Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 45 din 06 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare referitoare la decizia penală nr. 168/A din data de 28 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, formulată de persoanele condamnate A., B., C., D., E., F. şi G..
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42/3 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus trimiterea contestaţiei la executare formulată de persoanele condamnate A., B., C., D., E., F. şi G. împotriva deciziei penale nr. 168/A din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2017, la Curtea de Apel Piteşti, spre competentă soluţionare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, prin decizia penală nr. 168/A din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A., H., B., C., D., I., J., E., K., F. şi G. împotriva sentinţei penale nr. 101/F din 15 septembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, printre altele, s-au decis următoarele:
I. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A. şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează: 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen.. 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen. 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 12.12.2002, cu modif. şi completări, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Noul C. pen.
A fost redusă pedeapsa, de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen.
A fost redusă pedeapsa, de la 3 ani închisoare la 11 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen.
A fost redusă pedeapsa, de la 5 ani închisoare la 2 ani şi 11 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 12.12.2002, cu modif. şi completări, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen.
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, au fost contopite cele trei pedepse principale şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 861 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969. În temeiul art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, s-a impus condamnatului A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 şi art. 83 din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
II. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen., aplicată inculpatului E. şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează: 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu apl. art. 74, art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen. 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen. 2 ani si 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 12.12.2002, cu modif. şi completări, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen.
A fost redusă pedeapsa, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen.
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, au fost contopite cele trei pedepse principale şi s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului E. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 861 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Buzău, pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969. În temeiul art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a impus condamnatului E. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciului de Probaţiune Buzau; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. S-au pus în vedere inculpatului E. dispoziţiile art. 864 şi art. 83 din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
III. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului G. şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează: 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 Noul C. pen. 11 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969 şi art. 5 Noul C. pen.
A fost redusă pedeapsa, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 Noul C. pen.
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, au fost contopite cele două pedepse principale şi s-a aplicat inculpatului G. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului G. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 861 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Argeş, pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969. În temeiul art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a impus condamnatului G. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciului de Probaţiune Argeş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. S-au pus în vedere inculpatului G. dispoziţiile art. 864 şi art. 83 din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendarii sub supraveghere a pedepsei închisorii.
IV. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului F. şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează: 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu apl. art. 74, art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen. 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen. 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 12.12.2002, cu modif. şi completări, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen.
A fost redusă pedeapsa, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen.
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, au fost contopite cele trei pedepse principale şi s-a aplicat inculpatului F. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-au interzis inculpatului F. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 861 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969. În temeiul art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a impus condamnatului F. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciului de Probaţiune Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. S-au pus în vedere inculpatului F. dispoziţiile art. 864 şi art. 83 din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
V. În baza art. 81 din C. pen. din 1969, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 11 luni închisoare aplicată inculpatei B. pentru complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen. pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 11 luni, stabilit în conformitate cu disp. art. 82 din C. pen. 1969.
În baza art. 359 din C. proc. pen. din 1968, s-a atras atenţia inculpatei asupra art. 83 din C. pen. din 1969, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
VI. A fost redus termenul de încercare, pe durata căruia s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare, aplicată inculpatului C., de la 5 ani şi 10 luni, la 4 ani şi 10 luni.
VII. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani si 10 luni închisoare, aplicată inculpatului D. şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează: 10 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen. 2 ani şi 10 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 12.12.2002, cu modif. şi completări, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi cu apl. art. 74, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen., pe care a menţinut-o; 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74, art. 76 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din Noul C. pen., pe care a menţinut-o.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969 au fost contopite cele două pedepse principale şi s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 10 luni închisoare.
În baza art. 81 din C. pen. din 1969, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului D. pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 10 luni, stabilit în conformitate cu art. 82 din C. pen. din 1969.
În baza art. 359 din C. proc. pen. din 1968, s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 din C. pen. 1969, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
La data de 04 noiembrie 2021, contestatorii condamnaţi A., B., C., D., E., F. şi G., în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., au formulat contestaţie la executare împotriva deciziei penale nr. 168/A din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2017, ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formându-se dosarul nr. x/2021.
Prin încheierea din 16 decembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a pus în discuţia părţilor, printre altele, cazul de contestaţie la executare, contestatorii A., B., C., D., E., F. şi G. invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând, în prealabil, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, a reţinut că, astfel cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 598 şi următoarele din C. proc. pen., contestaţia la executare permite soluţionarea incidentelor ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face şi atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Confom dispoziţiilor art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazurile prevazute la alin. (1) lit. a), b) si d, contestaţia se face, după caz, la instanta prevazută la art. 597 alin. (1) sau 6, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la) instanţa care a pronunţat hotararea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispozitie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casatie, competenţa revine, dupa caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a constatat că, în cauză, temeiul de drept al contestaţiei la executare îl reprezintă dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., întrucât se invocă prescripţia, în raport cu care competenţa aparţine instanţei prevăzute la art. 597 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv instanţei de executare.
Potrivit dispoziţiilor art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., "hotărârea instanţei penale, rămasă definitivă la prima instanţă de judecată sau la instanţa ierarhic superioară ori la instanţa de apel, se pune în executare de către prima instanţă de judecată".
În speţă, prima instanţă de judecată este Curtea de Apel Piteşti, aceasta fiind şi instanţa de executare, în sensul dispoziţiilor legale enunţate anterior.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a trimis contestaţia la executare formulată de contestatorii condamnaţi A., B., C., D., E., F. şi G. împotriva deciziei penale nr. 168/A din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2017, la Curtea de Apel Piteşti, spre competentă soluţionare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, prin contestaţia la executare formulată împotriva deciziei penale nr. 168/A din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017, persoanele condamnate A., B., C., D., E., F. şi G. au invocat, în drept, cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. - intervenţia prescripţiei.
În esenţă, contestatorii au susţinut că, în analiza legii penale mai favorabile din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din C. pen., instanţa de apel nu a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale în raport cu decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi deciziile nr. 5/21 martie 2019 şi nr. 151/08 martie 2019 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care impuneau concluzia că termenul de prescripţie a răspunderii penale era împlinit la data soluţionării apelului.
În acest sens, persoanele condamnate au arătat că prin decizia instanţei de contencios constituţional menţionată anterior s-a declarat neconstituţională soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen.
Contestatorii au menţionat că această decizie este, fără îndoială, una simplă, neinterpretativă, aspect statuat şi în jurisprudenţă, iar consecinţa o constituie ieşirea din vigoare a sintagmei declarate neconstituţionale, urmare a lipsei intervenţiei legislativului.
În atare context, se impunea adoptarea unei soluţii de încetare a procesului penal, în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., solicitare pe care contestatorii au formulat-o prin intermediul contestaţiei la executare, succesiv desfiinţării hotărârii atacate şi rejudecării apelului.
Analizând contestaţia la executare promovată de persoanele condamnate, prin prisma prevederilor legale incidente şi a consideraţiilor teoretice care vor fi expuse, Curtea de Apel Piteşti a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Sintetizând, prin hotărârea de condamnare, în modalitatea rămânerii definitive, sub aspectul laturii penale a cauzei care interesează contestaţia la executare dedusă judecăţii, instanţa a constatat că faţă de inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi G. au fost adoptate soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, în condiţiile art. 861 din C. pen. 1969 (A., C., E., F. şi G.), respectiv art. 81 şi urm. din C. pen. 1969 (B. şi D.).
În speţă, contestatorii au susţinut că, în analiza legii penale mai favorabile din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din C. pen., prin decizia nr. 168/A din data de 28 iunie 2018 instanţa de apel nu a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale în raport de decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25 iunie 2018, iar eroarea de drept procesual poate fi analizată în cadrul contestaţiei la executare.
Curtea de Apel Piteşti a constatat că solicitarea care constituie obiect al cauzei se întemeiază pe cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., de competenţa instanţei de executare, iar contestatorii invocă prescripţia răspunderii penale.
Preliminar, instanţa a subliniat că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii. Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice. În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Spre deosebire de contestaţia în anulare, prin care se atacă hotărârea definitivă, contestaţia la executare priveşte numai incidentele în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără a se putea ajunge la modificarea dispoziţiilor din hotărârea instanţei care au intrat în puterea lucrului judecat.
S-a precizat că, în ceea ce priveşte cazul de contestaţie la executare reglementat de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu se poate continua executarea acesteia. Acesta nu are natura juridică a unei căi ordinare sau extraordinare de atac, fiind un mijloc procesual ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta. În mod evident, norma legală invocată, deşi foloseşte noţiunea de prescripţie, se referă la prescripţia executării pedepsei şi nu la prescripţia răspunderii penale, concluzie care se întemeiază pe însăşi caracteristica cazului de contestaţie la executare invocat, care nu are natura juridică a unei căi ordinare sau extraordinare de atac.
Ca atare, s-a reţinut că prescripţia răspunderii penale invocată de contestatori pe calea contestaţiei la executare, întemeiată de altfel, pe decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nu poate fi examinată în cadrul acestei proceduri judiciare.
Cu referire la aspectele de fond invocate de contestatori, instanţa a notat că, în esenţă, în raport de decizia instanţei de contencios constituţional, se susţine că prescripţia specială reglementată de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. actual a ieşit din fondul activ al legislaţiei, urmând a fi calculat numai termenul de prescripţie reglementat de art. 154 alin. (1) din C. pen., care în cauză ar fi împlinit.
Sub acest aspect, în contradicţie cu argumentele contestatorilor, instanţa a constatat că prin decizia nr. 297/26.04.2018 Curtea Constituţională nu a declarat integral neconstituţional alin. (1) al art. 155 din C. pen. (care reglementează întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale), fiind declarată neconstituţională sintagma "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul textului legal. Pe cale de consecinţă, art. 155 alin. (1) din C. pen. are în prezent următoarea formă determinată de intervenţia instanţei de contencios constituţional şi de neîndeplinirea de către legiuitor a obligaţiei pozitive ce îi revenea: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea." Chiar dacă textul legal apare ca fiind unul inform, rezultă că acesta nu este ieşit din fondul activ al legislaţiei, iar instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale nu a fost declarată neconstituţională în întregul său. În aceste condiţii, organelor judiciare le revine obligaţia de a aplica prevederea legală, neputând a considera că sunt în imposibilitate de interpretare a conţinutului textului.
În interpretarea normei legale, instanţa este obligată a porni de la considerentele deciziei Curţii Constituţionale în condiţiile în care, pe de o parte, deciziile instanţei de contencios constituţional sunt general obligatorii, iar, pe de altă parte, acest caracter este ataşat nu doar dispozitivului, ci şi considerentelor deciziei, aşa cum rezultă din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.
Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale a României, "în măsura în care instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă fie direct din dispozitivul deciziei, fie indirect din coroborarea considerentelor cu dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la acelaşi text şi cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşează inclusiv deciziilor prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea."(Decizia 898/30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 06.10.2011). Prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011), Curtea a stabilit că, "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare".
De asemenea, Curtea reţine că decizia în discuţie este una interpretativă. Deciziile interpretative pronunţate de Curte nu au o formă predefinită, după cum nu au nici o consacrare legală, fiind un produs al jurisprudenţei, iar existenţa lor poate fi determinată nu doar din dispozitiv, ci şi din analiza considerentelor, aşa cum s-a statuat prin deciziile anterior menţionate. Astfel, paragrafele 23, 24, 28 şi 34 din decizie menţionează condiţiile care permit menţinerea instituţiei întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţii de constituţionalitate.
Arată Curtea Constituţională că:
"Aşa fiind, analiza dispoziţiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale trebuie făcută din aceeaşi dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi poate exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale.
24. Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale.
28. Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. 1 din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen.
34. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat."
Prin raportare la aceste considerente, având în vedere că nu a fost constată neconstituţionalitatea textului legal în integralitatea sa, ci doar a unei părţi a acestuia, instituţia întreruperii cursului prescripţiei fiind în esenţă constituţională, Curtea a reţinut că Decizia nr. 297/2018 are caracterul unei decizii interpretative, în cuprinsul acesteia fiind indicată şi calea pe care organele judiciare urmează a acţiona în această materie. Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat că întreruperea cursului termenului de prescripţie se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat, aşa cum a statuat expres Curtea Constituţională în considerentele deciziei menţionate.
O soluţie contrară, pe lângă faptul că ar lăsa fără efecte o decizie a instanţei de control constituţional, aspect interzis potrivit legii, deschide în mod evident calea unor interpretări ale prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. care nu sunt de natură a garanta drepturile persoanelor implicate în proceduri judiciare.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că susţinerea contestatorilor, referitoare la scoaterea normei legale din fondul activ al legislaţiei de drept substanţial, efect al deciziei instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care se constată că decizia Curţii Constituţionale indică şi soluţia ce se impune a fi aplicată, este nefondată.
În sensul că efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 nu se extind asupra întregii instituţii a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale, ci, potrivit considerentelor hotărârii instanţei de contencios constituţional (care se aplică în mod conform la cazul dedus judecăţii), cauza de întrerupere este incidentă numai în ipoteza actelor de procedură, care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului, sunt şi deciziile ulterioare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - decizia nr. 5/2019; Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii - decizia nr. 25/2019; secţia penală - decizia nr. 174/RC din 15.05.2019).
Aşadar, Curtea Constituţională nu a înţeles să considere că nu ar mai exista instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale şi actele de procedură întreruptive de prescripţie, ci a statuat că norma trebuie aplicată în raport cu prevederile art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969.
În speţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale prevăzute de art. 122 din C. pen. din 1969 au fost întrerupte succesiv şi în condiţiile în care faptele, potrivit acuzaţiei, s-au epuizat în cursul anului 2011, prescripţia răspunderii penale, la data pronunţării deciziei instanţei de apel, nu era incidentă în speţă.
Împotriva deciziei penale nr. 45 din 06 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021, au formulat contestaţie condamnaţii A., B., C., D., E., F. şi G..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 26 mai 2022.
În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorii A., B., C., D., E., F. şi G. au arătat, referitor la cazul de contestaţie la executare invocat (art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.), că legiuitorul nu face vreo distincţie între prescripţia executării pedepsei şi prescripţia răspunderii penale.
S-a susţinut că prima instanţă a analizat contestaţia la executare şi prin raportare la motivele invocate pe fondul acesteia (în sensul incidenţei prescripţiei răspunderii penale în raport cu decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018), din perspectiva prevederilor legale în vigoare la acel moment, însă, între timp, a fost pronunţată şi decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 referitoare tot la dispoziţiile art. 155 din C. pen.
Faţă de motivul invocat în contestaţia la executare, respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, contestatorii au solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei atacate şi, în urma admiterii contestaţiei la executare, trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Analizând hotărârea contestată, în raport cu susţinerile contestatorilor condamnaţi şi cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Prin contestaţia la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Invocând cazul prevăzut de dispoziţiile art. 598 lit. d) din C. proc. pen., contestatorii condamnaţi A., B., C., D., E., F. şi G. au susţinut că legiuitorul nu face vreo distincţie între prescripţia executării pedepsei şi prescripţia răspunderii penale.
Înalta Curte reţine că, astfel cum s-a arătat deja, prin intermediul contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucru judecat. Acest mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei. Este un mijloc procesual de a se asigura punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.
Relativ la cele ce precedă, se observă că, prin intermediul cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. se poate invoca prescripţia executării pedepsei (art. 161 din C. pen.), nu şi prescripţia răspunderii penale, incidenţa acesteia din urmă putând fi analizată doar în cadrul unei căi extraordinare de atac (contestaţia în anulare).
Drept urmare, fiind un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, în cadrul contestaţiei la executare nu se poate analiza incidenţa precripţiei răspunderii penale.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorii A., B., C., D., E., F. şi G. împotriva deciziei penale nr. 45 din 06 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligaţi contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorii A., B., C., D., E., F. şi G. împotriva deciziei penale nr. 45 din 06 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 septembrie 2022.