Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3650 din 3 septembrie 2003, la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta M.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bacău, anularea hotărârii nr. 469 din 8 iulie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de persoană strămutată, în sensul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor cuvenite, începând cu 1 aprilie 2003.
În motivare, reclamanta a arătat că la 10 septembrie 1940, familia sa, ca urmare a somației de a părăsi localitatea Brețcu, s-a refugiat în comuna Ruși, satul Slivnic, județul Sibiu, unde a rămas până în vara anului 1945.
S-a mai arătat că hotărârea de respingere a cererii sale, a fost motivată de Comisie, în sensul că la momentul refugiului mamei, cu alți membri ai familiei, reclamanta se afla la studii în Ploiești.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că actele prezentate conțin informații eronate și că reclamanta nu a avut calitatea de refugiată, întrucât se afla la studii, pe teritoriul României, încă din anul 1939.
Prin sentința civilă nr. 187 din 28 octombrie 2003, instanța învestită a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 469 din 8 iulie 2003, a constatat că aceasta are calitatea de persoană strămutată, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și ca urmare, beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/20000, începând cu 1 aprilie 2003.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la data refugierii familiei sale din localitatea Brețcu, teritoriu cedat Ungariei, în Regat, la Sibiu, reclamanta, minoră fiind, se afla în grija familiei sale refugiate, iar împrejurarea că în acea perioadă era elevă internă la un liceu din Ploiești, nu are efecte juridice asupra calității sale de persoană refugiată, obligată să-și urmeze familia, în localitatea de refugiu.
Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, cu motivarea că instanța de fond, a apreciat greșit situația de fapt în care s-a aflat reclamanta, reținând că aceasta ar avea calitatea de strămutat, în acest sens existând neconcordanțe între declarațiile de martor și actele prezentate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1000, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoane care au fost expulzate sau refugiate, cum este cazul în speță.
Verificându-se actele dosarului, se constată că refugiul reclamantei, împreună cu membrii familiei, s-a produs din motive etnice, în urma ocupării Ardealului de Nord - Vest, dovedindu-se că în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, localitatea de domiciliu a acesteia, Brețcu, s-a aflat sub stăpânire maghiară, astfel cum rezultă din adeverința emisă de Primăria comunei Brețcu.
În același sens, actul emis de Primăria comunei Slimnic, județul Sibiu, atestă faptul că reclamanta a fost refugiată în satul Ruși, în perioada 1940 - 1945, conform evidențelor din documentul „Recensământul General al Populației”.
Așadar, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că reclamanta s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, având calitatea de persoană strămutată pe întreaga durată a refugiului, în care, minoră fiind, și în perioada studiilor, s-a aflat în întreținerea familiei.
În concluzie, sentința pronunțată în cauză fiind legală, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 187 din 28 octombrie 2003, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.