Asupra recursului;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a sesizat secţia ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtelor A. şi B., inspectori judiciari în cadrul Inspecţiei Judiciare, având ca obiect săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), g), m) şi s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 13P din 24 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/B dată în lucrarea nr. x din data de 1 octombrie 2021 şi a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtelor A. şi B., inspectori judiciari în cadrul Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru procurori, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), g), m) şi s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, s-a reţinut că după investirea secţiei pentru procurori în materie disciplinară cu judecata cauzei, la data de 10 noiembrie 2021, pârâtele A. şi B. au depus note scrise însoţite de înscrisuri prin care au invocat excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare motivat, în esenţă, de faptul că inspectorul care a instrumentat lucrarea, domnul C., a exercitat funcţia de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în perioada 2009 - 2013, fiind coleg cu pârâta A. în cadrul Structurii centrale, în perioada iulie 2012 - ianuarie 2013.
Din verificarea carierelor profesionale ale părţilor, comunicate de Direcţia de Resurse Umane şi Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, instanţa disciplinară a constatat că inspectorul judiciar C. a funcţionat în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în perioada 1 aprilie 2009 - 15 ianuarie 2017 iar pârâta A. a funcţionat, în perioada 1 ianuarie 2005 - 11 ianuarie 2013, în cadrul Biroului teritorial Bacău/Serviciului teritorial Bacău, iar în perioada 11 ianuarie 2013 - 15 aprilie 2013 a lucrat în cadrul Structurii centrale, toate unităţile aparţinând Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. În perioada 1 noiembrie 2012 - 1 noiembrie 2013, domnul procuror C. a ocupat, prin delegare, funcţia de procuror-şef al Centrului de aplicaţii operaţionale al procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Mai mult, pârâtele A. şi B. au invocat cazul de incompatibilitate menţionat dar, atât inspectorul judiciar desemnat să instrumenteze lucrarea nr. x, domnul C., cât şi inspectorul-şef adjunct, doamna D., au rămas în pasivitate faţă de sesizarea respectivă, care a rămas nesoluţionată, fiind doar ataşată la lucrarea efectuată.
Astfel, instanţa disciplinară a concluzionat că au fost eludate dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, adoptat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018, modificat, succesiv, prin Ordinele nr. 10/2020, nr. 34/2020, nr. 80/2020, nr. 102/2020, care prevăd că "După repartizarea prevăzută la alin. (1), ori de câte ori, faţă de calitatea persoanei vizate sau alte împrejurări obiective, imparţialitatea verificărilor ar putea fi afectată, inspectorul-şef poate dispune redistribuirea lucrării, din oficiu sau la cererea motivată a inspectorului desemnat să efectueze lucrările, a persoanei care a efectuat sesizarea sau a magistratului vizat".
Aşadar, secţia pentru procurori în materie disciplinară a constatat că atât inspectorul judiciar C., cât şi pârâta A. au funcţionat, chiar şi concomitent, o perioadă apreciabilă de timp, în cadrul aceleaşi unităţi de parchet, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi, cu toate că s-a invocat printr-un înscris ataşat la dosarul disciplinar încălcarea dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Inspecţia Judiciară a omis să soluţioneze incidentul sesizat.
Prin urmare, secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut că derularea procedurii disciplinare, inclusiv exercitarea acţiunii disciplinare, faţă de intimatele A. şi B., inspectori judiciari în cadrul Inspecţiei Judiciare, cercetate sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), g), m) şi s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind principiul imparţialităţii care trebuie să guverneze întreaga activitate desfăşurată de către Inspecţia Judiciară, urmare a faptului că lucrarea nr. x a fost instrumentată de către inspectorul judiciar C., aflat în stare de incompatibilitate expresă, prevăzută de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.
Or, în această cauză, chiar dacă inspectorul judiciar, prin concluziile susţinute în faţa secţiei, a achiesat parţial la motivul invocat în susţinerea excepţiei de către intimate, nu a putut acoperi încălcarea unei norme imperative care vizează un interes general, acela al desfăşurării activităţii unei entităţi publice, în speţă, Inspecţia Judiciară, în condiţii de legalitate. De asemenea, nu a putut fi reţinută nici aserţiunea acestuia cu referire la faptul că dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 nu s-au aplicat inspectorilor judiciari, motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, "Pe perioada mandatului, inspectorii judiciari au toate drepturile judecătorilor şi procurorilor detaşaţi, precum şi obligaţiile prevăzute de lege pentru procurori şi judecători."
În cauză, Inspecţia Judiciară a solicitat disjungerea cauzei, în situaţia în care se aprecia că au fost încălcate prevederile legale în materie de incompatibilitate faţă de una dintre pârâte. Referitor la acest aspect, instanţa disciplinară a constatat că a fost sesizată printr-un singur act procedural, o singură rezoluţie, pentru fapte materiale între care există o strânsă legătură, astfel încât, faţă de dispoziţiile art. 59 şi următoarele din C. proc. civ., efectele unei hotărâri în materie disciplinară se întind asupra tuturor pârâţilor.
Aşadar, secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut că atât actele premergătoare, cercetarea disciplinară, cât şi rezoluţia de exercitarea a acţiunii disciplinare faţă de pârâtele A. şi B., au fost efectuate prin nesocotirea dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 de către inspectorul judiciar care a instrumentat cauza, atrăgând, astfel, sancţiunea nulităţii cercetării disciplinare, instituţie consacrată de dispoziţiile C. proc. civ., care intervine în cazul oricărui act procedural, indiferent de natura lui.
Practic, actele întocmite de inspectorul judiciar aflat într-o situaţie de incompatibilitate echivalează cu inexistenţa acestora, astfel încât, sancţiunea nu putea fi decât nulitatea absolută.
Astfel, potrivit art. 174 C. proc. civ. nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.
Prin urmare, actul de sesizare a Instanţei disciplinare (rezoluţia de exercitare a acţiunii/disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat, sub aspectul nulităţii, de instanţa sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară, începând cu sesizarea Inspecţiei Judiciare.
Din această perspectivă, de legalitatea actelor şi operaţiunilor juridice efectuate în cursul procedurii administrative depinde însăşi legalitatea actului final al procedurii administrative, respectiv legalitatea acţiunii disciplinare, în cazul de faţă.
Prin raportare la aceste dispoziţii legale, instrumentarea lucrării nr. x de către inspectorul judiciar C., aflat în situaţia prevăzută de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, a atras nulitatea absolută a actelor de cercetare disciplinară şi implicit a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, în condiţiile nerespectării dispoziţiilor legale care le reglementează, vătămarea dreptului la un proces echitabil fiind prezumată.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa disciplinară a constatat că procedura disciplinară faţă de pârâtele A. şi B. a fost efectuată de către un inspector judiciar care nu putea efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care priveau un magistrat din cadrul parchetului unde inspectorul a funcţionat. De altfel, jurisprudenţa secţiei pentru procurori în materie disciplinară a fost constantă şi a fost confirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la incidenţa şi interpretarea prevederilor art. 72 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 (de exemplu - Hotărârea nr. 2P/10.06.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019; Hotărârea nr. 3P/10.06.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019; Hotărârea nr. 5P/08.07.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019; Hotărârea nr. 7P/08.07.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019).
De asemenea, jurisprudenţa în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanţei disciplinare este un act procesual ce poate fi cenzurat de instanţa sesizată; instanţa disciplinară a fost competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanţei şi validitatea actelor anterioare acestuia pe care el se întemeiază (Decizia civilă nr. 312 din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, Decizia civilă nr. 150 din 10 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători).
Secţia a constatat, astfel, întemeiată excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/B dată în lucrarea nr. x din data de 1 octombrie 2021, faţă de pârâtele A. şi B., inspectori judiciari în cadrul Inspecţiei Judiciare, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), g), m) şi s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
Împotriva hotărârii anterior menţionate, Inspecţia Judiciară a formulat recurs înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2022.
Recurenta Inspecţia Judiciară a apreciat că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Astfel, în motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanţei disciplinare este nelegală, în sensul că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi, pe cale de consecinţă, s-a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/B din 1 octombrie 2021 emisă în Dosarul nr. x şi s-a constatat nulitatea acţiunii disciplinare, formulate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtelor B. şi A.
Recurenta arată că potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanţelor ori parchetelor unde inspectorul a funcţionat. Conform dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, pe durata exercitării mandatului de inspector judiciar, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupă la instanţe şi parchete.
În acest context legislativ, recurenta subliniază că, pe de o parte, abaterile disciplinare reţinute de Inspecţia Judiciară în sarcina pârâtelor B. şi A. privesc fapte săvârşite în calitatea lor de inspectori judiciari în cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori din Inspecţia Judiciară, nicidecum fapte săvârşite în calitatea lor de procurori, iar pe de altă parte, că pârâtele B. şi A. nu funcţionau la nicio unitate de parchet la data săvârşirii abaterilor disciplinare, dimpotrivă, erau în exercitarea mandatului de inspector judiciar în cadrul Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru procurori. Se arată că legiuitorul a avut în vedere calitatea de judecător şi procuror la data săvârşirii abaterilor disciplinare şi calitatea anterioară de judecător sau procuror a inspectorului judiciar care efectuează cercetarea disciplinară sau lucrarea privindu-i pe aceştia, la unitatea respectivă.
Drept urmare, consideră că dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 nu se aplică decât raportat la judecătorii şi procurorii cercetaţi disciplinar, vizând incompatibilitatea cercetării acestora de inspectorul judiciar care anterior a funcţionat la instanţa sau parchetul unde funcţionează magistratul, nu şi raportat la inspectorii judiciari, în caz contrar ajungându-se în situaţia paradoxală în care inspectorii judiciari nu ar mai putea fi niciodată cercetaţi disciplinar, pentru că ei activează în cadrul unităţii la care funcţionează şi inspectorul judiciar căruia i-ar fi repartizată aleatoriu lucrarea.
În opinia recurentei, trebuie avută în vedere inclusiv ipoteza în care, la încetarea funcţiei de inspector judiciar, judecătorii şi procurorii revin la instanţele sau parchetele unde au funcţionat anterior, situaţie în care aceştia, în interpretarea dată de instanţa de judecată în materie disciplinară, nu ar mai putea fi niciodată cercetaţi disciplinar, tocmai pe considerentul că, deşi abaterile ar fi săvârşite în calitate de judecător sau procuror, aceştia au avut la un moment dat calitatea de inspector judiciar.
Un al doilea motiv de recurs invocat de recurentă este acela că prin hotărârea instanţei disciplinare nu s-a dispus şi cu privire la cererea de disjungere a cauzei faţă de pârâta B., în condiţiile în care s-a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, raportat la pârâta A.
Recurenta precizează că în şedinţa de judecată din data de 24 noiembrie 2021, reprezentantul Inspecţiei Judiciare a solicitat, pe de o parte, a se constata inexistenţa cazului de incompatibilitate prevăzută de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, motivat de faptul că aceste prevederi nu privesc inspectorii judiciari, ci doar judecătorii şi procurorii în funcţie, nu şi pe cei suspendaţi pe perioada mandatului de inspector judiciar, iar pe de altă parte că, în cazul în care s-ar reţine o altfel de interpretare, în o astfel de situaţie s-ar fi aflat doar pârâta A., nu şi pârâta B.. Arată că dispozitivul Hotărârii nr. 13P a secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, nu conţine nicio menţiune cu privire la solicitarea de disjungere a cauzei, nici de admitere, nici de respingere, instanţa disciplinară a menţionat în cuprinsul hotărârii doar că, fiind sesizată printr-o singură rezoluţie pentru faptele materiale între care există o strânsă legătură, faţa de dispoziţiile art. 59 şi următoarele din C. proc. civ., efectele unei hotărâri în materie disciplinară se întind asupra tuturor pârâţilor. Or, recurenta subliniază, că de esenţa instituţiei juridice a disjungerii este existenţa unei singure lucrări, privind mai multe persoane, în măsura în care ar fi existat două acte de sesizare nu se mai impunea nicidecum formularea unei cereri de disjungere şi că, după cum s-a detaliat în cuprinsul rezoluţiei nr. x/B din data de 1 octombrie 2021, nu toate faptele reţinute ca abateri disciplinare sunt comune celor două pârâte.
Faţă de toate aceste aspecte, recurenta solicită admiterea recursului, casarea Hotărârii nr. 13P a secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pronunţată la 24 noiembrie 2021 în Dosarul nr. x/2021, cu trimiterea cauzei la instanţa disciplinară, în vederea rejudecării.
4. Apărările părţilor
Intimata B. a depus întâmpinare prin care declară că achiesează în totalitate la argumentele instanţei disciplinare reţinute în Hotărârea nr. 13P din 24 noiembrie 2021, a căror legalitate şi temeinicie au fost validate deja de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o practică constantă (de exemplu: Deciziile nr. 184/2020, nr. 244/2020 şi nr. 245/2020 ale Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) adăugând că motivele de recurs ale Inspecţiei Judiciare contrazic flagrant dispoziţiile legale conţinute de prevederile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, prin interpretarea vădit eronată şi tendenţioasă dată textului legal, de natură a aboli statutul de magistrat de care beneficiază un inspector judiciar, în contextul unei cercetări disciplinare.
Faţă de toate argumentele arătate în întâmpinare, apreciază dovedit caracterul nefondat al recursului şi solicită respingerea acestuia.
Intimata A. a depus întâmpinare prin care arată că motivul de recurs invocat, privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 este nefondat. Intimata prezintă în acest sens jurisprudenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Consideră că şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat este nefondat în sensul că prin hotărârea secţiei nu s-ar fi dispus cu privire la cererea de disjungere fată de intimata B. în condiţiile în care s-ar retine aplicabilitatea prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 în ceea ce o priveşte.
Pentru considerentele arătate pe larg în întâmpinare, consideră că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de Inspecţia Judiciară.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători:
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de casare formulate de recurentă şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru motivele şi argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa disciplinară a constatat că sancţiunea pentru exercitarea acţiunii disciplinare cu încălcarea dispoziţiilor legale şi regulamentare privind repartizarea aleatorie este nulitatea absolută.
În ceea ce priveşte greşita interpretare şi aplicare a legii, criticile recurentei sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004, după efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) respingerea sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii. [...] Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. [...]
De asemenea, dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevăd că inspectorii judiciari "îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi imparţial", fără a face distincţie între diferitele etape ale activităţii lor.
Succesiv, art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 stipulează că inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanţelor ori parchetelor unde inspectorul a funcţionat, fără a permite interpretului legii să deceleze după circumstanţe cum sunt cele relevate de recurent.
Prin urmare, împrejurarea că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu disting între diferitele etape ale activităţii desfăşurate de inspectorii judiciari, obligându-i pe aceştia la respectarea principiului independenţei şi imparţialităţii în privinţa oricăreia dintre etapele cercetării disciplinare şi în legătură cu oricare dintre măsurile luate în cadrul ei, este suficientă, prin ea însăşi, pentru respingerea criticii formulate de recurentă.
Acest argument este întărit de dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la "incompatibilitate" - art. 41 şi urm., care, de asemenea, nu fac distincţie între actele de procedură şi cele de fond cu privire la care judecătorul care se consideră incompatibil trebuie să se abţină.
Instituţia "abţinerii", de altfel, nu este prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 317/2004 şi nici în cuprinsul Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 al Inspectorului şef, dar este aplicabilă în cadrul cercetării disciplinare, indiferent de etapa în care se află şi ori de câte ori inspectorul judiciar ştie că există un motiv care l-ar împiedica să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea obligaţiei de "independenţă şi imparţialitate". Aplicarea dispoziţiilor din C. proc. civ. referitoare la "incompatibilitate" şi "abţinere", ca de altfel şi cele privind incidenţa cauzelor de nulitate sau anulabilitate, în faza administrativă a procedurii disciplinare, se impune în temeiul prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 6 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 al Inspectorului şef.
Astfel, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare", iar, potrivit art. 6 din Regulament, "Activitatea Inspecţiei Judiciare se desfăşoară în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia".
Prin urmare, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a normei speciale cu dispoziţiile de drept procesual civil, pe deplin compatibile cu procedura disciplinară, consecinţa imediată a nerespectării de către inspectorul care a efectuat atât actele premergătoare, cât şi cercetarea disciplinară şi a întocmit rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare a normelor care instituie un caz de incompatibilitate este dată de incidenţa sancţiunii nulităţii cercetării disciplinare, astfel cum s-a reţinut în hotărârea recurată.
S-a mai susţinut că nu a fost dovedit cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, motivat de faptul că aceste prevederi nu privesc inspectorii judiciari, ci doar judecătorii şi procurorii în funcţie, nu şi pe cei suspendaţi pe perioada mandatului de inspector judiciar, iar pe de altă parte că, în cazul în care s-ar reţine o altfel de interpretare a dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necesar să se constate că într-o astfel de situaţie s-ar fi aflat doar pârâta A., nu şi pârâta B.. Sesizând această situaţie în faţa secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii s-a solicitat expres să se dispună disjungerea cauzei şi continuarea judecăţii faţă de B.
Se constată că, în cauză, contrar celor susţinute de recurentă, secţia pentru procurori în materie disciplinară a examinat şi respins solicitarea Inspecţiei Judiciare de a disjunge judecata cauzei, fapt care rezultă neîndoielnic din considerentele hotărârii.
Instanţa disciplinară a apreciat că, în contextul existenţei coparticipării procesuale pasive, prin evaluarea efectului hotărârii pronunţate, disjungerea nu este posibilă, iar efectul nulităţii se produce asupra întregii proceduri.
În sine, disjungerea solicitată era subsecventă evaluării coparticipării procesuale şi efectelor acesteia. Numai constatând că în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., instanţa disciplinară urma să se pronunţe asupra solicitării de disjungere, această chestiune având caracter subsecvent. Or, instanţa de judecată în materie disciplinară a argumentat că actele efectuate de Inspecţia Judiciară nu pot fi disociate, că ele au avut un caracter indivizibil şi că în această cauză coparticiparea procesuală avea, în consecinţă, un caracter necesar, disjungerea nefiind operantă.
Sancţiunea nulităţii absolute a operat cu privire la toate actele efectuate de Inspecţia Judiciară, aşadar cu privire la fiecare dintre cei doi procurori faţă de care s-a dispus efectuarea acţiunii disciplinare, dispoziţia fiind luată printr-o rezoluţie unică (aceeaşi) pentru amândoi inspectorii judiciari.
Situaţiile în care poate fi dispusă disjungerea cauzei sunt expres reglementate în C. proc. civ. iar incompatibilitatea inspectorului judiciar faţă de una dintre pârâtele în raport cu care s-a exercitat acţiunea disciplinară nu permitea disjungerea acţiunii disciplinare, întrucât nu intra în categoria motivelor pentru care legea prevede posibilitatea disjungerii.
Or, în această situaţie, cu atât mai mult cu cât chiar Inspecţia Judiciară a considerat că nu se impune disjungerea şi cercetarea separată a faptelor imputate; analiza excepţiei nulităţii actului de procedură nu putea fi făcută prin raportare la numărul intimaţilor, ci la actul de sesizare, fiind vorba de o singură rezoluţie.
În consecinţă, se reţine că argumentele invocate de recurentă nu au relevanţa juridică ce li se atribuie prin motivele de recurs şi, pe cale de consecinţă, nu sunt de natură să justifice casarea hotărârii atacate din perspectiva art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 13P din 24 noiembrie 2021 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2021, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2022.
GGC - ED