Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 26.11.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 253 Codul muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 2423/30.09.2021, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenţa teritorială la soluţionarea conflictelor de muncă aparţine tribunalului de la domiciliul reclamantului sau de la de la locul de muncă al acestuia şi, constatând că la data sesizării instanţei reclamanta avea domiciliul în circumscripţia Tribunalului Satu Mare şi contractul individual de muncă al acesteia încheiat cu pârâta încetase, astfel că nu mai exista un loc de muncă al reclamantei în raport cu care să se poată determina competenţa Tribunalului Cluj, a stabilit că Tribunalul Satu Mare este competent să judece cauza.
Dosarul a fost înregistrat la 19.10.2021 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, care prin sentinţa civilă nr. 869/LMA/09.12.2021 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că natura litigiului este una în materia conflictelor de muncă şi că în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, care instituie o competenţă teritorială alternativă, reclamanta avea posibilitatea alegerii între mai multe deopotrivă competente.
De asemenea, a apreciat că, întrucât pretenţiile reclamantei derivă din contractul individual de muncă, potrivit căruia locul de muncă al reclamantei pe perioada valabilităţii acestuia a fost în Cluj Napoca, iar reclamanta a înţeles să investească iniţial Tribunalul Cluj, acesta este competent să soluţioneze litigiul.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamanta A. a învestit Tribunalul Cluj cu o acţiune în răspundere patrimonială a angajatorului, în vederea recuperării prejudiciului ce i-a fost cauzat prin neîndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau acestuia în temeiul contractului individual de muncă încheiat între părţi.
Este de necontestat că faţă de obiectul cauzei, litigiul are caracterul unui conflict de muncă.
În acest context, la stabilirea competenţei în această materie devin incidente normele legale speciale prevăzute de art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, potrivit cărora "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite conform legii. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul." şi de art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în raport cu care "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect un conflict de muncă, competenţa teritorială este alternativă, legiuitorul dând posibilitate reclamantului de a alege dintre două instanţe, deopotrivă competente, cea de la locul unde îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul, respectiv cea de la locul său de muncă.
În asemenea cazuri, necompetenţa este de ordine privată, aşa cum rezultă din interpretarea art. 129 alin. (3), rap. la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Or, numai necompetenţa teritorială de ordine publică poate fi invocată de către judecător din oficiu, aşa cum rezultă din interpretarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ. în schimb necompetenţa de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât, după cum prevede art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
În speţă, Tribunalul Cluj a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, încălcând prevederile art. 130 C. proc. civ., evocate anterior.
Aşa fiind, constatând că opţiunea procesuală manifestată de reclamantă a fost cea de a învesti Tribunalul Cluj cu litigiul dintre aceasta şi pârâtă, în calitate de angajator, Tribunalul Cluj a devenit singurul competent să judece cauza.
De aceea, instanţa iniţial învestită este competentă teritorial să soluţioneze cauza, conform argumentelor expuse, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022.