Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia recurată
Prin Decizia nr. 1678 din 21 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 175 din 27 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015 şi a obligat pe revizuenta S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de revizuire a analizat hotărârea revizuită sub aspectul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţinând că revizuenta a invocat nesocotirea efectului autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 425 din 12 aprilie 2018 a Tribunalului Argeş şi a deciziei civile nr. 401 R-cont/2019 a Curţii de Apel Piteşti, din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa a constatat că litigiul în care s-a pronunţat Decizia nr. 401/R-cont/2019 a Curţii de Apel Piteşti (dosar nr. x/2015) a avut ca obiect o acţiune în anularea unui act administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 432 din Legea nr. 50/1991 şi art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C., B. şi Municipiul Piteşti, prin primar.
Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunţată Decizia nr. 175/2021 a Curţii de Apel Piteşti (dosar nr. x/2015) a avut ca obiect o acţiune în revendicare (capătul 1 de cerere) şi obligaţie de a face (capătul 2 de cerere), întemeiate pe dispoziţiile art. 563, art. 582 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 1528 C. civ. formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C., B., D. şi E.
Din analiza triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, în sensul valorificării efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte a reţinut că litigiile în cauză au obiecte diferite şi au fost fundamentate pe cauze juridice distincte, singurul element de identitate fiind unele dintre părţile cauzei - revizuenta A. S.R.L. şi intimaţii-pârâţi C. şi B., care, însă, nu poate determina reţinerea autorităţii de lucru judecat.
În plus, s-a reţinut că în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, a fost avută în vedere decizia civilă nr. 401/R-cont/19 mai 2019 a Curţii de Apel Piteşti, în raport de care se invocă contrarietatea de hotărâri.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea cererii de revizuire.
Recurenta apreciază că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât cererea de revizuire îndeplineşte condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti invocate sunt definitive, contradictorii şi sunt hotărâri judecătoreşti între care există tripla identitate reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
Arată că reţinerea instanţei de revizuire în sensul că doar unele din părţile cauzei sunt comune, este eronată. Precizează că în dosarul nr. x/2015, părţi au fost S.C. A. S.R.L. în calitate de reclamantă, C. şi B. în calitate de pârâţi iar în dosarul nr. x/2015, cu privire la capătul 2 al cererii (obligare la demolare), părţi au fost A. S.R.L. în calitate de reclamantă şi C. şi B. în calitate de pârâţi.
Şi în ceea ce priveşte obiectul cauzei, recurenta susţine că reţinerile instanţei nu sunt corecte deoarece dosarul nr. x/2015 a avut două capete de cerere: capătul 1 de cerere - anularea Autorizaţiei de construire nr. x/06.05.2015 emisă pe numele pârâtei C. şi capătul 2 de cerere - obligarea pârâţilor la demolarea lucrărilor de construire realizate în baza acestei autorizaţii în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Referitor la dosarul nr. x/2015, afirmă că acesta a avut trei capete de cerere: capătul 1 de cerere - în contradictoriu cu pârâţii C. şi B., obligarea pârâţilor C. şi B. să respecte proprietatea şi posesia reclamantei cu privire la suprafaţa de 70 mp de teren situat în municipiul Piteşti, str. x, care face parte din suprafaţa totală de teren de 320 mp; capătul 2 de cerere - în contradictoriu cu pârâţii C. şi B., obligarea pârâţilor C. şi B. la demolarea construcţiei pe care o edifică pe acest teren şi să elibereze terenul de materialele rezultate din demolare, iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei să realizeze aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor; şi capătul 3 de cerere - în contradictoriu cu pârâţii C., B., D. şi E., constatarea nulităţii absolute a actului adiţional la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 10 iulie 1997 la Biroul notarului public F., act adiţional autentificat sub nr. x din 05 noiembrie 2002.
Aşadar, susţine recurenta, obiectul capătului 2 de cerere din dosarul nr. x/2015 este identic cu obiectul capătului 2 de cerere din dosarul nr. x/2015, respectiv: obligarea pârâţilor C. şi B. la demolarea construcţiei pe care o edifică pe acest teren şi să elibereze terenul de materialele rezultate din demolare, iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei să realizeze aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor.
Recurenta mai precizează că nici reţinerea privind invocarea autorităţii de lucru judecat nu este corectă, câtă vreme recurenta nu a învestit instanţa cu o astfel de excepţie; în realitate, decizia civilă nr. 401/R/2019 a Curţii de Apel Piteşti a fost doar avută în vedere, ceea ce nu poate echivala cu respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat.
3. Apărările părţilor
Intimatul B. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil, şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Precizează că în cauza nr. 17113/280/2015 a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat iar instanţa s-a pronunţat asupra acesteia.
Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate reprezentând onorariu de avocat.
4. Procedura de filtrare a recursului
Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început la 19 octombrie 2014, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 31 ianuarie 2022, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 martie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1678 din 21 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021 şi a acordat termen de judecată la 23 mai 2022.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
În primul rând, se constată, că, în speţă, criticile formulate privesc încălcarea regulilor de procedură vizând promovarea unei căi extraordinare de atac, situaţie în care, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, pretinsa neregularitate invocată de recurenţi nu se circumscrie aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.
Susţinerea în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) şi raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:
"Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.
În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă dezlegată anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.
Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Din interpretarea logică, teleologică şi sistematică a celor două norme procedurale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea 310/2018, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menţionat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunţate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părţi, obiect şi cauză).
Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate în privinţa obiectului.
Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său că, în litigiile soluţionate prin deciziile potenţial potrivnice în opinia recurentei, obiectul este diferit. În speţa supusă analizei, litigiul în care s-a pronunţat decizia nr. 401/R-cont/2019 a Curţii de Apel Piteşti (dosar nr. x/2015), a avut ca obiect o acţiune în anularea unui act administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 432 din Legea nr. 50/1991 şi art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C., B. şi Municipiul Piteşti, prin primar. Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunţată decizia nr. 175/2021 a Curţii de Apel Piteşti (dosar nr. x/2015), a avut ca obiect o acţiune în revendicare (capătul 1 de cerere) şi obligaţie de a face (capătul 2 de cerere), întemeiate pe dispoziţiile art. 563, art. 582 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 1528 C. civ., formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C., B., D. şi E.
În justificarea ultimului demers judiciar, finalizat prin hotărârea a cărei anulare o solicită, revizuenta a invocat drept temei nesocotirea efectului autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 425/12.04.2018 a Tribunalului Argeş şi a deciziei civile nr. 401 R-cont/2019 a Curţii de Apel Piteşti, din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care într-o acţiune în anulare a unui act administrativ, s-a statuat asupra inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei C. asupra imobilului-construcţiei situat în Piteşti, judeţul Argeş, la data la care s-a solicitat autorizarea reabilitării, acesta stingându-se prin pieirea bunului.
Astfel, o primă analiză a admisibilităţii cererii de revizuire se raportează la verificarea triplei identităţii de părţi, obiect şi cauză, cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat în sensul interzicerii reluării aceleiaşi judecăţi (bis de eadem re ne sit actio) în condiţiile întrunirii cumulative a elementelor reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
Procedând la compararea celor două litigii, Înalta Curte constată că acestea au obiect diferit şi au fost fundamentate pe cauze juridice distincte, singurul element de identitate fiind unele dintre părţile cauzei - revizuenta A. S.R.L. şi intimaţii-pârâţi C. şi B., care, însă, nu poate determina reţinerea autorităţii de lucru judecat.
Pe lângă lipsa triplei identităţi în raport cu hotărârile anterioare, de referinţă, instanţa a cărei revizuire se cere a avut în vedere la pronunţarea hotărârii decizia civilă nr. 401/R-cont/19.03.2019 a Curţii de Apel Piteşti în raport de care s-a invocat contrarietatea de hotărâri, inclusiv argumentele din cuprinsul acesteia cu privire la faptul că la data anulării autorizaţiei de construire nr. x/06.05.2015, eliberată de Primăria Municipiului Piteşti, construcţia veche exista pe terenul în litigiu într-o stare de degradare în proporţie de 70%, însă s-a apreciat că pârâta C. nu a pierdut dreptul de proprietate asupra acesteia atâta timp cât inexistenţa dreptului putea fi apreciată numai în cazul în care imobilul era demolat în baza unei autorizaţii eliberate de aceeaşi autoritate administrativă.
Totodată, s-au reţinut dezlegările jurisdicţionale date prin sentinţa civilă nr. 3030/03.09.2003 a Judecătoriei Piteşti, definitivă, prin decizia nr. 274A/16.02.2004 a Curţii de Apel Piteşti, şi irevocabilă, prin decizia nr. 2551/31.03.2005, cu privire la existenţa dreptului de proprietate al pârâtei C. asupra construcţiei în suprafaţă de 70 mp situată pe terenul în suprafaţă de 320 mp aflată în patrimoniul G. S.R.L., la care s-a făcut trimitere în considerentele deciziei civile nr. 401/R-cont/19.03.2019 a Curţii de Apel Piteşti.
Înalta Curte reţine că ceea ce invocă autoarea recursului este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.
Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 430 şi de art. 431 C. proc. civ. cunoaşte două manifestări procesuale, respectiv excepţia şi prezumţia, astfel că, atunci când se face trimitere la autoritatea de lucru judecat nu se poate reţine că se are în vedere doar excepţia autorităţii de lucru judecat, ci această trimitere desemnează inclusiv prezumţia, puterea de lucru judecat.
Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia, însă, nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.
Dar, aşa cum s-a expus în cele ce preced, raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Prin urmare, în acord cu raţionamentul instanţei de revizuire, Completul de 5 judecători reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe textul menţionat nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.
În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe în legătură cu existenţa acelei hotărâri.
În speţă, chiar dacă obiectul litigiilor ar fi absolut identic, situaţie ce nu este incidentă, este de observat că, prin decizia a cărei anulare s-a solicitat, a fost analizată existenţa altor hotărâri judecătoreşti anterioare, prin care s-au dezlegat aceleaşi chestiuni litigioase dintre părţi, sens în care, în mod legal, instanţa de revizuire a reţinut că în prezentul litigiu revizuentul a fost cel care a pus în discuţie puterea lucrului judecat, prin raportare la hotărârile judecătoreşti ce susţin cererea de revizuire, iar instanţa de recurs s-a pronunţat, înlăturând-o argumentat.
Astfel, câtă vreme prin intermediul cererii de revizuire îndreptate împotriva deciziei civile nr. 175 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost pusă în discuţie modalitatea în care printr-o decizie definitivă, ca act jurisdicţional, s-au tranşat aspecte în raport de care nu operează autoritatea de lucru judecat al unei alte hotărâri, revizuenta tinde să transforme această cale extraordinară de atac într-una de reformare care să supună cenzurii legalitatea unei hotărâri definitive, în afara cazurilor strict prevăzute de lege.
Prin urmare, în speţă, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de recurs a analizat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi s-a apreciat că nu poate fi primită.
Însă, împrejurarea că instanţa învestită cu al doilea litigiu nu a dat eficienţă prezumţiei lucrului judecat, ce ar putea constitui, eventual, o greşeală de judecată, nu poate fi cenzurată pe calea revizuirii.
Soluţia se impune pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, ci să examineze şi modul de rezolvare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, ceea ce însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii, privitoare la raţionamente jurisdicţionale sau soluţii pretins eronate este exclusă, în raport cu dispoziţiile procedurale incidente şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
În consecinţă, nu intră în puterea de cenzură a instanţei învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanţă a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, căci astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.
Prin urmare, dacă în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.
Pe de altă parte, în noua reglementare a C. proc. civ., în art. 430 alin. (2) se prevede că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Această nouă prevedere legală nu permite însă ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pentru motivul că anumite considerente contravin dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părţi, obiect şi de cauză.
O eventuală asemenea contrarietate ar putea fi invocată doar pe cale de apărare, prin prevalarea de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul celui de-al doilea proces, astfel cum este şi cazul în speţa de faţă, în al doilea proces fiind însă cercetate efectele lucrului anterior judecat.
În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.
Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată şi faptul că intimatul B. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, iar cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a recursului au fost dovedite prin chitanţa nr. x din 20 mai 2022, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenţii, la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1678 din 21 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.
Obligă recurenta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul B..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2022.
Procesat de GGC - LM