Ședințe de judecată: Februarie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 660/2022

Decizia nr. 660

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

A. Primul ciclu procesual

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2016, pe rolul Tribunalului Braşov, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Spitalul Sfântul Constantin - S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă, prin care să instituie în sarcina pârâţilor obligaţia de a-i achita, în solidar suma de 104.536 RON cu titlul de daune materiale, precum şi suma de 300.000 euro, cu titlu de daune morale.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 32/S din 19 februarie 2018, Tribunalul Braşov a respins, astfel cum a fost ulterior completată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Spitalul Clinic Regional Sfântul Constantin S.A.; a respins cererile de chemare în garanţie pe care părţile pârâte le-au formulat în contradictoriu cu chemata în garanţie S.C. D. S.A.; a obligat reclamantul să plătească pârâtului B. suma de 3.295 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie; a obligat reclamantul să achite pârâtului Spitalul Clinic Regional Sfântul Constantin S.A. suma de 6.295 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată şi onorariu avocaţial.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia civilă nr. 1652/Ap din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a constatat nulitatea, ca netimbrat, a apelului declarat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 32/S din 19 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. x/2016; a respins respins apelul declarat de apelanta S.C. C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat; a respins apelurile provocate declarate de apelanţii S.C. C. S.A. şi B., ca rămase fără efect; a obligat apelantul A. să plătească apelantei S.C. C. S.A. suma de 1647,86 şi apelantului B. suma de 1647,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 485 din 19 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1652/Ap din 05 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă; a casat, în parte, decizia recurată; a trimis cauza, spre rejudecarea apelului principal, formulat de reclamantul A., şi a apelurilor provocate, declarate de pârâţii C. S.A. şi B.; a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate privind respingerea apelului declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 32/S din 19 februarie 2018 pronunţate de Tribunalul Braşov.

B. Al doilea ciclu procesual

I.1.1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia civilă nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, rejudecând în limitele casării, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de intimata-pârâtă C. S.A.; a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 32/S din 19 februarie 2018 pronunţate de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2016; a respins apelurile provocate declarate de apelanţii-pârâţi C. S.A. şi B.; a obligat apelantul A. să plătească apelantului C. S.A. suma de 1647,86 şi apelantului B. suma de 1647,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, au declarat recurs principal reclamantul A. şi recursuri provocate pârâţii B. şi C. S.A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 15 februarie 2021, sub nr. x/2016*, fiind repartizată computerizat în mod aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

II.1 Recursul principal declarat de reclamantul A.

II.1.1 Motivele de recurs

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate şi completate, în sensul:

1. obligării pârâţilor în solidar la plata daunelor materiale în sumă de 104.536 RON (10.000 RON, factura nr. x/18.12.2015, + 1100 euro medicament Fosfomicina perfuzabilă, conform bonului fiscal nr. x/08.02.2016, + investigaţii medicale 112 RON + RMN 391 RON + 101 RON, investigaţii medicale, + 391 RMN + 75 RON, con­form bonului fiscal, + 119 RON, conform bonului fiscal, + 343 RON, conform bonului fiscal, + 35 RON, conform bonului fiscal, + 42 RON, conform bonului fiscal, + 88.087 RON, factu­ra fiscală nr. x/22.02.2016) şi a daunelor morale în sumă de 300.000 euro reprezentând prejudiciul suferit de reclamant urmarea actului de malpraxis, eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii asupra pacientului;

2. constatării caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei de la pct. 1, pct. 2 şi pct. 3 din Acordul de plată din 04.01.2016 încheiat între reclamant şi pârât şi repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii acordului de plată;

3. obligării la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul litigiu, în apel şi la fond, reprezentând taxe judiciare de timbru şi onorariu de avocat.

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. relativ la cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea este casabilă atunci când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde numai considerente străine de pricina respectivă, fără să răspundă criticilor şi fără să examineze problemele care i-au fost deduse spre analiză. În toate aceste cazuri menţionate, practic soluţia la care s-a oprit instanţa, cuprinsă în dispozitivul hotărârii, apare ca fiind nemotivată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încalcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul-reclamant a arătat că soluţia instanţei de apel este dată cu încălcarea legii, întrucât a avut în vedere, la pronunţarea soluţiei, raportul de expertiză medico-legală nr. x/16.01.2017, efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, şi nu dispoziţiile legale în materie.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală supliment a rezultat că "infecţia postoperatorie (care apare în urma unei operaţii chirugicale) a plăgii operatorii a fost tratată corect", însă B. nu a tratat postoperator infecţia şi nici unitatea spitalicească Sfântul Constantin, întrucât fiind perioada sărbătorilor era închis şi s-a deschis doar la data de 04 ianuarie 2016, dată în care recurentul a fost transferat de la Spitalul Clinic Judeţean Braşov.

Atât în hotărârea judecătorească, cât şi în expertiza medico-legală nu s-a făcut menţiunea şi nici nu au fost analizate clismele făcute la Spitalul Sfântul Constantin, iar nu la domiciliul recurentului de către persoane neautorizate, situaţia de fapt fiind alta de care aveau cunoştinţă matorii, însă aceştia nu au fost încuviinţaţi de către instanţa de apel, iar prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Prevederile art. 652 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 obligă medicul, din momentul acceptării ca pacient a unei persoane, la a-i acorda acesteia asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate, ceea ce denotă că această obligaţie este una legală, care se naşte în patrimoniul personalului medical în momentul acceptării unei persoane ca pacient.

Rolul chirurgului nu se mărgineşte doar la verificarea anterioară a circumstanţelor operatorii şi la efectuarea operaţiei, ci continuă în perioada ulterioară acesteia, prin supravegherea atentă a bolnavului cu scopul preîntâmpinării oricărei complicaţii ce ar putea surveni ca urmare a intervenţiei chirugicale.

A precizat că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal şi nefondat că "nu există documente medicale, argument (ancheta epidemiologică) care să susţină afirmaţia că infecţia cu escherichia coli klepsiella pneumoniae ar reprezenta o infecţie nosocomială...".

Potrivit art. 166 din Legea nr. 95/2006, spitalul asigură condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale conform normelor aprobate prin ordin al Ministrului Sănătăţii. Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor.

Obligaţia menţionată este corelativă dreptului pacientului de a beneficia de îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, potrivit art. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienţilor.

Recurentul-reclamant a arătat că a fost dovedită fapta ilicită ce a reprezentat una dintre condiţiile cauzale care au condus la vătămarea sa corporal, în condiţiile în care în Spitalul Sfântul Constantin a contractat un germen spitalicesc, klepsiella pneumonia, pentru care unitatea sanitară nu a deţinut antibioticele necesare, sens în care a fost nevoit să le procure pe cheltuiala sa din Germania şi i-au fost administrate după o lună de la depistare.

Încălcarea dreptului subiectiv medical la îngrijiri medicale se realizează prin neexecutarea stricto sensu totală a obligaţiei corelative, ceea ce înseamnă, în concret, că medicul nu face nicio investigaţie (nu cercetează istoricul medical al beneficiarului, nu studiază rezultatele diferitelor teste fizice sau analize chimice, nu examinează corporal beneficiarul), nu diagnostichează boala (nu o identifică, nu-i stabileşte stadiul de evoluţie, nu-i determină prognosticul) şi nu prescrie şi/sau nu aplică un tratament.

În al doilea rând, încălcarea dreptului subiectiv medical la îngrijiri medicale se realizează prin executarea tardivă a obligaţiei corelative, adică în situaţia în care medicul, sesizat în timp util, efectuează operaţiunile de prevenţie, diagnosticare şi tratament cu depaşirea unui termen stabilit (de standardele medicale, legale, voinţa părţile) sau rezonabil pentru a fi utile.

În al treilea rând, încălcarea dreptului subiectiv medical la îngrijiri medicale se realizează prin executarea doar parţială sau necorespunzătoare a obligaţiei corelative.

Dacă în primele două situaţii constatarea neexecutării este facilă (actul medical a fost sau nu a fost executat, prestaţia s-a realizat sau nu în termen), în această ipoteză, actul medical odată executat, aprecierea sa cantitativă sau calitativă, din perspectivă tehnică medicală, se poate realiza doar printr-o expertiză medicală, urmând ca pe baza concluziilor raportului de expertiză să se determine implicaţiile juridice.

A precizat că dacă eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical nu generează prejudicii asupra beneficiarului serviciului medical, atunci nu există malpraxis medical, după cum rezultă din definiţia dată malpraxisului, prin dispoziţiile art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, subliniată de art. 642 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 95/2006.

A susţinut că prejudiciul patrimonial direct este reprezentat de însuşi onorariul plătit pentru serviciul medical prestat defectuos lato sensu, la care se adaugă celelalte cheltuieli adiacente, cum ar fi cheltuielile de transport şi cazare (dacă serviciul este prestat într-o altă localitate decât cea de domiciliu a beneficiarului serviciului medical), costul analizelor sau testelor prealabile prestării seviciului medical, cheltuielile de achiziţionare a unor medicamente, substanţe, echipamente care au fost necesare prestării serviciului medical, onorariul plătit altor furnizori de servicii medicale conexe serviciului medical prestat defectuos (de exemplu, onorariul medicului anestezist care a prestat serviciul corespunzător, dar medicul chirurg a încălcat lato sensu obligaţia de îngrijiri medicale).

De asemenea, tot prejudiciu direct este şi componenta economică a prejudiciului corporal ce constă, în principal, din costurile serviciului me­dical efectuat în scopul înlăturării prejudiciului corporal generat de însăşi prestarea defectuoasă a serviciului medical iniţial, însă această component mai cuprinde şi prejudiciul patrimonial indirect, reprezentat de creşterea cheltuielilor şi de reducerea veniturilor.

Recurentul-reclamant a susţinut că are un handicap fizic ce îi afectează viaţa, iar recuperarea sa necesită timp, bani şi efort din partea familiei, având în vedere că era singurul care aducea venituri în casă.

Principalul prejudiciu nepatrimonial îl constituie componenta morală a prejudiciului corporal ce constă, în principal, în însăşi atingerea fizică adusă sănătăţii şi integrităţii corporale a beneficiarului serviciului medical, însă această componentă nu vizează doar modul de viaţă, ci poate consta şi în pierderea speranţei de viaţă.

Recurentul-reclamant a arătat că are vârsta de 36 de ani, în întreţinere doi copii minori (în vârstă de 6 ani, respectiv 8 ani), înainte de incident a lucrat în domeniul instalaţiilor sanitare termice, beneficiind de venituri considerabile, firma înfiinţată împreună cu martorul E. nu a mai funcţionat din cauza stării sale de sănătate, a fost iradiat de 14 ori, în urma examenului radiologic, a suportat 6 operaţii cu anestezie general şi dureri insuportabile pentru care a luat calmante în permanenţă.

A mai arătat că în perioada în care a fost în spital, copii au fost în grija sorei soţiei şi au avut nevoie de prezenta părinţilor în condiţiile în care fetiţa în vârstă de 8 ani mergea la şcoală şi băiatul în vârstă de 6 ani la grădiniţă.

Apreciind că răspunderea civilă a medicului este condiţionată de raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită, prejudiciul pe care îl generează, produce, cauzează, a susţinut că, în speţa dedusă judecăţii, cauza prejudiciului suferit, atât patrimonial, cât şi moral, este culpa medicală, în sensul în care afecţiunile, infecţiile, operaţiile efectuate ulterior sunt rezultatul malpraxisului dr. B..

Or, în situaţia în care acesta nu ar fi perforat intestinul gros în timpul operaţiei din 18.12.2015 şi/sau ar fi intervenit la timp să acorde asistenţă medicală corespunzătoare obligaţiei acestuia, să urmărească actul medical executat, nu s-ar fi ajuns la un prejudiciu material şi moral de o asemenea gravitate.

Recurentul-reclamant a mai arătat că nu trebuie făcută confuzia între obligaţia medicului în actul medical (obligaţii de diligenţe, pentru care există o răspundere subiectivă, în temeiul art. 642-643 din Legea nr. 95/2006), pe de o parte, şi obligaţiile referitoare la cadrul de executare a actului medical, obligaţii ale unităţii sanitare, furnizorilor de utilităţi către writable sanitare (obligaţii de rezultat, pentru care există o răspundere obiectivă în temeiul art. 644-648 din Legea nr. 95/2006), pe de altă parte.

Medicul este ţinut de obligaţia de a acorda îngijiri medicale corespunzătoare, obligaţie de mijloace, ce semnifică faptul că răspunderea sa este subordonată probei că nu a depus toate diligenţele în vederea acordării îngrijirlor medicale pacientului sau, conform regulilor stabilite în standardele de specialitate şi al nivelului existent în acel moment al cunoştinţelor medicale.

În opinia recurentului-reclamant, dr. B. ar fi trebuit să urmărescă evoluţia actului său medical (operaţia executată asupra pacientului în 18.12.2015), era obligaţia acestuia să examineze pacientul şi să urmărescă vindecarea operaţiei, în eventualitatea vreunei complicaţii.

Dacă victima reuşeşte să facă dovada, prejudiciile sale, produse de către activitatea medicului respectiv, vor fi indemnizate în integralitatea lor, atât în privinţa celor materiale, cât şi a celor morale, rezultate din vătămarea sa corporală.

Persoanele care, în urma unei fapte ilicite, suferă o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii sunt îndreptăţite să obţină, din partea celui responsabil de săvârşirea faptului daunător, repararea integrală a prejudiciului ce li s-a cauzat, constând în lipsirea lor, în parte sau în totalitate, de veniturile sau de alte rezultate şi avantaje pe care le-ar putea obţine prin muncă.

Prin intervenţia chirurgicală din 22 ianuarie 2016 efectuată de dr. B. a fost necesară operaţia de reparaţie a ţesuturilor care s-au deteriorat în urma infecţiei localizate în zona lombară (infecţie declanşată în urma operaţiei din 18 decembrie 2015), iar ulterior să se efectueze o nouă intervenţie chirurgicală de reparaţie a colonului în vederea funcţionării normale.

În cazul unităţilor sanitare, răspunderea se angajează indiferent dacă unitatea sanitară este fie o instituţie publică sau de interes public, fie o persoană juridică de drept privat.

A precizat că în data de 11 ianuarie 2016, din analizele făcute la Spitalul Sfântul Constantin - S.C. C. S.A. a reieşit infecţie cu germenul klepsiella pneumoniae, luată din unitatea spitalicească menţionată, care nu avea în dotare medicamente necesare tratamentului pentru bacteria klepsiella pneumoniae, reclamantul fiind nevoit să le achiziţioneze din Germania.

Reluând susţinerile din partea iniţială a motivelor de recurs relativ la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a precizat, referitor la completarea cererii de chemare în judecată, că instanţa nu a intrat în fondul dreptului, nu a administrat nicio probă solicitată, nu a analizat cele sesizate de reclamant în ceea ce priveşte clauzele abuzive şi anularea acestora.

În această privinţă, pârâtul Spitalul Sfântul Constantin - S.C. C. S.A. i-a creat un prejudiciu prin serviciile prestate, iar clauza referitoare la preţ, care nu indica preţul sau modalitatea de determinare a acestuia clar şi fără echivoc, nu indică cuantumul acestora, este o cauza neclară, nenegociată şi care creează un dezechilibru semnificativ între obligaţiile părţilor, fiind abuzivă.

Clauzele referitoare la modificarea în mod unilateral de către spital nu s-au negociat individual, convenţia a fost redactată în prealabil, iar reclamantul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul acestor condiţii, contractul fiind unul standard preformulat - un contract de adeziune.

În cazul contractelor preformulate (de adeziune), legiuitorul a enumerat anumite situaţii în care clauzele contractuale pot fi abuzive, profitarea de situaţia grea a unui consumator fiind considerate de legiuitor o cauză imorală (ilicită) şi de aceea dezechilibrul financiar al consumatorului, unit cu caracterul preformulat al contractului conferă clauzei respective caracterul de clauză abuzivă, cu cauza imorală (ilicită).

Recurentul-reclamant a precizat că nu a avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale având în vedere starea gravă de sănătate în care se afla fiind transferat de la Spitalul Clinic Judeţean de dr. B. în salvarea pârâtei.

Prin modul în care a procedat spitalul cu semnarea actelor, ulterioare acordării serviciilor, a exercitat violenţa ca viciu de consimţământ, care constă în ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă fără drept o temere ce l-a determinat să încheie un act juridic, pe care altfel nu 1-ar fi încheiat.

Recurentul-reclamant a susţinut că există viciul de consimţământ şi în cazul în care, deşi se urmăreşte realizarea unui drept, s-au folosit mijloace ilicite, iar în ceea ce priveşte folosirea unui mijloc legal în scop ilicit, s-a opinat că, dacă aceasta nu îndeplineşte cerinţele violenţei ca viciu de consimţământ, poate fi sancţionată ca abuz de drept.

La baza încheierii contractului au stat scopul imoral, nelicit, care contravine bunelor moravuri şi ordinii publice, prin fraudarea intereselor recurentului-reclamant.

II.2 Recursul provocat declarat de pârâta C. S.A.

II.2.1 Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă a solicitat, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 497 C. proc. civ., ca, în ipoteza admiterii recursului principal, să se admită recursul provocat, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în garanţie a D. şi obligării chematei în garanţie la plata sumelor pretinse de apelantul A., la care pârâta va fi obligată, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că art. 655 din Legea nr. 95/2006 prevede că unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta, iar conform art. 3.1 din Contractul aferent poliţei de asigurare seria x nr. x/06.04.2015, pe o perioadă de 12 luni, respectiv 09.05.2015 - 08.05.2016, încheiată cu societatea de asigurări D. S.A., felul asigurării era răspunderea civilă a personalului medical, a unităţilor sanitare şi a furnizorilor de produse şi servicii medicale.

Analizând prevederile legale incidente în prezenta cauză, a precizat că art. 668 din Legea nr. 95/2006 stabileşte că asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum şi pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul medical.

Conform art. 669 din Legea nr. 95/2006, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdaunare şi cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală ori decesul.

Despăgubirile vor include şi eventualele cheltuieli ocazionate de un proces în care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecată sunt incluse în limita răspunderii stabilite prin poliţa de asigurare.

Relativ la motivele de recurs şi la decizia instanţei de apel, recurenta-pârâtă a arătat că şi-a exprimat punctul de vedere în întampinarea formulată, arătând, în esenţă, că hotărârea curţii de apel este legală şi temeinică, iar susţinerile recurentului sunt nefondate, astfel că nu se poate angaja răspunderea pârâtei, neexistând niciun raport de cauzalitate între ipotetica faptă ilicită şi prejudiciul invocat.

Raportându-se la dispoziţiile legale anterior enunţate şi la poliţa de asigurare încheiată, recurenta-pârâta a solicitat ca, în ipoteza în care instanţa va admite recursul şi va obliga pârâta la plata vreunei sumei de bani către apelant, aceasta trebuie suportată de către asiguratorul D. S.A.

II.3 Recursul provocat declarat de pârâtul B.

II.3.1 Motivele de recurs

Recurentul-pârât a solicitat, în ipoteza admiterii recursului principal, în baza art. 496 raportat la art. 497 C. proc. civ., admiterea cererii de chemare în garanţie a D. S.A. şi obligarea chematei în garanţie la plata despăgubirilor pretinse de recurentul A., la care pârâtul ar putea fi obligat, precum şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.

A apreciat că aserţiunile recurentului-reclamant sunt vădit nefondate şi nu se poate angaja în niciun fel răspunderea sa în cauză, însă în situaţia în care instanţa va stabili, totuşi, obligarea sa la plata vreunei sume de bani, aceasta trebuie suportată de asigurător.

A precizat că potrivit contractului de asigurare malpraxis încheiat cu chemata în garanţie, asiguratorul trebuie să despăgubească asiguratul până la limita răspunderii pentru situaţiile prevăzute în cuprinsul acestuia, sens în care a solicitat încuviinţarea cererii de chemare în garanţie a D., pentru ca, în situaţia în care instanţa va considera fundamentate pretenţiile reclamantului, să oblige chematul în garanţie la plata prejudiciului material, a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.

Asigurarea malpraxis a fost creată pentru a-i proteja pe cei ce desfăşoară o activitate ce ar putea afecta alte persoane şi are drept scop acoperirea prejudiciilor pe care aceştia le pot cauza din culpă, datorită unor erori sau din neglijenţă în exercitarea profesiei.

Prin instituirea unui sistem obligatoriu de asigurări de răspundere civilă profesională pentru personalul medical se realizează o dublă protecţie, în primul rând personalul medical va fi protejat de posibilele procese intentate de pacienţi pentru actele de malpraxis săvârşite, alături de protecţia în faţa unor pierderi materiale, urmare a acoperirii prejudiciilor cauzate, aceste riscuri sunt preluate de angajatorul de răspundere civilă, personalul medical va beneficia şi de confortul psihic dat de evitarea unor posibile procese, care prin complexitatea procedurilor pot crea o stare de nesiguranţă şi disconfort.

Prin instituirea unei proceduri confidenţiale de stabilire a cazurilor de malpraxis, se evită posibile prejudicii de imagine ale profesioniştilor medicali, care în acest fel işi vor proteja propria imagine.

În ceea ce priveşte protecţia pacienţilor, prin instituirea sistemului asigurărilor obligatorii pentru culpa profesională, asigurătorul preia riscul cauzării unor prejudicii de către personalul medical, context în care pacientul se va putea îndrepta şi împotriva asigurătorului pentru acoperirea prejudiciilor.

De asemenea, în cazul în care litigiile se poartă numai între pacienţi şi personalul medical, aceştia vor putea chema în garanţie asigurătorul pentru acoperirea prejudiciilor.

Concluzionând, a susţinut că, în ipoteza în care instanţa va admite recursul şi va obliga pârâtul la plata vreunei sumei de bani către recurent, aceasta trebuie suportată de către asiguratorul D. S.A.

II.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă de intimatul-pârât B. la recursul declarat de reclamantul A., în termenul legal, s-a solicitat, în principal, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii recursului formulat de reclamant, întrucât criticile invocate de acesta nu se încadrează în motivele de casare prevazute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea, ca nefondat, a recursului, decizia recurată fiind legală şi temeinic motivată.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat constatarea nulităţii recursului declarat de reclamant, întrucât criticile invocate de acesta nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Intimata-chemată în garanţie S.C. D. S.A. a depus întâmpinare, în termenul legal, la recursul declarat de reclamant, invocând nulitatea căii de atac, întrucât criticile nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Aceeaşi parte a depus întâmpinări la recursurile provocate declarate de intimaţii-pârâţi B. şi C. S.A., solicitând ca, în ipoteza admiterii recursului principal, să se admită, în parte, recursurile provocate, în limita prevăzută în contractele de asigurare G nr. x şi nr. y.

II.5. Procedura de filtru

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursurilor, în cuprinsul acestuia constatându-se că părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, că recursurile sunt formulat şi motivat în termenul legal, sunt legal timbrate, iar cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte criticile formulate, s-a reţinut că recurentul-reclamant a încadrat criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar recurenţii-pârâţi nu au procedat la încadrarea în drept a criticilor formulate în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., urmând ca în raport de prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru să aprecieze dacă recurenţii au adus hotărârii atacate critici care pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau dacă este incidentă sancţiunea nulităţii recursului reclamantului, invocată prin întâmpinări de către pârâţi sau a recursurilor declarate de pârâţi; în măsura în care se va trece peste excepţia nulităţii recursului, instanţa va dispune asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Raportorul a constatat că, în cauză, nu a fost exprimat de către părţi acordul ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, însă acestea nu şi-au exprimat poziţia procesuală, prin formularea unor puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 februarie 2022, s-a stabilit termen la data de 29 martie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a recursurilor.

II.6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului principal declarat de reclamantul A. prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecăţii instanţei de recurs argumente prin care se critică stabilirea situaţiei de fapt ori interpretarea dată de instanţele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanţa de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Prin intermediul recursului principal, în susţinerea nelegalităţii deciziei civile nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, reclamantul A. s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sub aspectul pretinsei motivări lacunare a hotărârii menţionate constând în preluarea considerentelor hotărârii apelate, însă argumentele oferite de acesta se rezumă, în prima parte a criticilor, la indicarea motivelor de nelegalitate prevăzute de textul de lege invocat, cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în ceea ce priveşte conţinutul considerentelor unei hotărârii judecătoreşti a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii condiţionate, reglementată de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., precum şi enumerarea ipotezelor care ar determina incidenţa acestui motiv de casare.

Prin cea de-a doua parte a criticilor, recurentul-reclamant pune în evidenţă paragrafului 2 de la pagina 13 al considerentelor hotărârii atacate, reluarea aspectelor ce ţin de neanalizarea completării cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte clauzele abuzive şi anularea acestora date fiind împrejurările încheierii acordului de plată cu intimata C. S.A., conţinutul unor articole prevăzute de Legea nr. 296/2004 şi Codul consumului în ceea ce priveşte condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale privind prestarea serviciilor medicale, vicierea consimţământului recurentului-reclamant prin exercitarea violenţei şi folosirea unor mijloace ilicite, precum şi sancţiunea ce intervine în cazul încheierii contractului având ca bază o cauză ilicită.

O atare expunere în forma reclamată de parte nu se circumscrie unor veritabile critici susceptibile de cenzură în recurs în lipsa evidenţierii argumentele esenţiale care nu au fost avute în vedere de către instanţa de apel sau o altă critică total ignorată de instanţă, menţiunea motivării lacunare a deciziei atacate fiind una generică în circumstanţele relatării unor aspecte ce ţin de respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a reiterării ad litteram a criticilor formulate în etapa procesuală anterioară asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat, potrivit considerentelor expuse în conturarea soluţiei adoptate:

"(...) criticile apelatului referitoare la clauzele abuzive din acordul de plată încheiat cu intimata C. S.A. sunt neîntemeiate. apelantul, în deplină cunoştinţă de cauză a ales să apeleze la serviciile medicale constând în internarea în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale la o unitate medicală din cadrul sistemului privat de sănătate, motiv pentru care potrivit clauzelor specifice contractelor sinalagmatice, şi-a asumat anumite obligaţii în schimbul serviciilor de care a beneficiat, respectiv obligaţia de a achita costurile aferente acestor prestaţii.

În acest context susţinerile apelantului potrivit cărora clauzele contractuale care au stabilit în sarcina sa obligaţia de a achita costurile pentru serviciile medicale de care a beneficiat şi pentru zilele de internare în spital sunt abuzive nu au temei legal."

Aşadar, argumentele recurentului-reclamant prezentate drept motive de recurs, neconţinând critici, în sens propriu, împotriva deciziei atacate, în ceea ce priveşte una dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cea a nemotivării, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, dar care şi-au primit o dezlegare prin hotărârea recurată, astfel cum s-a arătat anterior, nu respectă rigorile impuse de art. 488 C. proc. civ., neputând fi apreciate ca reprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, apte a fi încadrate în motivul de casare reclamat.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în considerentele deciziei recurate şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Deşi a învederat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în expunerea motivelor de recurs nu se identifică prevederile de drept material pretins a fi încălcate sau aplicate în mod greşit de către instanţa de apel, ci se invocă nelegalitatea soluţiei date apelului prin prisma raportului de expertiză medico-legală nr. x din 16 ianuarie 2017 efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină Lgeală Braşov, a concluziilor suplimentului la raportul de expertiză, precum şi a raţionamentului instanţei de apel, potrivit căruia:

"nu există documente medicale, argumente (ancheta epidemiologică) care să susţină afirmaţia că injecţia cu Escherichia Coli şi Klebsiella Pneumonia ear reprezenta o infecţie nosocomială (…)."

La acestea se adaugă şi o pretinsă încălcare a dreptului la apărare prin prisma faptului că proba testimonială propusă de către recurent a fost respinsă de către instanţa de apel, probă care ar fi relevat o altă situaţie de fapt decât cea reţinută prin raportul de expertiză medico-legală.

În acest context, se impune a fi menţionat că atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor utile spre această finalitate, adică a rejudecării fondului, aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă instanţei de recurs o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul şi scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

În ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cele două teze descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul-reclamant era dator să expună critici ce ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa de apel încalcă sau reprezintă o aplicare greşită a acestor norme de drept material, dându-le o altă interpretare sau aplicare decât cea avută în vedere de legiuitor, care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză.

Simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii pronunţate nu este suficientă pentru a duce la casarea acesteia, după cum nu este suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea este nelegală cât timp condiţia dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., din moment ce partea a avut la dispoziţie o rejudecare a fondului în apel.

Instanţa de apel a apreciat, în contextul procesual analizat, că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine existenţa malpraxisului, reţinând ca o concluzie:

"susţinerile apelantului A. potrivit cărora i-a fost încălcat dreptul la îngrijiri medicale atât cu ocazia efectuării intervenţiei chirurgicale, cât şi ulterior, prin faptul că nu a fost consultat potrivit aşteptărilor sale şi că s-a contaminat cu infecţie nosocomială nu au fost dovedite, concluziile medicilor legişti susţinând în unanimitate contrariul, respectiv că intervenţia chirurgicală a fost necesară, efectuată corect şi la timp, că perforaţia intestinului gros nu a putut fi produsă de această intervenţie chirurgicală, că nu există un protocol obligatoriu pentru programarea la control şi la pansament, precum şi că nu este certă sursa spitalicească a infecţiei cu Escherichia Coli şi Klebsiella Pneumoniae, ci este posibilă sursa digestivă a infecţiei, infecţia postoperatorie a plăgii operatorii fiind tratată corect."

Înalta Curte observă că recurentul-reclamant nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la considerentele deciziei atacate, indicând formal incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul normelor aplicate greşit de către instanţa de apel, cât timp o reiterare a unor chestiuni ce ţin de întrunirea condiţiilor existenţei malpraxisului în raport de circumstanţele factuale ale cauzei şi îndreptăţirea la repararea prejudiciului de ordin material şi moral, ce au făcut obiectul analizei instanţei de apel, excedează scopului recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în recurs se realizează controlul judiciar de către instanţa superioară celei care a pronunţat decizia în apel, instanţă care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică legalitatea, iar nu temeinicia hotărârii recurate, prin prisma regulilor de drept aplicabile.

Aşa fiind, cum recurentul-reclamant nu aduce critici concrete deciziei şi nu combate dezlegările jurisdicţionale punctuale date de instanţa de apel, sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

În ceea ce priveşte recursurile provocate declarate de pârâţii B. şi C. S.A. împotriva aceleiaşi decizii, se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 491 alin. (1) raportat la art. 473 coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care, dacă recursul principal este respins pentru vreun motiv care nu implică cercetarea fondului, recursul provocat rămâne fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Constată, ca rămase fără efect, recursurile provocate declarate de pârâţii B. şi C. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2022.