Şedinţa publică din data de 9 martie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/25.02.2021, disjunsă din dosarul nr. x/2020 prin încheierea pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în şedinţa publică din data de 19.02.2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii şi expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în principal, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. 111 din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015: 484,18+25%=605,225 RON şi care se acordă unor categorii de personal din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie din data de 01.08.2016), începând cu data numirii acesteia în calitate de auditor de justiţie (01.01.2017 şi până la data de 31.12.2018, obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la plata efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 01.01.2017 - 31.12.2018, sumă care trebuie actualizată cu indicele de inflaţie, la care trebuie aplicată dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, iar, în subsidiar, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, pentru perioada 01.01.2017 - 31.12.2018, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON şi drepturile salariale efectiv încasate, precum şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la plata efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 01.01.2017-31.12.2018, sumă care trebuie actualizată cu indicele de inflaţie, la care trebuie aplicată dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 930 din 28 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, secţia I civilă - Complet specializat - Conflicte de Muncă şi de Asigurări Sociale, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta A. este încadrată în funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, începând cu data de 12.10.2020 şi până în prezent, după cum rezultă din adeverinţa nr. x/26.05.2021, eliberată de Tribunalul Covasna.
Tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Cum Tribunalul Caraş-Severin se află în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea unei instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanta.
Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Alba.
Prin sentinţa civilă nr. 3143 din 15 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Alba şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Caraş-Severin; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2020 a fost formulată de judecători, funcţionând la judecătorii, având ca obiect pretenţii salariale din perioada când au fost auditori de justiţie, aceştia formulând pretenţii identice în contradictoriu cu "angajatorul", pretenţii justificate pe o cauză juridică identică, şi anume, natura activităţilor prestate.
În materie de competenţă teritorială, tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a prevederilor art. 269 din Codul muncii, din coroborarea cărora rezultă că reclamanta din cauza de faţă putea sesiza: fie tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul şi locul de muncă, fie instanţa competentă teritorial pentru oricare dintre ceilalţi reclamanţi, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă între aceştia.
A apreciat că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus iniţial cererea de chemare în judecată, fiind incidentă teza finală a art. 59 C. proc. civ., şi anume, existenţa unei strânse legături între drepturile şi obligaţiile părţilor.
De asemenea, Tribunalul Alba a reţinut că faţă de calitatea reclamantei de judecător la Judecătoria Sfântu Gheorghe şi faţă de competenţa de primă instanţă a tribunalului în soluţionarea litigiilor de muncă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.. În concluzie, Tribunalul Alba, secţia I civilă a constatat că instanţa competentă pentru a judeca litigiul este Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă - Complet specializat - Conflicte de Muncă şi de Asigurări Sociale.
În consecinţă, Tribunalul Alba a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Caraş-Severin competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Caraş-Severin şi Tribunalul Alba, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă sub nr. de dosar x/2020, instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, având ca obiect pretenţii salariale din perioada când au fost auditori de justiţie, şi care la data înregistrării acţiunii aveau calitatea de judecători la nivelul judecătoriei.
Prin încheierea de şedinţă din 19 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă - Complet specializat - Conflicte de Muncă şi de Asigurări Sociale a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanta A., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2021.
Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.
Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din acelaşi act normativ "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".
Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă aveau domiciliul sau locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Caraş-Severin. În privinţa acestor reclamanţi, tribunalul a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.
Potrivit art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".
În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.
Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.
În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamanta din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanţii al căror domiciliu sau loc de muncă se află în circumscripţia acestei instanţe.
Împrejurarea că Tribunalul Caraş-Severin a disjuns ulterior cererea reclamantei din prezenta cauză, nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.
Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi (3) din Codul muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2022.