Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii S.C. A. S.R.L., Dr. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, au solicitat instanţei să dispună:
- obligarea pârâtei să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. şi Dr. B. S.R.L. suma de 210.000 RON pentru fiecare în parte, aferentă activităţii desfăşurată în cele trei circumscripţii sanitar veterinare ale fiecărei reclamante, în lunile ianuarie- iulie 2020 (şapte luni), respectiv activităţile legate de transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării, conform dispoziţiilor Legii nr. 236/2019,
- obligarea pârâtei să plătească reclamantei S.C. C. S.R.L. suma de 166.600 RON (inclusiv 19% TVA), aferentă activităţii desfăşurată în cele două circumscripţii sanitar veterinare ale reclamantei, în lumile ianuarie- iulie 2020 (şapte luni), respectiv activităţile legate de transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării, conform dispoziţiilor Legii nr. 236/2019,
- obligarea pârâtei să plătească reclamantei D. şi E. suma de 70.000 RON (inclusiv 19% TVA), aferentă activităţii desfăşurată în circumscripţia sanitar veterinară concesionată, în lumile ianuarie- iulie 2020 (şapte luni), respectiv activităţile legate de transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării, conform dispoziţiilor Legii nr. 236/2019,
- plata dobânzii legale aferente sumelor nealocate, respectiv neachitate în termen reclamantei de către intimate, calculată la data scadenţei obligaţiei până la data plăţii efective a acesteia,
- obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezentul litigiu.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 207/02.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, în cauză, reclamanţii - cabinete medicale veterinare, se plâng împotriva refuzului instituţiei publice de a-şi îndeplini o obligaţie prevăzută de legiuitor, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, pentru fiecare contract încheiat, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.
Astfel cum se observă din art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, suma în discuţie reprezintă un beneficiu acordat de lege persoanelor vizate de acest text normativ, pentru contractele aflate în derulare, fiind, aşadar, solicitată în executarea unei obligaţii legale stabilite în sarcina instituţiei publice, şi nu a unei obligaţii contractuale.
Aşa fiind, competenţa materială de soluţionare a cauzei se determină în raport de norma cu caracter general în materia contenciosului administrativ înscrisă în art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004.
De asemenea, apreciind ca fiind relevante dispoziţiile art. 6 din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă, a reţinut că verificarea şi aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum şi plata acesteia sunt de competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A.
În cauza de faţă, verificarea şi soluţionarea cererii de plată formulate de reclamanţi sunt atributul D.S.V.S.A. a judeţului Olt, iar împrejurarea că a fost chemată în judecată autoritatea centrală coordonatoare nu are relevanţă sub aspectul competenţei, actul administrativ emis în soluţionarea cererii trebuind să emane de la instituţia publică subordonată.
Deci, legea reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului care trebuie să facă plata şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Conform art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare, pentru efectuarea unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor animalelor şi a altor acţiuni prevăzute de programele naţionale, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene încheie contracte de concesiune pe o durată de 4 ani cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii.
Cererea reclamanţilor priveşte acordarea sumelor prevăzute la art. 6 din Anexa 21 la O.G. nr. 42/2004 (art. IV din Legea nr. 236/2019), potrivit căruia, "(1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanţă primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin bugetul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza decontului şi a documentelor justificative."
Autoritatea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană este definită la Anexa 1 la aceeaşi ordonanţă ca fiind un serviciu public sanitar-veterinar descentralizat, subordonat tehnic şi administrativ autorităţii centrale, sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, având autoritatea şi responsabilitatea aplicării strategiilor guvernamentale în domeniul sanitar-veterinar pe teritoriul judeţului respectiv, a gestionării, realizării şi controlului activităţilor sanitar-veterinare publice la acest nivel, precum şi alte competenţe delegate de autoritatea centrală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.
Din analiza textelor legale menţionate, rezultă că direcţiile judeţene sunt cele care încheie contractele de concesiune, care achită suma prevăzută la art. 6 din Anexa 21 la O.G. nr. 42/2004 şi care gestionează, realizează şi controlează controlul activităţilor sanitar-veterinare pe teritoriul judeţului.
Bugetul direcţiilor judeţene (ordonatori terţiari de credite) este aprobat de Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ordonator principal de credite) în urma cererilor şi propunerilor acestora.
Deci, obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie acţiunii, astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ. competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului, iar potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său", reclamanţii având sediul pe raza judeţului Olt.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021.
La data de 25.11.2021, reclamanţii au depus la dosar precizare la acţiune prin care au solicitat introducerea în cauză şi conceptarea în calitate de pârâtă a DSVSA Olt.
2.2. Prin sentinţa nr. 755/2021 din 6 decembrie 2021 a Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Olt, invocată din oficiu; s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii S.C. A. S.R.L., Dr. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D., E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă dintre cele două instanţe de judecată, prin prisma sentinţei civile nr. 207/02.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul declinat, conform art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Olt a reţinut că, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată şi din precizările scrise formulate de reclamanţi cu privire la obiectul cererii lor instanţa constată că în cauza pendinte a fost formulată o acţiune în contencios administrativ împotriva refuzului nejustificat al pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor de soluţionare favorabilă a cererii reclamanţilor referitoare la dreptul de a obţine îndeplinirea exactă şi integrală a obligaţiei constând în plata drepturilor băneşti ce li se cuvin, în temeiul dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004.
Delimitarea competenţei materiale în primă instanţă de soluţionare a acţiunilor de contencios administrativ şi fiscal, între tribunal şi curtea de apel, se face, de principiu, pe baza rangului autorităţii de la care emană actul administrativ contestat, cu excepţia litigiilor privitoare la taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesoriile acestora, unde criteriul este cel al sumei în discuţie.
Regula aplicării criteriului emitentului actului este valabilă şi în cazul actelor administrative asimilate, fiind competentă material instanţa de contencios administrativ determinată de rangul autorităţii ce a refuzat nejustificat soluţionarea unei cereri sau nu a soluţionat cererea în termenul prevăzut de lege.
Pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor este o autoritate publică centrală, fiind, potrivit art. 1 din H.G. nr. 1415/2009, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, autoritate de reglementare şi control în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a litigiilor care vizează refuzul nejustificat de a soluţiona cererile adresate acestei instituţii sau de anulare a actelor emise de această instituţie revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel de la domiciliul sau sediul reclamanţilor. Cum în prezenta cauză sediile reclamanţilor sunt în judeţul Olt, competenţa de soluţionare a litigiului revine Curţii de Apel Craiova.
De asemenea, potrivit art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 din C. proc. civ.
Cererile adiţionale sunt, conform art. 30 alin. (5) din C. proc. civ., acele cereri prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare. În această categorie sunt incluse orice cereri prin care partea modifică o cerere în justiţie cu care a sesizat anterior instanţa, fie că aceasta era o cerere principală, accesorie sau incidentală. Întrucât legea nu distinge, modificarea poate privi atât obiectul, cât şi cauza cererii iniţiale, precum şi partea ori părţile împotriva cărora aceasta era formulată.
Prin clasificarea drept cereri adiţionale a cererilor prin care se modifică cererea iniţială, legiuitorul a urmărit instituirea şi pentru acestea a prorogării legale de competenţă, similar cererilor incidentale şi accesorii.
Astfel, deşi după declinarea competenţei de Curtea de Apel Craiova în favoarea Tribunalului Olt, reclamanţii şi-au modificat cererea de chemare în judecată, prin solicitarea introducerii în cauză în calitate de pârâtă şi a Direcţiei Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor Olt, competenţa revine, în baza dispoziţiilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., tot Curţii de Apel Craiova, care este instanţa competentă să judece cererea principală formulată în contradictoriu cu o autoritate publică centrală conform art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalului Olt, secţia litigii cu profesionişti, având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun."
Înalta Curte constată că acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. IV din Legea nr. 236/2019 sau art. 15 alin. (2) şi (7) din O.G. nr. 42/2004 nu privesc nici fazele premergătoare încheierii contractului şi nici încheierea ca atare a contractului administrativ, ci sunt acţiuni în pretenţii legate de executarea contractului, astfel încât competenţa de soluţionare aparţine instanţelor civile.
Instanţa civilă competentă se stabileşte în funcţie de contractul pe care este întemeiată efectiv acţiunea, depus la dosarul cauzei.
În cauză, observă Înalta Curte că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţiile rezultate din executarea unui contract de concesiune şi, având în vedere că din analiza contractului pe care se întemeiază acţiunea în pretenţii nu rezultă existenţa unei dispoziţii speciale care să stabilească altfel, urmează ca instanţa civilă competentă să fie stabilită potrivit C. proc. civ., raportat la valoarea pretenţiilor.
De altfel, în acest sens s-a hotărât şi prin Şedinţa de unificare a practicii judiciare a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal din data de 13 decembrie 2021.
În consecinţă, întrucât litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretenţiei deduse judecăţii fiind de 446.600 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii în favoarea instanţei civile de drept comun, în acord cu dispoziţiile art. 95 pct. l C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine Tribunalului Olt, secţia litigii cu profesionişti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii S.C. A. S.R.L., Dr. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. şi E. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în favoarea Tribunalului Olt, secţia litigii cu profesionişti.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.