Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată
Prin încheierea din 8 iunie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1452/A/2019 din data de 16 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018, pentru lipsa părţilor.
2. Cererea de recurs
Împotriva încheierii menţionate a declarat recurs recurenta A., înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2022, prin care a solicitat repunerea pe rol şi reluarea dezbaterilor în cauza nr. 1249/30/2020.
3. Apărările părţilor
Intimata Casa de Asigurări de Sănătate Timiş a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu.
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.
În speţă, prin adresa emisă la data de 10 mai 2022, s-a pus în vedere recurentei obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, pentru soluţionarea recursului declarat.
Înalta Curte reţine că, în cauză, la data de 27 mai 2022, recurenta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, înregistrată în dosarul asociat nr. x/2021 Prin încheierea din 6 iunie 2022, Înalta Curte a respins cererea constatând că cererea de ajutor public judiciar a fost tardiv formulată.
Înalta Curte constată că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a timbra cererea de recurs nici până în prezent, deşi i-a fost comunicată obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru de 20 RON datorată pentru soluţionarea recursului declarat, astfel cum rezultă din adresa de la dosarul de recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
De asemenea, prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc faptul că, la cererea de recurs, se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, această cerinţă fiind prevăzută, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, sub sancţiunea nulităţii.
Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluţionarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de A. împotriva încheierii din 8 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2022.
GGC - ED