Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Covasna, secţia Civilă, reclamanţii A., B., C. în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Senatul, Parlamentul României-Camera Deputaţilor, Parlamentul României- Secretarul General al Camerei Deputaţilor, şi Parlamentul României- Secretarul General al Senatului, au solicitat anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise aceştia din urmă.
Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Tribunalul Covasna-, secţia Civilă - completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 603 din 17 iunie 2021, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna şi a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanţii A., B., C. în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, Parlamentul României-Senatul şi Secretarul General al Senatului în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii solicită anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise de Camera Deputaţilor, respectiv Senatul din cadrul Parlamentului României.
De asemenea, a mai apreciat că Ordinul de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limita de vârstă a foştilor parlamentari reclamanţi are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 98/2021 din 30 septembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenta de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, Parlamentul României-Senatul şi Secretarul General al Senatului, în favoarea Tribunalului Covasna, secţia Civilă- complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Î.C.C.J., secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului.
În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că indemnizaţia pentru limită de vârstă cuvenită foştilor membri ai Parlamentului României, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor are caracterul unui drept la pensie, reprezentând o contraprestaţie socială acordată de lege foştilor parlamentari după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfăşurată în perioada ocupării funcţiei de demnitate publică. Fiind inclusă în categoria drepturilor de asigurări sociale, contestaţiile formulate în legătură cu refuzul acordării acestei prestaţii sociale sunt de competenţa tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."
Conchide instanţa, reţinând că în acest sens, este şi Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunţată de Î.C.C.J., în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 21 februarie 2018, prin care s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (4) şi art. 9 din Legea nr. 8/2006, competenţa în soluţionarea litigiilor având ca obiect contestaţia îndreptată împotriva deciziei de încetare a plăţii indemnizaţiei prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006, formulată de membrii uniunilor de creatori care au şi statut de pensionari din sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale revine tribunalului, în complet specializat de litigii de asigurări sociale."
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Covasna, pentru următoarele considerente:
Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a fost învestită cu acţiune având ca obiect anularea Ordinelor de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, emise pentru fiecare dintre reclamanţi şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au exercitat o funcţie de demnitate publică în Parlamentul României astfel că, odată cu încetarea mandatului de deputat/senator şi îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la vârsta de pensionare au dobândit dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Înalta Curte apreciază că, acordarea unei astfel de indemnizaţii este strâns legată de drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident unul de asigurări sociale.
Încadrarea acestei indemnizaţii ca fiind venit din altă sursă, potrivit art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006 nu este de natură a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale, încadrarea, de către legiuitor ca venit din altă sursă fiind făcută doar pentru stabilirea regimului fiscal al acesteia.
În opinia instanţei, faţă de raporturile juridice create prin Legea nr. 96/2006 şi natura de indemnizaţie pentru limită de vârstă, acest tip de drepturi sunt de natura celor de asigurări sociale, fiind evident chiar din terminologia art. 49 şi din posibilitatea cumulării acestei indemnizaţii cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii sau alt sistem de pensii.
Legiuitorul însuşi a calificat în mod expres indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu/pensiilor de serviciu referindu-se şi la indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată în temeiul dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006.
Astfel, O.U.G. nr. 59 din 4 august 2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial Nr. 648 din 7 august 2017, prevede la art. VI următoarele: La articolul 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu completările ulterioare, alin. (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizaţie pentru limită de vârstă mai mică, se menţine indemnizaţia pentru limită de vârstă aflată în plată."
În consecinţă, câtă vreme natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care au beneficiat reclamanţii este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plăţii acestei indemnizaţii nu poate intra decât în sfera de competenţă a instanţei cu competenţă în soluţionarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale.
În această situaţie devin incidente prevederile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora "jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel", respectiv dispoziţiile art. 95 C. proc. civ., competenta de soluţionare a cauzei, în primă instanţă revenind Tribunalului Covasna, secţia civilă complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, instanţă în a cărei rază de competenţa îşi au domiciliul reclamanţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Senatul, Parlamentul României-Camera Deputaţilor, Parlamentul României- Secretarul General al Camerei Deputaţilor, şi Parlamentul României- Secretarul General al Senatului în favoarea Tribunalului Covasna, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.