Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 848/2022

Decizia nr. 848

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de arbitraj înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - Comisia Centrală de Arbitraj, sub nr. CCA 749 din 11 decembrie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 23 din Contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti SOI nr. 4219 din 27 aprilie 2018, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Constanţa a solicitat obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa la plata sumei de 6.164.253,10 RON, reprezentând decontarea serviciilor prestate şi validate peste valoarea contractată la nivelul anului 2018.

2. Hotărârea pronunţată de tribunalul arbitral

Prin hotărârea arbitrală nr. 61 din 21 mai 2020, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti din România, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - Comisia Centrală de Arbitraj a respins, ca neîntemeiată, cererea arbitrală formulată de reclamant.

3. Sentinţa pronunţată de curtea de apel

Prin sentinţa nr. 114F din 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de reclamant împotriva hotărârii arbitrale.

3. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Constanţa, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea, în tot, a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii în anulare, respectiv a cererii arbitrale, astfel cum a fost formulată.

A arătat că instanţa de control judiciar a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 25 lit. a), art. 26 lit. b), art. 96 alin. (1) lit. a) din Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, pct. 6 alin. (1) din cuprinsul Normelor metodologice din 16 iulie 2010 pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public emise de Ministerul Sănătăţii, art. 10 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, dar şi a art. 1 din CEDO, art. 3, art. 4 şi art. 608 alin. (1) lit. h) teza a treia C. proc. civ.

A apreciat că în contextul aplicării prevederilor art. 96 alin. (1) lit. a) din Contractul cadru din 2018, contract ce reprezintă Anexa 2 din Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, în situaţia validării serviciilor medicale de către Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa se impunea şi decontarea corelativă a acestora.

Potrivit recurentului, prin validarea serviciilor, intimata i-a recunoscut dreptul de a solicita decontarea în cadrul sistemului de asigurare de sănătate a serviciilor medicale spitaliceşti.

Mai mult decât atât, validarea este dublată şi de achitarea de către intimată, în mod voluntar, a sumei suplimentare de 2.994.225,76 RON, rămânând neachitată (dar validată) suma de 6.164.253,10 RON.

În plus, validarea de către intimată a serviciilor medicale echivalează cu însuşirea de către aceasta a obligaţiei de decontare a serviciilor în cauză.

A considerat, cu privire la aplicarea greşită a pct. 6 alin. (1) din Normele metodologice din 16 iulie 2010 pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public emise de Ministerul Sănătăţii, că urmare a unor servicii medicale realizate peste valoarea contractată, servicii ce au fost deopotrivă facturate distinct, intimata era obligată a le deconta în mod corespunzător.

Raţiunea unei asemenea interpretări ţine de împrejurarea că la momentul semnării contractului-cadru, părţile nu pot anticipa cu exactitate cuantumul serviciilor medicale ce vor fi prestate în perioada supusă efectelor contractului.

A arătat că a limita serviciile medicale vine în contradicţie cu dispoziţiile legale în vigoare, dar mai ales cu dispoziţiile art. 1 din CEDO.

Este cert faptul că în măsura în care valoarea serviciilor medicale contractate depăşeşte limitele din contractul-cadru, recurentul nu poate nici refuza şi nici nu se poate abţine de a mai presta serviciile medicale respective.

A mai arătat că o atare modalitate de aplicare a normelor de drept material este în mod vizibil greşită şi reprezintă o imixtiune nepermisă la dreptul la viaţă şi sănătate şi obligaţia corelativă a recurentului de a acorda servicii medicale, motiv pentru care trebuie să se dea prioritate reglementărilor internaţionale, în acord cu dispoziţiile art. 3 şi art. 4 C. proc. civ.

A susţinut, cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 10 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, că deşi nu erau în vigoare la data încheierii contractului-cadru le antamează în contextul în care legiuitorul a înţeles situaţia cheltuielilor ce depăşesc nivelul contractat şi a statuat asupra decontării lor la nivelul efectiv realizat.

Cât timp nivelul cheltuielilor efectiv realizate se permite a fi decontat, există situaţia premisă a existenţei unui contract-cadru, a unor facturi distincte pentru sumele ce depăşesc limitele contractate şi a unei validări a creanţei din partea intimatei.

A apreciat că se impune aplicarea corectă a dispoziţiilor pct. 6 alin. (1) din Normele metodologice din 16 iulie 2010 pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public emise de Ministerul Sănătăţii.

A considerat că hotărârea arbitrală încalcă şi dispoziţiile imperative ale art. 608 alin. (1) lit. h) teza a treia C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea cererii arbitrale.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A considerat că hotărârea curţii de apel este pronunţată şi motivată în baza tuturor considerentelor de fapt şi de drept şi cu aplicarea corectă a legii.

A apreciat că recurentul nu a criticat caracterul nelegal al hotărârii atacate, ci doar a reprodus starea de fapt care a condus la formularea cererii de chemare în judecată.

A învederat că prin acţiunea în anulare recurentul a solicitat instanţei de control judiciar anularea hotărârii având în vedere dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., fără a indica în ce fel hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică şi bunele moravuri şi care anume dispoziţii imperative ale legii au fost încălcate.

A arătat că nu orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată poate constitui motiv de anulare, instanţa fiind ţinută să examineze numai acele critici care pot fi încadrate în prevederile legale.

A mai arătat că este eronată susţinerea recurentului că "prin validare, intimata recunoaşte (...) dreptul de a solicita decontarea (...)" şi că este fără putinţă de tăgadă că nu se pot achita sume decât în limita valorii de contract.

A precizat că intimata a respectat toate prevederile legale si contractuale stipulate atât în actele normative aplicabile, cât şi în contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiat în anul 2018 şi că efectuarea de servicii medicale peste prevederile contractuale se face pe propria răspundere a furnizorului de servicii medicale spitaliceşti şi nu atrage nicio obligaţie din partea casei de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contractul.

Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin criticile formulate, recurentul a susţinut aplicarea greşită de către instanţa de control judiciar a dispoziţiilor art. 25 lit. a), art. 26 lit. b) şi art. 96 alin. (1) lit. a) din Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, motive subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul a apreciat că în contextul aplicării prevederilor art. 96 alin. (1) lit. a) din Contractul cadru din 2018, contract ce reprezintă Anexa 2 din Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, în situaţia validării serviciilor medicale de către Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa se impunea şi decontarea corelativă a acestora.

Recursul este însă nefondat, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Criticile sunt lipsite de fundament, în condiţiile în care curtea de apel, verificând raporturile juridice dintre părţi, prin prisma dispoziţiilor legale pretins încălcate, a constatat că intimata - pârâtă avea obligaţia de a deconta în integralitate numai serviciile medicale care se încadrau în limita valorii finale din contract.

În condiţiile în care drepturile şi obligaţiile părţilor au fost clar reglate pe temei contractual, limitând prestarea serviciilor medicale şi, în mod corespunzător, plata acestora la valoarea stabilită prin convenţie, curtea de apel a făcut în mod corect aplicarea principiului forţei obligatorii a contractului, orice modificare a acestuia neputându-se realiza decât prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege, ceea ce nu se regăseşte în speţă.

Împrejurarea depăşirii limitelor contractului, respectiv a conţinutului acestuia care reglementează drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, prin prestarea de către recurent a unor servicii suplimentare nu poate atrage obligaţia intimatei de decontare a sumelor peste valoarea contractului.

Dimpotrivă, acordul de voinţă al părţilor concretizat în contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti SOI nr. 4219 din 27 aprilie 2018, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale, a limitat prestarea serviciilor şi, corelativ, decontarea acestora la valoarea prevăzută în contract, menţionându-se expres la art. 14 din contract că efectuarea de servicii medicale peste prevederile contractuale se face pe propria răspundere şi nu atrage nicio obligaţie din partea casei de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contractul.

În mod asemănător, s-a prevăzut la art. 5 lit. b) din contract obligaţia casei de asigurări de sănătate de a deconta furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate în limita valorii din contract.

Nu poate fi primită nici critica recurentului prin care a susţinut că prin validarea serviciilor, intimata i-a recunoscut dreptul de a solicita decontarea în cadrul sistemului de asigurare de sănătate a serviciilor medicale spitaliceşti, cu atât mai mult cu cât validarea este dublată şi de achitarea de către aceasta, în mod voluntar, a unei sume suplimentare.

Faptul că intimata - pârâtă a validat serviciile medicale prestate peste valoarea contractuală nu poate avea semnificaţia pretinsă de recurent, această validare privind, în realitate, aspecte ce ţin de cerinţe formale, urmând ca validarea definitivă să aibă loc în în aşa fel încât să nu depăşească valoarea din contract.

Aceasta în condiţiile în care furnizarea serviciilor medicale se realizează cu respectarea unui anumit cadru normativ, respectiv în speţă contractul - cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, care impune ca decontarea serviciilor medicale să se facă de către casele de asigurări de sănătate doar cu încadrarea în sumele contractate.

În atare împrejurări, susţinerea recurentului potrivit căreia validarea este dublată şi de achitarea de către intimata - pârâtă, în mod voluntar, a unei sume suplimentare nu este fundamentată, întrucât se opune dispoziţiilor art. 93 lit. b) şi art. 96 din Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, precum şi celor contractuale cuprinse la art. 5 lit. b) şi art. 14.

Ca atare, este corectă reţinerea curţii de apel potrivit căreia nu este suficientă doar validarea serviciilor medicale prestate de către casa de asigurări de sănătate ci este necesară şi încadrarea contravalorii acestora în limita stabilită prin acordul de voinţă al părţilor.

Invocarea unor argumente de ordin moral în legătură cu fundamentul pretenţiei de restituire nu pot sprijini criticile din recurs în sensul primirii acestora, nefiind apte să modifice raporturile juridice dintre părţi, având în vedere că existenţa unor astfel de prestaţii nu dau dreptul la contraprestaţii patrimoniale.

Atribuţiile caselor de asigurări de sănătate privind contractarea şi decontarea de servicii medicale sunt clar definite prin Legea nr. 95/2006 şi se realizează doar în limitele şi condiţiile contractului - cadru, cu atât mai mult cu cât posibilitatea majorării valorii contractate prin acte adiţionale se poate face în limita fondurilor aprobate cu destinaţia de servicii medicale spitaliceşti, inclusiv medicaţie.

Prin urmare, în mod legal, curtea de apel a constatat că hotărârea arbitrală respectă dispoziţiile legale incidente cauzei deduse judecăţii, neîncălcând prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) teza a treia C. proc. civ., aşa cum a susţinut recurentul.

În ceea ce priveşte critica privind aplicarea eronată a pct. 6 alin. (1) din cuprinsul Normelor metodologice din 16 iulie 2010 pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public emise de Ministerul Sănătăţii, se observă că acest motiv a fost invocat direct în recurs.

Astfel, curtea de apel nu a făcut aplicarea acestor norme, în condiţiile în care nu au fost invocate prin motivele de apel, sens în care recurentul nu poate critica aplicarea greşită a acestora, neputându-se prevala, corelativ, nici de susţinerea aplicării eronate a art. 1 din CEDO, precum şi art. 3 şi art. 4 C. proc. civ. în legătură cu acestea.

Se reţin ca atare dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele de recurs nu pot fi primite decât dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Nu poate fi criticată soluţia instanţei de apel pentru aspecte nedezlegate, deoarece nu au fost deduse cercetării ei judecătoreşti, după cum nu se poate tinde la schimbarea unei soluţii care nu se referă la chestiunile criticate.

Prin urmare, în condiţiile formulării în recurs pentru prima dată a unor critici, omisso medio, acestea nu pot constitui obiect al controlului judiciar, astfel că nu vor fi analizate.

Aceeaşi este situaţia şi referitor la trimiterea la modul de aplicare al art. 10 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, cu atât mai mult cu cât chiar recurentul precizează că aceste dispoziţii legale nu erau în vigoare, nefiind incidente litigiului, fiind adoptate în contextul unei situaţii de excepţie, respectiv în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 497 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Constanţa împotriva sentinţei nr. 114F din 13 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.