Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la 19 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data numirii în calitate de auditor de justiţie, respectiv 01.01.2018 şi până la 31.12.2019 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru aceeaşi perioadă, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;
- în subsidiar, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, pentru perioada 01.01.2018 - 31.12.2019, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 484.18 RON şi drepturile salariale efectiv încasate, obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru această perioadă, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
În motivare, reclamanţii arată că, în perioada 01.01.2018-31.12.2019, au avut calitatea de auditori de justiţie, iar prin Hotărârea CSM nr. 2102 din 19 decembrie 2019 reclamantul A. a fost numit în funcţia de judecător stagiar începând cu 01.01.2020 şi prin Hotărârea nr. 1327/19.12.2019 reclamanta B. a fost numită în funcţia de procuror stagiar începând cu aceeaşi dată.
La termenul din data de 25.08.2021 instanţa a dispus disjungerea cererii privind pe reclamanta B. si formarea unui nou dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 5784 din 25.08.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetentei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului Prahova.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art. 269 din Codul Muncii şi art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social potrivit cărora soluţionarea conflictelor individuale de muncă este de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Astfel, constatând că reclamantul nu avea domiciliul şi nici locul de muncă în municipiul Bucureşti, domiciliul acestuia fiind în Ploieşti, judeţul Prahova, tribunalul a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
2. Prin cererea înregistrată la 16 iunie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Gorj, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, începând cu data numirii în funcţia de judecător, respectiv din 01.01.2020 până la 25.04.2021.
Prin încheierea din 16 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia conexităţii şi s-a dispus conexarea cauzei la dosarul nr. x/2021.
3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, sub nr. x/2021.
La termenul de judecată din 1 februarie 2022, tribunalul, a constatat că a fost conexat şi dosarul nr. x/2021, şi verificând competenţa, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, raportat la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 242 din 1 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecata cauzei şi s-a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Tribunalul a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., întrucât Tribunalul Prahova are calitate de pârât în cauză iar reclamantul este judecător la Judecătoria Sinaia.
Prin învestirea Tribunalului Bucureşti cu soluţionarea cauzelor conexate instanţa a constatat că reclamanţii şi-au manifestat opţiunea în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti.
4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 9 martie 2022, sub acelaşi număr.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Prahova, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
În cauză se reţine că, în dosarele conexate, reclamantul a solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi plata unor drepturi salariale aferente perioadelor când a avut calitatea de auditor de justiţie precum şi de judecător, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Gorj.
Prin urmare, reclamantul, în calitate de judecător la Judecătoria Sinaia la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Bucureşti cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.
Înalta Curte constată că în cauză relevantă este calitatea de pârât a Tribunalului Prahova, care potrivit normelor generale de jurisdicţia muncii, respectiv art. 269 din Codul Muncii şi art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social, ar fi fost competent să soluţioneze cauza.
Însă, potrivit normelor speciale prevăzute la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma modificată potrivit Legii nr. 310/2018:
"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", şi alin. (2) al aceluiaşi text legal:
"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".
Totodată, conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ.:
"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".
Întrucât în cauză, reclamantul a formulat cererea împotriva Tribunalului Prahova, instanţa căreia i-ar fi revenit potrivit normelor generale de jurisdicţia muncii competenţa să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Prahova.
Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
În consecinţă, norma reglementează un drept de opţiune al reclamantului care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă, aplicând regula generală în materie de competenţă, fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.
În cauză, Înalta Curte reţine faptul că reclamantul, potrivit dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Bucureşti, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, învecinată Curţii de Apel Ploieşti.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale evocate, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv reclamantului, ceea ce înseamnă că, odată ce şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Ploieşti, în a cărei circumscrimţie se afla pârâtul Tribunalul Prahova, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând posibilitatea de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune, întrucât nu există nicio prevedere legală în acest sens.
Prin urmare, Înalta Curte constată că reclamantul, potrivit art. 116 C. proc. civ., a ales în mod definitiv să sesizeze una dintre instanţele deopotrivă competente, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Ploieşti, Tribunalul Bucureşti.
Faţă de considerentele anterior expuse, şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2022.