Şedinţa publică din data de 18 mai 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.10.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 RON, fără TVA, aferentă perioadei 16.12.2019 - 24.07.2020, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.
La data de 6.01.2021, reclamanta a formulat precizare la acţiunea iniţială, prin care a arătat că înţelege să se judece şi cu DSVSA Buzău.
Prin sentinţa nr. 611 din 3.02.2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 10 din legea contenciosului administrativ, fiind aplicabil criteriul locului ocupat de organul care a emis sau a încheiat actul, respectiv Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - autoritate centrală sanitar veterinară.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 167 din 05 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că în prezenta cauză demersul judiciar nu priveşte executarea contractului încheiat între reclamantă şi DSVSA Buzău la 1.09.1999, prelungit la 18.08.2014, ci vizează alocarea bugetară de 10.000 de RON lunar, care se regăseşte în prevederile art. IV alin. (1) din Legea NR. 236/2019, stabilită prin lege în favoarea beneficiarelor contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii, nefiind învestită instanţa cu cereri care să se refere la îndeplinirea obligaţiilor contractuale.
Prin urmare, litigiul dedus judecăţii, a cărui finalitate este plata sumei de 70.000 RON, aferentă perioadei 16 decembrie 2019 - 24 iulie 2020, nu poate intra în sfera dreptului privat, alocaţia bugetară solicitată fiind instituită în considerarea prestării unei activităţi, care intră în sfera serviciilor publice, respectiv servicii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, iar pentru determinarea instanţei competente sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din legea contenciosului administrativ, prezentând relevanţă organul competent să aprobe solicitarea de plată a alocaţiei bugetare, care în prezenta cauză este DSVSA Buzău - autoritate publică locală.
Raportat la rangul acestei pârâte, de autoritate publică judeţeană, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului, în a cărui rază teritorială are sediul societatea reclamantă, respectiv Tribunalul Buzău.
2.2. Hotărârea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 201 din 30 martie 2022, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că suma solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, pentru a se avea în vedere criteriul valoric în stabilirea competenţei materiale, ci, în acest scop, prezintă relevanţă calitatea pârâtei, iar aceasta este o autoritate publică centrală, iar, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenta materială de soluţionare în primă instanţă revine curţii de apel în raza căreia reclamanta îşi are sediul (prin coroborare cu prevederile art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege).
II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele, judeţul Buzău, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte reţine că, în cauză, societatea A. S.R.L. a încheiat contractul de concesionare nr. x/1.09.1999, pentru o perioadă de 15 ani, începând cu 1.09.1999, pentru CSV Ruşeţu, judeţul Buzău, durata contractuală fiind prelungită cu jumătate din cea iniţială prin actul adiţional x/18.08.2014, iar suma de 70.000 de RON pe care o solicită este aferentă perioadei 16.12.2019 -24.07.2020, temeiul invocat fiind reprezentat de prevederile art. IV alin. (1) din Legea 236/2019 şi O.U.G. nr. 117/2020.
Potrivit art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."
Conform art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:
"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".
Competenţa instanţei de contencios administrativ nu este una intuitu personae, respectiv calitatea de instituţie/autoritate publică a uneia din părţi nu atrage automat aplicarea jurisdicţiei contenciosului administrativ - care în accepţiunea art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, semnifică:
"activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
Deoarece competenţa instanţei de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun şi care intervine doar în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, simpla calitate de autoritate publică a părţilor implicate nu atrage automat competenţa instanţei de contencios administrativ.
În speţă, litigiul dintre părţi este unul care priveşte executarea unui contract administrativ aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât prin încheierea contractului de concesionare reclamanta asigură prestarea unui serviciu public, respectiv serviciul de supraveghere, prevenire şi control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor.
Chiar dacă temeiul juridic al pretinsei obligaţii de plată, care formează obiectul contractului şi actului adiţional încheiat între părţi, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părţi nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susţinerea acţiunii, cât şi legea în sine are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.
Prin urmare, pentru stabilirea competenţei materiale sunt incidente prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze.
Având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON, instanţa competentă să soluţioneze cauza este judecătoria în raza căreia reclamanta îşi are sediul, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.
Cum sediul reclamantei se află în judeţul Bacău, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Pogoanele.
Înalta Curte mai constată că, în speţă, conflictul negativ de competenţă s-a ivit între Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Judecătoria Pogoanele (în favoarea căruia s-a stabilit, prin prezenta decizie, competenţa de soluţionare a cauzei) nu este, aşadar, implicată în conflictul de competenţă sesizat (niciuna dintre instanţe nu a apreciat că ar reveni acestei judecătorii competenţa de soluţionare a cauzei).
Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că, în pronunţarea regulatorului de competenţă, trebuie să se stabilească instanţa de judecată competentă conform dispoziţiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluţionare unei instanţe neimplicate în conflictul negativ sesizat. Declinările reciproce de competenţă reprezintă premisa regulatorului de competenţă, însă stabilirea instanţei competente nu este limitată de dispoziţiile art. 135 C. proc. civ. la alegerea uneia dintre instanţele aflate în conflict.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pe pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău în favoarea Judecătoriei Pogoanele, judeţul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pe pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău în favoarea Judecătoriei Pogoanele, judeţul Buzău.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2022.