Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 21 septembrie 2004, reclamanta O.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1404 din 30 iulie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de persoană strămutată, ca urmare a persecuțiilor etnice.
Prin sentința civilă nr. 240 din 20 octombrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta s-a refugiat ca urmare a unor evenimente de război, și nu din cauza persecuțiilor etnice la care a fost supusă.
Cum dispozițiile legii, respectiv art. 1, se referă la persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România, din motive etnice, Curtea de Apel Bacău a conchis că reclamanta nu se află în această situație și prin urmare, nu poate fi beneficiara drepturilor conferite prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta O.M., solicitând admiterea lui, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, aceasta a arătat că în perioada 1944 - 1945, ca urmare a ocupării Nordului României, de către trupele sovietice, au fost obligați să se refugieze în altă localitate, pierzându-și toate bunurile și suferind „traume psihice și morale”. Recurenta a mai invocat, în sprijinul ei, și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 189/2000.
Recursul este fondat și urmează a fi admis.
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetățeni români, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate.
În speță, din probele administrate în cauză, respectiv certificatul eliberat de Arhivele Naționale și copia carnetului de evacuat, ca și din declarațiile martorilor O.Ș. și T.I., rezultă că recurenta, împreună cu familia ei, a fost strămutată din localitatea de reședință, orașul Botoșani, în orașul Blaj, în anul 1944.
La dosarul cauzei a fost depusă, de asemenea, și adresa Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, care atestă că în aprilie 1944, trupele sovietice au ocupat Nordul Moldovei - Dorohoi, Botoșani, Suceava, Pașcani, instaurând un regim de ocupație militară.
În raport cu acest probatorii, în mod greșit instanța de fond a concluzionat că recurenta nu îndeplinește condițiile necesare pentru a putea beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000.
Pe cale de consecință, Curtea admite recursul, casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea, recunoscând recurentei, beneficiul drepturilor solicitate pentru perioada 7 aprilie 1944 (data la care, conform adresei Institutului „Nicolae Iorga”, a fost ocupat orașul Botoșani) - 6 martie 1945, începând cu 1 august 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de O.M., împotriva sentinței civile nr. 240 din 20 octombrie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, casează sentința atacată și, în fond admite acțiunea recurentei. Anulează hotărârea nr. 1404 din 30 iulie 2004, a Casei Județene de Pensii Botoșani, obligă pârâta să emită o nouă decizie cu recunoașterea beneficiului drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 7 aprilie 1944 - 6 martie 1945, începând cu 1 august 2004.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2005.