Şedinţa publică din data de 23 februarie 2021
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 14.06.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, au solicitat: obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să emită pentru fiecare reclamant ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,50 RON (405 RON + 10%), sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 20% din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să vireze către pârâtul Tribunalul Bucureşti fondurile necesare achitării către fiecare reclamant a diferenţelor salariale aferente perioadei 01.08.2016 - 31.12.2016 dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 445,50 RON şi venitul efectiv plătit, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobândă legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 20% din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să achite fiecărui reclamant diferenţele salariale aferente perioadei 01.08.2016 - 31.12.2016 dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 445,50 RON şi venitul efectiv plătit, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobândă legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 20% din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru fiecare zi de întârziere.
WW. a depus cerere de intervenţie voluntară principală, prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să emită în favoarea sa ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, pentru perioada 01.08 - 30.09.2016, respectiv prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,50 RON începând cu data de 01.10.2016, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 20% din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru fiecare zi de întârziere; obligarea ambilor pârâţi la plata, pentru perioada 01.08-31.12.2016, a diferenţei dintre venitul pe care intervenienta l-ar fi obţinut potrivit O.U.G. nr. 20/2016 şi venitul efectiv plătit, şi a actualizării cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 20% din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru fiecare zi de întârziere.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14.06.2017, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie voluntară principală formulată de WW. şi a luat act de renunţarea reclamanţilor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 43/2016 şi a art. 31 alin. (11-14) din O.U.G. nr. 57/2016, renunţare exprimată prin precizările depuse la data de 14.06.2017.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3411 din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
"Admite în parte cererea principală formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., XX., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., toţi cu domiciliul procesual ales în sector 4, Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti, şi Tribunalul Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, astfel cum a fost precizată.
Obligă pe pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant ordin de salarizare pentru perioada 01.08.2016 - 30.09.2016, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 445,50 RON, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Obligă pe pârâtul Tribunalul Bucureşti să achite fiecărui reclamant, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, diferenţele dintre drepturile salariale calculate potrivit valorii de referinţă sectoriale de 445,50 RON şi drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.08.2016 - 31.12.2016, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie, şi dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.
Obligă pe pârâtul Ministerul Justiţiei să vireze pârâtului Tribunalul Bucureşti, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, fondurile necesare plăţii către fiecare reclamant a diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de aplicare a penalităţii stabilite de art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Admite în parte cererea de intervenţie voluntară principală formulată de intervenienta WW., cu domiciliul procesual ales în sector 4, Bucureşti.
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare individual prin raportare la valoarea de referinţă de 381,823 RON pentru perioada 01.08.2016 - 30.09.2016.
Obligă pe pârâtul Tribunalul Bucureşti să achite intervenientei, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, diferenţele dintre, pe de o parte, drepturile salariale calculate potrivit valorii de referinţă sectoriale de 381,823 RON pentru perioada 01.08.2016 - 30.09.2016 şi potrivit valorii de referinţă sectoriale de 445,50 RON pentru perioada 01.10.2016 - 31.12.2016, şi, pe de altă parte, drepturile salariale efectiv plătite, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie, şi dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.
Obligă pe pârâtul Ministerul Justiţiei să vireze pârâtului Tribunalul Bucureşti, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, fondurile necesare plăţii către fiecare intervenientă a diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare.
Respinge ca neîntemeiată cererea intervenientei de aplicare a penalităţii stabilite de art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004.".
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti au declarat recurs.
3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că, urmare a emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, a Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, indemnizaţia de încadrare brută a reclamantei, în intervalul 01.08.2016 - 01.10.2016, a fost recalculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.
Prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/2016 la art. 1 alin. (1) prevăzându-se că "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)", aceste prevederi fiind concretizate cu privire la reclamantă prin emiterea OMJ nr. 1490/C/2017.
Totodată, învederează că în data de 24.05.2017, a fost emis noul ordin de salarizare a intimaţilor-reclamanţi, în speţă, Ordinul MJ nr. 1469/C/24.05.2017, în aplicarea dispoziţiilor Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 şi a Ordinului MJ nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente acestora.
În fine, ţinând cont de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, care statuează că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor de la data publicării în Monitorul Oficial al României, recurentul-pârât apreciază că este neîntemeiată obligarea Ministerului Justiţiei de a emite un ordin prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON pentru o perioadă anterioară datei de 01.10.2016.
3.2. Recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretenţiilor formulate de reclamante în ceea ce-l priveşte.
A susţinut că Ministerul Justiţiei are şi atribuţii în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, Tribunalul Bucureşti, în lipsa ordinelor emise de minister, neavând posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile stabilite de instanţă.
Obligaţia instituită în sarcina sa este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiţiei, astfel că există posibilitatea ca, deşi va dori să pună în executare dispoziţiile instanţei, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea obligaţiilor ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin şi a deschiderii de credite bugetare, acte care se dispun de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiţiei, şi de ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel Bucureşti.
A mai apreciat recurentul că instanţa de fond a admis în mod nelegal cererea de acordare a valorii de referinţă sectorială începând cu 01.08.2016, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată calculat în raport de o valoare de referinţă sectorială de 445 RON este aplicabil din 01.10.2016.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material". Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.
Legislaţia în privinţa salarizării personalului din sistemul justiţiei a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată iniţial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) şi prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015 şi prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014.
Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor, inclusiv pentru Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".
Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, a fost stabilită obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.
În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizaţiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ţine seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale statuându-se în sensul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
Instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile legale în discuţie contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, astfel că pentru respectarea acestuia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie aceleaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În acest context normativ, ţinând cont de faptul că încă de la data de 9 aprilie 2015 se aflau în plată indemnizaţii de încadrare stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, având în vedere şi faptul că prin Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, începând cu 1 decembrie 2015 cuantumul brut al indemnizaţiei a fost majorat cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, în mod just a apreciat instanţa de fond că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite ca drepturile salariale să fie calculate, pentru perioada 01.08.2016 - 30.09.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,50 RON (405 RON + majorarea de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015).
Concluzia instanţei de fond nu contrazice aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care evidenţiază principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.
Aşa cum s-a arătat în precedent, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. De altfel, instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.
În concret, Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.
Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 constă în faptul că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.
Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Totodată, este de observat faptul că, raportat la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de actele normative menţionate şi de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.
În ceea ce priveşte recursul Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanţi, a obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti să achite diferenţele salariale rezultate.
Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite pentru curţi de apel şi tribunale, punând la dispoziţia instanţei judecătoreşti fondurile necesare desfăşurării activităţii.
Ministerul Justiţiei emite ordinele privind încadrare judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curţi de apel) şi terţiari (tribunale).
Curtea de apel a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordinele de salarizare cuprinzând indemnizaţiile de încadrare recalculate şi implicit să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii acestor drepturi, obligaţii care se înscriu în sfera atribuţiilor legale ce-i revin acestuia, în calitate de ordonator principal de credite, Tribunalului Călăraşi revenindu-i obligaţia subsecventă de plată efectivă a drepturilor salariale menţionate, în calitate de ordonator terţiar de credite.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi urmează să o menţină în consecinţă, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti şi va menţine, în consecinţă, sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3411 din 2 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2021.