Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 141/2022

Şedinţa publică din data de 06 iunie 2022

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia civilă nr. 281 din 8 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei civile nr. 428 din 14 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca inadmisibil.

2. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunţate în recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a declarat recurs A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.

Prin cererea de recurs, recurentul reia‚ istoricul cauzei şi îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţiile pronunţate în dosar.

3. Apărările părţilor

La data de 21 aprilie 2022, intimatul B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului; în subsidiar, a solicitat constatarea nulităţii recursului iar pe fondul cauzei, respingerea recursului. Totodată, a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate, respectiv, a sumei de 600 RON reprezentând onorariul de avocat, conform chitanţei nr. x din data de 13 aprilie 2022 de la Dosarul nr. x/2022.

La data de 25 mai 2022, recurentul a depus întâmpinare prin care a reluat susţinerile din cererea de recurs. De asemenea, a arătat că excepţia inadmisibilităţii recursului nu este incidentă în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

În temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele arătate în continuare, este întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţie de procedură ce face inutilă cercetarea pe fond a cauzei.

Aşa cum rezultă din expunerea de la pct. 1, hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unei cereri de recurs, fiind o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Or, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

În ceea ce priveşte competenţa completurilor de 5 judecători în materie civilă, art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune în sensul următor:

"Art. 24. - (1) Completele de 5 judecători [...] soluţionează cauzele în materie disciplinară potrivit legii şi alte cauze date în competenţa lor prin lege.

(2) Completurile de 5 judecători soluţionează şi recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de un alt complet de 5 judecători."

În aceste condiţii, hotărârea atacată nu este supusă recursului în condiţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004 ori altor dispoziţii legale.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, ar constitui o încălcare a principiului constituţional referitor la folosirea căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţie, conform căruia "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", şi, corelativ, a principiului legalităţii căii de atac, reglementat prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

Văzând şi culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, în raport cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul A. la plata sumei de 600 RON către intimatul B., cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 281 din 08 februarie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul A. la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2022.

GGC - ED