Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 august 2021, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureş a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, până la pronunţarea instanţei de fond.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 221 din 9 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureş, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs reclamantul Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureş, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, aşa cum a fost formulată.
Din perspectiva cazului de casare invocat, recurentul arată că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece există un caz bine justificat, precum şi riscul iminent al producerii unei pagube, care nu mai poate fi reparată.
Cât priveşte cazul bine justificat, punctează anumite împrejurări de fapt şi de drept care creează îndoieli asupra legalităţii actului administrativ, respectiv că O.M.E. nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, precum şi a principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 C. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Toate aceste elemente demonstrează existenţa cazului bine justificat, iar instanţa a reţinut greşit că nu ar fi îndeplinită această condiţie.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie, contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurentul-reclamant arată că este îndeplinită şi această condiţie. Astfel, în situaţia în care nu s-ar dispune suspendarea ordinului atacat, aplicarea lui ar genera o pagubă iminentă cadrelor didactice care şi-au echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, anterior datei de 01.07.2017, deoarece li se vor diminua drepturile salariale prin faptul că nu vor mai beneficia de plata indemnizaţiei începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021. Aşa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de recurs (fluturaşi de salariu), membrilor de sindicat din prezentul dosar li s-a plătit şi ulterior datei de 1 iulie 2017 indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dar plata a fost sistată efect al art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021. În fluturaţii aferenţi lunii mai 2021, la rubrica "compensaţii tranzitorii spor titlu de doctor" se regăseşte cuantumul de 950 de RON, eferent indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific, în timp ce, în fluturaşii aferenţi lunilor ulterioare datei de 31 mai 2021, nu se mai regăseşte această rubrică.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a apreciat corect asupra neîndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureş a sesizat instanţa de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune, atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.
Analizând prima facie motivele invocate de reclamant, în mod corect prima instanţă a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Motivele prezentate în cererea introductivă şi în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate şi temeinicie pe fond, specifică acţiunii în anularea actului administrativ.
O primă critică invocată de recurentul-reclamant este aceea că O.M.E. nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Această critică este neîntemeiată.
Prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-a dispus la art. 1 alin. (2) următoarele:
"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiaşi ordin, s-a dispus că:
"(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".
Rezultă din cuprinsul ordinului a cărui suspendare se cere că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:
"(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."
Înalta Curte constată că, aparent, prevederile ordinului a cărui suspendare se cere nu derogă de la prevederile actului normativ cu forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii.
În contextul expus, contrar susţinerii recurentului-reclamant, în mod corect a reţinut instanţa de fond, privind comparativ cele două texte legale, că, la nivel de aparenţă, nu rezultă că există diferenţă între cele două acte, ordinul fiind emis tocmai în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.
În egală măsură, la nivel de aparenţă, nu se poate reţine nici încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziţii de natură a afecta drepturile salariale ale membrilor de sindicat ai recurentului-reclamant care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naştere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a şi fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.
În consecinţă, în mod corect prima instanţă a constatat inexistenţa elementelor care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.
Înalta Curte reţine că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.
În cauză, condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente şi, implicit, motivul de recurs invocat sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.
Şi totuşi, se observă că membri de sindicat în numele cărora acţionează recurentul-reclamant nu au fost lipsiţi de venituri materiale prin emiterea ordinului atacat, ci a avut loc o diminuare a acestora, fără a fi afectată grav situaţia materială a acestora. În acest sens, recurentul-reclamant nu a făcut dovada, şi nici măcar nu a susţinut că prin diminuarea cuantumului drepturilor salariale ar risca să sufere şi alte consecinţe negative generate de o astfel de diminuare iar, pe altă parte, în cazul în care ordinul în discuţie s-ar anula, prejudiciul cauzat prin diminuarea salariului lor ar fi uşor de reparat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerente expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureş, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 221 din 09 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.