Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.01.2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanta Parohia Ortodoxa Română Beriu, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor ce au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită contestaţia formulata împotriva Deciziei nr. 7426 din 24.10.2017 emisă de pârâtă, să se dispună anularea acesteia, retrocedarea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003 de către Parohia Ortodoxă Româna Beriu prin Protopopiatul Ortodox Roman Orăştie.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 259 din 3 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Beriu în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Parohia Ortodoxă Română Beriu a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a susţinut că prima instanţa nu s-a pronunţat cu privire la probele solicitate prin cererea de chemare în judecata şi cu privire la înscrisul întitulat "Răspuns la întâmpinare şi precizări" care a fost transmis prin e-mail, pronunţând astfel o hotărâre nelegală, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ., încălcând astfel principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului.
Astfel, în înscrisul intitulat "Răspuns la întâmpinare şi precizări" au învederat primei instanţe, anterior primului termen de judecată "că dintr-o greşeală materială am menţionat în cererea de chemare în judecată nr. top x,331, în realitate este vorba de imobilul adus din CF x, identificat cu nr. top iniţial x, 333, aşa cum reiese din cartea funciara a localităţii Beriu, înscrierea de sub B2".
Prima instanţa nu s-a pronunţat cu privire la această cerere adiţională.
Conform art. 30 alin. (5) C. proc. civ. "Constituie cerere adiţională acea cerere prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare".
Prima instanţa, ignorând precizările, a apreciat că "Parohia Ortodoxa Română Beriu nu a depus niciun înscris care să creeze prezumţia dreptului de proprietate, mai mult din extrasul de carte funciară reiese ca acest imobil nu a fost niciodată în proprietatea bisericii", în mod legal a fost respinsa cererea de retrocedare nr. 632/28-01.2003.", încălcând astfel dispoziţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Prin citaţia emisă la 24 octombrie 2018, prima instanţă a pus în vedere reclamantei să depună la dosar "în original, traducerea în limba română a CF x Beriu.
Reclamanta s-a conformat dispoziţiei instanţei şi a depus la dosarul cauzei înscrisul solicitat.
Din pagina 1 a traducerii din limba maghiara a CF x, la nr. crt. 17 apare nr. topo x: casă din piatră la nr. 77 un apartament I; intravilan - 260 stanjeni.
Pagina este intitulată "Parohia Bisericii Neunite" (fondul bisericii).
De asemenea, dreptul de proprietate al reclamantei rezultă şi din Contractul de închiriere nr. x/1948, aflat la dosarul cauzei şi, în baza căruia "Biserica Ortodoxă Română Beriu dă în chirie fosta şcoală confesională de sub Nr. 93, compuse din două sale mari de învăţământ, coridor cu drept la pod, curte, gradina de pomi şi zarzavat cuprinsă în cartea funciară Beriu 401, Nr. top. x,333, având o suprafaţă totală de 325st".
Din înscrisul intitulat " Situaţia juridică şi locativă - Model Orientativ. Anexa" a unor imobile care au fost solicitate de către cultele religioase din România potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, rezultă că imobilul solicitat spre retrocedare este situat în intravilanul comunei Beriu şi a fost preluat în baza Decretului nr. 176 din 3 august 1948. În acelaşi înscris se menţionează că CF x a fost desfiinţată şi s-a transmis în CF x.
Din CF nr. x "A. Foaia de avere" rezultă că numărul de ordin 2, numărul topografic x figurează, "Casa-curte şi gradină în intravilan" - 20 stânjeni, iar la numărul topografic x figurează " Gradina şi intravilan" - 75 stânjeni.
Prin urmare, reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate şi a preluării imobilului de către stat.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin decizia nr. 7426 din 24.10.2017, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea cu nr. x/28.01.2003, depusă de către Parohia Ortodoxă Română Beriu, cu motivarea că reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului menţionat.
Instanţa de fond a respins acţiunea reţinând că, în ceea ce priveşte imobilul identificat cu nr. top. x, 333, ce a făcut obiectul Deciziei nr. 7426/24.10.2017, solicitantul Parohia Ortodoxă Română Beriu nu a depus niciun înscris care să creeze prezumţia existenţei dreptului de proprietate; mai mult, din extrasul de carte funciară reiese că acest imobil nu a fost niciodată în proprietatea bisericii, în mod legal fiind respinsă cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins acţiunea fără a avea în vedere susţinerile formulate de părţi şi probele administrate în cauză.
Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Potrivit art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."
Judecătorul fondului a susţinut că nu există înscrisuri din care să rezulte că reclamanta ar fi proprietarul tabular al imobilului în litigiu, dar la dosar sunt depuse traducerea din limba maghiara a Cărţii Funciare 401 Beriu, CF nr. x, Contractul de închiriere nr. x/1948.
Totodată, deşi menţionată în dosar, instanţa de fond nu a pus în vedere reclamantei să depună copia Cărţii funciare nr. x a localităţii Beriu, cu toate că în sentinţa recurată a făcut referire la aceasta. Acest înscris a fost depus în recurs, la solicitarea instanţei.
Astfel, prima instanţă nu şi-a întemeiat soluţia pe dovezi care să clarifice fără echivoc dreptul de proprietate al Parohiei Ortodoxe Române Beriu asupra imobilului pentru care reclamanta s-a adresat cu cerere, întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94//2000, Comisiei speciale de retrocedare.
În acelaşi timp, Înalta Curte constată că, pentru soluţionarea cauzei de faţă pe fond, instanţa de fond trebuie să lămurească, dincolo de orice dubiu, o împrejurare de fapt cu caracteristici tehnice ce presupune cunoştinţe de specialitate. Astfel, suplimentarea probatoriului în faţa primei instanţe cu proba cu expertiza tehnică cadastrală este absolut necesară.
Prin urmare, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza conţinutul celor trei cărţi funciare - CF x, CF x şi CF x şi va examina toate susţinerile şi apărările formulate de părţi şi nu în ultimul rând va dispune efectuarea probelor pe care le va considera necesare şi utile soluţionării cauzei, inclusiv va dispune efectuarea expertizei tehnice cadastrale.
În ceea ce priveşte susţinerile intimatei - pârâte referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte constată că prin acest text de lege se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege; termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.
În procedura judiciară, consideră Înalta Curte, nu poate fi considerat termen de decădere de drept substanţial, întrucât dreptul de a completa dosarul administrativ cu înscrisuri nu constituie un drept subiectiv. Termenul nu reprezintă niciun termen de decădere de drept procesual, din moment ce etapa administrativă precede procesul propriu-zis. În ipoteza în care s-ar aprecia că termenul este de decădere de drept procesual ar însemna că şi în situaţia în care petentul a depus înscrisurile cu depăşirea celor 120 de zile, acestea vor fi luate în considerare de către instanţa de judecată, din moment ce nu există o restrângere legală expresă de drepturi procesuale în acest sens în etapa judecăţii. În concluzie, odată ce petentul din procedura prejudiciară se adresează instanţei cu o cerere de chemare în judecată, acesta, în calitate de reclamant posedă dreptul să administreze orice probe în condiţiile şi termenele reglementate de C. proc. civ., inclusiv înscrisurile ce nu au fost depuse în procedura administrativă. În acest fel, observă Înalta Curte, reclamantei i se asigură efectivitatea dreptului de acces la justiţie, astfel cum este protejat prin art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Parohia Ortodoxă Română Beriu împotriva sentinţei nr. 259 din 3 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.