Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 24 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, au solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor, actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii, reprezentând contravaloarea dreptului la diurnă şi a dreptului pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere pentru perioada/perioadele în care fiecare şi-a desfăşurat atribuţiile de serviciu prin detaşare în cadrul unor misiuni de menţinere a păcii, organizate de către Organizaţia Naţiunilor Unite.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat prezenta cerere, între altele, pe dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (3) coroborate cu prevederile art. 59, art. 83, art. 148 alin. (1) şi cu prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 269 alin. (1) şi (3) Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin încheierea de şedinţă din 22 octombrie 2020, instanţa a respins excepţia necompetentei funcţionale, iar în privinţa excepţiei necompetenţei teritoriale, a dispus disjungerea cererilor formulate şi formarea de noi dosare, pentru discutarea excepţiei necompetenţei teritoriale.
În cazul reclamantului T. a fost format dosarul nr. x/2020.
La termenul de la 19 noiembrie 2020 Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 177 C. proc. civ. a dispus anularea dispoziţiilor de la termenul de la 22 octombrie 2020 cu motivarea consemnată în încheierea dispusă în dosarul nr. x/2020 şi a repus în discuţie excepţia necompetenţei funcţionale şi măsura disjungerii, fiind respinsă excepţia necompetenţei funcţionale şi menţinută soluţia disjungerii inclusiv pentru reclamantul din prezenta cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 6475 din 19 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Iaşi.
În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că la data introducerii acţiunii, reclamantul nu avea nici domiciliul şi nici locul de munca în municipiul Bucureşti. A mai reţinut că art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social reglementează:
"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Tribunalul Bucureşti a arătat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile coparticipării procesuale active, reglementat de art. 59 C. proc. civ. şi a apreciat că, Tribunalului Iaşi îi revine competenţa de soluţionarea a cauzei, în a cărui circumscripţie se află atât locul de muncă, cât şi domiciliul reclamantului.
Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Iaşi, fiind înregistrată pe rolul secţiei I Civilă, sub număr de dosar x/2021
Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în şedinţa publică din 13 aprilie 2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a secţiei I Civile a Tribunalul Iaşi, declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile şi de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi.
Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ în şedinţa publică din 25 iunie 2021, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile şi de contencios administrativ a Tribunalul Iaşi, dispunându-se declinarea în favoarea secţiei I Civile a Tribunalul Iaşi a competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamantul T. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., având ca obiect plata drepturilor băneşti, actualizate cu indicele de inflaţie, reprezentând contravaloarea dreptului de la diurnă şi a dreptului pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, pentru perioadele 25.04.2007-25.04.2008 si 26.06.2010-27.06.2011, în care si-a desfăşurat atribuţiile de serviciu prin detaşare în cadrul unor misiuni de menţinere a păcii; plata unor daune interese reprezentând echivalentul dobânzii legale calculate pentru fiecare sumă în parte de la data scadenţei şi până la data efectuării efectiv a plăţii, cu cheltuieli de judecata.
De asemenea, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Curţii de Apel Iaşi în vederea soluţionării conflictului prin regulator de competenţă.
Prin sentinţa nr. 117/2021 din 12 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, a fost stabilită competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de reclamantul T., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., în favoarea unui complet specializat de litigii de muncă din cadrul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă şi, în consecinţă, s-a dispus înaintarea dosarului spre competentă soluţionare unui complet specializat de litigii de muncă din cadrul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
În esenţă, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a reţinut că în raport de prevederile art. 269 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, Tribunalul Bucureşti a fost în mod legal sesizat, reclamantul T. arătând că locul său de muncă este în Municipiul Bucureşti.
Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 2730/2021 din 7 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de reclamantul T. şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul T. în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că reclamantul T. a solicitat instanţei obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata sumelor, actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii, reprezentând contravaloarea dreptului la diurnă şi a dreptului pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere pentru perioada/perioadele în care şi-a desfăşurat atribuţiile de serviciu prin detaşare în cadrul unor misiuni de menţinere a păcii, organizate de către Organizaţia Naţiunilor Unite.
Excepţia necompetenţei teritoriale a fost admisă de instanţa iniţial învestită, după disjungerea prezentului dosar din dosarul iniţial format.
Faţă de obiectul acţiunii, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenţa fiind alternativă: tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Se mai constată că prin notele scrise, depuse la data de 20 noiembrie 2021, reclamantul T. a precizat expres că locul său de muncă este în Municipiul Bucureşti .
Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., iar, în speţă, reclamantul a ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Aşa fiind, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, reclamantul a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.
În raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2022.