Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea deciziei nr. 7/19.02.2016, emisă de pârât.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 11 din 10 ianuarie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 11 din 10 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului şi anularea hotărârii primei instanţe.
În esenţă, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de recurs ca în baza înscrisurilor noi depuse odată cu cererea de recurs, să dispună reformarea hotărârii atacate şi să anuleze decizia nr. 7/19.02.2016 emisă de Consiliul Concurenţei, în ceea ce o priveşte, întrucât decizia intervine şi sancţionează o presupusă înţelegere pe verticală între S.C. B. S.A. şi S.C. A. S.R.L., însă prin hotărârea nr. 2786/2016 a Curţii de Apel Bucureşti a fost anulată în parte această decizie în ceea ce o priveşte pe S.C. B. S.A..
Cum schema relaţiei comerciale invocată de Consiliul Concurenţei ca fiind anticoncurenţială se baza pe un element central, S.C. B. S.A. şi cum prin hotărârea nr. 2786/2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de aceasta şi a anulat decizia nr. 7/19.02.2016 emisă de Consiliul Concurenţei în ceea ce o priveşte, exonerând-o de la plata amenzii, consideră recurenta că atâta timp cât elementul principal nu este culpabil de încălcarea legii concurenţei, nici S.C. A. S.R.L. nu poate fi învinovăţită, nefiind întrunită condiţia principală pentru aplicarea art. 5 din lege Concurenţei, respectiv cea prin care sunt necesare minim două întreprinderi participante la o înţelegere anticoncurenţială pe verticală.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Consiliului Concurenţei a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului raportat la faptul că recurenta omite să precizeze care este temeiul legal în baza căruia înţelege să-şi formuleze recursul şi la faptul că a înţeles să-şi susţină recursul doar prin depunerea unui extras de pe portalul instanţei de fond cu privire la soluţia pe care aceasta a pronunţat-o faţă de o altă societate, S.C. B. S.A., furnizorul de produse al S.C. A. S.R.L., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă a precizat că recursul este întemeiat pe prevederile art. 492 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., reluat susţinerile din cadrul cererii de recurs referitoare la faptul că decizia de sancţionare a S.C. B. S.A. a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti, aspect faţă de care consideră că nu mai sunt întrunite condiţiile pentru sancţionarea sa.
6. Alte aspect
Prin încheierea din 1 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost suspendată judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 11 din 10 ianuarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal iar prin încheierea din 15 septembrie 2021 a fost repusă cauza pe rol şi respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Concurenţei, reţinându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
7. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei anularea deciziei nr. 7/19.02.2016 emisă de pârât.
Prin decizia nr. 7/19.02.2016 a Consiliului Concurenţei reclamanta a fost sancţionată, alături de alte societăţi comerciale, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, cu o amendă în cuantum de 11.846 RON, reprezentând 0,506% din cifra de afaceri realizată în anul 2012.
În decizia contestată s-a reţinut că în contractele încheiate de S.C. B. S.A. cu distribuitorii săi, între care şi reclamanta, a fost convenită o serie de restrângeri ale activităţii distribuitorilor cu privire la stabilirea preţurilor de revânzare a produselor B., atunci când se intenţiona vânzarea prin magazinele proprii. Astfel, la capitolul aferent Obligaţiilor distribuitorului (Capitolul X Obligaţiile pârtilor) se prevedeau următoarele:
"Să nu revândă produsele la preţuri mai mari decât la preţul de listă curent al vânzătorului, în magazine proprii distribuitorul va practica un adaos minim de 15% şi maxim de 25% faţă de preţul de listă curent al B.".
Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A., aceasta înţelegând să formuleze recurs împotriva sentinţei instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că nu poate fi învinovăţită câtă vreme elementul central al schemei relaţiei comerciale anticoncurenţiale - S.C. B. S.A. - a fost exonerat de instanţa de judecată de la plata amenzii aplicate, în opinia sa nemaifiind întrunită condiţia principală pentru aplicarea art. 5 din Lege Concurenţei, respectiv cea prin care sunt necesare minim două întreprinderi participante la o înţelegere anticoncurenţială pe verticală.
Pentru a fi în prezenţa unei înţelegeri anticoncurenţiale în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv: a) există cel puţin două întreprinderi participante; b) există o înţelegere între întreprinderi; c) înţelegerea are ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.
În cadrul deciziei contestate în cauză, Consiliul Concurenţei a analizat aceste condiţii, concluzionând că prima condiţie pentru aplicarea art. 5 alin. (1) din lege, este îndeplinită, întrucât în înţelesul legii şi al jurisprudenţei naţionale şi europene, există cel puţin două întreprinderi participante şi anume B. pe de o parte şi S.C. A. pe de altă parte.
Recurenta-reclamantă susţine că ulterior acestui moment condiţia existenţei a cel puţin două întreprinderi participante, nu a mai fost îndeplinită, aceasta întrucât distribuitorul S.C. B. S.A., cu care a încheiat convenţia ce conţine elemente anticoncurenţiale, a fost exonerat de la plata amenzii ce i-a fost aplicată prin aceeaşi decizie a Consiliului Concurenţei, astfel încât, această societate nu se mai face culpabilă de încălcarea legii concurenţei.
Acest raţionament al recurentei este complet eronat, în primul rând pentru că analiza îndeplinirii condiţiilor anterior enunţate se face la momentul aplicării sancţiunii pentru fapta anticoncurenţială, iar nu ulterior aplicării acesteia şi în al doilea rând pentru că prima condiţie de aplicare a dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 este foarte clară şi nu leagă îndeplinirea sa de alte elemente precum vinovăţia sau sancţionarea, aşa cum încearcă recurenta să inducă ideea.
Susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate cu atât mai mult cu cât exonerarea de la plata unei amenzii aplicate pentru săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale nu echivalează automat cu o lipsă a faptei sau a vinovăţiei.
Instanţa de fond a analizat decizia de sancţionare emisă de Consiliul Concurenţei şi a concluzionat corect că în cauză a existat o înţelegere anticoncurenţială în sensul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 şi că decizia contestă este legal emisă.
Faptul că prin sentinţa nr. 2786/2016, pronunţată într-un alt dosar, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de S.C. B. S.A. şi a exonerat această parte de plata amenzii aplicate prin aceeaşi decizie ca cea contestată în speţă nu prezintă nici un fel de relevanţă, întrucât în cauza de faţă este analizată legalitatea deciziei cu privire la fapta societăţii S.C. A. S.R.L..
De altfel, prin decizia nr. 5672/2021 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie a fost admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 2786 din data de 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost casată această sentinţă şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în speţă.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 11 din 10 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.