Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea formulată la data de 27.07.2021 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management Pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 59327/16.06.2021.
În motivarea cererii, în esenţă, reclamanta a arătat că, prin nota de constatare a cărei executare solicită a fi suspendată, s-a stabilit în sarcina sa o creanţă bugetară în cuantum de 1.087.715 RON. Această notă de constatare a fost întocmită în legătură cu contractul nr. x/12.03.2018, ca urmare a unei verificări realizate de echipa de control a pârâtului, în scopul analizării aspectelor expuse prin "notificarea privind suspiciunea de neregulă nr. 1977/16.03.2021, emisă de Serviciul Verificare Achiziţii Publice.
Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Tribunalul Braşov, prin sentinţa nr. 769 din 10 august 2021, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în contradictoriu cu reclamanta A. S.A. şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect suspendare act administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că reclamanta este o societate comercială pe acţiuni cu capital al autorităţilor locale, ce prestează un serviciu de utilitate publică astfel cum este el definit de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, fiind astfel asimilată autorităţii publice conform art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II a din Legea nr. 554/2004.
Faţă de aceste aspecte, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II a din Legea nr. 554/2004, în sensul că este competentă teritorial instanţa de la sediul pârâtului.
Or, în cauză, sediul pârâtului este în municipiul Bucureşti, aflat în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.
Învestit cu soluţuionarea cauzei, Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5199 din 17 septembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Braşov.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi dispus înaintarea cauzei, de îndată, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului şi, în temeiul art. 134 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii prezentei cauze.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţţinut că potrivit contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare încheiat la 24.09.2008 între B. din Judeţul Braşov şi reclamantă, precum şi potrivit actelor adiţionale nr. x/05.09.2016 şi nr. y/27.04.2018, s-a delegat gestiunea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, nu şi competenţele autorităţii publice de a gestiona, în regimul de putere publică- reglementare normativă, elaborare propuneri proiecte normative, inspecţie, control, gestionare resurse umane- a acestui serviciu.
Prin urmare, instanţa învestită după declinare a constatat că reclamanta este o persoană juridică de drept privat care prestează un serviciu public, competenţa teritorială urmând a fi stabilită potrivit art. 10 alin. (3) teza 1 din Legea 554/2004, în favoarea instanţei de la sediul reclamantei, fiind o competenţă teritorială exclusivă, cauza urmând să fie declinată Tribunalului Braşov.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Braşov pentru următoarele considerente:
Aşa cum în mod corect a reţinut Tribunalul Bucureşti, prezenta cauză se grevează pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că, din punct de vedere al competenţei instanţei, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004- reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său sau sediul său, iar, reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Se reţine, pe de o parte, că reclamanta A., are sediul în Braşov, este asimilată unei autorităţi publice, fiind o societate pe acţiuni cu capital al autorităţilor locale ce prestează un serviciu de utilitate publică astfel cum este definit de art. 1 din Legea 554/2004.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 17 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, înfiinţarea, organizarea, coordonarea, gestionarea, monitorizarea şi controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului de alimentare cu apă si de canalizare la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor, precum şi administrarea, exploatarea şi asigurarea funcţionării sistemelor publice, de alimentare cu apă şi de canalizare aferente acestuia constituie competenţe exclusive ale autorităţilor administraţiei publice locale, pe care le exercită în condiţiile legii, acestea putând fi exercitate şi prin intermediul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară în numele şi pe seama unităţilor administrativ- teritoriale asociate, în baza mandatului acorda acestora în condiţiile Legii nr. 51/2006.
Furnizorul serviciului public de apă şi canalizare, societate comercială înfiinţată potrivit Legii nr. 31/1990 căreia i s-a delegat asigurarea furnizării/prestării serviciului de către autorităţile administraţiei publice locale, nu poate fi aşimilat(a) autorităţii publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 întrucât, deşi este autorizat(a) să presteze un serviciu public, aceasta nu se realizează în regim de putere publică.
Aşadar, reclamanta A., în calitate de furnizor al serviciului public de apă şi canalizare, face parte din categoria entităţilor indicate la art. 2 alin. (1) lit. g) şi h) din Legea nr. 51/2006, desfăşurând activităţile specifice serviciului public în baza unui raport contractual încheiat cu autoritatea publică delegatară.
Pe de altă parte, furnizorul de servicii operează exclusiv într-un cadru stric contractual, fără atribuţii şi prerogative de putere publică, astfel că art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a si art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, nu sunt aplicabile în speţă, întrucât A. nu are calitate de autoritate publică şi nici nu poate fi asimilată unei asemenea autorităţi în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II -a din Legea nr. 554/2004, reclamanta fiind o societate comercială pe acţiuni care prestează un serviciu public, iar nu în regim de putere publică.
Or, potrivit contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare încheiat la 24.09.2008 între B. din Judeţul Braşov şi reclamantă, precum şi potrivit actelor adiţionale nr. x/05.09.2016 şi nr. y/27.04.2018, s-a delegat gestiunea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, nu şi competenţele autorităţii publice de a gestiona, în regimul de putere publică- reglementare normativă, elaborare propuneri proiecte normative, inspecţie, control, gestionare resurse umane a acestui serviciu.
Prin urmare, reclamanta este o persoană juridică de drept privat care prestează un serviciu public, competenţa teritorială urmând a fi stabilită potrivit art. 10 alin 3 teza 1 din Legea 554/2004, în favoarea instanţei de la sediul reclamantei, fiind o competenţă teritorială exclusivă, cauza urmând să fie declinată Tribunalului Braşov.
Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Faţă de toate considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.