Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 iunie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Arus Zsolt Istvan, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat:
(i) să se constatate că Ministerul Justiţiei a încălcat prevederile din O.G. nr. 27/2002, prin faptul că nu a soluţionat petiţia reclamantului din data de 21.12.2017;
(ii) obligarea Ministerului Justiţiei să soluţioneze petiţia reclamantului din data de 21.12.2017 şi să-l informeze despre cele întreprinse;
(iii) obligarea Ministerului Justiţiei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4579 din 9 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Arus Zsolt Istvan, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 4579 din 9 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Arus Zsolt Istvan, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.
În motivarea recursului, reclamantul susţine că pârâtul i-a comunicat că nu are competenţa de a opera modificările solicitate prin petiţia ce i-a fost adresată. Această afirmaţie este adevărată, totuşi Ministerul Justiţiei a încălcat dispoziţiile art. 61 din O.G. nr. 26/2002, astfel încât instanţa de fond trebuia să admită cererea de chemare în judecată.
Consideră recurentul-reclamant că înscrisurile existente la dosar confirmă caracterul întemeiat al acţiunii, fiind nelegale susţinerile pârâtului în sensul că nu are competenţa de a soluţiona petiţia reclamantului, iar pe de altă parte fiind încălcate prevederile C. proc. civ. şi ale C. proc. pen.
Arată recurentul că, deşi intimatul este proprietarul sistemului ECRIS, la petiţia iniţial depusă în decembrie 2017, acesta a răspuns reclamantului că cererea a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ca atare, recurentul-reclamant a formulat o serie de reveniri la această adresă, detaliate şi motivate prin referiri la actele normative incidente, arătând că actualele înştiinţări în materie civilă şi penală nu respectă prevederile codurilor de procedură, astfel că modificările solicitate de reclamant nu contravin prevederilor legale şi pot fi efectuate în sistemul ECRIS.
Apreciază recurentul-reclamant, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că actualele înştiinţări generate de sistemul ECRIS nu corespund prevederilor C. proc. civ. şi ale C. proc. pen., iar ceea ce s-a solicitat Ministerului Justiţiei nu era modificarea legii, ci respectarea sa.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o primă critică de nelegalitate, reclamantul a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 61 din O.G. nr. 26/2002, potrivit cărora petiţiile greşit îndreptate trebuie înaintate autorităţilor competente în termen de 5 zile de la înregistrare.
Înalta Curte constată că, în recurs, reclamantul a considerat a fi corect considerentul instanţei de fond referitor la lipsa competenţei pârâtului de a opera modificările solicitate de reclamant, contrar poziţiei exprimate de acesta în cererea de chemare în judecată şi în celelalte acte procesuale, inclusiv în partea a doua a cererii de recurs, în care a susţinut că autoritatea ministerială are competenţa legală în acest sens. Aşadar, există o neconcordanţă în argumentaţia recurentului-reclamant, pe de-o parte susţinând că intimatul-pârât nu are competenţa de a opera modificările solicitate de reclamant, iar pe de altă parte că îi revine această obligaţie, conform legii.
Făcând abstracţie de această neconcordanţă, Înalta Curte reţine că pârâtul Ministerul Justiţiei a procedat la trimiterea petiţiei depuse de reclamant la data de 21.12.2017, spre competentă soluţionare, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, măsură comunicată reclamantului prin adresa nr. x/22.01.2018. Aşadar, intimatul-pârât a urmat procedura prevăzută de art. 61 din O.G. nr. 26/2002, apreciind că, din conţinutul cererii depuse de reclamant, aceasta este de competenţa altei autorităţi publice, astfel că nu este fondată critica formulată de reclamant.
În ceea ce priveşte celelalte critici din recurs, Înalta Curte le consideră a fi, de asemenea, nefondate.
După cum a reţinut şi instanţa de fond, petiţia iniţială depusă de reclamant la data de 21.12.2017, adresată Ministerului Justiţiei, prin care erau sesizate aspecte referitoare la modul de comunicare a înştiinţării emise într-un dosar înregistrat pe rolul Înaltei Curţi, a fost înaintată spre competentă soluţionare acestei instanţe. Ulterior, reclamantul a revenit cu alte adrese, depuse pe cale electronică, solicitând, în esenţă, a i se comunica dacă Ministerul Justiţiei este proprietarul sistemului informatic ECRIS şi susţinând că, în această calitate, Ministerul Justiţiei este competent să soluţioneze cererea adresată la data de 21.12.2017.
La data de 18.04.2018, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a transmis recurentului adresa nr. x/17.04.2018, prin care a învederat prevederile legale incidente în materia citării şi comunicării actelor procedurale în materie penală, precum şi dispoziţiile Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, reiterând faptul că petiţia înregistrată sub nr. x/2017 a fost transmisă spre competentă soluţionare instanţei emitente a actelor procedurale, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin adresa nr. x/25.04.2018, intimatul-pârât a adus la cunoştinţa recurentului-reclamant faptul că, pe parcursul anului 2004, Ministerul Justiţiei a achiziţionat drepturile de proprietate asupra aplicaţiei Ecris, devenind proprietar al acesteia, instanţele de judecată păstrându-şi calitatea de beneficiari, pe care au deţinut-o de la momentul dezvoltării primei variante a aplicaţiei, în decembrie 1999.
Urmare a primirii acestor adrese de răspuns, recurentul-reclamant a solicitat, prin mesajele transmise electronic la data de 02.05.2018, ca pârâtul să procedeze la modificarea sistemului Ecris, în calitate de organ competent în a dispune aceste modificări.
Având în vedere aceste adrese şi răspunsuri succesive, aflate în dosarul instanţei de fond, Înalta Curte constată că nu se poate reţine în sarcina intimatului-pârât o încălcare a obligaţiei de a soluţiona petiţia ce i-a fost adresată. În raport de conţinutul petiţiei depuse de reclamant la 21.12.2017, Ministerul Justiţiei a considerat că nu are competenţa soluţionării cererii şi a trimis-o autorităţii competente, înştiinţând petentul cu privire la această soluţie. Ca urmare a precizărilor ulterioare formulate de reclamant şi a solicitărilor de modificare a sistemului ECRIS, pârâtul i-a comunicat acestuia prevederile legale în materia citării şi comunicării actelor procedurale în materie penală (înştiinţarea care l-a nemulţumit pe reclamant fiind emisă într-o cauză penală), explicitând, astfel, conţinutul actului de procedură, astfel cum este generat de sistemul ECRIS şi reiterând soluţia trimiterii petiţiei spre soluţionare Înaltei Curţi, instanţă care a emis actul de procedură şi căreia îi revine competenţa verificării menţiunilor din conţinutul acestuia.
În ceea ce priveşte nemulţumirea recurentului-reclamant faţă de modalitatea în care a fost soluţionată petiţia depusă la data de 21.12.2017, Înalta Curte reţine că aceasta nu este suficientă pentru a constata nelegalitatea procedurii urmate de pârât în soluţionarea cererii, fiind necesar ca reclamantul să invoce şi să probeze pretinsele elemente de nelegalitate, respectiv refuzul soluţionării petiţiei ori soluţionarea acesteia cu exces de putere.
În esenţă, prin cererea de chemare în judecată şi în recurs, reclamantul a susţinut că soluţia de declinare a competenţei este nelegală şi că ceea ce a solicitat pârâtului a fost punerea în acord a sistemului ECRIS cu normele de procedură civilă şi penală. Din înscrisurile existente în dosar, nu rezultă că trimiterea spre soluţionare către Înalta Curte a petiţiei depuse la data de 21.12.2017 ar fi fost o măsură nelegală, faţă de conţinutul acestei cereri, prin care reclamantul sesiza posibile neconcordanţe ale înştiinţării primite de la această instanţă, făcând trimitere la procedura în care grefierii generează actele de procedură, prin introducerea datelor necesare în sistemul ECRIS.
În raport de adresele ulterioare depuse de reclamant, în care preciza că sesizarea sa priveşte însuşi sistemul ECRIS, a cărui modificare o solicită, intimatul-pârât i-a comunicat reclamantului prevederile legale care determină conţinutul înştiinţărilor emise în materie penală (art. 261 alin. (1)-(4) din C. proc. pen.).
În concluzie, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că intimatul-pârât a respectat dispoziţiile O.G. nr. 27/2002 în activitatea de soluţionare a petiţiei depuse de reclamant, iar criticile de nelegalitate formulate în recurs sunt nefondate.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul Arus Zsolt Istvan, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Arus Zsolt Istvan împotriva sentinţei civile nr. 4579 din 9 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.