Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 septembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 40 Vâlcea, Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală Permanentă, contestaţie împotriva Hotărârii nr. 60/04.09.2020 privind respingerea cererii de aprobare a înlocuirii reprezentantului B. în BEC nr. 33 Ghioroiu.
Totodată, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 115/2015, astfel cum au fost modificate de Legea nr. 91/2020.
Prin sentinţa nr. 767/14.09.2020, Tribunalul Vâlcea a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 115/2015, astfel cum au fost modificate de Legea nr. 91/2020, invocată de contestator; a admis excepţia necompetenţei generale, invocată din oficiu şi a respins, ca inadmisibilă, contestaţia întrucât este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională.
Împotriva acestei sentinţe, contestatorul A. a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 octombrie 2020, sub acelaşi număr de dosar.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin decizia civilă nr. 640 din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Piteşti a constatat perimat recursul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 767/14.09.2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 40 Vâlcea, Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală Permanentă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 contestatorul A. a declarat recurs.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Autoritatea Electorală Permanentă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului din dublă perspectivă, a tardivităţii formulării recursului şi a neîncadrării în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.
Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
În raport de soluţia pronunţată de instanţa de fond prin sentinţa recurată, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 9 lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru datorată de recurentul-reclamant pentru soluţionarea recursului fiind în cuantum de 20 RON şi, întrucât taxa nu a fost ataşată la dosar odată cu recursul, Înalta Curte a apreciat că se impune ca recurentul să depună dovada timbrării recursului în cuantumul datorat.
Înalta Curte constată că recurentul-contestator A. nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, deşi această obligaţie i-a fost adusă la cunoştinţă prin intermediul adresei comunicată acestuia la data de 6 septembrie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflată la dosarul instanţei de recurs.
Totodată, se reţine că recurentul-contestator nu a formulat o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, dar nici o cerere de acordare facilităţi de la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum prevede art. 42 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
Pentru considerentele expuse, constatând că recurentul-contestator nu a îndeplinit obligaţia achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluţionarea recursului, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) cu referire la art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va anula recursul formulat de contestatorul A., ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 640 din data de 14 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.