Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 27 ianuarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., formulată de inculpatul A..
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, în susţinerea cererii formulate de inculpatul A., s-a arătat că împotriva sentinţe penale nr. 1/F/21. XII.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a Penală au declarat apel Ministerul Public, inculpatul şi părţile civile. Ministerului Public - Direcţia Naţională Anticorupţie a depus motivele de apel la data de 23.01.2019 prin intermediul domnului procuror B., redactor şi unic semnatar al acestora.
S-a susţinut că, la data de 23.01.2019, domnul procuror B. nu îndeplinea condiţiile legale pentru a-şi exercita funcţia în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, deoarece nu îndeplinea condiţiile prevăzute la art. 87 alin. (2) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, respectiv vechimea de cel puţin 10 ani în funcţia de procuror.
S-a menţionat că secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 491 din 17.10.2018. Însă, cu referire la enunţul din hotărârea mai sus menţionată, respectiv sunt schimbate pentru viitor condiţiile de exercitare a funcţiei, în opinia sa, trebuie să se înţeleagă că sunt schimbate nu doar condiţiile numirilor viitoare ale unor noi procurori, ci condiţiile de exercitare a funcţiei, aşadar inclusiv ale procurorilor deja numiţi.
S-a arătat că, urmare a apelului declarat de Ministerul Public şi a motivelor de apel depuse de procuror, instanţa de apel a desfiinţat hotărârea atacată şi a dispus, pe de-o parte, condamnarea inculpatului pentru o infracţiune pentru care în primă instanţă s-a dispus achitarea (înşelăciunea având drept persoană vătămată S.C. C.) şi, pe de altă parte, majorarea pedepselor pentru infracţiunile pentru care prima instanţă dispusese pedepse mai mici.
Astfel, referitor la art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. legiuitorul procesual penal a considerat că nerespectarea regulilor de competenţă de către reprezentanţii Ministerului Public, în apel, nu poate fi sancţionată de instanţa de recurs.
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că inculpatul A. a invocat această excepţie cu ocazia declarării căii extraordinare de atac a recursului în casaţie împotriva deciziei penale nr. 936/A din data de 8.09.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
S-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul A. nu are legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv cu procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, având în vedere că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.
Astfel, în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 936/A din data de 8.09.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, stabilindu-se termen la data de 24 februarie 2022 în vederea judecării.
Împotriva încheierii din 27 ianuarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, în termen legal, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022. Primul termen a fost fixat în mod aleatoriu, la data de 21 martie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului recurentului A., fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2022, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, în dosarul nr. x/2013, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin cererea formulată, recurentul inculpat A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., susţinând că acestea încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, articole ce consacră principiul legalităţii şi dreptul la un proces echitabil.
S-a arătat că, prin dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., legiuitorul procesual penal a abordat o reglementare insuficientă şi selectivă a sancţiunilor, considerând fără o justificare obiectivă, în mod arbitrar, că în apel doar încălcarea prevederilor privind competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu şi nerespectarea regulilor de competenţă de către reprezentanţii Ministerului Public, poate fi sancţionată de instanţa de recurs.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, revine Curţii Constituţionale.
Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Din perspectiva dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un mecanism creat cu scopul de a garanta supremaţia Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi asigurându-se accesul părţilor la jurisdicţia constituţională.
Astfel cum s-a reţinut şi prin încheierea recurată, instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate, nu realizează un control al constituţionalităţii propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că această analiză presupune verificarea unor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- identificarea normei/normelor legale criticate, din conţinutul unei legi sau ordonanţe în vigoare la data soluţionării cererii;
- excepţia să nu vizeze prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară pronunţată de Curtea Constituţională;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă.
În mod concret, prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de către recurentul A., în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv dosarul nr. x/2013 având ca obiect recursul în casaţie formulat de acelaşi inculpat împotriva deciziei penale nr. 936/A din data de 8.09.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală. Totodată, se constată că dispoziţia legală criticată, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate fiind acela de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.
Cu privire la acest aspect, prin decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului".
În cauză, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., potrivit cărora "Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;"
Totodată, se reţine că excepţia a fost invocată în procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie.
În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei formulate cu soluţionarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor susţinute de către inculpat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că dispoziţiile legale a căror constituţionalitate se contestă, nu influenţează în niciun mod admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată în cauză.
Se reţine că, în faza de examinare a admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, verificarea respectării dispoziţiilor art. 434 - 435, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 - art. 438 din C. proc. pen., presupune analiza unor aspecte de ordin legal şi pur formale, fiind o etapă procesuală anterioară în care nu se analizează şi nu se soluţionează fondul cauzei.
Totodată, în jurisprudenţa constantă a instanţelor judecătoreşti, s-a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că, prin criticile formulate cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., nu se tinde la declanşarea unui mecanism de verificare a concordanţei dintre o normă legală şi dispoziţiile constituţionale.
În realitate, prin criticile formulate se tinde la modificarea şi completarea dispoziţiilor pretins neconstituţionale.
Astfel, s-a susţinut că din conţinutul dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. rezultă o lacună legislativă, legiuitorul procesual penal abordând o reglementare insuficientă şi selectivă a sancţiunilor, considerând că în apel, doar încălcarea prevederilor privind competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu şi nerespectarea regulilor de competenţă de către reprezentanţii Ministerului Public, poate fi sancţionată de instanţa de recurs.
În plus, s-a arătat prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, că finalitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate ar consta în includerea în cadrul art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. şi a situaţiei în care nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa materială sau după calitatea persoanei a reprezentantului Ministerului Public.
Or, susţinerile recurentului A. ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2022.
Procesat de GGC - LM