Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2498 din 11 august 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamantul P.M. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, să se constate nulitatea Ordinului nr. 108 din 16 iulie 2003, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, prin eliberarea sa din funcția publică de referent ctg. C, cls. I, gr. I din cadrul Direcției de Coordonare a activității în profil teritorial și în consecință. să se dispună: reintegrarea sa în funcție, obligarea pârâtului la plata salariului lunar în sumă de 3.200.000 lei. începând cu 16 august 2003. până la reintegrare și la plata sumei de 576.000.000 lei. reprezentând daune morale.
Prin sentința civilă nr. 71 din 21 ianuarie 2004, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 29/1990, competența revine curții de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul, reclamantul.
Împotriva sentinței a declarat recurs, Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, criticând-o, ca nelegală și netemeinică, în raport cu faptul că, în cauză, s-a dispus citarea părților, s-a depus întâmpinare, s-au admis și administrat probele și înainte de pronunțarea hotărârii, instanța de fond a pus problema schimbării competenței, în sensul de a se trimite dosarul, la instanța de la domiciliul contestatorului.
Recursul este fondat.
Din actele dosarului se constată că, în cauză, Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, și-a declinat competența teritorială, invocând art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, care stabilește competența teritorială, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul, reclamantul.
Potrivit dispozițiilor art. 12 C. proc. civ., reclamantul poate renunța la această dispoziție de favoare și să înregistreze acțiunea, la instanța sediului autorității pârâte, având posibilitatea conferită de competența teritorială alternativă, de a alege între instanțele deopotrivă de competente, astfel cum în speță, a procedat contestatorul P.M.
În raport cu aceste dispoziții, Curtea constată că instanța competentă teritorial pentru a judeca, în continuare, cauza, este Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prima instanță sesizată, căreia i se va trimite dosarul, spre competentă, soluționare.
Competența teritorială având un caracter relativ, excepția de necompetență putea fi invocată numai la primul termen de judecată, respectiv înainte de intrarea în cercetarea fondului.
Ca atare, această excepție ridicată și pusă în discuție, la al cincilea termen acordat în cauză și după ce instanța, la termenul din 1 octombrie 2003, suspendase aplicarea ordinului contestat, nu mai putea fi primită.
Așa fiind, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și a se trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, împotriva sentinței civile nr. 71 din 21 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, spre continuarea judecății.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.