sub forma ameninţărilor asupra persoanei vătămate", respectiv că nu s-a probat că "pretinsele acţiuni ale inculpatului i-au provocat (persoanei vătămate - n.n.) o stare de temere reală aptă să-i limiteze libertatea psihică şi să acţioneze în direcţia impusă de inculpat".

În raport de cele expuse anterior, se constată că faptele şi împrejurările invocate în cererea de revizuire au fost cunoscute de instanţe şi au făcut obiectul analizei atât în fond, cât şi în calea de atac ordinară a apelului.

Ceea ce se invocă, în cererea de revizuire, cu caracter de noutate sunt mijloacele de probă, propuse, însă, în dovedirea unor aspecte deja cenzurate de instanţele de judecată.»

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., invocat cu privire la soluţia de condamnare pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, s-a arătat că înscrisul fals care a constituit temei al condamnării şi care se circumscrie acestui motiv de revizuire, este reprezentat de agenda personală a persoanei vătămate ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare, înscris care este fals. Deopotrivă, s-a menţionat că un alt fals este reprezentat de declaraţia martorilor O. şi P., din faza de urmărire penală, declaraţia acestora fiind falsă atât sub aspectul organului de urmărire penală în faţa căruia a fost dată, cât şi din perspectiva conţinutului (apreciind că aceştia au săvârşit infracţiunea de fals intelectual), împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.

Astfel cum s-a menţionat anterior, în situaţia incidenţei dispoziţiilor art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., pentru dovedirea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., trebuie probat că există o hotărâre judecătorească definitivă, în care nu s-a putut examina fondul cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor, deoarece există o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale, iar în situaţia existenţei unei astfel de hotărâri judecătoreşti definitive, dovada se poate face şi în cursul procedurii de revizuire, prin orice mijloc de probă.

Instanţa constată că, în realitate, prin invocarea acestui caz de revizuire, se tinde la reinterpretarea faptelor şi reanalizarea conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia, or, o astfel de analiză excedează prezentei proceduri, întrucât, prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, prin prelungirea probaţiunii sau reevaluarea probelor.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., invocat referitor la soluţia de condamnare pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, s-a susţinut că acesta se concretizează în conduita procurorului N. şi a comisarului şef L. care, analizând traficul integral al convorbirilor dintre revizuent şi O., obţinut ca urmare a punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, au constatat că acesta conţine probe care infirmă existenţa infracţiunii de şantaj şi au ascuns acele note de redare, blocând accesul la traficul integral, ceea ce a condus la împiedicarea aflării adevărului în cauza, apărarea apreciind că cei doi au săvârşit infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 275 din C. pen.

Cele expuse anterior, cu privire la dovedirea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în situaţia incidenţei dispoziţiilor art. art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., sunt valabile şi cu privire la prezentul caz de revizuire (art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.). Astfel, revizuentul nu a dovedit că există o hotărâre judecătorească definitivă, în care nu s-a putut examina fondul cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de art. 275 din C. pen., deoarece există o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale, ceea ce ar fi condus la posibilitatea dovedirii cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. în cursul procedurii de revizuire, prin orice mijloc de probă. În plus, se observă că revizuentul nu a invocat aspecte factuale şi nu a indicat mijloace de probă care ar fi condus la o suspiciune că organele care au instrumentat dosarul de urmărire penală nr. 421/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie ar fi comis vreo faptă penală în legătură cu realizarea interceptărilor.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, constatându-se că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la lit. d) (faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv) şi lit. e) (faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea) ale art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., astfel cum s-a arătat la momentul analizării fiecărui caz de revizuire în parte.

Având în vedere considerentele expuse, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 81/PI din 28 martie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 81/PI din 28 martie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2022.

Procesat de GGC - LM