Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 25 noiembrie 2004, reclamanta O.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 19696 din 4 mai 2004, emisă de pârâtă, pe motiv că prin hotărârea menționată i-a fost recunoscută „numai indemnizația prevăzută în O.U.G. nr. 242/2000, fără a mai primi și „pensia de urmaș”, în urma decesului soțului său, care a fost refugiat din motive etnice.
Prin sentința civilă nr. 264 din 21 octombrie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin hotărârea Casei Județene de Pensii Constanța, nr. 19696 din 4 mai 2004, s-a admis cererea reclamantei și i s-a stabilit calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a lui O.N., beneficiar la rândul său, al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și s-a dispus acordarea acestora, începând cu 1 septembrie 2003. În ceea ce privește O.U.G. nr. 242/2000, la care reclamanta face referire, acest act normativ nu reglementează o indemnizație distinctă de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cum greșit a înțeles reclamanta, ci modifică dispozițiile acesteia, numai în sensul mărimii cuantumului indemnizației ce se acordă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat recurs, reclamanta, susținând, ca și în acțiune, că i s-a acordat numai indemnizația prevăzută de O.U.G. nr. 242/2000, nu și „pensia de urmaș”, conform Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
În mod corect instanța de fond a stabilit că recurentei i-au fost recunoscute de către intimată, drepturile solicitate, atât sub aspectul cuantumului, cât și al datei de la care s-a dispus acordarea, începând cu întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, așa cum prevede art. 3 din Legea nr. 189/2000.
Este evidentă confuzia pe care recurenta o face, considerând că Legea nr. 189/2000 și O.U.G. nr. 242/2000 prevăd două indemnizații diferite.
În realitate, cum corect a stabilit Curtea de Apel Constanța, Legea nr. 189/2000 prevede, în art. 3, o indemnizație de 130.000 lei în favoarea soțului supraviețuitor, dacă nu s-a căsătorit, iar O.U.G. nr. 242/2000 modifică numai cuantumul acestei indemnizații, la 300.000 lei.
Față de aceste considerente cum în cauză nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de O.E. împotriva sentinței civile nr. 264 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2005.