Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Craiova la data de 12.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., judecători la Tribunalul Dolj, au formulat prezenta cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul MINISTRUL JUSTIŢIEI solicitân obligarea pârâtului la emiterea unui ordin individual prin care să se stabilească sumele reprezentând despăgubiri la care au dreptul urmare a emiterii Ordinului 85/C/04.01.2019 precum şi plata de îndată şi în integralitate a acestor despăgubiri, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 266 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei privind capetele de cerere având ca obiect emiterea deciziei de reîncadrare pe funcţia de grefier arhivar cu studii superioare şi la plata drepturilor salariale aferente, excepţie invocată de acest pârât prin întâmpinare, respingînd ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei pentru modificarea statelor de funcţii şi personal ale Curţii de Apel Ploieşti şi în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Ploieşti pentru emiterea deciziei de reîncadrare pe funcţia de grefier arhivar cu studii superioare şi plata drepturilor salariale aferente.
3. Calea de atac exercitată
Reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au declarant recurs împotriva sentinţei nr. 266 din 28 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocând art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivare arată că prin cererea de chemare în judecată au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui ordin individual prin care să se stabilească stimele reprezentând despăgubiri la care aveau dreptul urmare a emiterii Ordinului 85/(704,01,2019 precum şi plata de îndată şi în integralitate a acestor despăgubiri, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legala penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii flecarei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii elective.
Prin O.U.G. nr. 3/2019 s-a stabilit că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015- 30 iunie 2018 (cum este cazul Ordinului 85/C/04.01.2019) se va realiza după cum urmează: în anul 2019 se plăteşte 5% din totalul sumei cuvenite; în anul 2020 se plăteşte 10% din loialul sumei cuvenite; în anul 2021 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite; în anul 2022 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite; în anul 2023 se plăteşte 35% din totalul sumei cuvenite.
Prin Protocolul nr. 1 la CEDO s-a prevăzut ca ..Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilităţii publică şi în condiţii prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."
În jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de "bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica. De asemenea, s-a decis ca, atunci când interesul patrimonial în discuţie aparţine categoriei juridice de "creanţa", el poate fi considerat ca "valoare patrimoniala" decât dacă are o baza suficientă în dreptul intern.
Prin urmare, de la data emiterii Ordinului, aveau un bun actual în accepţiunea Convenţiei, respectiv, dreptul la despăgubiri reprezentate de diferenţa între remuneraţia stabilită conform ordinului şi remuneraţia efectiv plătită, începând eu 01.01.2019, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective.
Analizând art. 14 din CEDO care interzice discriminarea -, Curtea Europeanâ a Drepturilor Omului a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marks contra Belgiei).
Instanţa de fond, însă, nu s-a pronunţat în vreun fel asupra fondului ci a respins acţiunea pe motiv că legiuitorul nu a prevăzut emiterea ordinelor îndividuale pentru plata despăgubirilor, ci doar stabilirea prin ordin a indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi.
In esenţă, din motivare rezultă că instanţa nu a soluţionat cauza pe fond, ci a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Procedând în acest mod, instanţa a încălcat atât principiul contradictorialităţii, cât şi dreptul la apărare al recurenţilor, încălcând disp. art. 14 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură şi art. 6 CEDO).
Instanţa, deşi a reţinut că pârâtul nu este obligat să emită ordine individuale prin care să stabilească aceste drepturi, a respins inclusiv capătul al doilea de cerere.
Însă, având în vedere că instanţa a apreciat că nu sunt necesare ordinele individuale care să stabilească sumele reprezentând despăgubiri (despăgubirile putând fi stabilite în orice modalitate), trebuia să soluţioneze cererea privind plata despăgubirilor raportat la motivele invocate în cererea de chemare în judecată cu privire la încălcarea art. I din Protocolul 1 şi respectiv art. 14 la CEDO.
Pentru motivele arătate, apreciează că hotărârea este lovită de nulitate absolută, motiv pentru care solicită casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
4. Apărările formulate în cauză.
Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului-pârât la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi la dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Astfel, nulitatea absolută poate fi invocată pentru prima oară ca motiv de casare, dacă legea nu interzice în mod expres acest lucru, iar nulitatea relativă poate fi invocată ca motiv de casare numai de partea ocrotită prin norma încălcată.
Nulitatea actelor de procedură este prevăzută la art. 174 -179 C. proc. civ., însă în cuprinsul motivelor de recurs recurentul-pârât nu a indicat care sunt actele de procedură anulabile, astfel încât Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat, urmând a fi respins.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:
Din actele şi lucrările dosarlui rezultă că recurenţii-reclamanţi solicită obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin individual prin care să se stabilească sumele reprezentând despăgubiri la care au dreptul urmare a emiterii Ordinului 85/C/04.01.2019 precum şi plata de îndată şi în integralitate a acestor despăgubiri, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
La data de 4.01.2019, în aplicarea prevederilor OMJ nr. 2066/2018, emis în considerarea Ordinului nr. 7524.05.2018 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost emis OMJ nr. 85/C/2019, privind drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Craiova, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanţilor în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON începând cu 9.04.2015 şi de 463,5 RON începând cu 1.12.105 - 31.12.2017, fiind emise ordine individuale de salarizare prin care acestea au fost recalculate până la data de 30.06.2018.
La art. 2 alin. OMJ nr. 85/C/2019 s-a dispus că plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea acestuia se va face după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel Craiova şi tribunalelor din circumscripţia acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanţele publice.
Potrivit art. 74 alin. (1) din Legea 303/2004, pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege.
Conform alin. (2) al aceluiaşi articol " salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială."
În anexa V a Legii 153/2017 se prevede la art. 8 alin. (1) că " Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obţinut, cu funcţia deţinută şi, după caz, cu vechimea în muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi, iar " indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor (...) se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, ..., cu excepţia cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel."
Potrivit hotărârii nr. 652/2009, art. 9 "ministrul îndeplineşte, în domeniile de competenţă ale Ministerului, atribuţiile generale prevăzute de lege" .
În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul emite ordine şi instrucţiuni scrise, iar potrivit art. 14 "ministrul este ordonator principal de credite, preşedinţii curţilor de apel sunt ordonatori secundari de credite, iar preşedinţii tribunalelor sunt ordonatori terţiari de credite."
În concluzie, instanţa de fond în mod corect a constatat că legiutorul nu a prevăzut emiterea de ordine individuale ci doar stabilirea prin ordin a indeminizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi.
Modalitatea în care ordonatorul de credite alege să stabilească aceste drepturi, ordin individual sau colectiv, ţine de oportunitatea acestuia şi nu poate fi analizată din perspectiva legalităţii .
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurenţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. împotriva sentinţei nr. 266 din 28 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.