Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CONSTANŢA, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în baza probatoriilor administrate în contradictoriu, să se dispună:
- suspendarea executării Deciziei nr. 50430/09.07.2020 de angajare a răspunderii solidare;
- anularea Deciziei nr. 150/29.09.2020 de soluţionare a contestaţiei fiscale;
- anularea Deciziei nr. 50430/09.07.2020 de angajare a răspunderii solidare;
- obligarea pârâtei AJFP Constanţa la restituirea tuturor sumelor încasate în baza Deciziei nr. 50430/09.07.2020 şi la plata dobânzilor legale fiscale aferente sumelor pentru care solicită restituirea, curse începând cu data fiecărei plăţi până la data restituirii integrale şi efective a acestora;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea civilă nr. 76/CA din 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi a dispus suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.07.2020 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa până la soluţionarea definitivă a cererii privind anularea actului.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, rejudecând, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiate.
Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele - pârâte au susţinut că hotărârea este nelegală, condiţiile pentru dispunerea suspendării executării actului nefiind îndeplinite cumulativ câtă vreme nu există motive evidente de nelegalitate, iar iminenţa producerii prejudiciului nu s-a probat.
În ceea ce priveşte prima condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 au susţinut că este greşita interpretarea instanţei de fond referitoare la existenţa cazului bine justificat motivată pe neregularitatea audierii şi suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, căci aceste chestiuni nu sunt evidente, nu rezultă din simpla palpare a actului administrativ, ci privesc fondul actului a cărui antamare în cererea de suspendare a executării este nelegală.
Lipsa audierii este condiţie de nulitate absolută a deciziei de angajare a răspunderii, însă efectuarea acesteia cu eventuala nerespectare a legii, ţine de fondul actului respectiv, de legalitatea operaţiunilor premergătoare emiterii actului şi nu poate face obiect al analizei în cererea de suspendare a executării actului. Nu este legală interpretarea dată de instanţa de fond, căci aceasta echivalează cu prejudecarea fondului întrucât chestiunea modalităţii în care s-a efectuat audierea ţine de legalitatea actului însuşi care nu poate fi cercetată în cadrul cererii de suspendare a executării acestuia.
Nu se circumscrie cazului bine justificat nici împrejurarea că este suspendată soluţionarea contestaţiei administrative împotriva deciziei de impunere prin care s-au stabilit obligaţiile pentru care s-a dispus angajarea răspunderii, căci soluţia este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 278 alin. (1) din Legea 207/2015, potrivit căruia contestaţia administrativa nu suspenda executarea actului.
Aşadar, daca instanţa de fond a dorit să cerceteze aparenta legalitate a actului sub aspectul creanţei înglobate în acesta, doar probarea de către reclamant că decizia 50430/2020 ar fi fost emisă în condiţiile în care ar fi fost suspendată executarea deciziei de impunere şi a deciziilor de stabilire a accesoriilor ar fi putut duce la concluzia că, suntem în prezenţa cazului bine justificat. Existenţa contestaţiei administrative împotriva actului de impunere, soluţionată în sensul dispunerii suspendării soluţionării până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală, nu înlătură caracterul executoriu al actului de impunere astfel că, nicio umbra de îndoiala asupra legalităţii, certitudinii şi exigibilităţii obligaţiilor stabilite prin actul a cărui suspendare se cere, nu rezultă din palparea actului.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii pagubei iminente, hotărârea fondului este dată cu greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 şi art. 249 din noul C. proc. civ. precum şi cu încălcarea normei de procedură prevăzută de art. 425 lit. b) teza finală, din noul C. proc. civ., lipsind arătarea dovezilor pe care se sprijină soluţia instanţei care, s-a pronunţat doar pe baza susţinerilor reclamantului fără ca acesta sa fi produs vreo proba din care sa rezulte iminenţa prejudiciului raportat la sumele de bani ce le-ar deţine în conturi şi care ar putea fi executate silit.
Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele au susţinut că instanţa de fond a expus pe larg susţinerile reclamantului şi s-a rezumat la a menţiona într-o singură frază, că au depus întâmpinare şi că au cerut respingerea cererii susţinând în esenţă că nu sunt îndeplinite condiţiile legii, fără ca în considerente să se regăsească toate susţinerile lor, respectiv cele care privesc efectul suspendării soluţionării contestaţiei administrative ori suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii care împiedică executarea silită a reclamantului, ori lipsa dovezilor iminenţei prejudiciului faţă de neînceperea executării.
Exigenţa legii din sintagma "susţinerile pe scurt ale părţilor" din dispoziţiile art. 425 lit. b) din noul C. proc. civ. nu este îndeplinită când, în hotărâre nu se regăsesc, pe scurt, toate susţinerile uneia din părţi, în speţă a pârâtelor, mai ales când acestea au fost formulate punctual cu indicarea unor hotărâri judecătoreşti. Mai mult, nu se regăsesc în hotărâre nici motivele de fapt şi de drept pentru care toate susţinerile noastre au fost înlăturate de instanţă.
Pe fondul cererii de suspendare a executării actului administrativ, au solicitat ca în rejudecare, după casare, să fie respinsă cererea, reţinând că: actul este emis de organul fiscal competent; suma pentru care s-a dispus atragerea răspunderii, provenind în mare parte din decizia de impunere nr. x/29.11.2016 este temeinică şi legală câtă vreme actul administrativ de impunere nu a fost desfiinţat în căile legale de atac; starea de insolvabilitate este legal stabilită câtă vreme procesul-verbal de insolvabilitate nu a fost atacat/desfiinţat în căile legale de atac; chestiunea răspunderii nu poate face obiect al judecaţii in cererea de suspendare a actului administrativ; reclamantul nu face dovada începerii vreunei executări în baza actului atacat astfel că nu se probează alegaţiile privind prejudiciul iminent.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul - reclamant a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Recurentele au invocat nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, aceasta fiind dată cu nerespectarea prevederilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., întrucât în considerentele hotărârii nu se regăsesc, pe scurt, susţinerile pârâtelor şi nici motivele de fapt şi de drept pentru care susţinerile lor au fost înlăturate de instanţă.
Deşi a fost încadrată de recurente ca motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în mod evident această critică intră în sfera de aplicaţie a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte nu poate reţine nici incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării sau motivării necorespuzătoare a hotărârii.
Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Din perspectiva acestui motiv de casare, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.
O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.
Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se observă că, în cauză, recurentul a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 detaliat mai sus, în legătură cu faptul că hotărârea primei instanţe nu ar fi motivată corespunzător, nerăspunzând tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate şi fără a arăta care sunt textele de lege în baza cărora a apreciat comportamentul intimatei - reclamante ca fiind legal.
Din verificarea hotărârii atacate, referitor la această critică, se observă că prima instanţă a analizat argumentele ambelor părţi, precum şi probele administrate şi în baza acestora şi a concluziilor proprii a adoptat soluţia recurată, care este temeinic motivată.
Împrejurarea că instanţa nu ar fi realizat o analiză detaliată nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanţa este obligată să analizeze argumentele esenţiale, de natură să tranşeze soluţia în cauză.
Prin urmare, hotărârea instanţei de fond este la adăpost de critică şi nu poate fi reformată în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, având în vedere că a argumentat soluţia adoptată şi a întemeiat motivarea acesteia pe argumente pertinente şi logice, simpla nemulţumire a recurentului faţă de soluţia pronunţată de către instanţă nefiind suficientă pentru casarea acesteia.
Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
În cauza dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."
Referitor la condiţiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, Curtea reţine că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş), prin pagubă iminentă se înţelege-prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Înalta Curte în deplin acord cu instanţa de primă jurisdicţie reţine că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât argumentele aduse de intimatul-reclamant sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond, la analiza sumară a actului atacat, faptul că angajarea răspunderii solidare a reclamantului a fost dispusă în temeiul art. 25 alin. (2) lit. b) şi d) din Legea nr. 207/2015, în condiţiile în care, prin Notificarea nr. x/20.02.2020, reclamantul a fost notificat în vederea audierii preliminare angajării răspunderii sale solidare în temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din legea nr. 207/2015.
În dreptul naţional, art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede obligaţia organului fiscal de a-i asigura contribuabilului, înaintea luării deciziei, posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.
Pe de altă parte, art. 43 alin. (2) lit. j) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede ca element obligatoriu al actului administrativ - fiscal şi menţiunile privind audierea contribuabilului.
Este vorba de o nulitate virtuală, astfel că partea care o invocă va trebui să facă dovada că i s-a produs o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea respectivului act.
Însă, în speţa supusă judecăţii, elementele furnizate instanţei de către reclamant dovedesc vătămarea în condiţiile în care recurentele - pârâte nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin aceste dispoziţii legale, anterior menţionate, de a-i oferi posibilitatea reală de a prezenta punctul de vedere cu privire la fapta reglementată de art. 25 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015.
Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Condiţia pagubei iminente presupune însă producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.
Înalta Curte va achiesa la opinia instanţei de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, în contextul duratei procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale vizând debitul principal, procedură suspendată în ceea ce priveşte suma de 1.808.617 RON, ar perturba grav situaţia financiară a reclamantului şi a familiei sale, generând prejudicii greu de înlăturat, în cazul rămânerii definitive a soluţiei de anulare a actului a cărui suspendare se solicită.
Înalta Curte reţine şi că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra reclamantului, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din acelaşi cod.
În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele-pârâte la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190, reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea în dosarul instanţei de recurs a facturii şi a chitanţei de plată a acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva încheierii civile nr. 76/CA din 15 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentele-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1190 RON, către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariu de avocat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.