Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia civilă nr. 5537 din 11 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de A. şi B. împotriva Deciziei nr. 28 din 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2019.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei civile menţionate la pct. 1, revizuenţii A. şi B. au declarat recurs, înregistrat sub nr. x/2022.
Prin criticile formulate, subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa de revizuire a încălcat normele de drept material apreciind, în mod greşit, că în cauză nu sunt două hotărâri potrivnice, respectiv că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Astfel, recurenţii au susţinut că Decizia civilă nr. 28 din 13 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 640 din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în Dosarul nr. x/2019. Au arătat că, prin această din urmă hotărâre, Curtea de Apel Suceava a statuat cu autoritate de lucru judecat că instituţia angajatoare era obligată prin hotărâre judecătorească la acordarea în continuare a sporului de mobilitate şi confidenţialitate şi după apariţia Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Însă, această chestiune a fost tranşată şi în cadrul dosarului nr. x/2019, dar în mod diferit, de acelaşi complet de judecată. Prin urmare, există două hotărâri potrivnice referitoare la acordarea drepturilor salariale după data de 01 iulie 2017, deci, revizuirea Deciziei civile nr. 28 din 13 ianuarie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 se impune.
De asemenea, recurenţii consideră că instanţa de revizuire s-a limitat la o examinare sumară a cererii de revizuire.
Arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., deoarece nu a fost aplicat în cauză efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
Pentru toate acestea, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea cererii de revizuire.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Criticile recurenţilor cu privire la greşita apreciere de către instanţa de revizuire a incidenţei art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: ... există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".
Înalta Curte apreciază că instanţa de revizuire a reţinut în mod întemeiat că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8, întrucât hotărârile pretinse a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect.
Înalta Curte constată că, aşa cum a reţinut şi instanţa de revizuire, prin Decizia nr. 28 din 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2019, a fost soluţionată cererea reclamanţilor A. şi B. de anulare a dispoziţiilor din 30 august 2019, emise de pârâtul Primarul Municipiului Fălticeni şi de menţinere a dispoziţiilor din 31 ianuarie 2018, emise de acesta referitoare la acordarea sporului de mobilitate şi confidenţialitate, conform Deciziei nr. 681 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava şi de obligare a pârâtului Primarul Municipiului Fălticeni la plata acestor drepturi salariale şi după data de 01 august 2019, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală până la plata efectivă.
În ceea ce priveşte obiectul dosarului nr. x/2019, soluţionat prin Decizia nr. 640 din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că acesta priveşte cererea reclamanţilor A. şi B. privind obligarea pârâtului Primarul Municipiului Fălticeni la emiterea unei dispoziţii privind acordarea sporului de mobilitate şi confidenţialitate conform Deciziei nr. 681 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava pentru perioada 01.07.2017 - 31.12.2017 şi obligarea la plata drepturilor salariale pentru această perioadă.
Aşadar, în mod corect s-a constatat că nu există identitate de obiect între cele două litigii, reclamanţii solicitând acordarea sporului de mobilitate şi confidenţialitate conform Deciziei nr. 681 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava pentru perioade de timp diferite.
De asemenea, prin memoriul de recurs, recurenţii au invocat aplicarea greşită, în cauză, de către instanţa de revizuire a dispoziţiilor art. 430 şi ale art. 431 din C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".
Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).
Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).
Nici sub acest aspect critica recurenţilor nu este întemeiată, dat fiind că instanţa de revizuire a constatat că prin decizia cu privire la care se consideră a fi fost încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat prin decizia contestată, în cauză, nu s-a stabilit că este obligatorie acordarea sporului de mobilitate şi confidenţialitate conform Deciziei nr. 681 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava şi după intrarea în vigoare a Legii salarizării unice nr. 153/2017.
Se reţine că deşi în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Suceava a decis că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească drepturile salariale aferente sporului de mobilitate şi confidenţialitate conform Deciziei civile nr. 681 din 15 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, pentru perioada 01.07.2017 - 31.12.2017, nu conduce la concluzia că acele drepturi salariale se impun a fi acordate şi după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării unice.
Dimpotrivă, astfel cum a constatat şi instanţa de revizuire, în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Suceava a reţinut că hotărârea judecătorească invocată în cauză, anterioară noii legi de salarizare, nu mai operează în mod automat pe viitor, întrucât Legea nr. 157/2017 creează un nou sistem de salarizare, excluzând posibilitatea recunoaşterii unor drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti anterioare intrării în vigoare a legii, aspect prevăzut cu suficientă claritate în art. 1 alin. (3) din lege "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege".
Prin urmare, în speţă, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa a stabilit în mod întemeiat că nu este îndeplinită condiţia hotărârilor definitive potrivnice, care presupune existenţa triplei identităţi de elemente care definesc cele două pricini - părţi, obiect şi cauză, deoarece acestea au obiect diferit, şi nici nu s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile art. 431 C. proc. civ.
Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva Deciziei nr. 5537 din 11 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2021, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2022.
GGC - ED