Şedinţa publică din data de 23 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalului Argeş, secţia Civilă), reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., De TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB. şi CCC., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, au solicitat: anularea Hotărârii nr. 9/2017 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care au fost respinse contestaţiile formulate împotriva Deciziilor nr. 16, nr. 17 şi nr. 20 din data de 16.02.2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia; obligarea pârâţilor la luarea în considerare, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor, a valorii de referinţă sectoriale de 405 RON începând cu data de 09.04.2015; obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectoriale de 405 RON şi venitul efectiv plătit, diferenţă actualizată cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale aferente diferenţei.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2129 din 7 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât:
"Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele CCC., B. şi NN., toate cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Piaţa I.C. Brătianu, nr. 2, judeţ Alba, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Piaţa I.C. Brătianu, nr. 2, judeţ Alba, şi Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu sediul în Alba Iulia, Piaţa I.C. Brătianu, nr. 2, judeţ Alba.
Anulează, în parte, Hotărârea nr. 9/31.03.2017 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Decizia nr. 16/16.02.2017 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, doar în ceea ce le priveşte pe reclamante.
Obligă pe pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea unei decizii de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamantelor să fie stabilite, în ceea ce priveşte perioada 09.04.2015 - 30.09.2016, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, precum şi la plata către aceste reclamante a diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri şi drepturile salariale efectiv plătite reclamantelor, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie, şi dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele CCC., B. şi NN. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în sector 5, Bucureşti, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta II., cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu sediul în Alba Iulia, Piaţa I.C. Brătianu, nr. 2, judeţ Alba, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta II. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă."
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe pârâtul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că diferenţa salarială invocată prin acţiunea introductivă, existentă între reclamanţi şi celelalte persoane din cadrul Ministerului Public, se datorează faptului că o parte din aceştia au obţinut prin hotărâri judecătoreşti creşterile salariale prevăzute de O.U.G. nr. 10/207 şi O.G. nr. 3/2006.
Întrucât hotărârile judecătoreşti produc efecte numai între părţile participante la proces, consideră că nu se poate discuta despre existenţa unei situaţii discriminatorii în condiţiile în care această diferenţă rezultă din anumite creşteri salariale obţinute prin intermediul instanţelor de judecată.
În vederea înlăturării acestor diferenţe de natură salarială existente între persoanele care au obţinut prin hotărâri judecătoreşti aceste creşteri salariale şi celelalte persoane care nu au obţinut aceste majorări, au fost emise o serie de acte normative în acest sens, recurentul făcând referire la prin Legea nr. 71/2015 şi la O.U.G. nr. 57/2015, completată prin O.U.G. nr. 20/2016.
De asemenea, a susţinut că Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a declarat neconstituţional art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 completată prin O.U.G. nr. 20/2016.
Drept consecinţă, data de la care trebuiau acordate aceste majorări salariale este cea stabilită expres de legiuitor prin art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 completată prin O.U.G. nr. 20/2016, respectiv luna august 2016, pe considerentul că prin acest act normativ legiuitorul determinat exact criteriile de stabilire a "nivelului maxim al salariului de bază".
Aşadar, nu se poate discuta despre faptul că reclamanţii ar fi fost îndreptăţiţi să primească o indemnizaţie majorată începând cu data de 09.04.2015, întrucât la acel moment nu se cunoştea la care "nivel de salarizare" trebuia raportată indemnizaţia de salarizare a fiecărui salariat şt nu erau determinate criteriile privind modalitatea de stabilire a "nivelului maxim de salarizare".
Până la data când Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia nr. 794/15.12.2016 neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 completată prim O.U.G. nr. 20/2016, nu puteau să fie luate în considerare drepturile salariate recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:
Argumentele din recurs se referă, în esenţă, la greşita stabilire de către instanţa de fond a indemnizaţiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanţilor, în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât au susţinut că această valoare de referinţă nu putea fi luată în considerare anterior lunii august 2016, motivat de inexistenţa în plată, în sistemul justiţiei, la data de 09.04.2015, a unei indemnizaţii calculate în raport de această valoare şi de caracterul neretroactiv al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015.
În ceea ce priveşte argumentul ce decurge din interpretarea considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).
Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.
Se mai reţine că deciziile Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care se recunoaşte un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, este relevantă în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizaţiei în plată.
Aşadar, criticile recurentului-pârât este nefondată. În realitate, aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.
În ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, Înalta Curte reţine că, la nivelul ordonatorului de credite Consiliul Superior al Magistraturii, au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistraţi prin raportare la această valoare de referinţă sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015, în urma pronunţării de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sentinţei nr. 48/13.01.2017, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, ca urmare respingerii recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, prin dispoziţiile art. 1 alin. (51) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie".
Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanţii din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizaţii brute de încadrare calculate în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau şi alţi magistraţi, în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive, fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului în sensul că această indemnizaţie poate fi avută în vedere doar începând cu luna august 2016.
Argumentul pârâtului nesocoteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 2129 din 7 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2021.